ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1272/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a II-a penală, prin Sentința penală nr. 640/F din data de 26 septembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 12853/3/2012, în baza art. 394 - 408 2 C. proc. pen. raportat la art. 320 2 C. proc. pen. a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de petentul I.M., în prezent deținut în Penitenciarul București Jilava, aflat în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare conform M.Ex.P. nr. 856 din 22 iunie 2010 emis de Tribunalul București, secția I penală în baza Sentinței penale nr. 739 din 24 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în Dosarul nr. 2198/3/2009, definitivă.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe petentul I.M. la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu conform art. 189 C. proc. pen. în cuantum de 200 RON a fost avansat din Fondurile Ministerului Justiției către Baroul de avocați București Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: La data de 13 aprilie 2012 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală a fost înregistrată sub nr. 12853/3/2012 cererea de revizuire formulată de petentul I.M., în prezent deținut în Penitenciarul București Jilava. În cererea sa, depusă prin poștă, petentul a arătat că se afla în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de Legea nr. 143/2000 și solicită revizuirea dosarului în baza art. 320 1 C. proc.

pen. S-a solicitat și a fost atașat M.Ex.P. nr. 856 din 22 iunie 2010 emis de Tribunalul București, secția I penală în Dosarul nr. 2198/3/2009 și Dosarul nr. 2198/3/2009 al Tribunalului București, secția I penală. Examinând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a constatat că petentul I.M. se afla în executarea unei pedepse rezultante de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic și consum de droguri de mare risc prevăzuta de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 respectiv art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 aplicată acestuia prin Sentința penală nr. 739 din 24 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în Dosarul nr. 2198/3/2009, definitivă.

Tribunalul a constatat că în prezenta cauză, prin care petentul I.M. solicită pe calea revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 408 2 C. proc. pen., aplicarea dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 1470/2011 cu privire la neconstituționalitatea art. 320 1 C. proc. pen., că dispozițiile menționate mai sus nu au aplicabilitate în cazul de revizuire prevăzut de art. 408 2 C. proc. pen. Acest caz este admisibil numai în măsura în care hotărârea pronunțată s-a întemeiat pe dispoziția declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat și care în mod necesar și evident nu pot fi disociate de dispoziția declarată neconstituțională. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, condamnatul revizuent I.M.

care, prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale, admiterea cererii de revizuire și aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., având în vedere că acesta a recunoscut fapta, precum și dispozițiile Deciziei nr. 1470/2011 a Curții Constituționale. Prin Decizia penală nr. 346 din 7 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuent, cu motivarea că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 408 2 alin. (1) C. proc. pen. și că prin Deciziile nr. 1470 din 8 noiembrie 2011 și nr. 1483 din 08 noiembrie 2011 ale Curții Constituționale s-a constatat că dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen. au un caracter mixt, fiind o instituție procesuală și o instituție de drept material care se aplică tuturor inculpaților care au fost trimiși în judecată atât înainte cât și după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, dar care au depășit momentul începerii cercetării judecătorești, însă numai până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare; ori, hotărârea de condamnare a cărei revizuire se cere a rămas definitivă la data de 22 iunie 2010, deci anterior datei la care au intrat în vigoare dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe revizuentul I.M. a declarat recurs. Examinând recursul declarat de revizuent, în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Conform art. 408 2 C. proc. pen. hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care curtea constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluția pronunțată în cauza s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare. Din analiza textului de lege menționat rezultă că pentru a putea fi incidente într-o cauză dispozițiile art. 408 2 alin. (1) C. proc. pen. trebuie să fie îndeplinite două condiții: că în cauză respectiva să fi fost admisă o excepție de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională și că soluția pronunțată în cauza respectivă să se fi întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională.

Potrivit dispozițiilor art. 320 1 C. pen., până la terminarea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În acest caz inculpatul beneficiază de reducerea cu 1/3 a pedepsei prevăzute de lege în cazul închisorii și de va reducere în cazul pedepsei amenzii penale. Legiuitorul a prevăzut acest caz de revizuire în cazul în care instanțele de judecată în fața cărora a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate a unor dispoziții legale conform Legii nr. 147/2002 și nu au suspendat judecata cauzei până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate, trecând între timp la soluționarea cauzei, rămasă definitivă, conferă persoanelor prevăzute în art. 408 2 alin. (2) C. proc.

pen., posibilitatea de a cere revizuirea cauzei în cazul în care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată în acel dosar și a constatat că anumite dispoziții din lege sunt neconstituționale. Acest caz este admisibil numai în măsura în care hotărârea pronunțată s-a întemeiat pe dispoziția declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat și care în mod necesar și evident nu pot fi disociate de dispoziția declarată neconstituțională Prin Decizia Curții Constituționale nr. 1470 din 08 noiembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 853 din 02 decembrie 2011, Curtea a constatat că dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. sunt neconstituționale în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile, reținându-se că dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen. au un caracter mixt fiind o instituție procesuală și o instituție de drept material care se aplică tuturor inculpaților care au fost trimiși în judecată atât înainte cât și după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, dar care au depășit momentul începerii cercetării judecătorești, însă numai până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Prin aceiași hotărâre s-a arătat că în dosarele în care s-au pronunțat hotărâri de condamnare definitivă, prin revizuire nu se poate aplica dispozițiile art. 320 1 C. pen., deoarece acestea vizează numai judecata fondului și nu este susceptibilă de aplicare conform principiului legii penale mai favorabile, aducând atingere siguranței raporturilor juridice (cauza Stanca Popescu versus România și Ryabykh contra Rusiei).

Decizia Curții Constituționale este obligatorie de la data publicării acesteia în M. Of., respectiv februarie 2011. Ori, hotărârea de condamnare a cărei revizuire se cere a rămas definitivă la data de 22 iunie 2010, deci anterior datei la care au intrat în vigoare dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., condamnatul revizuent I.M. aflându-se deja la data adoptării Legii nr. 202/2010 în executarea unei pedepse privative de libertate de 10 ani închisoare stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, respectiv Sentința penală nr. 739 din 24 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2463 din 22 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În consecință hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice. Față de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate și nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul I.M. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul I.M. împotriva Deciziei penale nr. 346 din 7 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 11 aprilie 2013. Procesat de GGC - LM