ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1272/2013

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, secția a II-a penală,

prin Sentința penală nr. 640/F din data de 26 septembrie 2012, pronunțată în

Dosarul nr. 12853/3/2012, în baza art. 394 - 408

2

C. proc. pen.

raportat la art. 320

2

C. proc. pen. a respins ca nefondată cererea

de revizuire formulată de petentul I.M., în prezent deținut în Penitenciarul

București Jilava, aflat în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare conform

M.Ex.P. nr. 856 din 22 iunie 2010 emis de Tribunalul București, secția I penală

în baza Sentinței penale nr. 739 din 24 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul

București, secția I penală în Dosarul nr. 2198/3/2009, definitivă.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe petentul I.M. la plata sumei de 250 RON

cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu

conform art. 189 C. proc. pen. în cuantum de 200 RON a fost avansat din

Fondurile Ministerului Justiției către Baroul de avocați București

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 13 aprilie

2012 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală a fost înregistrată

sub nr. 12853/3/2012 cererea de revizuire formulată de petentul I.M., în

prezent deținut în Penitenciarul București Jilava.

În cererea sa, depusă

prin poștă, petentul a arătat că se afla în executarea unei pedepse de 10 ani

închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de Legea nr.

143/2000 și solicită revizuirea dosarului în baza art. 320

1

C. proc.

pen.

S-a solicitat și a

fost atașat M.Ex.P. nr. 856 din 22 iunie 2010 emis de Tribunalul București,

secția I penală în Dosarul nr. 2198/3/2009 și Dosarul nr. 2198/3/2009 al

Tribunalului București, secția I penală.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Tribunalul a constatat că petentul I.M. se afla în

executarea unei pedepse rezultante de 10 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic și consum de droguri de mare risc prevăzuta de art. 2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 respectiv art. 4 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000 aplicată acestuia prin Sentința penală nr. 739 din 24 iulie

2010 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în Dosarul nr.

2198/3/2009, definitivă.

Tribunalul a

constatat că în prezenta cauză, prin care petentul I.M. solicită pe calea

revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 408

2

C. proc. pen.,

aplicarea dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 1470/2011 cu

privire la neconstituționalitatea art. 320

1

C. proc. pen., că

dispozițiile menționate mai sus nu au aplicabilitate în cazul de revizuire

prevăzut de art. 408

2

C. proc. pen.

Acest caz este

admisibil numai în măsura în care hotărârea pronunțată s-a întemeiat pe

dispoziția declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat

și care în mod necesar și evident nu pot fi disociate de dispoziția declarată

neconstituțională.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel, în termenul legal, condamnatul revizuent I.M. care,

prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat admiterea apelului,

desființarea sentinței penale, admiterea cererii de revizuire și aplicarea

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., având în vedere că acesta a

recunoscut fapta, precum și dispozițiile Deciziei nr. 1470/2011 a Curții

Constituționale.

Prin Decizia penală

nr. 346 din 7 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I

penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuent, cu motivarea

că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 408

2

alin. (1) C. proc. pen. și că prin Deciziile nr. 1470 din 8 noiembrie 2011 și

nr. 1483 din 08 noiembrie 2011 ale Curții Constituționale s-a constatat că

dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. au un caracter mixt, fiind o

instituție procesuală și o instituție de drept material care se aplică tuturor

inculpaților care au fost trimiși în judecată atât înainte cât și după intrarea

în vigoare a Legii nr. 202/2010, dar care au depășit momentul începerii

cercetării judecătorești, însă numai până la rămânerea definitivă a hotărârii

de condamnare; ori, hotărârea de condamnare a cărei revizuire se cere a rămas

definitivă la data de 22 iunie 2010, deci anterior datei la care au intrat în

vigoare dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Împotriva acestei

sentințe revizuentul I.M. a declarat recurs. Examinând recursul declarat de

revizuent, în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Conform art. 408

2

C. proc. pen. hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care curtea

constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate pot fi supuse

revizuirii, dacă soluția pronunțată în cauza s-a întemeiat pe dispoziția legală

declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în

mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în

sesizare.

Din analiza textului

de lege menționat rezultă că pentru a putea fi incidente într-o cauză

dispozițiile art. 408

2

alin. (1) C. proc. pen. trebuie să fie

îndeplinite două condiții: că în cauză respectiva să fi fost admisă o excepție

de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională și că soluția

pronunțată în cauza respectivă să se fi întemeiat pe dispoziția legală

declarată neconstituțională.

Potrivit

dispozițiilor art. 320

1

C. pen., până la terminarea cercetării

judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că

recunoaște săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare și solicită ca

judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

În acest caz

inculpatul beneficiază de reducerea cu 1/3 a pedepsei prevăzute de lege în

cazul închisorii și de va reducere în cazul pedepsei amenzii penale.

Legiuitorul a

prevăzut acest caz de revizuire în cazul în care instanțele de judecată în fața

cărora a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate a unor dispoziții

legale conform Legii nr. 147/2002 și nu au suspendat judecata cauzei până la

soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției de

neconstituționalitate, trecând între timp la soluționarea cauzei, rămasă

definitivă, conferă persoanelor prevăzute în art. 408

2

alin. (2) C.

proc. pen., posibilitatea de a cere revizuirea cauzei în cazul în care Curtea

Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată în acel

dosar și a constatat că anumite dispoziții din lege sunt neconstituționale.

Acest caz este

admisibil numai în măsura în care hotărârea pronunțată s-a întemeiat pe

dispoziția declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat

și care în mod necesar și evident nu pot fi disociate de dispoziția declarată

neconstituțională

Prin Decizia Curții

Constituționale nr. 1470 din 08 noiembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 853 din

02 decembrie 2011, Curtea a constatat că dispozițiile art. 320

1

C.

proc. pen. sunt neconstituționale în măsura în care înlătură aplicarea legii

penale mai favorabile, reținându-se că dispozițiile art. 320

1

C.

proc. pen. au un caracter mixt fiind o instituție procesuală și o instituție de

drept material care se aplică tuturor inculpaților care au fost trimiși în

judecată atât înainte cât și după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, dar

care au depășit momentul începerii cercetării judecătorești, însă numai până la

rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Prin aceiași hotărâre

s-a arătat că în dosarele în care s-au pronunțat hotărâri de condamnare

definitivă, prin revizuire nu se poate aplica dispozițiile art. 320

1

C. pen., deoarece acestea vizează numai judecata fondului și nu este

susceptibilă de aplicare conform principiului legii penale mai favorabile,

aducând atingere siguranței raporturilor juridice (cauza Stanca Popescu versus

România și Ryabykh contra Rusiei). Decizia Curții Constituționale este

obligatorie de la data publicării acesteia în M. Of., respectiv februarie 2011.

Ori, hotărârea de

condamnare a cărei revizuire se cere a rămas definitivă la data de 22 iunie

2010, deci anterior datei la care au intrat în vigoare dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., condamnatul revizuent I.M. aflându-se deja la data adoptării

Legii nr. 202/2010 în executarea unei pedepse privative de libertate de 10 ani

închisoare stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, respectiv

Sentința penală nr. 739 din 24 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul București,

secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2463 din 22 iunie 2010 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În consecință

hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice. Față de considerentele

arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate și

nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod

urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul I.M.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata

sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul I.M. împotriva Deciziei penale nr.

346 din 7 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I

penală.

Obligă recurentul

revizuent la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 11 aprilie 2013.

Procesat de GGC - LM