ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3593/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 250 din 29 martie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 7264/3/2012, s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire formulată de revizuientul condamnat B.P.N. A obligat revizuientul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, s-au reținut în fapt următoarele: Prin sentința penală nr. 815 din 10 iunie 2011 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 235 din 10 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus condamnarea inculpatului B.P.N. la pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri.

În motivarea cererii de revizuire, condamnatul a invocat dispozițiile art. 408 1 alin. (1) C. proc. pen. și, pe cale de consecință, să-i fie redusă pedeapsa cu o treime în condițiile prev. de art. 320 1 C. proc. pen. Instanța de fond, analizând cazul de revizuire invocat de condamnat, dar și condițiile cerute de lege pentru aplicarea procedurii simplificate, a constatat că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a cererii de revizuire. Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat apel revizuientul condamnat B.P.N., reiterând aceleași motive, respectiv admiterea cererii de revizuire și aplicarea disp. art. 320 1 C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 162 din 30 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de revizuientul condamnat B.P.N.

A obligat apelantul condamnat revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat. În speță, instanța de apel a reținut că recurentul condamnat a solicitat o reindividualizare a pedepsei, invocând dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Or, la judecarea cauzei pe fond au fost avute în vedere motivele invocate de condamnat prin cererea de revizuire, reținându-se că acesta a recunoscut fapta, dar nu a solicitat până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. În ceea ce privește Decizia Curții Constituționale nr. 147 din 08 noiembrie 2011, instanța de apel a reținut că, potrivit art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, „(…) de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”, aceeași regulă fiind instituită și prin dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

În atare condiții, instanța de apel a constatat că nu pot fi aplicate dispozițiile art. 408 C. proc. pen., susținerile invocate de revizuientul condamnat neputând fi circumscrise unei erori de fapt care să poată fi înlăturată prin exercitarea căii de atac a revizuire. Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs recurentul condamnat B.P.N. solicitând casarea acesteia și, în rejudecare, admiterea cererii de revizuire, aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. și reducerea pedepsei. În drept au fost invocate dispozițiile art. 408 2 C. proc. pen. cu referire la art. 399 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu conform art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 408 2 alin. (1) C. proc. pen. „Hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluția pronunțată în cauză s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare”.

Din analiza dispozițiilor legale enunțate rezultă că cererea de revizuire întemeiată pe art. 408 2 alin. (1) trebuie să îndeplinească următoarele condiții: - în cauza în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere să se fi invocat o excepție de neconstituționalitate - dispozițiile criticate să fi fost declarate neconstituționale; - soluția pronunțată în cauză să se fi întemeiat pe dispozițiile declarate neconstituționale sau pe alte dispoziții ce au legătură cu acestea. Rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești produce un efect pozitiv care constituie temeiul juridic al executării dispozitivului hotărârii circumscris principiului puterii lucrului judecat. Totodată, ca urmare a pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive, se produce și un efect negativ, în sensul că este împiedicată o nouă urmărire și judecată pentru aceleași fapte ( non bis in idem).

Hotărârile definitive pot fi reformate dar numai în condițiile și în cazurile limitativ prevăzute de lege prin exercitarea căilor de atac extraordinare. Unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede că soluția dată definitiv, oricărui litigiu, de către instanțe să nu mai poată fi supusă judecării. Conform acestui principiu, niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanțiale și care să fie circumscrise vreunuia din cazurile prevăzute de lege care permit reformarea unei hotărâri judecătorești definitive prin declanșarea unei căi extraordinare de atac.

Procedura simplificată, reglementată de disp. art. 320 1 C. proc. pen., poate fi solicitată până la începerea cercetării judecătorești, iar pentru situațiile tranzitorii devin aplicabile dispozițiile art. XI din O.G. nr. 121/2011. În cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 408 2 C. proc. pen., astfel că hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice. Recurentul revizuient B.P.N. a fost condamnat prin sentința penală nr. 815 din 18 noiembrie 2010 a Tribunalului București, definitiv prin decizia penală nr. 235 din 10 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la o pedeapsă rezultantă de 11 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri.

În cursul judecării acestei cauze, deși erau în vigoare dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., introduse prin Legea nr. 202/2010, recurentul revizuient nu le-a invocat, pronunțarea hotărârii fiind precedată de efectuarea cercetării judecătorești. Totodată, Decizia nr. 853 din 02 decembrie 2011 a Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale disp. art. 320 1 C. proc. pen., a fost pronunțată după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, iar situația condamnatului invocată în cererea de revizuire nu este una tranzitorie. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul disp. art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul condamnat B.P.N.

împotriva deciziei penale nr. 162 din 30 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul B.P.N. împotriva deciziei penale nr. 162 din 30 mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 05 noiembrie 2012.