ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3593/2012

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 250 din 29 martie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală,

în Dosarul nr. 7264/3/2012, s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii

de revizuire formulată de revizuientul condamnat B.P.N.

A obligat

revizuientul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, s-au reținut în fapt următoarele:

Prin sentința penală

nr. 815 din 10 iunie 2011 a Tribunalului București, definitivă prin decizia

penală nr. 235 din 10 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a

dispus condamnarea inculpatului B.P.N. la pedeapsa rezultantă de 11 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri.

În motivarea cererii

de revizuire, condamnatul a invocat dispozițiile art. 408

1

alin. (1)

C. proc. pen. și, pe cale de consecință, să-i fie redusă pedeapsa cu o treime

în condițiile prev. de art. 320

1

C. proc. pen.

Instanța de fond,

analizând cazul de revizuire invocat de condamnat, dar și condițiile cerute de

lege pentru aplicarea procedurii simplificate, a constatat că nu este

îndeplinită condiția de admisibilitate a cererii de revizuire.

Împotriva sentinței

pronunțată de instanța de fond a declarat apel revizuientul condamnat B.P.N.,

reiterând aceleași motive, respectiv admiterea cererii de revizuire și aplicarea

disp. art. 320

1

C. proc. pen.

Prin decizia penală

nr. 162 din 30 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală,

s-a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de revizuientul

condamnat B.P.N.

A obligat apelantul

condamnat revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În speță, instanța de

apel a reținut că recurentul condamnat a solicitat o reindividualizare a

pedepsei, invocând dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Or, la judecarea

cauzei pe fond au fost avute în vedere motivele invocate de condamnat prin

cererea de revizuire, reținându-se că acesta a recunoscut fapta, dar nu a

solicitat până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare aplicarea

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

În ceea ce privește Decizia

Curții Constituționale nr. 147 din 08 noiembrie 2011, instanța de apel a

reținut că, potrivit art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, „(…) de la data

publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru

viitor”, aceeași regulă fiind instituită și prin dispozițiile art. 11 alin. (3)

din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale.

În atare condiții, instanța

de apel a constatat că nu pot fi aplicate dispozițiile art. 408 C. proc. pen., susținerile

invocate de revizuientul condamnat neputând fi circumscrise unei erori de fapt care

să poată fi înlăturată prin exercitarea căii de atac a revizuire.

Împotriva ambelor hotărâri

a declarat recurs recurentul condamnat B.P.N. solicitând casarea acesteia și, în

rejudecare, admiterea cererii de revizuire, aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. și reducerea pedepsei.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 408

2

C. proc. pen. cu referire la art. 399 alin.

(1) lit. a) C. proc. pen.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, examinând recursul prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu

conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat

pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor

art. 408

2

alin. (1) C. proc. pen. „Hotărârile definitive pronunțate în

cauzele în care Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate

pot fi supuse revizuirii, dacă soluția pronunțată în cauză s-a întemeiat pe dispoziția

legală declarată neconstituțională sau pe alte dispoziții din actul atacat care,

în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare”.

Din analiza dispozițiilor

legale enunțate rezultă că cererea de revizuire întemeiată pe art. 408

2

alin. (1) trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

- în cauza în care s-a

pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere să se fi invocat o excepție de neconstituționalitate

- dispozițiile criticate să fi fost declarate neconstituționale;

- soluția pronunțată în

cauză să se fi întemeiat pe dispozițiile declarate neconstituționale sau pe alte

dispoziții ce au legătură cu acestea.

Rămânerea definitivă a

unei hotărâri judecătorești produce un efect pozitiv care constituie temeiul juridic

al executării dispozitivului hotărârii circumscris principiului puterii lucrului

judecat.

Totodată, ca urmare a

pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive, se produce și un efect negativ,

în sensul că este împiedicată o nouă urmărire și judecată pentru aceleași fapte

(

non

bis in idem).

Hotărârile

definitive pot fi reformate dar numai în condițiile și în cazurile limitativ prevăzute

de lege prin exercitarea căilor de atac extraordinare.

Unul dintre

elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor

juridice, care prevede că soluția dată definitiv, oricărui litigiu, de către instanțe

să nu mai poată fi supusă judecării. Conform acestui principiu, niciuna dintre părți

nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii

cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința

sa. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanțiale

și care să fie circumscrise vreunuia din cazurile prevăzute de lege care permit

reformarea unei hotărâri judecătorești definitive prin declanșarea unei căi extraordinare

de atac.

Procedura

simplificată, reglementată de disp. art. 320

1

C. proc. pen., poate fi

solicitată până la începerea cercetării judecătorești, iar pentru situațiile tranzitorii

devin aplicabile dispozițiile art. XI din O.G. nr. 121/2011.

În cauza dedusă

judecății, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev.

de art. 408

2

C. proc. pen., astfel că hotărârile pronunțate în cauză

sunt legale și temeinice.

Recurentul

revizuient

B.P.N.

a fost condamnat prin sentința penală nr. 815 din 18 noiembrie 2010 a Tribunalului

București, definitiv prin decizia penală nr. 235 din 10 iunie 2011 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, la o pedeapsă rezultantă de 11 ani închisoare pentru comiterea

infracțiunii de trafic de droguri.

În cursul judecării acestei

cauze, deși erau în vigoare dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., introduse

prin Legea nr. 202/2010, recurentul revizuient nu le-a invocat, pronunțarea hotărârii

fiind precedată de efectuarea cercetării judecătorești.

Totodată, Decizia nr.

853 din 02 decembrie 2011 a Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale

disp. art. 320

1

C. proc. pen., a fost pronunțată după rămânerea definitivă

a hotărârii de condamnare, iar situația condamnatului invocată în cererea de revizuire

nu este una tranzitorie.

Având în vedere considerentele

expuse, Înalta Curte, în temeiul disp. art. 385

15

alin. (1) lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul condamnat

B.P.N. împotriva deciziei penale nr. 162 din 30 mai 2012 a Curții de Apel București,

secția I penală.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuentul B.P.N. împotriva deciziei penale nr. 162 din 30

mai 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul revizuent

la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 05 noiembrie 2012.