ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3998/2012

Asupra recursului de față, în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 338 din 15 mai 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 403 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen. a fost respinsă - ca inadmisibilă - cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 158 din 21 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, modificată și definitivă prin Decizia penală nr. 194 din 21 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, cerere formulată de către revizuenta R.C. (fiica lui M. și M., născută în România, municipiul București). În baza art. 349 raportat la art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată revizuenta R.C.

la plata sumei de 200 de RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că, în motivarea cererii sale, revizuenta R.C. a arătat - în esență - că dorește să beneficieze "de articolul 320 alineatele atenuante 74 și 76 din Legea 202/2010 mica reformă, publicată în M. Of. 714 din 26 octombrie 2010, în vigoare la data de 25 octombrie 2010… de o redozare din condamnarea de 12 ani închisoare" pe care a primit-o pentru infracțiunea de trafic de droguri. A mai învederat faptul că a fost nedreptățită în totalitate și nu s-a ținut cont de toate actele de maltratare și terorism care i-au fost aplicate și care i se aplică și în prezent și a solicitat redeschiderea dosarului pentru a beneficia de articolul și alineatele atenuante mai sus-menționate.

După înregistrarea cererii, la parchet, conform procedurii în materie, s-au efectuat acte de cercetare potrivit dispozițiilor art. 399 C. proc. pen. în sensul că s-au solicitat informații cu privire la hotărârea penală atacată și s-au solicitat copia Sentinței penale nr. 158 din 21 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, precum și copia minutei Deciziei penale nr. 194 din 21 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală. În concluziile formulate potrivit art. 399 alin. (5) C. proc. pen. Parchetul a opinat că, în această situație, se impune respingerea - ca inadmisibilă - a cererii de revizuire, apreciind că redozarea pedepsei prin aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. nu se încadrează în motivele de revizuire expres prevăzute de lege. Mai mult, în cursul judecării cauzei pe fond, inculpata a avut o atitudine parțial sinceră, nerecunoscând în integralitatea lor faptele din actul de sesizare. Astfel, Tribunalul a arătat că, prin Sentința penală nr. 158 din 21 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a dispus condamnarea inculpatei R.C. pentru infracțiunile care au fost reținute în sarcina sa, fiindu-i aplicată o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare și 4 ani interzicerea unor drepturi. Pentru inculpata R.C. sentința penală menționată a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 194 din 21 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, fiind înlăturate anumite circumstanțe atenuante, dar nefiind operate modificări în ceea ce privește pedeapsa rezultantă.

Față de aceste aspecte, Tribunalul a concluzionat că motivele de fapt expuse în scris de către revizuentă nu se înscriu în niciunul dintre motivele de revizuire expuse în art. 394 alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen., iar revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive nu poate fi admisă în afara situațiilor expres și limitativ prevăzute de lege. A admite revizuirea în alte situații decât cele avute în vedere de legiuitor este de natură a aduce atingere principiului legalității care guvernează procesul penal. În același sens este și Decizia 60/2007, pronunțată de Secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc.

pen. este inadmisibilă. Împotriva sentinței Tribunalului a declarat apel în termenul legal (la data de 21 mai 2012 - data comunicării), revizuentă R.C. Apelul revizuentului (nemotivat în scris) a fost înaintat de Tribunal și înregistrat pe rolul acestei Curți la data de 21 iunie 2012. În susținerile orale, revizuenta (care a beneficiat de asistența juridică a unui apărător desemnat de Curte, din oficiu), apreciind că a avut o atitudine de recunoaștere a faptei și are un copil minor în întreținere, se impunea aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., precum și aplicarea art. 74 și 76 C. pen. Prin Decizia penală nr. 205/A din 18 iulie 2012, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul declarat de către petenta condamnată R.C.

împotriva Sentinței penale nr. 338 din 15 mai 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 5343/3/2012. Pentru a decide astfel, Curtea de Apel a reținut că hotărârile judecătorești pot fi supuse revizuirii atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, când un martor expert sau interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals, când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală, a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, când două sau mai multe hotărâri judecătorești nu se pot concilia.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire conform art. 403 C. proc. pen., instanța de apel a apreciat că potrivit textului de lege se cer a fi verificate două aspecte: I. dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege; II. dacă din admiterea în principiu probele strânse în urma cercetării rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu. Cu privire la condițiile prevăzute de lege s-a constatat îndeplinirea în cauză a condițiilor prevăzute de art. 397, art. 398, art. 399 C. proc. pen. Referitor la cazul de revizuire invocat, Curtea de Apel a constatat că, petenta nu a invocat existența vreunui caz de revizuire prevăzut de art. 394 C. proc. pen., arătând doar că se impune reducerea pedepsei la care a fost condamnată.

În plus, având în vedere scopul evident spre care se tinde prin promovarea cererii de revizuire, astfel cum a fost afirmat chiar de revizuentă (reducerea pedepsei pe care o are de executat, deși nu a recunoscut faptele), Curtea a mai constatat că această cerere este inadmisibilă și din perspectiva dispozițiilor art. 394 alin. (2) C. proc. pen., deoarece motivul relevat nu poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, în sensul de a conduce la o soluție diametral opusă celei pronunțate prin hotărârea respectivă (achitarea inculpatei). Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentă, solicitând casarea hotărârilor pronunțate și rejudecând, reducerea pedepsei aplicate.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate Înalta Curte apreciază recursul ca nefondat pentru următoarele considerente: Revizuirea este o cale extraordinară de atac, astfel că în mod firesc nu poate fi promovată decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. și numai în condițiile prevăzute de lege (cu referire la termenul de introducere a cererii de revizuire, persoanele ce pot solicita revizuirea, etc). Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că revizuentă nu a indicat niciuna din situațiile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. În cauză, condamnata revizuentă a solicitat instanței aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. cu consecința reducerii pedepsei. Aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. nu este posibilă în procedura revizuirii, dispozițiile acestui articol de lege fiind incidente în cauzele în care nu a început cercetarea judecătorească. Se constată, în același timp, că recurenta revizuentă nu a avut o atitudine de recunoaștere totală și necondiționată a faptelor, așa cum au fost reținute prin actul de sesizare a instanței și astfel cum cer dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. Pe de altă parte, nu este suficient că faptele sau împrejurările relevate să fi fost necunoscute instanței care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere, ci trebuie ca acestea să poată conduce la pronunțarea unei soluții contrare.

Or, prin aplicarea dispozițiilor referitoare la judecata în procedura simplificată, în baza acordului de vinovăție, nu se poate ajunge la pronunțarea unei hotărâri opuse celei de condamnare. Prin urmare, în mod corect instanțele de fond au considerat că cererea de revizuire este inadmisibilă în raport de motivele pe care aceasta se întemeiază. Față de cele reținute, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuenta R.C. împotriva Deciziei penale nr. 205/A din 18 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta condamnată R.C. împotriva Deciziei penale nr. 205/A din 18 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurenta revizuenta condamnată la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 4 decembrie 2012. Procesat de GGC - AA