ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3998/2012

Asupra recursului de

față,

în baza lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 338 din 15 mai 2012,

pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 403

alin. (3) teza a II-a C. proc. pen. a fost respinsă - ca inadmisibilă - cererea

de revizuire a Sentinței penale nr. 158 din 21 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul

București, secția a II-a penală, modificată și definitivă prin Decizia penală

nr. 194 din 21 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I

penală, cerere formulată de către revizuenta R.C. (fiica lui M. și M., născută

în România, municipiul București).

În baza art. 349

raportat la art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată revizuenta R.C. la

plata sumei de 200 de RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța

această sentință, Tribunalul a reținut că, în motivarea cererii sale,

revizuenta R.C. a arătat - în esență - că dorește să beneficieze "de

articolul 320 alineatele atenuante 74 și 76 din Legea 202/2010 mica reformă,

publicată în M. Of. 714 din 26 octombrie 2010, în vigoare la data de 25 octombrie

primit-o pentru infracțiunea de trafic de droguri. A mai învederat faptul că a

fost nedreptățită în totalitate și nu s-a ținut cont de toate actele de

maltratare și terorism care i-au fost aplicate și care i se aplică și în

prezent și a solicitat redeschiderea dosarului pentru a beneficia de articolul

și alineatele atenuante mai sus-menționate.

După înregistrarea

cererii, la parchet, conform procedurii în materie, s-au efectuat acte de cercetare

potrivit dispozițiilor art. 399 C. proc. pen. în sensul că s-au solicitat

informații cu privire la hotărârea penală atacată și s-au solicitat copia

Sentinței penale nr. 158 din 21 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul

București, secția a II-a penală, precum și copia minutei Deciziei penale nr.

194 din 21 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

În concluziile

formulate potrivit art. 399 alin. (5) C. proc. pen. Parchetul a opinat că, în

această situație, se impune respingerea - ca inadmisibilă - a cererii de

revizuire, apreciind că redozarea pedepsei prin aplicarea dispozițiilor art.

320

1

C. proc. pen. nu se încadrează în motivele de revizuire expres

prevăzute de lege. Mai mult, în cursul judecării cauzei pe fond, inculpata a

avut o atitudine parțial sinceră, nerecunoscând în integralitatea lor faptele

din actul de sesizare.

Astfel, Tribunalul a

arătat că, prin Sentința penală nr. 158 din 21 februarie 2011, pronunțată de

Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a dispus condamnarea inculpatei

R.C. pentru infracțiunile care au fost reținute în sarcina sa, fiindu-i

aplicată o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare și 4 ani interzicerea unor

drepturi.

Pentru inculpata R.C.

sentința penală menționată a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 194 din

21 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, fiind

înlăturate anumite circumstanțe atenuante, dar nefiind operate modificări în

ceea ce privește pedeapsa rezultantă.

Față de aceste

aspecte, Tribunalul a concluzionat că motivele de fapt expuse în scris de către

revizuentă nu se înscriu în niciunul dintre motivele de revizuire expuse în

art. 394 alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen., iar revizuirea unei hotărâri

judecătorești definitive nu poate fi admisă în afara situațiilor expres și

limitativ prevăzute de lege. A admite revizuirea în alte situații decât cele

avute în vedere de legiuitor este de natură a aduce atingere principiului

legalității care guvernează procesul penal.

În același sens este

și Decizia 60/2007, pronunțată de Secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație

și Justiție, potrivit căreia cererea de revizuire care se întemeiază pe alte

motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. este inadmisibilă.

Împotriva sentinței

Tribunalului a declarat apel în termenul legal (la data de 21 mai 2012 - data

comunicării), revizuentă R.C.

Apelul revizuentului

(nemotivat în scris) a fost înaintat de Tribunal și înregistrat pe rolul

acestei Curți la data de 21 iunie 2012.

În susținerile orale,

revizuenta (care a beneficiat de asistența juridică a unui apărător desemnat de

Curte, din oficiu), apreciind că a avut o atitudine de recunoaștere a faptei și

are un copil minor în întreținere, se impunea aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., precum și aplicarea art. 74 și 76 C. pen.

Prin Decizia penală

nr. 205/A din 18 iulie 2012, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat,

apelul declarat de către petenta condamnată R.C. împotriva Sentinței penale nr.

338 din 15 mai 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală,

în Dosarul nr. 5343/3/2012.

Pentru a decide

astfel, Curtea de Apel a reținut că hotărârile judecătorești pot fi supuse

revizuirii atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, când un martor expert sau

interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei

revizuire se cere, când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei

revizuire se cere a fost declarat fals, când un membru al completului de

judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală, a

comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, când două

sau mai multe hotărâri judecătorești nu se pot concilia.

Analizând admisibilitatea

în principiu a cererii de revizuire conform art. 403 C. proc. pen., instanța de

apel a apreciat că potrivit textului de lege se cer a fi verificate două

aspecte:

I. dacă cererea de

revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege;

II. dacă din admiterea

în principiu probele strânse în urma cercetării rezultă date suficiente pentru

admiterea în principiu.

Cu privire la

condițiile prevăzute de lege s-a constatat îndeplinirea în cauză a condițiilor

prevăzute de art. 397, art. 398, art. 399 C. proc. pen.

Referitor la cazul de

revizuire invocat, Curtea de Apel a constatat că, petenta nu a invocat

existența vreunui caz de revizuire prevăzut de art. 394 C. proc. pen., arătând

doar că se impune reducerea pedepsei la care a fost condamnată.

În plus, având în

vedere scopul evident spre care se tinde prin promovarea cererii de revizuire,

astfel cum a fost afirmat chiar de revizuentă (reducerea pedepsei pe care o are

de executat, deși nu a recunoscut faptele), Curtea a mai constatat că această

cerere este inadmisibilă și din perspectiva dispozițiilor art. 394 alin. (2) C.

proc. pen., deoarece motivul relevat nu poate dovedi netemeinicia hotărârii de

condamnare, în sensul de a conduce la o soluție diametral opusă celei

pronunțate prin hotărârea respectivă (achitarea inculpatei).

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs revizuentă, solicitând casarea hotărârilor pronunțate

și rejudecând, reducerea pedepsei aplicate.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma criticilor invocate Înalta Curte apreciază recursul ca nefondat

pentru următoarele considerente:

Revizuirea este o

cale extraordinară de atac, astfel că în mod firesc nu poate fi promovată decât

în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. și numai în

condițiile prevăzute de lege (cu referire la termenul de introducere a cererii

de revizuire, persoanele ce pot solicita revizuirea, etc).

Verificând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că revizuentă nu a indicat niciuna

din situațiile prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

În cauză, condamnata

revizuentă a solicitat instanței aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. cu consecința reducerii pedepsei.

Aplicarea

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. nu este posibilă în procedura

revizuirii, dispozițiile acestui articol de lege fiind incidente în cauzele în

care nu a început cercetarea judecătorească. Se constată, în același timp, că

recurenta revizuentă nu a avut o atitudine de recunoaștere totală și

necondiționată a faptelor, așa cum au fost reținute prin actul de sesizare a instanței

și astfel cum cer dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Pe de altă parte, nu este suficient că faptele sau

împrejurările relevate să fi fost necunoscute instanței care a pronunțat

hotărârea a cărei revizuire se cere, ci trebuie ca acestea să poată conduce la

pronunțarea unei soluții contrare. Or, prin aplicarea dispozițiilor referitoare

la judecata în procedura simplificată, în baza acordului de vinovăție, nu se

poate ajunge la pronunțarea unei hotărâri opuse celei de condamnare.

Prin urmare, în mod

corect instanțele de fond au considerat că cererea de revizuire este

inadmisibilă în raport de motivele pe care aceasta se întemeiază.

Față de cele

reținute, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuenta R.C. împotriva

Deciziei penale nr. 205/A din 18 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția

I penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuenta condamnată R.C. împotriva Deciziei

penale nr. 205/A din 18 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta

revizuenta condamnată la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru

apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 4 decembrie 2012.

Procesat de GGC - AA