ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4023/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4023/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra
recursului de față,
În baza
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 356/F
din data de 30 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția
I p
enală, în dosarul penal nr. 7604/3/2012, s-a respins, ca
inadmisibilă în principiu, cererea de revizuire formulată de revizuientul B.J. privind
sentința penală nr. 869/F pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr.
19933/3/2010.
În
considerente, prima instanță a reținut că revizuentul în mod intenționat și
mincinos, a formulat un denunț față de P.C., sub aspectul săvârșirii
infracțiunii de trafic de droguri de mare risc și a ticluit probe împotriva
aceleiași persoane, determinând-o pe coinculpata R.T. să procure droguri și să
i le înmâneze acesteia, pentru a i le remite apoi lui.
Împotriva
sentinței a declarat apel condamnatul B.J. și a solicitat admiterea cererii de
revizuire, solicitând, desființarea sentinței pronunțate de acea instanță și
admiterea în principiu a cererii de revizuire.
Curtea de
Apel București, secția a ll-a penală, prin decizia penală nr. 202/A din 16
iulie 2012 a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuient.
Pentru a
pronunța această hotărâre, Curtea a reținut, că pretinsa săvârșire de către
organele de urmărire penală a unor infracțiuni, în legătură cu cauza în care
s-a pronunțat hotărârea definitivă de condamnare, nu permite revizuirea acelei hotărâri,
prin prisma cazului prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.,
nefiind îndeplinite condițiile reglementate în art. 395 alin. (1) și (2) din
același cod, întrucât, pe de o parte, nu există o hotărâre judecătorească sau o
ordonanță a procurorului, prin care să se fi dispus vreo soluție, pe fond, cu
privire la infracțiunile reclamate, iar, pe de altă parte, în speță, nu s-a
probat că organele judiciare anterior menționate nu au putut examina
infracțiunile respective (astfel încât ele să fie constatate chiar în procedura
de revizuire), neexistând dovezi nici măcar că acele organe (iar nu altele,
lipsite de competență funcțională, precum Inspecția Judiciară din cadrul
Consiliului Superior al Magistraturii, căreia revizuientul pretinde că s-a adresat)
ar fi fost vreodată sesizate.
Împotriva
deciziei nr. 202/A din 16 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală,
a formulat recurs recurentul-revizuient B.J.
Apărătorul
recurentului-revizuient B.J. a arătat că cererea de revizuire privește mai
multe motive, respectiv dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) și d) C. proc.
pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate prin admiterea
în principiu a cererii de revizuire.
Din
examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că hotărârea atacată este
legală și temeinică, instanța constatând în mod corect că motivele invocate de
revizuent nu se înscriu între cele expres și limitativ prevăzute de art. 394
lit. a)-e) C. proc. pen., care ar impune revizuirea sentinței penale atacate.
Din economia
textului de lege sus-menționat, rezultă că hotărârile penale definitive pot fi
supuse revizuirii, dacă sunt întrunite cumulativ condițiile expres prevăzute de
lege: faptele și împrejurările noi descoperite să nu fi fost cunoscute de
instanță la soluționarea cauzei și, respectiv, condiția ca aceste fapte și
împrejurări noi să fi condus la o soluție diametral opusă celei pronunțate, în
situația în care ar fi fost cunoscute de instanțe.
Astfel,
împrejurările invocate de revizuent, respectiv arestare nelegală și cercetare
abuzivă, prevăzută de art. 266 alin. (2) și (3) C. pen., represiune nedreaptă,
prevăzută de art. 268 C. pen., trafic de influență, prevăzută de art. 257 C.
pen., fals intelectual, prevăzut de art. 289 C. pen. și abuz în serviciu contra
intereselor persoanelor, prevăzut de art. 246 C. pen., pe motiv că organele de
urmărire penală au săvârșit infracțiuni în legătură cu cauza în care
revizuientul a fost condamnat, nu pot fi considerate împrejurări noi, care să
impună revizuirea sentinței atacate, întrucât pe de o parte, criticile invocate
de revizuent, au fost avute în vedere de instanțe în toate fazele procesului
penal, iar, pe de altă parte, acestea echivalează cu o solicitare de
suplimentare a probatoriului administrat în cursul cercetării judecătorești,
aceasta fiind inadmisibilă în calea extraordinară de atac a revizuirii.
Pentru aceste
considerente, urmează ca recursul revizuientul B.J. împotriva deciziei penale
nr. 202/A din 16 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală,
să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor
judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de revizuientul B.J. împotriva deciziei penale nr.
202/A din 16 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală.
Obligă
recurentul revizuient la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli
judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul
apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului
Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință pulică, azi 05 decembrie 2012.