ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3448/2012

Asupra recursului de față,

În

baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 819 din 18 octombrie 2011, Tribunalul București, secția l-a

penală, a respinsă ca inadmisibilă în principiu, cererea de revizuire formulată

de revizuientul condamnat N.I. cu obligarea revizuientului la plata sumei de la

100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță a reținut că prin sentința penală nr. 184 din 19 februarie 2009 a Tribunalului

București, secția a ll-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 41405/3/2008, definitivă

prin respingerea apelului și a recursului, revizuientul a fost condamnat la o pedeapsă

de 10 (zece) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri

de mare risc, prev. de art. 2 alin. (2) al Legii nr. 143/2000.

Pe durata executării pedepsei, în temeiul

art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin.

(1) lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen.

În

temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută

măsura arestării preventive iar potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa

aplicată durata reținerii de 24 de ore de la 17 iulie 2008 la 18 iulie 2008 și a

măsurii arestării preventive de la 19 octombrie 2008 la zi.

În

temeiul art. 2 alin. (2) Teză finală al Legii nr. 143/2000

rap. la art. 65 alin. (2) C. pen., s-a interzis revizuientului, pe o perioadă de

3 (trei) ani după executarea pedepsei principale exercitarea drepturilor prev. de

art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a și lit. b) C. pen.

Conform art. 112 lit. d) rap. la art. 116

C. pen. s-a interzis condamnatului dreptul de a se afla în Municipiul București

pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Conform art. 17 alin. (1), rap. la

art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea și distrugerea

cantității de 3,76 grame substanță conținând heroină în amestec cu cofeină, depusă

la camera de corpuri delicte a I.G.P.R. - Direcția Cazier Judiciar și Evidență Operativă,

conform dovezii din 04 ianuarie 2007.

Tribunalul a apreciat că nu există date

pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire, având în vedere că revizuirea

este un remediu procesual împotriva erorilor judiciare care pot fi cuprinse în hotărârile

penale definitive, iar prin finalitatea sa proprie, revizuirea înlătură eroarea

judiciară sub orice formă s-a produs: achitarea neîntemeiată a unei persoane care

a săvârșit o fapta penală sau condamnarea unei persoane nevinovate, trasă pe nedrept

la răspundere penală.

Prin prisma dispozițiilor art. 394

alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Tribunalul a reținut că admisibilitatea cererii

de revizuire este posibilă când împrejurările noi invocate de revizuent ar duce

la achitarea sa pentru fapta pentru care a fost condamnat.

De asemenea, conform art. 394 alin.

(1) lit. b) și d) C. proc

.

pen. este admisibilă cererea

de revizuire și atunci când un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea

de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, sau când un membru al

completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare

penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, dacă

aceste împrejurări au dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice și doar

dacă ele sunt constatate printr-o hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului,

dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei.

În

cuprinsul cererii de revizuire, revizuentul susține ar fi

fost bătut de organele de cercetare penală pentru a recunoaște fapta, fără a dovedi

cu mijloacele legale - hotărâre judecătorească sau ordonanța procurorului, realitatea

acestei împrejurări.

De asemenea, revizuentul a învederat că

a fost victima unei înscenări, din partea unor persoane care au dorit să beneficieze

de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, persoane ale căror declarații mincinoase

au fost avute în vedere la condamnarea sa.

Tribunalul a reținut că revizuentul nu

a arătat din ce probe noi, necunoscute la momentul soluționării în fond a cauzei,

a rezultat că a

fost vorba de o înscenare și că revizuentul

nu a săvârșit fapta reținută ca temei al condamnării.

Cum motivele invocate de revizuent nu se

subsumează niciunuia din cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 cu referire

la art. 295 C. proc. pen., și, în plus, ele puteau fi invocate și examinate pe calea

apelului și recursului, Tribunalul a respins, ca inadmisibilă în principiu, cererea

de revizuire formulată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

revizuientul condamnat N.I. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând,

prin motivele formulate în scris că a fost condamnat în lipsa unor dovezi de vinovăție,

aspect de care nu a ținut seama nici instanțele, dar nici organele de urmărire penală.

Prin decizia penală nr. 96/A din 26 martie

2012 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respins, ca tardiv, apelul

declarat de apelantul - revizuient - condamnat N.I. împotriva sentinței penale

nr. 819/F din 18 octombrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția l-a

penală, în Dosarul nr. 63216/3/2011.

Apelantul condamnat a fost obligat la plata

sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON onorariu

avocat oficiu, s-a dispus a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a se stabili dacă apelul a fost

declarat în termen, instanța a solicitat relații de la locul de deținere (dar și

pentru că revizuientul nu a putut prezenta elemente suplimentare) asupra datei la

care i-a fost comunicată revizuientului sentința penală apelată (nr. 819/F din 18

octombrie 2011), iar din relațiile comunicate cu adresa din 15 martie 2012, emisă

de Penitenciarul București Rahova, rezultă că sentința i-a fost comunicată la data

de 02 noiembrie 2011.

În

raport cu aceste date și având în vedere dispozițiile

art. 371 și art. 378 C. proc. pen., Curtea a constat, că apelul a fost declarat

tardiv, peste termenul prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac.

Din cererea de apel depusă la dosar a reieșit

că, însuși condamnatul a consemnat olograf data întocmirii, respectiv, 16

ianuarie 2012, ceea ce face, ca în raport cu data comunicării sentinței, respectiv

02 noiembrie 2011, termenul legal pentru exercitarea apelului să fie cu mult depășit.

Cum comunicarea copiei dispozitivului s-a

făcut la 2 noiembrie 2011, apelantul putea exercita calea de atac, în termen, până

cel mai târziu 14 noiembrie 2011.

Împotriva acestei decizii condamnatul a

declarat recursul de față, solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre

rejudecare la Curtea de Apel București, secția I penală, apreciind că apelul său

a fost declarat în termenul prevăzut de lege.

Recursul este nefondat.

Analizând actele și lucrările de la dosar

Înalta Curte constată următoarele:

La 24 octombrie 2011, Tribunalul București,

secția I penală, a înaintat Penitenciarului Jilava comunicarea minutei sentinței

penale nr. 819 F din 18 octombrie 2011, comunicare înregistrată sub nr. RR (din

24 octombrie 2011).

Întrucât

deținutul N.I. nu se mai afla la 24 octombrie

2011 în Penitenciarul Jilava, comunicarea a fost înaintată la Penitenciarul Slobozia,

unde a fost înregistrată la 1 noiembrie 2011) sub nr. 44670.

La 2 noiembrie 2011 condamnatul N.I. a

luat la cunoștință de minuta sentinței penale nr. 819 F din 18 octombrie 2011 a

Tribunalului București, secția I penală, fiind menționat faptul că acesta nu declară

apel „fără apel”.

La 16 ianuarie 2011 condamnatul N.I. a

declarat apel împotriva sentinței penale nr. 819 F din 18 octombrie 2011 pronunțată

de Tribunalul București, secția I penală, apel care a fost înregistrat pe rolul

Curții de Apel București, secția I penală, la 31 ianuarie 2012 sub nr. 63216/3/2011.

Analizând decizia recurată Înalta

Curte constată că în mod legal apelul condamnatului a fost respins ca tardiv, întrucât

acesta a exercitat calea de atac cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de

art. 363 C. proc. pen., ultima zi în care acesta ar fi putut declara apel fiind

14 noiembrie 2011.

Față de considerentele ce precedă, urmează

ca recursul declarat în cauză să fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 400 RON, din care suma de

200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de condamnatul N.I. împotriva deciziei penale nr. 96/A din 26 martie 2012 a Curții

de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul revizuient condamnat

la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 24 octombrie 2012.