ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2051/2014

Asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 778 din 28 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 403 alin. (1) C. proc. pen. anterior, a fost respinsă - ca inadmisibilă - cererea de revizuire formulată de revizuentul N.I. cu privire la Sentința penală nr. 184 din 19 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 41405/3/2008.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior, a fost obligat petentul condamnat la plata sumei de 50 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a arătat că, prin cererea sa, condamnatul N.I. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 184 din 19 februarie 2009 pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 41405/3/2008.

Tribunalul a constatat că, prin Sentința penală nr. 184 din 19 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 41405/3/2008, s-a dispus condamnarea inculpatului N.I. la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) al Legii nr. 143/2000, cu aplicarea art. 71 - art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen.anterior.

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. anterior, a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului, iar potrivit art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 de ore de la 17 iulie 2008 la 18 iulie 2008 și a măsurii arestării preventive de la 19 octombrie 2008 la zi.

În temeiul art. 2 alin. (2) teză finală al Legii nr. 143/2000 rap. la art. 65 alin. (2) C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen. anterior.

În conformitate cu dispozițiile art. 112 lit. d)  C. pen. anterior rap. la art. 116 C. pen. anterior s-a interzis inculpatului dreptul de a se afla în Municipiul București pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Conform art. 17 alin. (1) rap. la art. 18 alin. (1) al Legii nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea și distrugerea cantității de 3,76 grame substanță conținând heroină în amestec cu cofeină, depusă la camera de corpuri delicte a I.G.P.R. - Direcția Cazier Judiciar și Evidență Operativă, conform Dovezii din 4 ianuarie 2007.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut - în esență - că fapta inculpatului N.I. - constând în aceea că la data de 2 noiembrie 2006 a fost depistat deținând cantitatea de 5,25 grame heroină destinată comercializării - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) al Legii nr. 143/2000.

Situația de fapt reținută de instanța sesizată cu judecarea cauzei penale a fost dovedită și prin depozițiile martorului E.V., care audiat atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, a arătat în esență că pe data de 2 noiembrie 2006, inculpatul N.I. a venit la el acasă, cei doi plecând ulterior în oraș. Conform depoziției martorului E.V., cei doi s-au oprit mai întâi în zona Big Berceni, după care au mers la locuința inculpatului, respectiv la o baracă amplasată în apropierea unei bălți de stuf în apropierea magazinului Big Berceni. Inculpatul N.I. s-a apropiat apoi de malul bălții și în prezența martorului a început să sape cu un băț, scoțând din groapa astfel făcută o mână de păpușă. Din depoziția martorului rezultă că inculpatul a afirmat că în interiorul mâinii de păpușă se află droguri, pe care urmează să le vândă unei persoane cu care urmează să se întâlnească într-o cârciumă din zona Biserica Diham. Martorul E.V. și inculpatul s-au deplasat apoi la locul stabilit pentru întâlnire, însă martorul a procedat la sesizarea telefonică a organelor de poliție, denunțând astfel activitatea infracțională inițiată de inculpat. La sosirea organelor de poliție în incinta localului unde heroina trebuia vândută, martorul a ieșit în întâmpinarea polițiștilor, indicându-l pe inculpat ca fiind persoana care avea asupra sa mâna de păpușă în interiorul căreia se aflau substanțele stupefiante. Tot din depoziția martorului E.V. mai rezultă că ulterior depistării inculpatului de către organele de poliție, a aflat că inculpatul l-ar fi aprovizionat cu substanțe stupefiante și pe fiul concubinei martorului.

Sentința penală în baza căreia s-a dispus condamnarea inculpatului N.I. a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 3518 din 30 octombrie 2009, fără modificări, ambele căi de atac exercitate fiind respinse.

În aceste împrejurări, la data de 9 iulie 2013, petentul condamnat a formulat cerere de revizuire a Sentinței penale nr. 184 din 19 februarie 2009 pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 41405/3/2008, învederând - în esență - că soluția prin care s-a dispus condamnarea sa este eronată, probele administrate în cauză dovedindu-i nevinovăția. De asemenea, s-a mai invocat și împrejurarea că martorii audiați în cauză au făcut declarații mincinoase.

Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, fiind vorba așadar despre erori esențiale de fapt care afectează o hotărâre definitivă și care nu pot fi probate decât ulterior, prin descoperirea unor fapte sau împrejurări, care nu au fost cunoscute la data soluționării cauzei.

Cu toate acestea, chiar dacă necunoașterea unor fapte sau împrejurări trebuie înțeleasă în sens mai larg (nu doar ca o nemenționare a lor în actele și lucrările dosarului, ci și ca o imposibilitate de dovedire a lor, cu consecința neluării lor în considerare la soluționarea cauzei), este inadmisibil ca prin promovarea unei cereri de revizuire să se obțină practic o prelungire a probatoriului pentru fapte sau împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele ordinare.

Prin urmare, cererea de revizuire, pentru a fi admisibilă, trebuie să privească fapte sau împrejurări noi care să poată conduce la concluzia nevinovăției condamnatului revizuent, și nu mijloace de probă, ca mod de completare a unor dovezi pe situații deja cunoscute și verificate de către instanțele de fond și de control judiciar. Potrivit prevederilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Legea se referă la situații de fapt noi, în sensul că din diverse motive, ele au rămas necunoscute instanței de fond, și nu la mijloace de probă, ca mod de completare a dovezilor pe împrejurări deja avute în vedere și verificate. Or, poziția petentului condamnat conform cu care ar fi participat la comiterea faptei pentru care a fost condamnat, a fost cunoscută și verificată de instanțe, vinovăția petentului fiind definitiv stabilită.

Or, din actele și lucrările Dosarului nr. 41405/3/2008, Tribunalul a apreciat că, în fața instanței de judecată, martorul E.V. a păstrat aceeași poziție, susținând în esență că pe data de 2 noiembrie 2006 s-a întâlnit cu inculpatul, acesta fiind convins că martorul îl va ajuta să găsească consumatori de heroină cărora să le vândă substanța ascunsă în mâna de păpușă din material plastic. De asemenea, martorul a mai menționat în fața instanței la acest termen de judecată că l-a văzut personal pe inculpat scoțând din groapa săpată la marginea bălții o mână de păpușă, cei doi plecând apoi pentru a găsi un cumpărător pentru drogurile ascunse.

Audiat atât în cursul urmăririi penale cât și în faza de cercetare judecătorească, inculpatul N.I. a arătat în esență că nu recunoaște mâna de păpușă conținând droguri, găsită asupra sa. De asemenea, inculpatul a mai arătat că nu se ocupa cu traficul de droguri, deoarece era încadrat în muncă la un centru de fiare vechi. Cu privire la păpușa găsită asupra sa, inculpatul a mai arătat că aceasta i-a fost înmânată de martorul E.V.

Ca urmare a poziției procesuale adoptate de inculpat, organul de urmărire penală a procedat și la testarea martorului E.V. cu tehnica de detecție a comportamentului simulat, cu scopul de a se stabili dacă acesta a avut o atitudine sinceră în raport de mențiunile din cuprinsul declarațiilor (Ordonanța din 11 iulie 2007).

În aceste condiții, a fost întocmit Raportul de constatare tehnico-științifică din 16 iulie 2007 din concluziile căruia a rezultat că pentru răspunsurile numitului E.V. la întrebările relevante ale cauzei privind infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, nu s-au evidențiat modificări semnificative care să fie interpretate ca indici ai comportamentului simulat.

În cauză, nu există nici un mijloc de probă care să demonstreze că martorul E.V. este adevăratul inculpat și că acesta ar fi dat declarații mincinoase. Împrejurarea că acesta nu ar fi făcut declarați corespunzătoare realității a fost verificată în cursul urmăririi penale și în faza de cercetare judecătorească, martorul fiind chiar supus unui test poligraf. Prin urmare, a demonstra în acest moment că martorul E.V. a mințit, nu reprezintă altceva decât un mod de completare a unor dovezi pe situații deja cunoscute și verificate de către instanțele de fond și de control judiciar. Numai în măsura în care față de acest martor ar fi fost efectuate cercetări sub aspectul infracțiunii de mărturie mincinoasă, iar în urma acestor cercetări s-ar fi stabilit că fapta există și a fost săvârșită de martor, o cerere de revizuire ar putea fi admisibilă.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a declarat apel condamnatul N.I., pe formular tipizat, fără a arăta în scris motivele pe care se întemeiază prezenta cale de atac.

În susținerile orale, revizuentul, prin apărător desemnat de Curte din oficiu (în lipsa unui apărător ales), a apreciat că au apărut probe noi care nu au intrat în analiza instanței la momentul pronunțării soluției de condamnare, respectiv că martorul E.V. a mințit.

Analizând actele și lucrările dosarului de față, dar și pe cele ale dosarului de fond (Dosar nr. 41405/3/2008 al Tribunalului București, secția a II-a penală), în raport cu motivele astfel invocate, precum și din oficiu, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen. anterior, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea a constatat că apelul cu care a fost sesizată este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:

Hotărârile judecătorești pot fi supuse revizuirii atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, când un martor expert sau interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals, când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală, a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, când două sau mai multe hotărâri judecătorești nu se pot concilia.

Analizând admisibilitatea - în principiu - a cererii de revizuire conform art. 403 C. proc. pen. anterior, s-a constatat că potrivit textului de lege se cer a fi verificate două aspecte:

I. dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege;

II. dacă din probele strânse în urma cercetării rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu.

Astfel:

I. Cu privire la condițiile prevăzute de lege:

a) Hotărârea supusă revizuirii, hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă. Cerința legii are în vedere ca o condiție prealabilă existența unei hotărâri judecătorești definitive.

În prezenta cauză, a fost formulată cererea de revizuire cu privire la Sentința penală nr. 184 din 19 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 41405/3/2008, care a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 3.518 din 30 octombrie 2009, fără modificări, ambele căi de atac exercitate fiind respinse, astfel încât condiția prevăzută de art. 393 C. proc. pen. anterior s-a constatat îndeplinită.

b) Calitatea procesuală activă, poate cere revizuirea oricare dintre părțile din proces, în limitele calității sale procesuale. În cauza pendinte, cererea a fost formulată de N.I., inculpat împotriva căruia s-a pronunțat Sentința penală nr. 184 din 19 februarie 2009, de condamnare, astfel încât cerința prevăzută de art. 396 C. proc. pen. anterior s-a constatat îndeplinită.

c) Cererea de revizuire. Cererea de revizuire a fost introdusă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - S.T.B., care a înaintat Tribunalului Referatul nr. 2294/III-6/2013. A fost indicat cazul de revizuire prev.de art. 394 alin. (1), lit. a) și b C. proc. pen. anterior.

Față de cele arătate anterior, s-a constatat îndeplinirea în cauză a condiției prevăzute de art. 397, 398, 399 C. proc. pen. anterior.

d) Cazul de revizuire invocat. În cauză, petentul a invocat existența cazului de revizuire prev. de art. 394 alin. (1), lit. a) și b) C. proc. pen. anterior, arătând că materialul probator a fost greșit apreciat și că un martor a mințit.

S-a reținut că prima instanță a apreciat, în mod just, că cererea de revizuire nu este admisibilă, întrucât din probele dosarului în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire o solicită apelantul din speță, s-a constatat că, instanța care a judecat fondul cauzei a avut cunoștință despre ceea ce invocă petentul prin cererea sa. Oricum, achitarea inculpatului (din cauza supusă revizuirii) nu se poate dispune pe baza probelor solicitate, care sunt interpretate ca o prelungire a probatoriului cu o situație de fapt cunoscută și analizată cu ocazia judecării fondului, care i-a aplicat, în mod definitiv, o pedeapsă de 10 ani.

S-a menționat faptul că, inițial, la instanța de fond revizuentul din speță a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare, iar ulterior, au fost respinse căile de atac ordinare, astfel hotărârea a cărei revizuire a rămas definitivă.

Concluzionând, Curtea a constatat că ceea ce se urmărește în fapt este doar o prelungire a probatoriului, care să conducă la reducerea pedepsei, ceea ce este inadmisibil, pe această cale.

Drept urmare, prin Decizia penală nr. 7/A din 14 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 379 pct. 1, lit. b) C. proc. pen. anterior, s-a respins apelul condamnatului, ca nefondat, făcându-se și aplicarea art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior.

Împotriva Deciziei penale nr. 7/A din 14 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, a declarat recurs, în termenul legal, revizuentul condamnat N.I.

Recurentul revizuent condamnat a invocat cazul de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior, apreciind că s-a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii deoarece cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. anterior este admisibilă, motivat de faptul că inculpatul este nevinovat, astfel că solicită reaudierea martorilor care au fost deja ascultați, reevaluarea situației de fapt și reinterpretarea probelor.

Analizând recursul declarat de inculpat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 12 din Legea nr. 255/2013, conform cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. În consecință, instanța urmează să analizeze cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior, respectiv art. 385

9

C. proc. pen. anterior.

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C. proc. pen. anterior stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385

9

C. proc. pen. anterior.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385

10

C. proc. pen. anterior prevede, în alin. (2

1

), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior, dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu.

Instanța de recurs constată că recurentul revizuent a depus motivele de recurs, prin apărătorul desemnat din oficiu, în termenul legal, la data de 12 iunie 2014, prin fax.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București la data de 14 ianuarie 2014, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege nefiind aplicabile în speță - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen. anterior, intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac și limitat doar la chestiuni de drept.

În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. anterior, invocat de recurentul revizuent, se constată că, nu a fost modificat dar a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu.

Critica formulată în concret pe acest caz de casare a fost invocată doar formal în cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. anterior, însă aceasta se circumscrie fostului pct. 18 al art. 385

9

alin. (1) care a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013, fiind singurul caz de casare care permitea reevaluarea situației de fapt și reevaluarea probelor în calea de atac a recursului, așa cum a solicitat inculpatul, cazurile de casare prevăzute în art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior așa cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 permițând instanței de recurs să verifice hotărârea recurată doar sub aspecte de nelegalitate și nu de netemeinicie.

Recurentul revizuent condamnat a invocat în cererea sa cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. anterior, motivând că este nevinovat, iar pentru a-și dovedi nevinovăția a solicitat reaudierea martorilor care au fost deja ascultați, reevaluarea situației de fapt și reinterpretarea probelor.

Se constată că motivele de recurs invocate nu se circumscriu cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. anterior și nici unui alt caz de casare care se ia în considerare din oficiu, aspectele invocate fiind unele care vizează temeinicia și nu legalitatea hotărârii atacate.

Mai mult, aspectele invocate nu se circumscriu nici măcar cazului de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. anterior, revizuentul trebuind să aducă la cunoștința instanței fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, însă revizuentul s-a limitat la a-și invoca nevinovăția, apărare care a fost invocată și la soluționarea inițială, pe fond, a cauzei și care a fost analizată de instanța de judecată la stabilirea vinovăției condamnatului când a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare, instanța de apel constatând în mod corect că ceea ce se urmărește în fapt este doar o prelungire a probatoriului ceea ce este inadmisibil în calea extraordinară de atac a revizuirii.

Față de aceste considerente, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat N.I. împotriva Deciziei penale nr. 7/A din 14 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat N.I. împotriva Deciziei penale nr. 7/A din 14 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 iunie 2014.

Procesat de GGC - N