ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 855/2011

Asupra cauzei penale de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 687/F din 28 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 97/1998 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 722/1998 formulată de revizuientul D.G., aflat în stare de deținere în Penitenciarul Colibași, județul Argeș. A fost obligat revizuientul la 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, în care s-a inclus și onorariul pentru apărător desemnat din oficiu în sumă de 200 lei, ce s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată sub nr. 1004/90/2010, condamnatul D.G.

a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 97/1998, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 722/1998. În motivarea cererii, revizuientul a arătat că declarațiile mai multor martori audiați în cursul procesului penal nu corespund adevărului, aceștia săvârșind infracțiunea de mărturie mincinoasă. De asemenea, a susținut că se impune administrarea de noi probe, prin ascultarea de martori, întrucât nu s-a ținut seama de dovezile existente în cauză, din care rezultă nevinovăția sa, fapta de omor fiind săvârșită de numita D.M. Verificând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 97 din 23 septembrie 1998, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 722/1998, în urma schimbării încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen.

în infracțiunea prevăzută de art. 319 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului D.G. la 1 an închisoare. Prin decizia penală nr. 42/A din 25 februarie 1999, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. 255/1999, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și, fiind înlăturată aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., în baza art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul la 18 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. Recursul formulat de inculpat a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 1061 din 15 martie 2000, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție.

S-a reținut, sub aspectul stării de fapt, că la data de 24 octombrie 1997, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, a lovit-o pe soția sa, D.M., care, gravidă fiind, a dat naștere, spontan, unui făt viu, care a fost luat de inculpat și aruncat în WC, unde a și fost găsit de organele de poliție. Tribunalul a apreciat că revizuirea unei hotărâri penale definitive se poate cere numai pentru motivele și în condițiile expres și limitativ stipulate de art. 394 C. proc. pen. În cauză, condamnatul D.G. a invocat cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a), b) C. proc. pen. Din analiza motivelor pe care s-a întemeiat cererea introdusă de revizuient, a rezultat, în opinia tribunalului, însă, că nu este incident nici unul dintre aceste cazuri de revizuire.

Cererea de revizuire nu poate fi fundamentată pe criticile aduse probatoriului administrat în cursul procesului penal, modului de interpretare al acestuia ori conținutului situației de fapt stabilite, după cum nu poate avea la bază solicitarea administrării unor noi probe, deoarece s-ar ajunge la o prelungire a probațiunii după pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare. Revizuientul nu a invocat un fapt sau o împrejurare nouă, ci s-a referit, în esență, la aceleași apărări ridicate în ciclul ordinar de judecată, ocazie cu care au fost examinate și înlăturate.

Cât privește susținerile revizuientului referitoare la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă de către martorii audiați în cauză, este de observat, a reținut tribunalul, că nu există o hotărâre judecătorească sau ordonanță a procurorului care să constate comiterea unei asemenea fapte penale, astfel că, motivul invocat nu este dovedit prin mijloacele prevăzute de lege [art. 395 alin. (1) C. proc. pen.]. Prin decizia nr. 60 din 24 septembrie 2007 a Înalte Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, s-a statuat că cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., este inadmisibilă. Întrucât aspectele invocate nu pot constitui caz de revizuire, având în vedere că nu se încadrează în cele restrictiv admis de normele legale în materie, în temeiul art. 403 alin. (3) C. proc.

pen., cererea introdusă de condamnatul revizuent D.G. a fost respinsă, de către tribunal, ca inadmisibilă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs revizuientul D.G., care a solicitat admiterea apelului, casarea sentinței apelate și, pe fond, audierea copiilor inculpatului-revizuient, în vederea admiterii cererii de revizuire. Prin decizia penală nr. 96/A din 9 noiembrie 2010, Curtea de Apel Pitești a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-revizuient D.G., în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva sentinței penale nr. 68/F din 28 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 1004/90/2010. A fost obligat apelantul la 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu avocat din oficiu s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Instanța de prim control judiciar a apreciat că pe calea revizuirii nu se poate obține o prelungire a probatoriului, iar martorii audiați nu au fost condamnați pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă și nici nu s-a constatat comiterea unei asemenea fapte prin ordonanța procurorului pentru a se justifica revizuirea hotărârii. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, revizuientul D.G., care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, pe fond, admiterea cererii de revizuire. Revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac, prin care se îndreaptă erorile de judecată cu privire la faptele cauzei, datorate necunoașterii de către instanțele care au pronunțat hotărâri definitive a unor fapte și împrejurări în funcție de care acestea nu corespund adevărului și, ca urmare legii.

Cazurile pentru care se poate solicita revizuirea unei hotărâri sunt expres și limitativ prevăzute de art. 394 lit. a)-e) C. proc. pen. Or, cererea recurentului revizuient D.G. nu se întemeiază pe nici unul dintre aceste cazuri. Astfel, recurentul aduce critici probatoriului administrat în cursul procesului penal, modului de interpretare al acestuia, al conținutului situației de fapt stabilite, solicitând administrarea unor probe, care nu sunt noi și nu relevă aspecte care să nu fi fost analizate de către instanțe. Ceea ce se urmărește practic nu este altceva decât o prelungire a probațiunii după pronunțarea unei hotărâri definitive, fapt inadmisibil.

În ceea ce privește susținerile recurentului referitoare la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă de către martorii audiați în cauză, așa cum corect au constatat și cele două instanțe, nu există o hotărâre judecătorească sau o ordonanță a procurorului care să constate comiterea unor asemenea fapte, așa cum impun dispozițiile legale. Față de aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va constata recursul nefondat, iar în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va respinge. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul D.G. împotriva deciziei penale nr. 96/A din 9 noiembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 martie 2011.