ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 855/2011

Asupra cauzei

penale de față;

În baza actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 687/F din 28 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, s-a respins, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 97/1998 pronunțată de

Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 722/1998 formulată de revizuientul D.G., aflat

în stare de deținere în Penitenciarul Colibași, județul Argeș.

A fost obligat

revizuientul la 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, în care s-a inclus și

onorariul pentru apărător desemnat din oficiu în sumă de 200 lei, ce s-a dispus

a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată sub

nr. 1004/90/2010, condamnatul D.G. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 97/1998,

pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 722/1998.

În motivarea cererii,

revizuientul a arătat că declarațiile mai multor martori audiați în cursul

procesului penal nu corespund adevărului, aceștia săvârșind infracțiunea de

mărturie mincinoasă.

De asemenea, a

susținut că se impune administrarea de noi probe, prin ascultarea de martori,

întrucât nu s-a ținut seama de dovezile existente în cauză, din care rezultă

nevinovăția sa, fapta de omor fiind săvârșită de numita D.M.

Verificând actele și

lucrările dosarului, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 97 din 23

septembrie 1998, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 722/1998, în

urma schimbării încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 174 raportat

la art. 175 lit. c) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 319 C. pen., s-a

dispus condamnarea inculpatului D.G. la 1 an închisoare.

Prin decizia penală

nr. 42/A din 25 februarie 1999, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în

dosarul nr. 255/1999, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Vâlcea și, fiind înlăturată aplicarea dispozițiilor art. 334 C.

proc. pen., în baza art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen., a fost

condamnat inculpatul la 18 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

Recursul formulat de

inculpat a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 1061 din 15

martie 2000, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție.

S-a reținut, sub

aspectul stării de fapt, că la data de 24 octombrie 1997, aflându-se sub

influența băuturilor alcoolice, a lovit-o pe soția sa, D.M., care, gravidă

fiind, a dat naștere, spontan, unui făt viu, care a fost luat de inculpat și

aruncat în WC, unde a și fost găsit de organele de poliție.

Tribunalul a apreciat

că revizuirea unei hotărâri penale definitive se poate cere numai pentru

motivele și în condițiile expres și limitativ stipulate de art. 394 C. proc.

pen.

În cauză, condamnatul

D.G. a invocat cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a), b)

C. proc. pen.

Din analiza motivelor

pe care s-a întemeiat cererea introdusă de revizuient, a rezultat, în opinia

tribunalului, însă, că nu este incident nici unul dintre aceste cazuri de

revizuire.

Cererea de revizuire

nu poate fi fundamentată pe criticile aduse probatoriului administrat în cursul

procesului penal, modului de interpretare al acestuia ori conținutului

situației de fapt stabilite, după cum nu poate avea la bază solicitarea administrării

unor noi probe, deoarece s-ar ajunge la o prelungire a probațiunii după

pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare.

Revizuientul nu a

invocat un fapt sau o împrejurare nouă, ci s-a referit, în esență, la aceleași

apărări ridicate în ciclul ordinar de judecată, ocazie cu care au fost

examinate și înlăturate.

Cât privește

susținerile revizuientului referitoare la săvârșirea infracțiunii de mărturie

mincinoasă de către martorii audiați în cauză, este de observat, a reținut

tribunalul, că nu există o hotărâre judecătorească sau ordonanță a procurorului

care să constate comiterea unei asemenea fapte penale, astfel că, motivul

invocat nu este dovedit prin mijloacele prevăzute de lege [art. 395 alin. (1) C.

proc. pen.].

Prin decizia nr. 60

din 24 septembrie 2007 a Înalte Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite,

s-a statuat că cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât

cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., este inadmisibilă.

Întrucât aspectele

invocate nu pot constitui caz de revizuire, având în vedere că nu se încadrează

în cele restrictiv admis de normele legale în materie, în temeiul art. 403

alin. (3) C. proc. pen., cererea introdusă de condamnatul revizuent D.G. a fost

respinsă, de către tribunal, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs revizuientul D.G., care a solicitat admiterea

apelului, casarea sentinței apelate și, pe fond, audierea copiilor

inculpatului-revizuient, în vederea admiterii cererii de revizuire.

Prin decizia penală

nr. 96/A din 9 noiembrie 2010, Curtea de Apel Pitești a respins, ca nefondat,

apelul declarat de apelantul-revizuient D.G., în prezent deținut în

Penitenciarul Colibași, împotriva sentinței penale nr. 68/F din 28 aprilie 2010

pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 1004/90/2010.

A fost obligat

apelantul la 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu

avocat din oficiu s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Instanța de prim

control judiciar a apreciat că pe calea revizuirii nu se poate obține o

prelungire a probatoriului, iar martorii audiați nu au fost condamnați pentru

infracțiunea de mărturie mincinoasă și nici nu s-a constatat comiterea unei

asemenea fapte prin ordonanța procurorului pentru a se justifica revizuirea

hotărârii.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs, în termen legal, revizuientul D.G., care a

solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, pe fond,

admiterea cererii de revizuire.

Revizuirea reprezintă

o cale extraordinară de atac, prin care se îndreaptă erorile de judecată cu

privire la faptele cauzei, datorate necunoașterii de către instanțele care au

pronunțat hotărâri definitive a unor fapte și împrejurări în funcție de care

acestea nu corespund adevărului și, ca urmare legii.

Cazurile pentru care

se poate solicita revizuirea unei hotărâri sunt expres și limitativ prevăzute

de art. 394 lit. a)-e) C. proc. pen.

Or, cererea

recurentului revizuient D.G. nu se întemeiază pe nici unul dintre aceste

cazuri.

Astfel, recurentul

aduce critici probatoriului administrat în cursul procesului penal, modului de

interpretare al acestuia, al conținutului situației de fapt stabilite, solicitând

administrarea unor probe, care nu sunt noi și nu relevă aspecte care să nu fi

fost analizate de către instanțe. Ceea ce se urmărește practic nu este altceva

decât o prelungire a probațiunii după pronunțarea unei hotărâri definitive,

fapt inadmisibil.

În ceea ce privește

susținerile recurentului referitoare la săvârșirea infracțiunii de mărturie

mincinoasă de către martorii audiați în cauză, așa cum corect au constatat și

cele două instanțe, nu există o hotărâre judecătorească sau o ordonanță a

procurorului care să constate comiterea unor asemenea fapte, așa cum impun

dispozițiile legale.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va constata recursul

nefondat, iar în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va

respinge.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul

D.G. împotriva deciziei penale nr. 96/A din 9 noiembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă

recurentul revizuient la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 martie

2011.