ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2146/2007

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 11/

F din 24 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția penală, în

dosarul nr. 7246/90/2006, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de

revizuire formulată de condamnatul

O.G

.

A fost obligat revizuientul

la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut, că prin cererea înregistrată la data de

7.12.2006, condamnatul O.G. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 113 din

9 decembrie 1998 pronunțată de Tribunalul Vâlcea.

În motivarea cererii,

revizuientul a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea faptei pentru care a

fost condamnat, iar situația de fapt a fost greșit reținută, pe baza

depozițiilor „neclare” ale unor martori, astfel că se impune readministrarea

probatoriului, respectiv reaudierea unor martori oculari.

În cauză a fost întocmit de

procuror referatul cu nr. 1631/III/6/2006 din 7 decembrie 2006, în condițiile art.

399 C. proc. pen.

Examinând actele dosarului,

prima instanță a reținut că, revizuientul O.G. se află în executarea unei

pedepse privative de libertate de 15 ani închisoare, aplicată prin sentința

penală nr. 113 din 9 decembrie 1998 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția penală,

rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3189 din 22 septembrie 1999 a Curții

Supreme de Justiție, pentru săvârșirea infracțiunii de omor și că a solicitat

revizuirea sentinței penale pentru împrejurări care au fost avute în vedere de

către instanță la judecarea cauzei în fond, respectiv la judecarea căilor

ordinare de atac, greșita apreciere a probelor administrate.

Prima instanță a constatat

că motivele invocate de către revizuient nu se încadrează între cazurile expres

și limitativ prevăzute de lege.

S-a mai reținut că

revizuientul a invocat motive de netemeinicie a hotărârii pronunțate, însă

probatoriul ce a fost administrat, aprecierea acestuia în condițiile art. 63 C.

Proc. pen., precum și hotărârea de condamnare pronunțată, inclusiv modul în

care au fost respectate prevederile legale în materia asigurării apărării, au

făcut obiectul controlului judiciar, fiind evaluate de către instanțele de apel

și recurs, în cadrul căilor de atac ordinare exercitate de către inculpat.

Cum aceste aspecte au fost

cunoscute și verificate de către instanțele care au soluționat cauza și nu au

fost evidențiate fapte sau împrejurări noi, nefiind îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 394 C. Proc. pen., tribunalul a respins cererea

revizuientului ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat apel revizuientul O.G. care a reiterat motivele

invocate în cererea inițială.

Prin decizia penală nr. 28/ A

din 1 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de

revizuientul O.G.

A fost obligat apelantul la

plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a

dispus a fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această

decizie, Curtea de Apel Pitești a reținut că, în cuprinsul dispozițiilor art. 394

C. Proc. pen., sunt enumerate expres și limitativ cazurile în care poate fi

cerută revizuirea unei hotărâri, iar motivele invocate de revizuient, respectiv

greșita apreciere a materialului probator, nu se încadrează în niciunul dintre

acestea.

În consecință, criticile

apelantului fiind nefondate, Curtea a respins apelul declarat de revizuient.

Împotriva ambelor hotărâri,

în termen legal, a declarat recursul revizuientul O.G. care a reiterat motivele

invocate în cererea inițială.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform

prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 113

din 9 decembrie 1998 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 2710/1998,

inculpatul O.G. a fost condamnat, la o pedeapsă de 15 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de omor, reținându-se că la data de 12 aprilie 1998, pe

fondul consumului de alcool, l-a lovit puternic cu o sapă, în cap și peste

spate pe numitul P.G. (tatăl concubinei sale T.L.), fapt ce a condus la decesul

acestuia.

Hotărârea a fost apelată și

ulterior recurată de inculpat, care a invocat nevinovăția sa, Curtea Supremă de

Justiție, prin decizia penală nr. 3189 din 22 septembrie 1999 respingând, ca

nefondat, recursul declarat de acesta.

Potrivit dispozițiilor art. 399

și următoarele C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a

înaintat acelei instanțe cererea de revizuire a condamnatului O.G., după

efectuarea verificărilor cerute de lege, cu concluzii de respingere a acesteia

ca nefondată.

Într-adevăr, din examinarea

conținutului cererii, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a

apreciat că nu sunt întrunite cerințele dispozițiilor art. 394 alin. (1) C.

proc. pen., care limitează cazurile în care o sentință penală definitivă poate

fi revizuită, fiind exclusă orice interpretare ori adăugare la lege.

Astfel, potrivit art. 394 C.

proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau

împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert sau

un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei

revizuire se cere;

c) un înscris care a servit

ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului

de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a

comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe

hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Nici în apel condamnatul

revizuient nu a invocat incidența vreunuia dintre cazurile expres și limitativ

prevăzute de textul mai sus citat, referindu-se doar la aspecte legate de

temeinicia și legalitatea hotărârii, aspecte avute deja în vedere cu ocazia

judecării cauzei în căile ordinare de atac.

Din analiza dispozițiilor art.

394 C. proc. pen., rezultă că revizuirea întemeiată pe prevederile alin. (1) lit.

a) al acestui articol, este dublu condiționată, în sensul că trebuie să fie

vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de

instanță la soluționarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi să poată

dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori

de condamnare [(art. 394 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. proc. pen.)].

În cauză însă se observă că,

deși revizuientul a susținut că este nevinovat, nu a invocat fapte sau

împrejurări noi care să conducă la această concluzie și care să nu fi fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, solicitând doar reaudierea unor

martori oculari, martori care însă, în mod constant pe parcursul cercetărilor

au susținut că inculpatul este autorul faptei de omor, conform declarațiilor

date în cursul urmăririi penale la dosar, aspect care se coroborează cu

propriile declarații ale inculpatului date în faza urmăririi penale în care a

recunoscut și regretat comiterea faptei și cu concluziile actului medico-legal,

care confirmă că moartea victimei a fost violentă, datorându-se hemoragiei

interne consecutivă unui traumatism toraco-abdominal, cu multiple fracturi

costale și rupturi de organe interne.

Înalta Curte constată că

readministrarea probatoriului nu poate fi realizată în cadrul procedurii

reglementate de art. 393 și următorii C. proc. pen., întrucât nu este admisibil

ca, pe calea revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte

deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza sau o nouă

apreciere a probelor ce au fost deja administrate.

Astfel, reaudierea sau

audierea unor noi martori într-o cerere de revizuire ar fi admisibilă doar în

cazul în care anumite fapte sau împrejurări au fost învederate în fața

instanței ce a judecat inițial cauza, însă nu au putut fi reținute datorită

imposibilității administrării unor probe, exemplificativ un martor, deși

identificat, nu poate fi audiat din motive obiective, sau faptele pretins noi

nu au fost cunoscute în nici un fel de către instanța de judecată, care nici nu

avea această posibilitate.

Înalta Curte constată că

prin administrarea unor noi probe pe calea revizuirii, fără a fi vorba de

„fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea

cauzei” în înțelesul art. 394 lit. a) C. proc. pen., s-ar crea o puternică

instabilitate a hotărârilor penale definitive, s-ar încălca limitele absolut

restrictive ale acestei proceduri extraordinare și s-ar obține cu ușurință

desființarea unor hotărâri judecătorești ce se bucură de autoritate de lucru

judecat.

Mai mult, nu pot fi

considerate „probe noi”, mijloacele de probă propuse în completarea dovezilor

deja administrate, respectiv solicitarea audierii unor noi martori care ar

releva un fapt stabilit deja cu autoritate de lucru judecat.

Invocarea de către

revizuient a unor împrejurări incerte, simple alegații, respectiv că fapta ar

fi fost săvârșită de o altă persoană, fără a exista vreun început de probă în

acest sens, nu poate conduce la ideea că activitatea de urmărire penală și de

cercetare judecătorească ce a stat la baza pronunțării hotărârii a cărei

revizuire se cere, ar fi lipsită de substanță și greșită în esență ori că ar

trebui reluată, deoarece în acest mod s-ar institui o perpetuare a

incertitudinii în materie penală.

Față de cele menționate mai

sus, Înalta Curte, constatând că motivele invocate de revizuient nu se

circumscriu cazurilor expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 394 C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul O.G., în

conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct.1 lit. b) C.

proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., va obliga recurentul revizuient la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuientul condamnat O.G. împotriva deciziei penale nr. 28/

A din 1 martie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Obligă recurentul revizuient

condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 aprilie 2007.