ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 543/2012

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală

nr. 148 din 10 octombrie 2011 Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de

revizuentul condamnat S.C., împotriva sentinței penale nr. 6 din 25 martie 2011

pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

A obligat apelantul

la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu apărător

din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului

Prahova.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin sentința penală

nr. 6 din 25 martie 2011, a fost respinsă cererea de revizuire formulată de

către condamnatul S.C., privind sentința penală nr. 258 din 27 iulie 2011

pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. 1722/120/2010,

definitivă prin decizia penală nr. 536 din 14 februarie 2011 a Înaltei Curții

de Casație și Justiție. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a

reținut că prin adresa nr. 27/III/6/2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul

Dâmbovița a fost înaintată acestei instanței cererea inculpatului S.C., prin

care a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 258 din 27 iulie 2010

pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. 1722/120/2010. În urma

examinării cererii de revizuire, s-a constatat de către procuror că revizuentul

a fost condamnat pentru infracțiunea de omor prin sentința penală nr. 258/2010,

aceasta aflându-se pe rolul I.C.C.J. în recursul declarat de inculpatul S.C.,

cu termen de judecată la 14 februarie 2011.

Întrucât soluția

pronunțată în cauză nu era definitivă, iar revizuirea vizează numai hotărârile

definitive, s-a solicitat instanței respingerea ca inadmisibilă a cererii de

revizuire.

Dosarul a fost

înregistrat la Tribunalul Dâmbovița sub nr. 1028/120/2011, în cauză fiind

întocmit un referat cu privire la situația hotărârii atacate. Astfel, așa cum a

rezultat din evidențele Biroului executări penale din cadrul Tribunalului

Dâmbovița, sentința a cărei revizuire s-a solicitat a rămas definitivă la data

de 14 februarie 2011 prin decizia penală nr. 536/2011 pronunțată de Î.C.C.J.,

prin respingerea ca nefondat a recursului. Dosarul a fost înaintat Curții de

Apel Ploiești la data de 18 august 2010 și ulterior înaintat Î.C.C.J. spre

soluționarea recursului declarat de inculpat, în prezent acest dosar nefiind

restituit. Examinând cererea de revizuire în lumina dispozițiilor art. 393 și

urm. C. proc. pen., instanța a constatat că, în mod corect și legal procurorul

a concluzionat în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii de revizuire.

Într-adevăr, la data

formulării cererii de către inculpat, 10 ianuarie 2011, sentința atacată nu era

definitivă, situație constatată în faza premergătoare soluționării cererii de

către instanță, astfel încât propunerea de respingere a acesteia ca

inadmisibilă este întemeiată. Chiar dacă la data stabilită pentru examinarea în

Camera de consiliu de către instanță a cererii, hotărârea atacată a rămas

definitivă la I.C.C.J. la data de 14 februarie 2011, raportat la dispozițiile

legale ce reglementează instituția revizuirii, ca și cale de atac

extraordinară, s-a constatat că această cerere nu putea fi admisă câtă vreme la

momentul procedurii premergătoare prevăzută de art. 397 C. proc. pen. la

parchet și, ulterior, la data sesizării instanței hotărârea a cărei revizuire

se solicita nu era definitivă.

Revizuirea fiind o

cale extraordinară de atac care vizează hotărâri judecătorești definitive. Ca

urmare, soluția de respingere a cererii de revizuire apare ca fiind

justificată, consecința fiind obligarea revizuentului, în baza dispozițiilor

art. 192 alin. (2) C proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apelul revizuentului S.C. în motivarea orală a apelului

revizuentul a arătat că este nemulțumit de hotărârea primei instanțe de condamnare,

dar că dosarul se află în recurs la I.C.C.J., hotărârea nefiind definitivă.

Analizând hotărârea

atacată Curtea a constatat că aceasta este legală și temeinică.

Condamnatul S.C. a

formulat cerere de revizuire a sentinței penale nr. 258 din 27 iulie 2011 a

Tribunalului Dâmbovița.

Cererea a fost

formulată de către condamnat la data de 10 ianuarie 2011, dată la care

hotărârea ce se solicita a fi revizuită nu era încă definitivă, dosarul

aflându-se în calea de atac a recursului la I.C.C.J.

Chiar dacă ulterior,

la data de 14 februarie 2012 I.C.C.J. a soluționat recursul împotriva sentinței

penale nr. 258/2010 a Tribunalului Dâmbovița, hotărârea devenind definitivă,

procurorul nu a avut posibilitatea de a examina în cadrul procedurii prevăzute

de art. 399 C. proc. pen., fondul cererii de revizuire. Această procedură este

obligatorie de parcurs în vederea soluționării cererii de recurs, legea cerând

efectuarea unor acte premergătoare și un referat al procurorului. Pe de altă

parte, la data respectivă exista pentru condamnat posibilitatea de a invoca în

recurs motivele pe care în prezent Ie-a considerat cazuri de revizuire. Cum în

speță condamnatul nu a așteptat ca hotărârea să rămână definitivă și apoi să

introducă cererea de revizuire, Curtea a apreciat că în mod corect tribunalul a

respins ca inadmisibilă cererea, urmând a fi respectată procedura prevăzută de

art. 399 C. proc. pen., dacă apelantul S.C. dorește să introducă o nouă cerere

de revizuire.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat recurs, revizuentul condamnat.

Pentru termenul de

astăzi 22 februarie 2012, revizuentul condamnat, a depus un înscris înregistrat

la Registratura Generală a I.C.C.J., prin care a solicitat ca instanța să ia

act de retragerea recursului declarat, iar acest termen revizuentul condamnat

prezent în fața instanței de recurs, asistat de apărătorul desemnat din oficiu,

și-a menținut cererea depusă și în scris la dosarul cauzei.

Înalta Curte, față de

declarația recurentului, în sensul retragerii recursului, aceasta reprezentând

manifestarea sa de voință privind soluționarea acestei cauze, în baza art. 385

4

alin. (2) raportat la art. 369 C. proc. pen., va lua act de retragerea

recursului declarat de revizuentul condamnat S.C. împotriva deciziei penale nr.

148 din 10 octombrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, și în conformitate cu dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

la act de declarația

de retragere a recursului declarat de revizuentul condamnat S.C. împotriva

deciziei penale nr. 148 din 10 octombrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul

revizuent condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 februarie 2012.