ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3290/2012

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 151 din data de 07 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția penală, în Dosarul nr. 7817/120/2011, în baza art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. c) - 176 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.V.C. la pedeapsa principală de 25 ani închisoare și 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 - 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestului preventiv, începând cu data de 5 iulie 2011, la zi.

S-a luat act că în cauză moștenitorii legali ai victimei, N.Ș.M., N.A.M. și N.R.L. nu s-au constituit părți civile.

În baza art. 113 alin. (3) C. pen. raportat la art. 429 și art. 430 alin. (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul, ca în timpul executării pedepsei, să efectueze tratament medical de specialitate, în unitatea sanitară din cadrul penitenciarului sau în rețeaua de spitale penitenciar ce deservește Administrația Națională a Penitenciarelor din România.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească suma de 1.513,43 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare statului, sumă ce include contravaloarea prestațiilor medico-legale efectuate în cursul urmăririi penale, deplasări ale echipelor operative în teritoriu, planșe foto, consumabile și rechizite, precum și onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 RON și care va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița din 28 noiembrie 2011 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului N.V.C., pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. c) - 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

Din probatoriul administrat în faza de urmărire penală, instanța a reținut următoarele:

În noaptea de 13 iunie 2011 ora 1,15 Poliția Municipiului Târgoviște a fost sesizată de personalul Spitalului Municipal Târgoviște - Secția Psihiatrie, în legătură cu prezența inculpatului în unitatea sanitară și relatarea acestuia făcută cadrelor medicale privind săvârșirea unei infracțiuni de omor asupra tatălui său.

Deplasarea organelor judiciare la fața locului a confirmat existența faptei, în curtea imobilului din comuna Moțăieni, sat Cucuteni, județul Dâmbovița, fiind descoperit cadavrul decapitat al părții vătămate N.V.

Ca situație de fapt s-a reținut că în ziua de 12 iunie 2011, aflat în vizită la vecina sa - Ș.E.D., partea vătămată a fost căutată de fiul său care i s-a adresat pe un ton răstit. Conform celor susținute de gazdă, inculpatul avea o ținută neîngrijită, era îmbrăcat cu un pantalon tip bermude culoare bleumarin, un tricou și era încălțat cu papuci.

În cursul discuțiilor purtate, partea vătămată a mărturisit vecinei sale că nu-i mai ajung banii întrucât veniturile familiei, inclusiv cele trimise de soția sa din străinătate, erau folosite nechibzuit de inculpat care își cumpăra din oraș reviste și CD-uri.

Aproximativ în jurul orei 16,00, partea vătămată s-a deplasat la magazinul sătesc, când probabil a discutat la telefon cu fiica sa, ultima discuție telefonică cu aceasta fiind în jurul orei 20,30, când tatăl a confirmat fiicei sale că se găsește acasă alături de inculpat.

În jurul orei 21,00, N.V. a propus fiului său să vină la masă și în bucătărie inculpatul a susținut că i s-a cerut să-și facă rugăciunea, moment în care și-a conceput părintele drept un dușman care urmărea să-i facă rău și a luat hotărârea să-i suprime viața. Profitând că victima a ieșit în curte, inculpatul a luat un topor din preajma sobei, a ieșit în curte după victimă și a aplicat o lovitură în cap tatălui său urmată de altele, aproximativ în aceeași zonă, până în momentul în care partea vătămată s-a prăbușit. Agresiunea a fost susținută prin numeroase alte lovituri cu toporul în zona gâtului, acte menite să conducă la secționarea capului de trunchi. Folosindu-se de topor, inculpatul a îndepărtat capul de trunchi până în zona fântânii din curte, unde a fost găsit ulterior la cercetarea la fața locului.

După epuizarea actelor de violență, în condițiile întunericului, inculpatul a mers în casă, s-a schimbat de pantaloni și tricou, încercând să ascundă îmbrăcămintea pe care a avut-o inițial, remarcând că pe aceasta se găsea urme de sânge.

Inculpatul, deși nu a recunoscut, după o toaletă sumară, s-a spălat și înarmat cu toporul, având asupra sa o pungă cu mai multe CD-uri și îmbrăcat în alte haine decât cele din momentul săvârșirii infracțiunii, a părăsit locuința îndreptându-se spre DN 71 pentru a încerca să găsească un mijloc de transport cu care spera să ajungă în orașul Pucioasa.

În rigola drumului public, inculpatul a abandonat cămașa de culoare verde cu care a fost îmbrăcat și conform declarațiilor sale a aruncat și toporul într-o grădină, obiect care, deși s-au efectuat mai multe activități de căutare, nu a fost găsit.

La puțină vreme după acestea, inculpatul a surprins prin apariția sa intempestivă în mijlocul carosabilului, în drum fiind oprită o ambulanță, inculpatul încercând să obțină ajutor medical și spunând că are probleme de sănătate mintală.

Transportat la Spitalul Orășenesc Pucioasa, inculpatul a solicitat să fie transportat la Spitalul din Târgoviște, astfel încât s-a procedat în consecință, în fața personalului medical de la spitalul din Târgoviște inculpatul făcând primele declarații despre cele petrecute între el și tatăl său la locuința din comuna Moțăieni.

La reținerea situației de fapt, instanța a avut în vedere mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală, respectiv: proces-verbal de sesizare, proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe foto, procese-verbale ridicare corp delict, procese-verbale de căutare, raport medico-legal de necropsie, aviz și planșă foto, decizia asupra capacității de muncă a părții vătămate și înscrisuri medicale, declarații inculpat, declarații martori, proces-verbal de examinare criminalistică inculpat, raport de expertiză medico-legală psihiatrică, aviz și raport de nouă expertiză medico-legală psihiatrică, F.O. clinică generală inculpat și înscrisuri medicale, proces-verbal de reconstituire și planșe foto.

La termenul din data de 5 martie 2012 inculpatul, fiind audiat în instanță, a recunoscut săvârșirea faptei de omor asupra tatălui său, mărturisind că a comis fapta datorită comportamentului victimei, care, în mod nejustificat, îl ducea la cabinete de psihiatrie unde nu era tratat în mod corespunzător. A precizat inculpatul că de multe ori se certa cu tatăl său în legătură cu veniturile din gospodărie, cu banii trimiși din străinătate de mama sa și în legătură cu faptul că, în opinia inculpatului, tatăl său nu îi dădea o sumă destul de mare din banii pe care îi primea de la mamă.

Inculpatul a recunoscut, de asemenea, că în urma deselor discuții tensionate cu tatăl său chiar a mai avut tentative de a-l lovi, care au culminat cu loviturile fatale pe care i le-a aplicat acestuia în ziua de 12 iunie 2011.

În aceeași declarație dată în fața instanței, inculpatul a confirmat etapele pe care le-a parcurs după uciderea tatălui său, așa cum au fost descrise în rechizitoriu, arătând într-un final că regretă cele întâmplate și că își menține toate declarațiile date până la acel moment procesual.

Asistat de apărător din oficiu, inculpatul a învederat instanței că nu dorește administrarea de probatorii pe situația de fapt, în afara celor administrate în faza de urmărire penală.

Din oficiu, instanța de fond a dispus citarea și introducerea în cauză în calitate de părți civile a moștenitorilor legali ai victimei, aceștia fiind cele 2 fiice și soția supraviețuitoare. Acestea, deși legal citate în cauză cu mențiunea dacă se constituie părți civile, nu s-au prezentat niciodată.

Instanța de fond a dispus, de asemenea, reaudierea martorilor menționați în rechizitoriu respectiv, M.I., Ș.E.D. și M.B.

Martorii audiați în cauză au făcut vorbire în principal despre implicarea inculpatului în comiterea faptei de omor deosebit de grav asupra tatălui său, în special vecina de locuință, Ș.E.D., confirmând că între tată și fiu existau frecvente certuri și chiar a auzit de multe ori pe inculpat proferând amenințări cu moartea la adresa tatălui său. Această martoră a afirmat că îl cunoaște pe inculpat de mult timp, că știe că acesta are anumite probleme psihice, însă nu foarte grave și că în general a avut un comportament destul de bun în comunitate. Martora a confirmat că în ziua respectivă, inculpatul a venit în locuința sa, că acesta a purtat o discuție contradictorie cu tatăl său și că ulterior, deși nu a auzit în concret, s-a întâmplat tragicul eveniment.

Martorul M.B. a precizat că se afla în ambulanța oprită în mijlocul drumului de inculpat în noaptea în care a avut loc omorul, că într-adevăr inculpatul a cerut să fie consiliat psihiatric și că l-au transportat la Spitalul Orășenesc Pucioasa.

Același martor a mai afirmat că la Spitalul din Pucioasa inculpatul nu a mărturisit nimic despre evenimentele legate de moartea tatălui său, ci doar a spus că intenționează să meargă la București pentru a-și găsi un impresar care să-l promoveze în industria muzicală.

Martorul M.I., consătean cu inculpatul și cu victima, a declarat că știe despre neînțelegerile existente în familia inculpatului, de scandalurile dintre tată și fiu, dar că niciodată nu a crezut că aceste certuri vor degenera de o asemenea manieră, că o vreme inculpatul era cunoscut ca o persoană destul de pașnică și nu s-a comportat urât, în mod special cu acest martor sau cu alte persoane.

Procedând la verificarea succesivă a legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului, pe parcursul cercetării judecătorești, instanța de fond a menținut această măsură, apreciind că subzistă temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea ei și că probele administrate, raportate la gravitatea deosebită a faptei comise, justifică o atare soluție.

Examinând actele și lucrările dosarului în lumina întregului material probator administrat, coroborat cu declarațiile inculpatului, instanța de fond a constatat că, în mod corect și legal, organele de cercetare penală au stabilit situația de fapt, aceasta fiind pe deplin concordantă cu activitatea infracțională efectiv desfășurată de către inculpat.

A reținut prima instanță, că actele de violență deosebite comise de inculpat, îndreptate împotriva valorii sociale supreme - viața - atrag, în numele dreptului inviolabil la viață, la integritatea fizică, psihică și materială a oricărei ființe, pedepsirea corespunzătoare a făptuitorului.

Într-adevăr, aplicarea unor multiple lovituri cu toporul, la nivelul gâtului părții vătămate (tatăl inculpatului) menite să conducă la secționarea capului de trunchi, executarea acestor lovituri cu deosebită forță, inclusiv la nivelul solului unde s-au descoperit pe suprafața cimentată a curții urme produse de tăișul armei, constituie infracțiunea de omor deosebit de grav, în modalitatea prevăzută de art. 176 lit. a) C. pen.

Din declarațiile date de inculpat, cele în care într-un final recunoaște comiterea faptei de omor asupra tatălui său biologic, coroborate perfect cu raportul medico-legal de necropsie, a reieșit că acesta a aplicat victimei numeroase lovituri, cu un obiect ascuțit de tip tăietor - despicător, posibil topor, cu o lamă foarte bine ascuțită și lungimea activă de circa 7,5 cm, prima lovitură fiind la nivel fronto-parieto-temporal stâng, urmată de căderea victimei, iar celelalte lovituri fiind aplicate în succesiune rapidă, pe o suprafață mică.

De asemenea, raportul medico-legal de necropsie a concluzionat, fără putință de tăgadă, că între leziuni și deces există legătură de cauzalitate directă necondiționată. Intensitatea loviturilor aplicate și rezultatul letal au confirmat intenția directă de a ucide, exprimată de altfel de către inculpat cu ocazia deselor certuri și scandaluri pe care le avea cu tatăl său, situații dovedite de martorii audiați în cauză (parte dintre ei vecini cu familia inculpatului și care au auzit aceste amenințări cu moartea proferate de inculpat la adresa victimei).

Atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de fond, inculpatul a avut o atitudine oscilantă, astfel, dacă inițial nu a mărturisit comiterea omorului, spunând că a ucis niște găini în gospodărie (atunci când a fost întrebat de asistenții medicali care îi acordau îngrijiri), ulterior, și-a precizat poziția și a descris modul în care a acționat și a aplicat multiplele lovituri cu toporul, tatălui său.

În declarațiile sale, inculpatul a susținut la început că și-a omorât tatăl motivat fiind de anumite gânduri și credințe că îndeplinește o obligație divină, dar a revenit ulterior, destul de lucid, asupra acestor afirmații și a mărturisit că a conștientizat fapta sa, că o regretă, descriind totodată și activitatea sa după consumarea tragicului eveniment (anume, faptul că a intrat în casă, și-a schimbat hainele, a luat niște CD-uri și a plecat fără a avea o direcție precisă, pentru ca în final să oprească o ambulanță pe drumul național și să ceară consiliere medicală).

În opinia instanței de fond, toate aceste acțiuni ale inculpatului nu au fost, însă, de natură a crea imaginea unei persoane grav bolnavă psihic, care ar fi comis omorul sub imperiul acestor afecțiuni mintale, ci din contră, ele au reliefat o persoană conștientă, puțin depresivă, însă cu reprezentarea consecințelor faptelor sale.

Luându-se în considerare împrejurările în care s-a petrecut fapta, particularitățile psihice ale inculpatului și raporturile conflictuale dintre părți, s-a apreciat că, în momentul uciderii victimei, inculpatul nu s-a aflat într-o stare de mare surescitare nervoasă, aceste relații conflictuale fiind notorii și nu reprezentau ceva neobișnuit, astfel încât incidentului care a avut loc între ei în ziua de 13 iunie 2011 nu i se poate recunoaște justificări de natură medicală sau religioasă.

De altfel, din rapoartele de expertiză psihiatrică ale inculpatului, avizate conform legii, a rezultat că inculpatul nu a prezentat tulburări psihopatologice și că fapta pentru care este cercetat a săvârșit-o cu discernământul integru.

Pentru toate aceste considerente, instanța de fond a condamnat pe inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. c) - 176 alin. (1) lit. a) C. pen., apreciind că pedeapsa închisorii în maximul ei special prevăzut de norma incriminatoare este în deplin acord cu dispozițiile art. 1 C. pen., care prevăd că legea penală apără persoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea precum și întreaga ordine de drept.

Referitor la starea de arest preventiv în care s-a aflat inculpatul încă de la debutul procesului penal, prima instanță, ținând seama de probatoriul cauzei și soluția pronunțată, a considerat că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri și că menținerea ei, în condițiile art. 350 C. proc. pen., este justificată, în raport cu prevederile legale invocate, coroborate cu cele ale art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, lăsarea în libertate a inculpatului prezentând un evident pericol pentru ordinea publică.

Cu toate acestea, instanța de fond nu a putut omite în analiza actelor și înscrisurilor de la dosar, a probelor administrate, faptul că, față de afecțiunile constatate medical și raportat la îndrumările ce rezultă din concluziile expertizelor psihiatrice efectuate asupra inculpatului, se impune instituirea unei măsuri de siguranță față de acesta, cea prevăzută în art. 113 C. pen. - obligarea la tratament medical - și care să se poată executa pe perioada detenției, această măsură reprezentând o garanție în plus pentru înlăturarea stării de pericol pe care o reprezintă inculpatul și pentru preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte penale.

În baza art. 88 C. pen., instanța de fond a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii arestului preventiv, începând cu data de 05 iulie 2011 la zi.

În ceea ce privește interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza I, lit. a) și lit. b) C. pen., instanța a constatat că aceasta este o măsură necesară, ce urmărește un scop legitim și apără interesul societății. Așa fiind, în baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor sus-menționate, începând cu rămânerea definitivă a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei.

Sub aspect civil, s-a luat act că în cauză atât soția supraviețuitoare, cât și ceilalți descendenți ai victimei, nu s-au constituit părți civile.

Prin Încheierea de ședință din data de 27 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția penală, în baza disp. art. 196 C. proc. pen., raportat la art. 109 alin. (5) teza a II-a C. proc. pen., s-a dispus îndreptarea omisiunii vădite strecurată în minuta și dispozitivul Sentinței penale nr. 151 din 07 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în Dosarul nr. 7817/120/2011, în sensul că „dispune restituirea obiectelor de îmbrăcăminte aflate în custodia instanței și aparținând inculpatului N.V.C. către sora acestuia N.Ș.M. atrăgând atenția acesteia că este obligată să le păstreze până la soluționarea definitivă a cauzei".

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul N.V.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în esență, redozarea pedepsei prin diminuarea cuantumului acesteia, ținându-se seama și de actele medicale existente din care rezultă problemele de sănătate ale inculpatului și pentru care se impune și aplicarea măsurii internării într-un institut medical.

Prin Decizia penală nr. 110 din 10 iulie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de inculpat ca nefondat.

Conform art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului, iar potrivit art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsă detenția preventivă a acestuia de la 05 iulie 2011 la zi.

A obligat inculpatul la 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON onorariu pentru apărător din oficiu ce se avansează din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

Verificând hotărârea atacată, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, Curtea de Apel a reținut următoarele:

Infracțiunea comisă de inculpat rezultă, în mod neîndoielnic, din ansamblul probelor medico-legale, a celor testimoniale, procesele-verbale de constatare ca și declarațiile inculpatului, iar încadrarea juridică dată de instanța de fond este corespunzătoare și în cadru legal.

De asemenea, pe parcursul procesului s-a stabilit cu certitudine că inculpatul a comis infracțiunea de omor cu discernământ, așa cum s-a constatat prin expertiza medico-legală.

Gravitatea deosebită a faptei comisă de inculpat, printr-o violență ieșită din comun asupra tatălui său care în final a decedat, urmare a cruzimilor deosebite de care a dat dovadă inculpatul, au impus față de pericolul social deosebit de ridicat prezentat de acesta, aplicarea unei pedepse privative de libertate într-un cuantum care să asigure realizarea scopului preventiv și sancționator al pedepsei, avându-se în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 și art. 52 C. pen.

Soluția instanței de fond fiind legală și temeinică sub toate aspectele, Curtea de Apel a respins apelul declarat de inculpatul N.V.C., ca nefondat, în baza art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 110 din 10 iulie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a formulat recurs inculpatul N.V.C., apreciind soluția dispusă de instanța de control judiciar ca fiind netemeinică, solicitând reindividualizarea pedepsei aplicate, raportat la starea de sănătate psihică a acestuia, la împrejurarea că nu are antecedente penale, că a recunoscut și regretat fapta și că o mare parte din vină în comiterea faptei o are și tatăl său, în familie existând certuri și neajunsuri materiale.

Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate de inculpat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele de fond și de apel au reținut corect fapta și vinovăția inculpatului, i-au dat o încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor legale și au individualizat, în mod just, pedeapsa aplicată.

Astfel, sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, instanțele au efectuat o corectă aplicare a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținând cont de gradul de pericol social concret, extrem de ridicat, al faptei comise, agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii ei. De asemenea, deși inculpatul nu are antecedente penale și are anumite afecțiuni depresive, pentru care a urmat și un tratament medical, nu poate beneficia de anumite scuze sau circumstanțe atenuante pentru comportamentul extrem de violent și crud față de propriul său tată.

Ca urmare, condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 25 de ani, cu reținerea pedepsei complementare prevăzute de lege, pe o durată de 10 ani, apare ca fiind pe deplin justificată în cauză.

Astfel, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului N.V.C. a fost just individualizată, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., instanța de apel având în vedere gradul ridicat de pericol social al infracțiunii de omor deosebit de grav, reflectat de modul în care inculpatul a realizat fapta (prin aplicarea de multiple lovituri tatălui său, cu toporul, în zona gâtului, fapt ce a dus la secționarea capului de trunchi), precum și datele ce caracterizează persoana acestuia. Astfel, prin săvârșirea infracțiunii de omor, vădind lipsă de compasiune, de afecțiune pentru membrii apropiați ai familiei, lipsă de atașament și respect pentru valorile sociale legate de familie și viață, inculpatul a dovedit un ridicat potențial criminogen. Or, în contextul cauzei, nu se justifică diminuarea pedepsei aplicate, deoarece examinarea criteriilor obiective prevăzute în art. 72 C. pen. se efectuează în mod plural, fără preeminența vreunuia din acestea, ceea ce conduce la concluzia că circumstanțele personale ale inculpatului (referitoare la starea sa de sănătate psihică și la atitudinea de recunoaștere a faptei) nu pot fi avute în vedere în mod prioritar, în raport cu gradul de pericol social concret al faptei, agravat prin modul de comitere, valorile sociale atinse, precum și consecințele pe care le-a produs, sub aspectul unei puternice repulsii a comunității față de un comportament dezumanizat față de valoarea socială supremă. De altfel, atitudinea sinceră și cooperantă (prin recunoașterea faptei) nu poate constitui decât o atitudine firească, de conștientizare a poziției sale procesuale, nefiind o „performanță civică" ci o stare de normalitate, în contextul gravității extreme a infracțiunii comise de inculpat.

Neexistând nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat de inculpatul N.V.C. împotriva Deciziei penale nr. 110 din 10 iulie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.V.C. împotriva Deciziei penale nr. 110 din 10 iulie 2012, a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 5 iulie 2011 la 16 octombrie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 octombrie 2012.

Procesat de GGC - N