ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 836/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 836/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 327 din data de 23 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. 5392/120/2010, a fost respinsă cererea formulată de inculpatul U.G.D., prin apărător ales, privind schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) raportat la art. 176 lit. f) C. pen. în art. 20 C. pen. raportat la art. 174 -175 lit. i) C. pen.
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 -175 lit. i) și la art. 176 lit. f) C. pen. a fost condamnat inculpatul U.G.D., aflat în Penitenciarul Mărgineni în baza mandatului de arestare preventivă din 6 septembrie 2010 emis de către Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. 4365/120/2010, la pedeapsa închisorii de 12 ani, și în baza art. 65 - 66 C. pen. i s-a aplicat aceluiași inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 ani.
S-au aplicat dispozițiile art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a computat din durata pedepsei aplicate reținerea și arestarea preventivă din 5 septembrie 2010 la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului.
A fost obligat inculpatul către partea vătămată O.C.C. prin curator D.I. la plata sumei de 593 lei reprezentând diferența drepturilor salariale care i s-ar fi cuvenit părții vătămate în situația în care s-ar fi aflat la serviciu în perioada 01 septembrie 2010 - 31 martie 2011.
În baza art. 14 C. proc. pen. cu art. 346 C. proc. pen. cu art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul către partea vătămată O.C.C., agent de poliție în cadrul I.P.J. Dâmbovița, prin curator D.I. numit în baza dispoziției nr. 1326 din 28 februarie 2011 de Primăria Municipiului Târgoviște, la plata unei prestații periodice de 71 lei reprezentând diferența dintre salariul pe care l-ar fi obținut partea vătămată și pensia stabilită prin Decizia nr. 160525 din 24 iunie 2011 de C.J.P. Dâmbovița, de la 06 aprilie 2011 până la încetarea stării de nevoie.
A fost obligat inculpatul către partea vătămată O.C.C. prin curatorul D.I. la daune materiale în cuantum de 6.299,42 lei reprezentând contravaloarea credit restant și penalități de întârziere conform contractului de credit din 23 noiembrie 2007 încheiat de partea vătămată la B.T., urmând a fi reactualizat la data efectivă a plății.
A fost obligat inculpatul către partea vătămată O.C.C. prin curatorul D.I. la plata sumei de un miliard lei reprezentând daune morale.
În baza art. 14 cu art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul către părțile civile O.A. și O.M., la următoarele sume de bani reprezentând daune materiale și anume: 30.761,30 euro în echivalent lei la cursul de la data plății efective, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale și terapeutice efectuate la Clinica H. din Austria; 2.251 euro în echivalent lei la cursul de la data plății efective, cheltuieli efectuate de partea civilă O.M. în Austria.
S-a luat act că partea vătămată O.A. nu se constituie parte civilă.
În baza art. 14 C. proc. pen. cu art. 346 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul către M.A.I. – D.G.J. cu sediul în București, la plata sumei de 29.858,89 euro în echivalent lei la cursul de la data plății efective, reprezentând cheltuieli suportate pentru tratamentul medical efectuat la Clinica H. din Austria.
În baza art. 14 C. proc. pen. cu art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 28 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 360/2002, H.G. nr. 1083/2008 a fost obligat inculpatul către I.P.J. Dâmbovița la plata sumei de 10.000 euro în echivalent lei la cursul de la data plății efective, cu titlu de despăgubiri ce au fost acordate părții vătămate în baza Dispoziției nr. 701 din 20 mai 2011 a I.P.J. Dâmbovița.
În baza art. 14 C. proc. pen. cu art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 313 din Legea nr. 59/2006 a fost obligat inculpatul către Spitalul Clinic de Urgență București, la plata sumei de 113.324,08 lei reprezentând cheltuieli spitalizare ocazionate de internarea părții vătămate O.C.C. în perioada 05 septembrie 2010 - 17 noiembrie 2010, suma urmând a fi reactualizată la data plății efective.
A fost obligat inculpatul către Spitalul Universitar de Urgență Militar Central la plata sumei de 11.287,44 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părții vătămate în perioada 29 martie 2011 - 04 aprilie 2011, sumă ce va reactualizată la data plății efective.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare efectuate pe parcursul urmăririi penale, 200 lei onorariu apărător oficiu ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției și 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul nr. 1033/P/2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a trimis în judecată pe inculpatul U.G.D., aflat în Penitenciarul Mărgineni în baza mandatului de arestare preventivă din 6 septembrie 2010 emis de către Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. 4365/120/2010, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) raportat la art. 176 lit. f) C. pen., reținându-se că în dimineața zilei de 05 septembrie 2010 în jurul orelor 3,00, prin aplicarea unei lovituri cu o sticlă în zona capului victimei O.C.C., agent de poliție în cadrul I.P.J. Dâmbovița, i-a cauzat acestuia vătămări corporale ce i-au pus viața în primejdie. Instanța de fond a mai reținut că situația de fapt reținută a fost probată de organul de cercetare penală prin procesul verbal de cercetare la fața locului, declarații inculpat, declarații martori, planșe fotografice, copie foaie de observație, raport de expertiză medico legală de etapă din 13 septembrie 2010, raport de expertiză medico legală psihiatrică din 12 octombrie 2010, adresă I.P.J. Dâmbovița din care rezultă calitatea în care se afla partea vătămată în local, rapoarte de constatare tehnico științifice, procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală. Inculpatul a fost cercetat în stare de arest preventiv pe tot parcursul judecății, menținută prin respingerea recursurilor formulate de către inculpat, de către Curtea de Apel Ploiești.
Audiat în ședință publică la instanța de fond, în prezența apărătorului ales, inculpatul a solicitat aplicarea prev. art. 320
1
C. proc. pen., solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza urmăririi penale, pe care a arătat că le cunoaște și le însușește, nefiind în eroare cu privire la victimă. Instanța de fond, față de susținerile apărătorului ales, ale inculpatului și ale reprezentantului Ministerului Public, așa cum au fost expuse în încheierea de ședință din 05 mai 2011, în baza art. 320
1
alin. (8) C. proc. pen., a respins cererea de aplicare a acestor dispoziții legale continuând judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun, motivat de faptul că dispozițiile art. 320
1
alin. (1) și (6) C. proc. pen. nu se aplică în cazul în care acțiunea penală vizează o pedeapsă prevăzută cu detențiunea pe viață. Câtă vreme încadrarea juridică a faptei din actul de acuzare este tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav care se pedepsește cu închisoarea de la 15 la 25 de ani sau cu detențiunea pe viață, instanța de fond a apreciat că nu este aplicabilă procedura simplificată. De asemenea, s-au avut în vedere și dispozițiile art. 141
1
C. proc. pen., care prevăd că prin pedeapsa prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în formă consumată, fără luarea în considerare a cazurilor de reducere sau majorare a pedepsei.
La respingerea cererii prima instanță a mai avut în vedere și revenirea inculpatului la declarația inițială, prin care a arătat că a fost în eroare cu privire la persoana pe care a agresat-o, situație în care recunoașterea nu mai este totală așa cum prevăd dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen.
În ședință publică a fost audiat inculpatul U.G.D., declarație care detaliază împrejurările comiterii faptei, s-au luat declarații de constituire părți civile și s-a depus cerere în acest sens de către O.A. și O.M. părinții părții vătămate, precum și curatorului părții vătămate O.C.C., D.I., numit în baza dispoziției din 28 februarie 2011 de Primăria Târgoviște, s-au audiat martorii din acte, respectiv I.E., T.A.I., P.F.D., R.G.Ș., D.Ș.C., B.D.D., B.I.V., B.G.Ș., M.A., R.V., B.G., P.V. În privința martorilor din acte B.N.D., O.M.V., T.I., instanța de fond, constatând imposibilitatea audierii acestora, ce a rezultat din procesele verbale întocmite de organele de poliție din care rezultă că nu au fost găsiți la domiciliile indicate, fiind plecați din țară fără a li se cunoaște locațiile, a făcut aplicarea art. 327 C. proc. pen., declarațiile acestora fiind citite în ședință publică, iar în ceea ce privește pe martorele N.D.M. și C.O.C., deși au avut termen în cunoștință și nu s-au mai prezentat în vederea audierii, părțile au fost de acord ca declarațiile lor să fie citite în ședință publică. S-au depus la dosarul cauzei de către părțile civile următoarele înscrisuri: raport medical eliberat de Spitalul Clinic de Urgență București din 11 noiembrie 2010 privind evoluția clinică a părții vătămate, facturi, chitanțe în valoare de 1857 și 394 euro ce au fost efectuate de către partea civilă O.M. și O.A., factură taxe medicale pacient O.C.C. în valoare de 60.620,19 euro, raport medical întocmit de Clinica din Austria H., veniturile salariale ale părții vătămate O.C.C. de care a beneficiat în perioada 01 septembrie 2010 - 31 martie 2011, raport medical din 12 aprilie 2011 referitor la starea medicală a părții vătămate întocmit de Clinica din Austria, din 29 aprilie 2011 aparținând părții vătămate O.C.C. la B.T. cu valoarea debitului la zi așa cum rezultă din contractul de credit întocmit acestuia; declarația lui O.A. care arată că nu se constituie parte civilă. Pentru inculpatul U.G.D. s-a depus la dosarul cauzei practică judiciară de către apărătorul ales al inculpatului privind aplicabilitatea dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen., s-a întocmit un referat de evaluare întocmit de serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, din care rezultă că acesta are perspective medii de reintegrare în societate, perspective ce se pot mări în condițiile creșterii motivației pentru schimbarea comportamentului infracțional prin implicarea în programe specifice de asistență și consiliere în vederea conștientizării consecințelor actelor infracționale. Pe parcursul cercetării judecătorești M.A.I. a formulat cerere de constituire parte civilă pentru suma de 29.858,89 euro, reprezentând cheltuielile suportate pentru tratamentul medical efectuat de clinica din Austria de care a beneficiat partea vătămată, fiind anexate documente în acest sens care atestă efectuarea plătii. I.P.J. Dâmbovița a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 10.000 euro despăgubiri acordate prin dispoziția inspectorului șef din 20 mai 2011 părții vătămate O.C.C., polițist invalid clasat inapt pentru îndeplinirea serviciului de poliție și încadrat în gr. I de invaliditate prin decizia medicală din 31 martie 2011 a comisiei de expertiză medicală și evoluție a capacității de muncă din cadrul Spitalului de Urgentă Prof. Dr. G.B. S-au anexat cererii dispoziția inspectorului șef din 20 mai 2011, raportul serviciului resurse umane din cadrul inspectoratului din 17 mai 2011, decizia medicală din 31 martie 2011, procesul verbal de cercetare a evenimentului din 05 septembrie 2010, extras notă de fundamentare la cererea de credite pentru luna iunie 2011, stat de plată pe luna iunie 2011, relații privind salariul net realizat în luna martie 2011, pensia stabilită de 937 lei și diferența dintre pensie și salariu în sumă de 71 lei conform deciziei nr. 10160522 din 24 iunie 2011.
La solicitarea apărătorului ales al inculpatului instanța de fond a admis cererea acestuia de a se solicita relații de la I.P.J. Dâmbovița, în care să se precizeze dacă partea vătămată O.C.C. la data de 4/5 septembrie 2010 se afla sau nu în exercitarea atribuțiilor de serviciu, relațiile fiind înaintate de I.P.J. Dâmbovița la dosarul cauzei la 12 septembrie 2011. De asemenea, Spitalul Clinic de Urgență București s-a constituit parte civilă cu suma de 113,324,08 lei cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părții vătămate O.C.C. în perioada 17 noiembrie 2011, iar Spitalul Universitar de Urgență Militar Central Carol Davila a solicitat suma de 11.287,44 lei reprezentând cheltuieli spitalizare ocazionate de internarea părții vătămate în perioada 04 aprilie 2011. La termenul de judecată din 21 septembrie 2011 inculpatul prin apărător ales a solicitat instanței de judecată schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) raportat la 176 lit. f) în art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., solicitând să fie înlăturată agravanta, întrucât partea vătămată la momentul săvârșirii faptei nu se afla în timpul serviciului în acea locație și nici în legătură cu serviciul, argumentându-și cererea că ceea ce s-a întâmplat în acea noapte între părți nu are nicio legătură cu activitatea desfășurată de partea vătămată. Instanța de fond, examinând cererea invocată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, respectiv declarația inculpatului care inițial a recunoscut că știa despre împrejurarea că victima este agent de poliție, însă ulterior a revenit și a arătat că a fost în eroare asupra persoanei crezând că este o persoană numită V., cu care avea unele disensiuni, declarația martorului B.N. care relatează că inculpatul știa că l-a lovit pe partea vătămată, întrucât anterior aceștia au avut o discuție la complexul D., iar partea vătămată se ținea de capul lui, relațiile primite de la I.P.J. Dâmbovița din care rezultă că potrivit Statutului Polițistului, art. 26 pct. 6, art. 28 pct. 4, art. 42 pct. 2, partea vătămată se afla în localul I.P. pentru verificarea unei informații de interes operativ, așa cum rezultă din documentele emise de I.P.J. Dâmbovița, unde agentul de poliție O.C.C. a efectuat cercetări, verificări și investigații într-o serie de dosare penale, unde inculpatul era cercetat, a reținut că aceste probe conduc la concluzia că agresarea agentului O.C.C. a avut legătură cu profesia sa de polițist, cu scopul prezenței acestuia în local și că inculpatul l-a recunoscut pe polițistul care i-a întocmit dosar penal, dorind să se răzbune. Documentele de cercetare au încadrat evenimentul ca fiind în categoria accidentelor de muncă, conform art. 5 lit. g) din Legea nr. 319/2006, potrivit cărora vătămarea violentă a organismului a avut loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea sarcinilor de serviciu. Prin urmare, instanța de fond a apreciat că inculpatul a cunoscut toate aceste aspecte legate de persoana părții vătămate, neexistând nicio îndoială în acest sens, astfel încât a respins cererea de schimbare a încadrării juridice, inculpatul urmând a răspunde penal pentru tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav, așa cum a fost reținut în actul de acuzare.
Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, coroborând probele administrate în procesul penal la urmărirea penală și pe parcursul cercetării judecătorești, instanța de fond a constatat săvârșirea faptei de către inculpat, vinovăția acestuia, încadrarea juridică și legală a faptei fiind dată de dispozițiile art. 20 raportat la art. 174 -175 lit. i) raportat la art. 176 lit. f) C. pen., conform rechizitoriului, și a reținut că situația de fapt rezultată din ansamblul probator este următoarea:
În noaptea de 04/05 septembrie 2010, inculpatul U.G.D. și partea vătămată O.C.C., agent de poliție în cadrul I.P.J. Dâmbovița, s-au aflat în barul I.P. din Târgoviște. Conform relațiilor transmise de I.P.J., partea vătămată desfășura activități în legătură cu serviciul, în sensul că se afla în bar pentru verificarea unor informații de interes operativ. Cercetările au evidențiat faptul că autorul și victima se cunoșteau, întrucât agentul de poliție O.C.C. a participat împreună cu alți lucrători de poliție la acțiunea de prindere a inculpatului la complexul D. din Târgoviște, prilej cu care inculpatului i s-a întocmit dosar penal. Din datele de anchetă a rezultat că inculpatul a sesizat prezența în bar a părții vătămate, dar pe parcursul cercetărilor a revenit și a susținut că nu l-a văzut pe agentul de poliție, susțineri ce sunt contrazise de martorul D.Ș.C., care fiind audiat a precizat că în noaptea incidentului partea vătămată a venit la masa sa însoțit de inculpat, căruia i-a cerut să înceteze comportamentul turbulent. Martorul a mai arătat că la un moment dat către masa unde se afla el și prietenii săi se arunca cu pop-corn, lucru pe care l-a semnalat și bodyguardul barului. La întoarcere către masa sa, martorul s-a întâlnit cu partea vătămată cu care susține că este prieten și i-a relatat și lui atitudinea persoanelor de la masa apropiată. În scurt timp partea vătămată a venit la masă însoțit de inculpat pe care îl cunoștea după porecla D. și după ce i-a spus că martorul este prietenul său i-a cerut să înceteze să mai fie turbulent. Și martorii R.V., B.G. și O.M.V. confirmă atitudinea turbulentă a inculpatului și faptul că se plimba prin bar cu o sticlă de vin în mână.
În jurul orei 3,00, în timp ce partea vătămată O.C.C. se afla în grupul sanitar al barului, poziționat cu spatele către ușa de acces a toaletei, de vorbă cu martorul R.V. a fost lovit cu o sticlă în zona capului. Martorul R.V. confirmă că a văzut o persoană care s-a apropiat de partea vătămată pe care a lovit-o cu o sticlă în cap, de sus în jos. Martorul mai precizează că a mai fost lovit încă o dată de același agresor tot în cap, dar de această dată de jos în sus într-o zonă laterală a feței. Urmare loviturilor, victima a căzut, iar martorul l-a ajutat să se ridice și a observat că sângera în zona capului, ajutându-l să se spele. Partea vătămată chiar l-a întrebat ce s-a întâmplat, iar martorul i-a confirmat că a fost lovit cu o sticlă în cap. Imediat după agresiune partea vătămată a mers la Spitalul Județean Târgoviște însoțit de R.V. și cu autoturismul condus de D.Ș.C., unde i-au fost acordate primele îngrijiri medicale. Cu toate acestea victima a intrat în comă, fiind transportat la Spitalul de Urgență București unde se află internat. Din primul raport de expertiză întocmit la 13 septembrie 2010, a rezultat că partea vătămată O.C.C. prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce la 05 septembrie 2010 prin lovire cu corp dur și necesită 80-90 zile îngrijiri medicale în caz de supraviețuire și evoluție favorabilă; leziunile suferite i-au pus viața în primejdie, iar din datele medicale consemnate s-a apreciat că a fost aplicată o lovitură cu un corp dur la nivelul parieto-temporal stâng, cu mare probabilitate din spate stânga, urmată de cădere spre anterior dreapta. Imediat după comiterea faptei inculpatul a plecat la București la prietena sa N.D., unde a și fost prins în seara zilei de 05 septembrie 2010 de lucrătorii de poliție. Cercetările penale efectuate au relevat faptul că la momentul agresiuni în grupul sanitar se mai aflau martorii P.V., R.V., partea vătămată și inculpatul. Martorul P.V. confirmă că intrând în grupul sanitar pentru a spăla o pată de cafea de pe cămașă, a observat poziționați lângă ușa cabinei toaletei doi bărbați, unul mai înalt și unul mai scund care stăteau de vorbă, între timp în grupul sanitar a mai intrat o persoană identificat ca un tânăr de statură medie, având în mână o sticlă. La scurt timp, martorul precizează că a auzit în spatele lui un zgomot și a observat pe cămașă mai multe pete de sânge motiv pentru care s-a speriat și a ieșit din toaletă. La rândul său martorul R.V. confirmă prezența sa și a părții vătămate în grupul sanitar precum și lovitura aplicată părții vătămate cu o sticlă în zona capului de o persoană pe care nu o nominalizează însă datele de anchetă au stabilit cu certitudine prezența în grupul sanitar a celor doi martori, a părții vătămate și a inculpatului. Prima instanță a mai reținut că inculpatul nu neagă aplicarea loviturii cu sticla, însă susține că a avut convingerea că lovește o persoană cu care se afla în relații conflictuale, cu porecla V., susținerile sale fiind contrazise de martorul B.N., care în după amiaza zilei de 05 septembrie 2010 s-a aflat împreună cu acesta în București. Martorul a precizat că uitându-se împreună la televizor în timp ce pe ecran era postată poza inculpatului, iar sub fotografie titrat „polițist bătut până la comă", la întrebarea martorului cu referire la cele întâmplate, inculpatul a confirmat că l-a lovit pe unul cu o sticlă în cap în baia unui local din Târgoviște, după care a fugit. A mai relatat că același inculpat i-a spus că a lovit-o pe partea vătămată, întrucât anterior la complexul D. cei doi au avut o discuție, iar partea vătămată se ținea de capul lui.
Instanța de fond a reținut că fapta inculpatului U.G.D., care în dimineața zilei de 05 septembrie 2010 în jurul orelor 3,00 l-a lovit cu o sticlă în zona capului pe partea vătămată, agent în cadrul I.P.J. Dâmbovița, serviciul investigații criminale, ce desfășura activități în legătură cu serviciul, punându-i viața în primejdie și care necesită 80-90 zile de îngrijiri medicale în caz de supraviețuire și evoluție favorabilă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., raportat la art. 176 lit. f) C. pen. Împotriva inculpatului s-au luat măsura reținerii și a arestării preventive, iar acesta a fost expertizat din punct de vedere psihiatric, concluziile raportului de expertiză psihiatrică din 12 octombrie 2010 evidențiind că inculpatul nu prezintă tulburări psihice la data examinării, la data comiterii faptei avea capacitatea psihică de înțelegere și apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale (discernământ integru). Instanța de fond a apreciat că împrejurările faptei mai sus descrise și verificarea, analizarea și valorificarea probelor administrate conform art. 63, 69 și 75 C. proc. pen., relevă faptul că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat, astfel încât infracțiunea comisă este aceea de tentativă la infracțiunea deosebit de grav. Cu privire la poziția procesuală a inculpatului pe parcursul urmăririi penale și în fața instanței de fond, s-a reținut că acesta a recunoscut parțial săvârșirea faptei în materialitatea ei și în circumstanțele reținute de procuror prin rechizitoriu, însă a susținut că a fost în eroare cu privire la persoană, confundând-o pe partea vătămată cu o altă persoană pe nume V., cu care avea disensiuni, însă din probatoriul administrat a rezultat faptul că inculpatul cunoștea împotriva cui exercită violențele. Pe de altă parte, eroarea cu privire la persoană nu poate fi de natură a înlătura vinovăția inculpatului cu privire la fapta pe care a comis-o. Urmare loviturilor primite, O.C.C. a suferit un traumatism cranio cerebral grav, hematom epidural parieto temporal stâng, plagă scalp stâng, plagă infraorbitrară dreaptă, starea de conștientă - comă. La data producerii incidentului starea agentului O.C.C. necesita 80-90 zile de îngrijiri medicale în caz de supraviețuire și evoluție favorabilă, după care a fost transportat în comă la Spitalul Clinic de Urgență București, din 05 septembrie 2010 până la 11 noiembrie 2010, raportul medical menționând diagnosticul de agresiune, traumatism cranio cerebral grav, hematom epidural parieto temporal stâng, când a fost transportat la o Clinică din Austria pentru continuarea tratamentului. Conform referatului medical întocmit de Clinica din Austria, acesta a fost internat în perioada 17 noiembrie 2010 - 29 martie 2011, menținându-se același diagnostic. La stabilirea și individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și dispozițiile art. 52 C. pen., respectiv împrejurările și locul unde s-a comis fapta (loc public, în prezența mai multor persoane, asupra unui lucrător de poliție), modalitatea de comitere, lovirea victimei pe la spate pentru a o lua prin surprindere și a o pune în imposibilitatea de a se apăra, intensitatea loviturii aplicate, rapoartele medicale, evidențiind în continuare starea de comă a victimei, precum și datele privitoare la persoana inculpatului care a mai fost cercetat pentru infracțiuni de violență, conduita avută imediat după săvârșirea faptei, sustrăgându-se cercetărilor, rezonanța socială a unei asemenea fapte.
Instanța de fond nu a primit apărările inculpatului, în sensul aplicării de circumstanțe atenuante concretizate în vârsta fragedă, comportamentul relativ sincer, bunăvoința în achitarea despăgubirilor, întrucât legiuitorul a sancționat acest gen de fapte cu pedeapsa închisorii de 15-25 ani sau detențiunea pe viață și interzicerea unor drepturi, având în vedere încălcarea celor mai importante relații sociale protejate de lege și anume viața persoanei. De asemenea, instanța a avut în vedere faptul că inculpatul este cercetat pentru o faptă extrem de gravă, atentat la cea mai importantă valoare socială existentă și anume viața umană, față de care acesta a dovedit desconsiderare și chiar dispreț.
Totodată, instanța a avut în vedere și întreaga evoluție medicală a părții vătămate, care nu este favorabilă, rapoartele medicale confirmând starea vegetativă a acesteia, că nu poate fi contactat, deși a trecut o perioadă lungă de timp de la data producerii faptei. Raportat la aceste considerente, instanța de fond s-a orientat la pedeapsa închisorii spre maximul prevăzut de lege, ce urmează a fi executată în regim privativ de libertate, și, în baza art. 65-66 C. pen., la aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) pe o durată de 3 ani. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. Față de împrejurările în care s-a comis fapta, de urmările produse, instanța de fond a reținut că starea de pericol social subzistă, astfel încât, în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen. a computat din durata pedepsei reținerea și arestarea preventivă din 05 septembrie 2010 la zi.
Sub aspectul laturii civile, în baza art. 14 C proc. pen. cu art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., instanța de fond a apreciat ca întemeiate cererile formulate sub aspectul acordării daunelor materiale și morale. Astfel, a reținut că în urma loviturii primite partea vătămată a suferit intervenții chirurgicale, internări medicale, rapoartele medicale evidențiind în continuare o stare gravă în evoluția părții vătămate, pretențiile civile sub forma daunelor materiale fiind justificate și dovedite în cauză. Sub aspectul daunelor materiale solicitate de părțile vătămate O.A. și O.M., instanța de fond a constatat că au fost dovedite în parte și așa cum rezultă din factura taxei medicale de la clinica din Austria, părțile vătămate sunt îndreptățite să primească de la inculpat sumele de 30.761,30 euro în echivalent lei la cursul de la data plății efective, reprezentând o parte din contravaloarea serviciilor medicale și terapeutice efectuate la această clinică, sumă ce a fost suportată de părinții victimei, precum și a sumei de 2251 euro, echivalentul în lei la cursul de la data plății efective, cheltuieli care au fost efectuate de partea civilă O.M. în Austria. În ceea ce privește pe partea vătămată O.C.C., având în vedere că la data incidentului acesta era încadrat în muncă, instanța l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 593 lei, reprezentând diferența dintre drepturile salariale care i s-ar fi cuvenit părții vătămate în situația în care s-ar fi aflat la serviciu în perioada 01 septembrie 2010 - 31 martie 2011. Totodată, în baza art. 14 C. proc. pen. cu art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., instanța de fond a obligat inculpatul către partea vătămată O.C.C. la plata unei prestații periodice în cuantum de 71 lei, reprezentând diferența dintre salariul pe care l-ar fi obținut partea vătămată și pensia stabilită prin decizia din 24 iunie 2011 de C.J.P.D., urmând a fi acordată din data de 06 aprilie 2011 până la încetarea stării de nevoie, acordarea acestor despăgubiri civile sub forma prestației periodice în cuantumul mai sus stabilit având drept scop înlăturarea efectelor faptei ilicite.
Inculpatul a fost obligat către partea vătămată O.C.C. la daune materiale în cuantum de 6.299,42 lei, reprezentând contravaloarea creditului restant și penalități de întârziere conform contractului de credit din 23 noiembrie 2007 încheiat de partea vătămată la B.T., ce urmează a fi reactualizat la data efectivă a plății, întrucât partea vătămată se află în imposibilitate de a-și achita integral creditul restant, ca urmare a faptei ilicite săvârșită de inculpat.
În privința cuantificării daunelor, morale instanța de fond a avut în vedere prejudiciul ireparabil produs părții vătămate, suferința ce i-a fost produsă, care este nemărginit de mare, consecințele urmând a fi resimțite pe întreaga durată a vieții, astfel încât a apreciat că acordarea sumei de 1.000.000.000 lei (un miliard lei) este menită să atenueze suferințele fizice și psihice la care a fost expusă partea vătămată. În baza art. 14 C. proc. pen., cu art. 346 C proc. pen., a obligat inculpatul către M.A.I. la plata sumei de 29.858,89 euro în echivalent lei la cursul de la data plății efective, reprezentând cheltuieli suportate pentru tratamentul medical efectuat la clinica din Austria.
În temeiul art. 14 C. proc. pen. cu art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 28 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 360/2002, H.G. nr. 1083/2008, a fost obligat inculpatul către I.P.J. Dâmbovița la plata sumei de 10.000 euro în echivalent lei la cursul de la data plății efective cu titlu de despăgubiri ce i-au fost acordate părții vătămate în baza dispoziției nr. 701 din 20 mai 2011 de I.P.J. Dâmbovița. În baza art. 14 cu art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 313 din Legea nr. 59/2006, a fost obligat inculpatul către Spitalul Clinic de Urgență București la plata sumei de 113.324,08 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părții vătămate O.C.C. în perioada 05 septembrie 2010 - 17 noiembrie 2010 și către Spitalul Universitar de Urgență Militar Central Dr. Carol Davila la plata sumei de 11.287,44 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părții vătămate în perioada 29 martie 2011 - 04 aprilie 2011, sume ce urmează a fi reactualizate la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și inculpatul U.G.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a arătat, în esență, că inculpatul U.G.D. a fost condamnat la o pedeapsă de 12 ani închisoare, în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 -175 lit. i) raportat la art. 176 lit. f) C. pen., însă raportat la criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și în special la gradul de pericol social al faptei, circumstanțiat prin prisma criteriilor prevăzute de art. 181 C. pen., astfel cum se regăsesc în cauză, instanța se putea orienta către pedeapsa alternativă a detențiunii pe viață și la stabilirea unei pedepse cu închisoarea, în limitele intervalului prevăzut de art. 21 alin. (2) C. pen. pentru situația tentativei. Totodată, trebuie avut în vedere calitatea de polițist a victimei, că săvârșirea faptei a avut legătură cu îndeplinirea sarcinilor de serviciu de către victimă, urmarea produsă, impactul mediatic al faptei, frecvența unor astfel de fapte de mare violență, care reclamă fermitate și adecvare pentru asigurarea caracterului preventiv al pedepsi și a unui climat de ordine socială.
În latură civilă, a apreciat că prestația periodică stabilită de instanță de 71 de lei, ca diferență dintre pensia de invaliditate și salariul de care ar fi beneficiat, nu acoperă prejudiciul produs victimei prin infracțiune, ce ar fi trebuit acoperit prin stabilirea unei prestații lunare. Prestația lunară trebuie să asigure nu numai câștigul din muncă pe care victima este în imposibilitate să-l dobândească, dar și să acopere nevoile de îngrijire medicală și cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viață ale victimei. În privința obligației inculpatului la plata creditului restant și a dobânzilor contractate de victimă și neonorate începând cu data comiterii faptei, s-a apreciat că nici creditul și nici dobânda contractuală nu pot fi puse în relație cu delictul, în condițiile art. 998 - 999 C. civ.
În motivarea apelului său, inculpatul a arătat, în esență, că instanța de fond nu a stabilit cu certitudine dacă victima se afla în restaurantul respectiv în exercitarea atribuțiilor de serviciu, la dosarul cauzei neexistând o astfel de adresă din partea Poliției Târgoviște, iar sub acest aspect se impune solicitarea unor relații de la locul de muncă al victimei. Totodată, se impunea efectuarea unei expertize medico legale, care să ateste care este starea de sănătate a victimei în momentul de față, iar relațiile cu privire la creditul pe care îl are de plată victima nu sunt suficiente și se impune a se cere noi relații de la banca și de la locul de muncă al victimei.
De asemenea, se impunea schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tentativă la omor, inculpatul lovind victima cu o sticlă cu scopul de a-i aplica o corecție, iar când a lovit-o a crezut că este o altă persoană cu care avea un conflict mai vechi. Încadrarea juridică de tentativă la infracțiunea de omor, este în contradicție cu probele administrate în cauză, probe din care rezultă o altă situație.
Curtea, examinând hotărârea apelată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile invocate de apelanți, dar și din oficiu sub toate aspectele potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că apelurile declarate sunt parțial fondate, pentru următoarele considerente:
Astfel, Curtea a reținut că situația de fapt a fost stabilită în mod corect și complet de prima instanță pe baza probelor administrate în cauză, atât în timpul urmăririi penale, cât și în timpul cercetării judecătorești de la instanța de fond, așa cum s-a arătat mai sus.
Curtea a mai reținut, în latură penală, că susținerile inculpatului, potrivit cărora nu s-a stabilit cu certitudine dacă victima se afla în restaurantul respectiv în exercitarea atribuțiilor de serviciu, sunt nefondate, având în vedere adresa din 7 septembrie 2011 a I.P.J. Dâmbovița, serviciul de investigații criminale, din care a rezultat că partea vătămată O.C.C. își desfășura activitatea în cadrul acestui serviciu la data de 05 septembrie 2010, iar operativitatea este o componentă permanentă a activității desfășurate de partea vătămată, care presupunea printre altele și verificarea unor informații anterior raportării acestora către șefii săi. De asemenea, potrivit aceleiași adrese, clubul în care s-a săvârșit fapta era considerat o zonă cu risc, ceea ce presupunea activități de supraveghere și de culegere de informații în vederea organizării de acțiuni preventive, de combatere a infracțiunilor, a faptelor antisociale sau de verificare a respectării normelor legale stabilite pentru astfel de zone.
De asemenea, s-a reținut că, chiar inculpatul a recunoscut că știa că partea vătămată este polițist, în declarația dată la data de 01 aprilie 2011 acesta arătând că recunoaște faptele pentru care a fost trimis în judecată și că nu a fost în eroare cu privire la persoana pe care a lovit-o, fiind doar tulburat de prezența acesteia în bar.
Cu privire la individualizarea pedepsei principale aplicate inculpatului, Curtea a apreciat că aceasta a fost stabilită într-un cuantum prea mare, având în vedere criteriile prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen., reținute și de instanța de fond, respectiv împrejurările și locul unde s-a comis fapta (locul public, prezența mai multor persoane, calitatea victimei), modalitatea de lovirea a victimei pe la spate pentru a o lua prin surprindere și a o pune în imposibilitatea de a se apăra, intensitatea loviturii aplicate, rapoartele medicale, starea victimei, dar și persoana inculpatului, care, deși a mai fost cercetat pentru infracțiuni de violență, a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen., astfel s-a apreciat că o pedeapsă de 10 ani închisoare este mai potrivită pentru atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Este adevărat că, așa cum a reținut și instanța de fond, dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen. nu pot fi aplicate în cauză, față de dispozițiile art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen. și de cele ale art. 141
1
C. pen.
Totuși, având în vedere atitudinea inculpatului cu privire la fapta săvârșită, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, faptul că infracțiunea săvârșită a rămas în faza de tentativă, iar pedeapsa care a fost aplicată este într-un cuantum sporit, Curtea a apreciat că la individualizare nu se impune alegerea variantei alternative a pedepsei detențiunii pe viață, respectiv a limitelor stabilite de art. 21 alin. (2) C. pen.
De asemenea, calitatea de polițist a victimei a fost avută în vedere la stabilirea încadrării juridice a faptei.
În ceea ce privește latura civilă, Curtea a apreciat ca fiind întemeiată critica Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița cu privire la obligarea inculpatului la plata creditului restant și a dobânzilor contractate de victimă, având în vedere că acestea nu au legătură cu fapta săvârșită. Consecințele neexecutării contractului de credit s-a apreciat că pot fi avute în vedere la cererea creditorului, într-un eventual litigiu civil angajat de acesta din urmă cu debitorul.
Cu privire la prestația periodică stabilită în sarcina inculpatului, Curtea a reținut că prima instanță a stabilit-o în mod corect, pe baza probelor administrate, ca diferență între salariul pe care l-ar fi obținut partea vătămată și pensia stabilită prin decizia din 24 iunie 2011 de C.J.P.D.
Față de aceste considerente, Curtea, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și de inculpatul U.G.D. împotriva sentinței penale nr. 327 din 23 septembrie 2011 a Tribunalul Dâmbovița, pe care a desființat-o în parte în latură penală și în latură civilă și a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 12 ani închisoare la 10 ani închisoare.
De asemenea, a înlăturat dispoziția de obligare a inculpatului la plata sumei de 6.299,42 lei către partea vătămată O.C.C., reprezentând contravaloarea creditului restant și a penalităților de întârziere conform contractului de credit din 23 noiembrie 2007, încheiat de partea vătămată cu B.T., și a menținut restul dispozițiilor sentinței.
S-a avut în vedere că inculpatul U.G.D. este arestat preventiv, în temeiul art. 350 C. proc. pen., Curtea a menținut starea de arest a acestui inculpat și a computat din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la 05 septembrie 2010 la zi, apreciindu-se că această măsură se impune atât față de modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului, cât și pentru a se împiedica sustragerea sa de la executarea pedepsei.
Împotriva acestei decizii în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpatul U.G.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen.
Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., dar și din oficiu, Înalta Curte constată că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpatul U.G.D. sunt nefondate, pentru considerentele ce vor urma.
Înalta Curte reține că situația de fapt a fost stabilită în mod corect și complet de prima instanță și însușită de prima instanță de control judiciar, pe baza probelor administrate în cauză, atât în timpul urmăririi penale, cât și în timpul cercetării judecătorești de la instanțele de fond, și apel așa cum s-a arătat mai sus.
Totodată instanțele au ținut seama de calitatea de polițist a victimei, astfel că acest aspect a fost avut în vedere la stabilirea încadrării juridice a faptei cât și la individualizarea judiciară a pedepsei al cărui cuantum a fost orientat spre maximul special.
Astfel, Înalta Curte, reține că la individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului U.G.D., instanța de apel a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., gradul de pericol social concret al infracțiunilor săvârșite de inculpat, modalitatea concretă de săvârșire a faptelor.
Astfel, la individualizarea pedepsei s-a avut în vedere în primul rând principalul criteriu de individualizare respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite de inculpat, urmând ca celelalte două criterii, persoana făptuitorilor și circumstanțele atenuante sau agravante ca și criterii de individualizare alăturate și distincte, să fie avute în vedere numai după ce instanța de judecată și-a format părerea cu privire la gradul de pericol social concret al activității infracționale.
Sub aspectul raportului dintre gradul de pericol social al faptei si persoana infractorului, se află și criterii subiective, cum sunt persoana făptuitorului și conduita sa luată în considerare desigur, în ansamblul ei, dar și după săvârșirea faptei, până în momentul soluționării cauzei de către organul judiciar.
Potrivit concepției ce a prezidat redactarea art. 72 C. pen., gradul de pericol social al faptei săvârșite și persoana infractorului constituie, după cum s-a arătat, două criterii de individualizare autonome, fiecare cu un conținut propriu, deosebit de al celuilalt.
Sub aspectul raportului dintre gradul de pericol social al faptei și persoana făptuitorului, pe de o parte, și împrejurările care atenuează răspunderea penală, pe de altă parte, trebuie subliniat că există o legătură indisolubilă. Esența acestora din urma este reducerea ori, respectiv, sporirea gradului de pericol social al faptei sau al periculozității persoanei făptuitorului.
Când face parte din pericolul social al faptei săvârșite, unul dintre criteriile de individualizare a pedepsei, art. 72 C. pen. are în vedere gradul de pericol social concret al acelei fapte, care nu poate fi conceput în afara oricărei legături cu pericolul social abstract, el nefiind decât concretizarea acestuia din urmă.
Dacă, orice pedeapsă se aplică infractorului pentru ca, pe această cale, să se obțină intimidarea, și în cele din urmă reeducarea lui, în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, atunci în mod necesar, ea trebuie să fie adaptată și persoanei celui căruia îi este destinată, celui pe care este chemată să-l intimideze și mai ales să-l reeduce. Instanța de apel, la stabilirea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului a avut în vedere, față de cele reținute anterior, circumstanțele personale ale acestuia, ceea ce a condus astfel cum s-a arătat mai sus la reducerea pedepsei aplicate, în cuantumul mai sus reținut, arătând: împrejurările și locul unde s-a comis fapta (locul public, prezența mai multor persoane, calitatea victimei), modalitatea de lovirea a victimei pe la spate pentru a o lua prin surprindere și a o pune în imposibilitatea de a se apăra, intensitatea loviturii aplicate, rapoartele medicale, starea victimei, dar și persoana inculpatului, care, deși a mai fost cercetat pentru infracțiuni de violență, a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen., astfel s-a apreciat că o pedeapsă de 10 ani închisoare este mai potrivită pentru atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., reținându-se că și că, dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen. nu pot fi aplicate în cauză, față de dispozițiile art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen. și de cele ale art. 141
1
C. pen., însă având în vedere atitudinea inculpatului cu privire la fapta săvârșită, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, faptul că infracțiunea săvârșită a rămas în faza de tentativă, vârsta inculpatului, faptul că a acceptat să achite toate despăgubirile civile la care a fost obligat, corect s-a apreciat că la individualizare nu se impune alegerea variantei alternative a pedepsei detențiunii pe viață, respectiv a limitelor stabilite de art. 21 alin. (2) C. pen.
Înalta Curte, reține că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea, într-un cuantum stabilit corect de către instanța de apel, respectiv de 10 ani închisoare, prin privare de libertate.
Față de aceste considerente, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpatul U.G.D. împotriva deciziei penale nr. 196 din 19 decembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Se va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului U.G.D., durata reținerii și arestării preventive de la 05 septembrie 2010 la 21 martie 2012.
Va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpatul U.G.D. împotriva deciziei penale nr. 196 din 19 decembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului U.G.D., durata reținerii și arestării preventive de la 05 septembrie 2010 la 21 martie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 martie 2012.