ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3815/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3815/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 217 din 27 mai 2013 pronunțată de Tribunalul

Dâmbovita, în baza disp. art. 174 - 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea

disp. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., inculpatul I.M., domiciliat

în com. Voinești, satul Oncești, județul Dâmbovita, aflat în Penitenciarul

Mărgineni, a fost condamnat la o pedeapsă de 11 ani închisoare.

Potrivit disp. art. 71 alin. (1) și (2) C. pen., pe durata

executării pedepsei închisorii, inculpatului i s-au interzis drepturile

prevăzute de disp. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., ca

pedeapsă accesorie.

În conformitate cu disp. art. 65 alin. (1) și (2) C. pen.

rap. la disp. art. 175 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prev. de disp. art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, care va începe după

executarea pedepsei principale.

În baza disp. art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a

menținut arestarea preventivă a inculpatului, iar în conformitate cu disp. art.

88 alin. (1) C. pen., s-a computat din durata pedepsei închisorii timpul

reținerii și arestării preventive a inculpatului, de la 08 aprilie 2013 la zi.

În conformitate cu disp. art. 313 din Legea nr. 95/2006

privind reforma în sistemul sanitar inculpatul a fost obligat la plata sumei de

205,500 lei cu titlu de despăgubiri civile către S.J.U. Târgoviște, urmare a

internării victimei I.P., în Secția Neurologie 2, în perioada 17 ianuarie - 26

ianuarie 2012.

În conformitate cu disp. art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind

reforma în sistemul sanitar același inculpat a fost obligat la plata sumei de

6.825,60 lei cu titlu de despăgubiri civile către S.C.U. B.A. București, cu

sediul ales la SC P.A.P.B. SA BUCUREȘTI, urmare a internării victimei I.P., în

Secția Neurochirurgie V/6, în perioada 01 ianuarie -17 ianuarie 2012.

În baza disp. art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind

organizarea și funcționarea S.N.D.G.J., s-a dispus prelevarea de la inculpat a

unor probe biologice la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza disp. art. 191 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a

fost obligat la 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat (în care sunt incluse

și cheltuielile în sumă de 645,4 lei efectuate la urmărirea penală, precum și

onorariile apărătorilor desemnați acestuia din oficiu, în cuantum de 300 de

lei, sumă care va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției în contul

Baroului Dâmbovita).

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Dâmbovita nr. 180/P/2012 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I.M.,

pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de disp. art. 174 alin.

(1) - 175 alin. (1) lit. c) C. pen., în actul de sesizare a instanței

reținându-se că în după-amiaza de 31 decembrie 2011 inculpatul s-a întors sub

influența băuturilor alcoolice la domiciliul său din comuna Voinești, județul

Dâmbovita unde a locuit alături de cei doi părinți.

S-a menționat că în ultimii ani s-au înregistrat între

inculpat și tatăl său mai multe incidente aproape întotdeauna generate de

consumul exagerat de băuturi alcoolice al celor doi.

În condițiile pregătirilor pentru sărbătoarea de Anul Nou,

inculpatul a pus în funcțiune televizorul cu sonorul aproape la maxim,

împrejurare care l-a determinat pe I.P. să reacționeze și să-i ceară să

respecte liniștea căminului.

Alături de cei doi în locuință se mai afla și mama

inculpatului I.A. care atunci când fiul său a declanșat disputa, a intervenit

cerându-i să se potolească.

Deși aparent s-a conformat cererii inculpatul a revenit brusc

în camera în care se găsea în fața televizorului tatăl său și pe un ton

amenințător s-a adresat acestuia cu vorbele „când te-oi încinge acum".

Când mama sa a încercat să-i vorbească despre sărbătoarea Revelionului,

inculpatul s-a arătat indiferent și la fel de nervos s-a repezit spre patul în

care se afla partea vătămată, a apucat-o pe aceasta cu mâinile de piept și a

început să o tragă pentru a o scoate afară din casă.

Deși I.A. a încercat la rândul său să intervină în sprijinul

soțului, inculpatul a reușit să înfrângă opoziția părinților, și-a tras tatăl

pe scări și apoi în curte unde remarcând o prăjină cu care era fixată culmea de

rufe, a apucat bucata din lemn având lungimea de 3,4 metri cu ambele mâini și

i-a aplicat mai multe lovituri tatălui său în zona spatelui și mai apoi a

capului.

Urmare a acestor lovituri, partea vătămată s-a prăbușit

la sol fără să mai reacționeze, moment în care I.A. a plecat la domiciliul unei

vecine, după ce a strigat fiului său că și-a omorât tatăl.

Inculpatul a abandonat prăjina și fără a fi preocupat de

situația în care se găsea victima, a mers și el la domiciliul unui văr

relatându-i că și-a omorât tatăl.

Intervenția organelor de ordine s-a realizat alături de

un echipaj al Serviciului de Ambulanță Dâmbovita, iar partea vătămată în vârstă

de 65 de ani a fost transportată la S.J.U. Dâmbovita și ulterior transferată la

S.C.U. B.A. București cu diagnosticul „traumatism cranio-cerebral mediu în

condiții neprecizate - găsit căzut; fractură cominutivă fronto-parietală

dreaptă; fină lamă hematică extradural fronto-parietal stângă; contuzii

cerebrale hemoragice fronto-parietale bilateral; afazie expresivă; fractură

cominutivă corp vertebral L. 1".

Pacientul parte vătămată a fost externat la 17 ianuarie

2012 când prin transfer a fost internat în S.J.U. Dâmbovita până la 26 ianuarie

2012.

Decesul părții vătămate a survenit la 25 februarie 2012

și a fost generat conform concluziilor raportului medico-legal de necropsie de

bronhopenumonie, complicație survenită în evoluția unui traumatism

cranio-cerebral cu fractură de boltă craniană și dilacerare cerebrală,

confirmate histopatologic.

S-a apreciat că leziunile traumatice constatate la autopsie

s-au putut produce prin lovire cu corp dur alungit, cu lățimea activă a

suprafeței de contact de 3 - 4 cm, fiind aplicată o singură lovitură, după o

direcție obligă de la dreapta la stânga și dinspre anterior spre posterior,

agresorul putând fi situat față de victimă ori anterior și lateral dreapta, ori

posterior și lateral stânga.

În cuprinsul concluziilor raportului medico-legal de

necropsie s-a mai consemnat că între leziunile produse și deces există legătură

de cauzalitate indirectă.

S-a apreciat de către procuror că fapta inculpatului I.M.

de a aplica o lovitură cu o prăjină tatălui său I.P. provocându-i un traumatism

cranio-cerebral cu fractură de boltă craniană și dilacerare ce a generat

ulterior bronhopneumonie urmată de decesul părții vătămate, întrunesc

elementele constitutive ale unei infracțiuni de omor calificat prev. de art.

174 alin. (1) - 175 alin. (1) lit. c) C. pen.

Chiar dacă rezultatul letal s-a produs ca urmare a

evoluției necorespunzătoare a stării de boală, aceasta a fost generată în mod

indirect de traumatismul cranio-cerebral produs victimei prin agresiune.

S-a mai menționat în actul de sesizare a instanței că,

deși practica judiciară este contradictorie în ceea ce privește raportul de

cauzalitate în cazul infracțiunilor de omor, a fost unanim admis că în această

materie se impune a fi examinate acțiunea sau inacțiunea săvârșită de autor,

manifestarea victimei precum și factorii externi antrenați în producerea

rezultatului.

În materialitatea lor, acțiunile inculpatului, prin

instrumentul folosit, intensitatea loviturii și orientarea acesteia spre o

regiune vitală a corpului, fac dovada unei intenții specifice de a ucide.

În plan subiectiv, poziția autorului față de rezultatul letal

poate fi caracterizată în aceiași termeni specifici, chiar dacă decesul s-a

produs prin intervenția unor factori externi, aceștia nu sunt străini

inculpatului, fiind în bună măsură legați de alte acte de violență săvârșite

anterior de cel în cauză asupra tatălui său.

S-a mai arătat că aproape toate incidentele care au

avut loc între cei doi au generat urmări asupra stării de sănătate a părții

vătămate.

În faza urmăririi penale I.F. a declarat că nu se

constituie parte civilă, neavând nici un fel de pretenții de la fratele său.

Inculpatul a fost reținut pentru 24 de ore la data de 8

aprilie 2013 și arestat preventiv la data de 9 aprilie 2013, prin încheierea

pronunțată de către Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. 2850/120/2013.

Situația de fapt a fost stabilită prin: procesul-verbal

de consemnare a denunțului, concluziile preliminare medico-legale și raportul

medico-legal de necropsie, foaia de observație clinică neuro-chirurgicală,

foaia de observație clinică generală și biletul de ieșire din spital,

declarațiile părții vătămate, ale martorilor și ale inculpatului.

Cu adresa din 17 mai 2013 S.C.U. „B.A. București"

prin SC P.A.P.B. SA cu sediul în București, sector 1, s-a constituit parte

civilă cu suma de 6825,60 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de

spitalizare ocazionate de internarea victimei I.P., în secția Neurochirurgie

V/VI, în perioada 01 ianuarie - 17 ianuarie 2013.

Cu adresa din 11 ianuarie 2013 S.J.U. Târgoviște s-a

constituit parte civilă cu suma de 205,50 lei, reprezentând contravaloarea

cheltuielilor de spitalizare ocazionate de internarea victimei I.P. în secția

Neurologie 2 în perioada 17 ianuarie - 26 ianuarie 2013.

La termenul din 20 mai 2013, inculpatul a solicitat ca

judecata să aibă loc potrivit procedurii prevăzute de disp. art. 320

1

C. proc. pen.

Fiind ascultat în conformitate cu disp. art. 320

1

alin. (3) C. proc. pen., inculpatul a recunoscut că la data de 31 decembrie

2011 i-a aplicat o lovitură cu o prăjină tatălui său I.P., provocându-i un

traumatism cranio - cerebral cu fractură de boltă craniană și dilacerare ce a

generat ulterior bronhopneumonie urmată de deces și a învederat instanței că

înțelege să beneficieze de disp. art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.,

că nu solicită administrarea altor probe, înțelegând să se judece pe baza

probelor deja existente la dosarul cauzei, fiind de acord să plătească

cheltuielile ocazionate de spitalizarea victimei I.P.

Examinând actele și lucrările Dosarului nr. 180/P/2012 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, precum și declarația dată de

către inculpat înainte de începerea cercetării judecătorești, potrivit disp.

art. 320

1

alin. (3) C. proc. pen., instanța de fond a reținut

următoarea situație de fapt:

Atât declarația dată în fața instanței în baza disp. art. 320

1

alin. (3) C. proc. pen., cât și cele date de către inculpat la urmărirea

penală, se coroborează cu fapte sau împrejurări care rezultă din ansamblul

probelor existente în cauză, în sensul disp. art. 69 C. proc. pen.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii de omor

calificat împotriva tatălui său, în modalitatea reținută de către procuror în

cuprinsul actului de sesizare a instanței, arătând că la data de 31 decembrie

2011 i-a aplicat o lovitură cu o prăjină tatălui său I.P., provocându-i un

traumatism cranio - cerebral cu fractură de boltă craniană și dilacerare ce a

generat ulterior bronhopneumonie urmată de deces și că își însușește toate

probele administrate la urmărirea penală, pe care le cunoaște, neînțelegând să

administreze alte probe.

În declarațiile anterioare datei de 20 mai 2013

susținute în Dosarul nr. 180/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița,

au existat unele nuanțări la care inculpatul a renunțat ulterior, arătând

inclusiv la prezentarea materialului de urmărire penală o evoluție a

evenimentelor din după - amiaza zilei de 31 decembrie 2011, care se regăsește

în cuprinsul rechizitoriului, reluată și în fața tribunalului.

Că în succesiunea lor, faptele s-au derulat în acest

fel, o confirmă mama inculpatului I.M., singurul martor care a fost de față în

timpul desfășurării activității infracționale și care chiar a intervenit în

disputa dintre acesta și tatăl său.

Martorul I.I. a relatat că în după amiaza zilei de 31

decembrie 2011, inculpatul I.M., vărul său, a venit la locuința sa și i-a

solicitat să ia legătura cu organele de poliție întrucât l-ar fi lovit pe tatăl

său I.P. cu o prăjină în cap, omorându-l.

În condițiile în care în declarațiile inculpatului

etapele incidentului sunt aceleași cu cele descrise de către mama sa, singurul

martor ocular la desfășurarea acestuia, reținute, de altfel, și în cuprinsul

actului de sesizare a instanței, tribunalul constată că în după-amiaza zilei de

31 decembrie 2011, faptele s-au petrecut, după cum urmează:

După ce s-a întors la domiciliul său din com. Voinești,

județul Dâmbovița, unde locuia împreună cu părinții, inculpatul I.M., aflat sub

influența băuturilor alcoolice, în condițiile pregătirilor pentru sărbătoarea

de Anul Nou, a pus în funcțiune televizorul cu sonorul aproape. de maxim,

împrejurare care l-a determinat pe I.P., tatăl său, să reacționeze, să-i ceară

să respecte liniștea căminului.

Deși aparent, conflictul a fost stins datorită

intervenției mamei inculpatului I.A., ulterior acesta s-a repezit spre patul în

care se afla partea vătămată I.P., a apucat-o cu mâinile de piept și a scos-o

afară din casă, în curte, unde remarcând o prăjină cu care era fixată culmea de

rufe, a luat-o și i-a aplicat mai multe lovituri tatălui său în zona spatelui

și mai apoi a capului, partea vătămată prăbușindu-se la sol inconștientă. Fără

a încerca să-i acorde vreun ajutor, inculpatul a părăsit domiciliul ducându-se

la vărul său I.I. pentru a-i solicita să anunțe organele de poliție și

Serviciul de Ambulanță Dâmbovița, întrucât l-a omorât pe tatăl său.

Victima I.P. a fost internată la S.C.U. B.A. din București în

perioada 01 ianuarie - 17 ianuarie 2012, ulterior fiind transferată la Spitalul

Județean de Urgență Târgoviște până la data de 26 ianuarie 2012, decesul

intervenind la 25 februarie 2012.

Prin raportul medico-legal de necropsie din 28 februarie 2012

întocmit de către S.M.L. Dâmbovița s-a concluzionat că moartea victimei I.P. a

fost violentă și s-a datorat bronhopneumoniei, complicație survenită în

evoluția unui traumatism cranio - cerebral cu fractură de boltă craniană și

dilacerare cerebrală.

Prin același raport, s-a relevat că leziunile

traumatice constatate la autopsie s-au putut produce prin lovire cu un corp

alungit, cu lățimea activă a suprafeței de contact de 3-4 cm, fiind aplicată o

singură lovitură.

Chiar dacă rezultatul letal s-a produs ca urmare a evoluției

necorespunzătoare a stării de boală, instanța a apreciat că acesta a fost

generat în mod indirect de traumatismul cranio - cerebral produs victimei prin

agresiune, existând raport de cauzalitate dintre fapta autorului și moartea

victimei.

Pe baza probelor administrate în cauză, instanța de fond a

constatat că, în drept, fapta inculpatului I.M. care în după amiaza zilei de 31

decembrie 2011 în timpul unui conflict cu tatăl său I.P. i-a aplicat acestuia

mai multe lovituri cu o prăjină, dintre care una în cap provocându-i un

traumatism cranio cerebral cu fractură de boltă craniană și dilacerare ce a

generat ulterior bronhopneumonie urmată de deces, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de omor calificat prev. de disp. art. 174 alin.

(1) -175 alin. (1) lit. c) C. pen.

La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în

vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de disp. art. 72 C.

pen. -dispozițiile părții generale a codului, limitele pedepselor fixate în

partea specială a codului, gradul de pericol social al faptei, persoana

inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În primul rând, potrivit disp. art. 320

1

alin. (7)

C. proc. pen., limitele pedepsei prevăzute de norma de incriminare s-au redus

cu o treime, urmare a solicitării inculpatului ca judecata să aibă loc în

procedura simplificată, instituită prin disp. art. 320

1

alin. (1) C.

proc. pen., ceea ce în concret înseamnă fixarea cuantumului sancțiunii între 10

ani și 16 ani și 8 luni.

Fapta comisă de către inculpat este caracterizată de un

grad ridicat de pericol social care reclamă o sancțiune adecvată în vederea

corectării comportamentului său și prevenirii săvârșirii unor alte infracțiuni,

atât de către el, cât și de către alte persoane.

În același timp, s-a reținut că inculpatul nu are antecedente

penale, obținându-și veniturile în mod onest, conștientizând între timp

gravitatea acțiunii sale și regretând modul în care s-a comportat față de

propriul său tată.

Dând eficiență disp. art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen., instanța s-a orientat la o pedeapsă de 11 ani închisoare, pe care

inculpatul o va executa în regim privativ de libertate, față de împrejurarea că

în concret fapta prezintă o gravitate deosebită, care reclamă cea mai potrivită

reacție din partea organelor judiciare.

Pe cale de consecință, în conformitate cu disp. art. 71 alin.

(1) și (2) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii, inculpatului i-au

fost interzise drepturile prev. de disp. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a

și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie - în opinia tribunalului -

proporțională sub aspectul naturii acestora cu tipul și gravitatea infracțiunii

comise.

Totodată, potrivit disp. art. 65 alin. (2) și (3) C. pen.,

inculpatului i s-a aplicat și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prev. de disp. art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o

durată de 3 ani, care va începe după executarea pedepsei principale,

urmărindu-se astfel ca cel sancționat să resimtă și aceste limitări de ordin

cetățenesc, urmare a înfrângerii într-un grad ridicat a normelor legii penale.

În baza disp. art. 88 alin. (1) C. pen. s-a computat din

durata pedepsei la care inculpatul a fost condamnat, timpul reținerii și

arestării preventive, de la 08 aprilie 2013 la zi, iar în conformitate cu disp.

art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menținută arestarea sa preventivă,

determinat de aceleași considerente pentru care măsura a fost dispusă -

comiterea unei infracțiuni prevăzută de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de

4 ani, îndreptată împotriva celei mai importante dintre valorile sociale -

dreptul la viață, și existența unor probe că lăsarea sa în libertate prezintă

pericol concret pentru ordinea publică.

Având în vedere adresele din 17 mai 2013 și din 11 ianuarie

2013 prin care S.C.U. B.A. București și S.J.U. Târgoviște s-au constituit părți

civile, precum și foile de observație clinică generală, neurochirurgicală,

fișele de externare și deconturile de cheltuieli atașate, instanța va admite

acțiunile civile formulate și în consecință potrivit dispozițiilor art. 14, 15 alin.

(1) și 346 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu disp. art. 313 din Legea nr.

95/2006 privind reforma în sistemul sanitar, inculpatul a fost obligat la plata

sumei de 205,500 lei cu titlu de despăgubiri civile către Spitalul Județean de

Urgență Târgoviște, urmare a internării victimei I.P., în Secția Neurologie 2,

în perioada 17 ianuarie - 26 ianuarie 2012.

Totodată, inculpatul a fost obligat și la plata sumei

de 6.825,60 lei cu titlu de despăgubiri civile către S.C.U. B.A. București, cu

sediul ales la SC P.A.P.B. SA București, urmare a internării victimei I.P., în

Secția Neurochirurgie V/6, în perioada 01 ianuarie - 17 ianuarie 2012.

În baza disp. art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind

organizarea și funcționarea S.N.D.G.J., s-a dispus prelevarea de la inculpat a

unor probe biologice la momentul rămânerii definitive a hotărârii de

condamnare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal,

Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și inculpatul I.M.

Apelantul-inculpat I.M., prezent personal în fața instanței

și în condițiile asigurării asistenței juridice, prin intermediul apărătorului

din oficiu, explicându-i-se consecințele retragerii căii de atac, și-a

manifestat voința neechivocă de retragere a apelului.

În calea de atac promovată de către Ministerul Public

sentința a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie.

În ceea ce privește netemeinicia sentinței, s-a invocat

greșita individualizare a pedepsei inculpatului, în sensul stabilirii unei

durate insuficiente a pedepsei raportat la circumstanțele reale ale comiterii

faptei, dar și cele personale ale inculpatului.

Astfel, s-a arătat că între inculpat și tatăl său au mai

existat incidente violente anterior, în cadrul cărora, se presupune că,

inculpatul a adoptat aceeași conduită agresivă, aceasta materializându-se în

sancționarea anterioară a inculpatului cu amendă administrativă în cuantum de

500 lei prin Ordonanța 7129/P/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria

Târgoviște, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 180 alin. (1) C. pen.,

așa cum rezultă din filele de cazier judiciar al inculpatului.

În același sens, s-a mai invocat și împrejurarea că potrivit

declarației dată de inculpat la 08 aprilie 2013, acesta nu a negat conduita

violentă adoptată anterior împotriva tatălui său, inclusiv în urmă cu 3 sau 4

ani, când inculpatul l-a lovit pe tatăl său cu un băț și atunci a stat

spitalizat o săptămână sau două.

În aceste condiții s-a susținut că instanța de fond nu

a ținut cont la individualizarea judiciară a pedepsei de conduita violentă

anterioară pe care inculpatul a avut-o față de tatăl său, iar sinceritatea sa

la cercetarea judecătorească a fost motivată doar de beneficiul legal al

reducerii limitelor de pedeapsă, solicitându-se admiterea apelului,

desființarea sentinței și majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului.

În cel de-al doilea motiv de apel s-a susținut că sentința

este nelegală deoarece potrivit fișei de custodie întocmită de lucrătorul de

poliție, de la locuința victimei a fost ridicată o părjină de lemn la 31

decembrie 2012, iar corpul delict a fost predat la 14 ianuarie 2013

tehnicianului criminalist.

Având în vedere că din probele administrate nu a rezultat că

menținerea în custodia organelor judiciare a prăjinii din lemn cu care

inculpatul a lovit victima mai este utilă soluționării cauzei, instanța de fond

ar fi trebuit să restituie acest bun familiei victimei, conform art. 169 alin.

(2) C. proc. pen..

Prin Decizia penală nr. 135 din 11 iulie 2013 a Curții

de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a

admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița

împotriva sentinței penale nr. 217 din 27 mai 2013 pronunțată de către

Tribunalul Dâmbovița.

A fost desființată în parte, în latură penală, sentința

penală apelată, în sensul majorării pedepsei principale aplicate inculpatului I.M.,

de la 11 ani închisoare, la 13 (treisprezece) ani închisoare.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.

S-a luat act de retragerea apelului declarat de către

inculpatul I.M. împotriva aceleiași sentințe.

S-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului

și s-a computat din pedeapsa astfel majorată, durata reținerii și a arestării

preventive a inculpatului, cu începere de la 08 aprilie 2013, la zi.

A fost obligat inculpatul apelant la plata sumei de 300

lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezentând onorariu

apărător oficiu ce se va avansa din fondurile Minsterului Justiției, în contul

Baroului Prahova.

Pentru a decide astfel, examinând sentința apelată, în

raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din

oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. (1) și (2)

C. proc. pen., și în limitele impuse de art. 372 și art 373 C. proc. pen.,

instanța de control judiciar a apreciat că apelul este fondat.

Astfel, s-a constatat că instanța de fond a reținut în mod

corect și complet situația de fapt și a realizat o justă interpretare și

apreciere a mijloacelor de probă administrate în cele două faze ale procesului

penal din care rezultă atât existența faptei pentru care apelantul a fost

trimis în judecată, cât și săvârșirea acesteia cu vinovăție, în forma cerută de

lege, de către inculpat.

Pe baza mijloacelor de probă, astfel cum au fost evidențiate

de către prima instanță în considerentele sentinței atacate, dar și în raport

de poziția de recunoaștere a inculpatului, în mod corect s-a reținut și rezultă

că inculpatul I.M. în după amiaza zilei de 31 decembrie 2011 în timpul unui

conflict cu tatăl său I.P. i-a aplicat acestuia mai multe lovituri cu o

prăjină, dintre care o lovitură în cap provocându-i un traumatism cranio

cerebral cu fractură de boltă craniană și dilacerare ce a generat ulterior

bronhopneumonie urmată de deces.

Din coroborarea declarațiilor inculpatului cu restul

probatoriilor administrate în cauză și anume : procesul-verbal de consemnare a

denunțului, concluziile preliminare medico-legale și raportul medico-legal de

necropsie, foaia de observație clinică neuro-chirurgicală, foaia de observație

clinică generală și biletul de ieșire din spital, declarațiile părții vătămate

și ale martorilor, în mod corect s-a reținut vinovăția inculpatului în

săvârșirea infracțiunii deduse judecății.

Cu atât mai mult existența faptei și vinovăția

inculpatului este confirmată de împrejurarea că, așa cum s-a arătat, inculpatul

a recunoscut și regretat comiterea faptei așa cum a fost descrisă în actul de

sesizare al instanței, declarația acestuia coroborându-se cu restul

probatoriilor administrate în cauză, prima instanță făcând în mod corect

aplicarea disp. art. 320

1

C. proc. pen., în raport de poziția

exprimată personal de inculpat în fața primei instanțe.

În ceea ce privește pedeapsa principală aplicată de instanța

de fond inculpatului, s-a apreciat că aceasta este insuficientă ca durată, în

condițiile în care, sunt certe actele anterioare violente exercitate de

inculpat împotriva tatălui său, recunoscute chiar de inculpat în conținutul

declarațiilor sale, confirmate de altfel de mama inculpatului și soția

victimei, martora I.A., și materializate în sancționarea administrativă a

inculpatului pentru comiterea infracțiunii de lovire îndreptată împotriva

tatălui său.

Astfel, s-a reținut că așa cum reiese din fișa de cazier

judiciar a inculpatului, aflată la fila 97 dosar urmărire penală, coroborată cu

copia Ordonanței nr. 7129/P/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria

Târgoviște aflată la fila 119 dosar urmărire penală, inculpatului i-a fost

aplicată prin această ordonanță, emisă la 27 iunie 2011, sancțiunea amenzii

administrative în cuantum de 500 lei pentru comiterea infracțiunii de lovire

sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. (1)

1

C. pen., constând în

aceea că la 26 noiembrie 2010 în urma unui conflict spontan l-a lovit pe tatăl

său I.P. cauzându-i suferințe fizice.

Pe de altă parte, inculpatul nu a negat în declarațiile

sale date în cursul soluționării prezentei cauze, că a mai avut conflicte

violente cu tatăl său, iar mama inculpatului și soția victimei, martora I.A., a

confirmat în declarația dată la 16 aprilie 2013 în fața procurorului (filele

86-88 dosar urmărire penală) derularea anterioară a mai multor conflicte

violente între inculpat și tatăl său, consecințele acestora fiind producerea

unor leziuni serioase integrității corporale și sănătății victimei, mai exact:

producerea unei fracturi la mâna stângă, loc unde i-a fost introdusă o tijă

metalică, internarea în spital în anul 2009 pentru producerea unei leziuni la

bazin și fracturarea unor coaste, iar în anul 2010 aplicarea unor lovituri cu

pumnii, picioarele și cu o curea, urmată de internarea pentru o noapte.

În această situație, s-a constatat că violențele succesive

anterioare, îndreptate împotriva propriului tată, confirmate de declarația unui

membru al familiei, nu pot fi excluse din analiza elementelor de natură a fi

avute în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei, în condițiile în care

acestea pun în evidență comportamentul constant agresiv al inculpatului

îndreptat cu predilecție împotriva tatălui său, constituind așadar, un aspect

ce caracterizează persoana inculpatului, în raport de care sancționarea

administrativă anterioară a rămas fără ecou.

Reevaluând coordonatele care guvernează procesul de

individualizare a pedepsei, s-a apreciat că pedeapsa aplicată apelantului nu

este optimă în vederea atingerii scopurilor și funcțiilor pedepsei, care pot fi

în mod eficient și efectiv atinse doar prin majorarea duratei pedepsei întrucât

potrivit dispozițiilor art. 72 C. pen., text de lege care stipulează criteriile

generale de individualizare a pedepselor, la stabilirea și aplicarea acestora

se ține seama de dispozițiile părții generale a C. pen., de limitele de

pedeapsă fixate în textul incriminator, de gradul de pericol social al faptei

săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau

agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o

măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a inculpatului, scopul

acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Raportat la aceste prevederi, s-a reținut că un rol

primordial în aprecierea stabiliri și aplicării pedepsei îl are pericolul

social al faptelor, sens în care valorile ocrotite de legea penală trebuie

evidențiate atât pentru restabilirea ordinii de drept, cât și pentru reeducarea

inculpatului. Pentru ca pedeapsa să-și realizeze funcțiile și scopul definite

de legiuitor în cuprinsul art. 52 c.penal, aceasta trebuie să corespundă sub

aspectul duratei și naturii sale, gravității faptei comise, potențialului de

pericol social, pe care, în mod real îl prezintă persoana inculpatului, precum

și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său

represiv și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și

judiciară atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce

privește comportarea făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea

de executare a acesteia trebuie individualizate în așa fel încât inculpatul să

se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a

săvârșirii unor fapte similare.

Operațiunea de individualizare a pedepsei este un

proces obiectiv, de evaluare a tutor elementelor circumscrise faptei și

autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de

lege.

Ținând seama de aceste criterii, instanța de apel a constatat

că, în primul grad de jurisdicție nu s-a realizat o justă corelare a conduitei

procesuale a inculpatului de recunoaștere a vinovăției sale, cu datele ce

rezultă din analiza situației de fapt și a circumstanțelor personale ce

caracterizează pe inculpat, conferindu-se preponderență atitudinii inculpatului

de recunoaștere a vinovăției .și simplificare a judecății, în detrimentul

analizării gradului de pericol social concret al infracțiunii inclusiv din

perspectiva comportamentului anterior al inculpatului împotriva victimei,

aspecte în raport de care se apreciază că scopul preventiv educativ și

sancționator avut în vedere de legiuitor poate fi atins în privința

inculpatului numai prin majorarea duratei pedepsei principale.

În consecință, calea de atac promovată de Ministerul Public

s-a apreciat ca fiind fondată, impunându-se majorarea pedepsei principale

aplicate inculpatului I.M., de la 11 ani închisoare, la 13 (treisprezece) ani

închisoare, acest cuantum fiind cel îndestulător raportat la pericolul social

al faptei și persoana autorului.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv care

fundamentează calea de atac promovată de către Ministerul Public, instanța a

constatat că, într-adevăr, potrivit fișei de custodie a probei de la fila 135

dosar urmărire penală și procesului-verbal din 14 ianuarie 2013 întocmit de

procuror (fila 134 dosar urmărire penală), de la fața locului a fost ridicată o

prăjină din lemn care a fost predată tehnicianului criminalist.

Însă, în legătură cu acest bun, nu s-a dispus o altă

măsură procesuală, nefiind predat, ca și corp delict, astfel încât, nefiind

individualizat bunul în niciun mod, prin indicarea vreunor caracteristici de

natură a-l particulariza, nu s-a solicitat și nu s-a aplicat măsura de

siguranță a confiscării speciale a acestuia, conform art. 118 alin. (1) lit. b)

C.penal.

Pe cale de consecință, în absența unei cereri de restituire,

instanța a constatat că nu se poate face aplicarea în cauză a disp. art. 169

alin. (2) C. proc. pen..

În ceea ce privește apelul inculpatului I.M., raportat

la manifestarea de voință a acestuia, exprimată personal în ședință publică, în

condițiile beneficierii de asistență juridică prin intermediul unui apărător

din oficiu și cu explicarea consecințelor retragerii căii de atac, instanța a

reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 369 C. proc. pen., se impune a

se lua act de retragerea apelului declarat de către inculpat.

Împotriva deciziei menționate, în termen legal, a

declarat recurs inculpatul I.M., invocând dispozițiile art. 385

9

alin.

(1) pct. 17

2

C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea

deciziei atacate și menținerea pedepsei ce i-a fost aplicată de instanța de

fond.

Analizând hotărârea atacată, atât sub aspectul criticilor

invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat de

către inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului,

art. 385

6

C. proc. pen. stabilește în alineatul 2 că instanța de

recurs examinează cauza în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod.

Astfel, recurenții și instanța se pot referi doar la

lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând

fi înlăturate pe această cale decât acele încălcări ale legii ce se circumscriu

unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385

9

C. proc. pen.

Legea nr. 2/2013 a impus o limitare a devoluției căii de atac

a recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, altele

modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a cazului prevăzut de

pct. 17

2

al art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., scopul

urmărit de legiuitor, prin amendarea cazurilor de casare, fiind acela de a se

restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul acestei căi ordinare de

atac, doar la chestiuni de drept.

În prezenta cauză, decizia recurată a fost pronunțată

de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie, la data de 11 iulie 2013, ulterior intrării în vigoare (pe 15

februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor

de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost

modificate prin actul normativ menționat.

Verificând îndeplinirea cerințelor formale, prevăzute

de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen., se constată că

recursul a fost motivat în termen, motivele fiind depuse la dosarul cauzei în

scris, la data 20 noiembrie 2013, cu respectarea obligațiilor impuse de art.

385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Analizând recursul inculpatului, întemeiat pe cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., -

incident când "hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a

făcut o greșită aplicare a legii" - instanța constată că, în realitate,

criticile formulate nu se circumscriu cazului de casare invocat, întrucât

aspectele învederate nu vizează aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate, ci

de netemeinicie a acesteia, în ceea ce privește individualizarea pedepsei

inculpatului.

Astfel, individualizarea pedepsei este o chestiune de

apreciere, ce implică reanalizarea criteriilor de cuantificare și de stabilire

a sancțiunii și nu verificarea modalității în care instanța de fond sau

instanța de apel au aplicat sau au respectat o anumită dispoziție legală.

Criticile recurentului inculpat ar fi putut fi examinate de

către instanța de recurs doar în cadrul cazului de casare prevăzut de textul

art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. din vechea reglementare,

care prevedea că hotărârile erau supuse casării „în cazul în care s-au aplicat

pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., sau în

alte limite decât cele prevăzute de lege".

Începând cu data intrării în vigoare a Legii nr.

2/2013, textul anterior menționat a fost modificat de art. 1 pct. 15 al Legii,

în sensul că acest caz de casare a devenit aplicabil doar în situației când

„s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", din

conținutul textului fiind înlăturată sintagma referitoare la greșita

individualizare a pedepsei aplicate de către instanță.

În raport de aspectele anterior menționate, se constată

că susținerile recurentului inculpat nu se circumscriu cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. și

niciunui alt caz de casare ce se examinează din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., întrucât, prin adoptarea Legii nr. 2/2013, sfera

controlului judiciar exercitat în calea de atac a recursului declarat împotriva

deciziilor pronunțate în apel a fost limitată doar la chestiuni ce privesc

aspecte de drept.

În consecință, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul I.M. împotriva Deciziei penale nr. 135 din 11

iulie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

În temeiul art. 385

17

alin. (4) rap. la art. 383

alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată recurentului

inculpat durata reținerii și arestării preventive de la 08 aprilie 2013 la 03

decembrie 2013.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat

va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.M.

împotriva Deciziei penale nr. 135 din 11 iulie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii

și arestării preventive de la 08 aprilie 2013 la 03 decembrie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu

tiltu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 03 decembrie 2013.