ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2946/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2946/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 752 din 14

aprilie 2010 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. 3151/318/2010, a

fost respinsă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 3328/1998, pronunțată

de Judecătoria Tg-Jiu, formulată de Z.V. A fost obligată petiționara la 40 lei

cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că prin

cererea

adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu, revizuienta Z.V. a

solicitat revizuirea sentinței penale nr. 3328 din 29 septembrie 1998 a Judecătoriei

Tg-

Jiu, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2048 din 15 noiembrie 1999,

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, arătând că în mod greșit a fost

condamnată la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, întrucât faptele nu au

fost dovedite, ea neavând vinovăție în săvârșirea lor. După efectuarea acestor

acte de cercetare prevăzute de art. 399 C. proc. pen., referatul întocmit de

procuror împreună cu cererea au fost înaintate instanței spre competentă

soluționare și s-a format dosarul nr. 12546/318/2009.

Instanța, din oficiu, a dispus

atașarea dosarului nr. 1377/1998 al Judecătoriei Tg-Jiu, în care s-a pronunțat

soluția a cărei revizuire s-a cerut.

Prin sentința

penală nr. 2020 din 04 noiembrie 2009 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu,

în acest dosar, a fost respinsă

cererea de revizuire a sentinței penale nr. 3328 din 29 septembrie 1998.

Prin decizia nr. 43 din 10 februarie 2010

pronunțată de Tribunalul Gorj, a fost admis apelul declarat de revizuenta Z.V.,

a fost desființată sentința

penală nr. 2020

din 04 noiembrie 2009 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu și trimisă cauza spre

rejudecare la aceeași instanță, reținându-se

faptul că revizuienta Z.V. a

fost citată la o altă adresă decât cea

indicată de aceasta.

Dosarul a fost

reînregistrat sub nr. 3151/318/2010 pe rolul Judecătoriei Tg-

Jiu. La rejudecare, revizuienta a fost

citată în localitatea Turda, jud. Cluj. Din conținutul sentinței penale nr. 3328

din 29 septembrie 1998 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu, instanța a reținut că

revizuienta a fost condamnată la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare

pentru infracțiunea prevăzută de art. 72 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 30/1978,

dar și la alte pedepse, pentru infracțiuni prevăzute de art. 243, art. 288, art.

292 și art. 302 C. pen., care însă au fost constatate grațiate. S-a constatat

că în cursul judecății, existența faptelor infracționale a fost dovedită pe

baza probatoriilor administrate, respectiv: declarații de martori, raport

de expertiză contabilă, acte de constatare și

chiar declarația revizuientei, care a

recunoscut la un moment dat în

împrejurările liberării provizorii pe cauțiune, o

mare parte din faptele săvârșite. Având în vedere că, așa cum s-a

reținut și prin

referatul întocmit de procuror, motivele invocate de

revizuienta nu se regăsesc în

cele expres

indicate de art. 394 C. proc. pen., instanța a respins cererea formulată de

revizuienta

ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței penale a declarat

apel revizuienta Z.V., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate,

susținând, în esență, că în mod greșit a fost condamnată întrucât nu s-a făcut

dovada existenței infracțiunii de contrabandă, că infracțiunea prevăzute de

art. 243 C. pen. a fost grațiată, că nu s-a făcut dovada că ar fi falsificat

vreun înscris oficial, precum și că, procurorul ar fi săvârșit un abuz în

cursul efectuării urmăririi penale în dosarul revizuentei.

Prin decizia

penală nr. 201 A din 09 iunie 2010 Tribunalul Gorj a respins apelul

ca nefondat, apelanta fiind obligată

la 250 lei cheltuieli judiciare statului din care 200 lei reprezentând onorariu

avocat oficiu suportați în avans din bugetul

Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești. Pentru a pronunța această decizie

tribunalul

a avut în vedere că prin sentința penală nr. 752 din 14 aprilie 2010,

pronunțată de Judecătoria Tg.Jiu s-a reținut de către instanță că prin cererea

de revizuire condamnata revizuienta Z.V. nu a indicat ca fiind incident nici

unul din cazurile prevăzute expres și limitativ de

dispozițiile art. 394 C. proc. pen. ca

fiind

apt să determine admiterea în principiu și rejudecarea cauzei. S-a apreciat că

soluția instanței de fond este corectă, întrucât

dispozițiile art. 394 C. proc. pen. admit

că revizuirea poate fi cerută numai când s-au descoperit fapte sau

împrejurări noi

ce nu au fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, când un martor, un

expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea

de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, când un înscris care

a servit ca temei al hotărârii a cărei

revizuire

se cere a fost declarat fals, când un membru al completului de judecată,

procurorul ori persoana care a efectuat acte de

cercetare penală a comis o

infracțiune

în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere sau când două sau mai

multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot

concilia. în cauză, revizuenta, în

cuprinsul

cererii depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.Jiu a criticat

hotărârea judecătorească de condamnare sub

aspectul eronatei interpretări a probelor, cu consecința unei greșite

condamnări, fără a susține ori a indica vreun

caz din cele enumerate mai sus. Or, astfel cum a stabilit Înalta Curte

de Casație și

Justiție, Secțiile

Unite, prin decizia nr. 60/2007 în soluționarea recursului în

interesul legii declarat de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta

Curte

de Casație și Justiție, decizie obligatorie potrivit art. 4142 alin. (3) teza a

II-

a

C. proc. pen., cererea de revizuire care se întemeiază pe

alte motive decât cazurile

prevăzute de art. 394 C. proc. pen., este inadmisibilă. A

avut în vedere tribunalul și

decizia nr. 36/2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, Secțiile Unite, prin care s-a

admis recursul în interesul legii declarat de procurorul

general al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și sesizarea

Colegiului de conducere al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și s-a

stabilit că cererile repetate

de revizuire și respectiv contestație la executare sunt

inadmisibile, dacă există

identitate

de persoane, de temei legal, de motive și apărări invocate în

soluționarea acestora, decizie incidență în cauză

deoarece, prin sentința penală nr.

3765

din 03 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Tg.Jiu, definitivă prin decizia

penală

nr. 84 din 12 mai 2008 a

Tribunalului Gorj, precum și prin sentința penală nr.

2992 din 16 iunie 2005 pronunțată de Judecătoria

Tg.Jiu, definitivă prin neapelare, au

fost

soluționate definitiv cereri de revizuire formulate de petenta Z.V., ce

a formulat în esență aceleași apărări în cuprinsul

cererilor, referitoare la greșita

interpretare

a probelor administrate în dosarul nr. 10377/1997 al Judecătoriei

Tg.Jiu.

Împotriva

acestei ultime hotărâri, în termen legal, a formulat recurs,

revizuienta Z.V.

În motivarea

recursului s-a susținut în esență că acesta este fondat întrucât

sunt îndeplinite

condițiile de admisibilitate în principiu, cererea de revizuire urmând

a fi soluționată pe fond.

Prin decizia nr.

1262 din 4 noiembrie 2010, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat,

recursul declarat de revizuienta Z.V., împotriva deciziei penale

nr. 201 A din 09

iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr.

3151/318/2010. A

fost obligată recurenta la 210 lei cheltuieli judiciare statului din

care 200 lei

reprezintă onorariu avocat oficiu, ce va fi avansat din fondurile

Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești, în contul Baroului de Avocați Dolj.

Pentru a dispune

în acest sens, instanța de recurs a reținut următoarele:

Instanța de fond

și cea de apel au analizat actele dosarului și au reținut

corect că

susținerile revizuientei nu se încadrează în niciunul dintre cazurile strict și

limitativ prevăzute de

art. 394 C. proc. pen., acestea vizând descoperirea unor

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de

instanță la soluționarea cauzei;

săvârșirea infracțiunii de mărturie

mincinoasă, în cauza a cărei revizuire se cere, de către un martor, un expert

sau un interpret; declararea ca fiind fals a unui înscris care a servit ca

temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, sau un membru al completului de

judecată, procurorul și persoana care a efectuat acte de

cercetare penală să fi comis o infracțiune în

legătură cu cauza a cărei revizuire se

cere; când două sau mai multe

hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. Susținerile referitoare

la faptul că în mod greșit a fost condamnată nu pot fi încadrate în cazul de

revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât în

procedura revizuirii nu este admisibil să se dispună extinderea probațiunii

prin administrarea unor probe deja administrate de instanțele care au

soluționat cauza pe fond. Cât privește susținerea că procurorul ar fi săvârșit

un abuz în cursul efectuării urmăririi penale se constată că acest motiv ar

putea constitui cazul de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen. în legătură cu acest caz de revizuire, prin dispozițiile art. 395 C. proc.

pen. s-a stabilit că situațiile

care

constituie cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 lit. b), c) și d) se

dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă

prin acestea s-

a dispus asupra

fondului cauzei. Doar în măsura în care nici instanța de judecată și

nici

procurorul nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei, dovada se poate face

în cursul procedurii de revizuire, situație care nu este incidență în speță, întrucât

revizuienta nu a învederat că ar fi formulat vreo plângere împotriva

procurorului care a instrumentat cauza iar instanța de judecat sau procurorul

nu pot ori nu au putut examina fondul cauzei. De altfel, așa cum corect a

reținut instanța de apel, petenta a mai formulat cereri de revizuire, prin care

a invocat în esență aceleași aspecte ca și cele din prezentul dosar, cereri

soluționate prin hotărâri judecătorești definitive, situație față de care este

incidență decizia nr. 36/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a

stabilit că cererile repetate de revizuire sunt inadmisibile, dacă există

identitate de persoane, de temei legal, de motive și apărări invocate.

Împotriva deciziei instanței de

recurs, revizuienta Z.V. a declarat prezentul recurs.

Acest ultim recurs al revizuientei va

fi respins ca inadmisibil deoarece decizia curții de apel (pronunțată ca

instanță de recurs) nu se regăsește printre hotărârile care, potrivit art. 385/1

C. proc. pen., poate fi atacată cu recurs la o instanță superioară, inclusiv la

Înalta Curte de Casație și Justiție.

În consecință, conform art. 385/15

pct. l lit. a) C. proc. pen., recursul revizuientei va fi respins ca

inadmisibil.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurenta va fi obligată la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de revizuienta Z.V.

împotriva

deciziei penale nr. 1262 din 4 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, s

ecția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta revizuienta la plata

sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 6

septembrie 2011.