ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2890/2012

Asupra contestației în anulare de față; În baza actelor dosarului, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 2946 din data de 6 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3151/318/2010 a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de revizuenta Z.V. împotriva Deciziei penale nr. 1262 din 4 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. A fost obligată recurenta revizuentă la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către Stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele: Prin Sentința penală nr. 752 din 14 aprilie 2010 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr. 3151/318/2010, a fost respinsă cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 3328/1998, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, formulată de Z.V.

A fost obligată petiționara la 40 RON cheltuieli judiciare Statului. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, revizuenta Z.V. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 3328 din 29 septembrie 1998 a Judecătoriei Târgu Jiu rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2048 din 15 noiembrie 1999, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, arătând că în mod greșit a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, întrucât faptele nu au fost dovedite, ea neavând vinovăție în săvârșirea lor. După efectuarea acestor acte de cercetare prevăzute de art. 399 C. proc. pen. referatul întocmit de procuror împreună cu cererea au fost înaintate instanței spre competentă soluționare și s-a format Dosarul nr. 12546/318/2009.

Instanța, din oficiu, a dispus atașarea Dosarului nr. 1377/1998 al Judecătoriei Târgu Jiu, în care s-a pronunțat soluția a cărei revizuire s-a cerut. Prin Sentința penală nr. 2020 din 4 noiembrie 2009 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, în acest dosar, a fost respinsă cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 3328 din 29 septembrie 1998. Prin Decizia nr. 43 din 10 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Gorj, a fost admis apelul declarat de revizuenta Z.V., a fost desființată Sentința penală nr. 2020 din 4 noiembrie 2009 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținându-se faptul că revizuenta Z.V. a fost citată la o altă adresă decât cea indicată de aceasta.

Dosarul a fost reînregistrat sub nr. 3151/318/2010 pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu. La rejudecare, revizuenta a fost citată în localitatea Turda, str. V., jud. Cluj. Din conținutul Sentinței penale nr. 3328 din 29 septembrie 1998 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, instanța a reținut că revizuenta a fost condamnată la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 72 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 30/1978, dar și la alte pedepse, pentru infracțiuni prevăzute de art. 243, 288, 292 și 302 C. pen., care însă au fost constatate grațiate. S-a constatat că în cursul judecății, existența faptelor infracționale a fost dovedită pe baza probatoriilor administrate, respectiv: declarații de martori, raport de expertiză contabilă, acte de constatare și chiar declarația revizuentei, care a recunoscut la un moment dat în împrejurările liberării provizorii pe cauțiune, o mare parte din faptele săvârșite.

Având în vedere că, așa cum s-a reținut și prin referatul întocmit de procuror, motivele invocate de revizuentă nu se regăsesc în cele expres indicate de art. 394 C. proc. pen., instanța a respins cererea formulată de revizuentă ca neîntemeiată. Împotriva sentinței penale a declarat apel revizuenta Z.V., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând, în esență, că în mod greșit a fost condamnată întrucât nu s-a făcut dovada existenței infracțiunii de contrabandă, că infracțiunea prevăzute de art. 243 C. pen. a fost grațiată, că nu s-a făcut dovada că ar fi falsificat vreun înscris oficial, precum și că, procurorul ar fi săvârșit un abuz în cursul efectuării urmăririi penale în dosarul revizuentei.

Prin Decizia penală nr. 201 A din 9 iunie 2010 Tribunalul Gorj a respins apelul ca nefondat, apelanta fiind obligată la 250 RON cheltuieli judiciare Statului din care 200 RON reprezentând onorariu avocat oficiu suportați în avans din bugetul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Pentru a pronunța această decizie Tribunalul a avut în vedere că prin Sentința penală nr. 752 din 14 aprilie 2010, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu s-a reținut de către instanță că prin cererea de revizuire condamnata revizuentă Z.V. nu a indicat ca fiind incident nici unul din cazurile prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 394 C. proc. pen. ca fiind apt să determine admiterea în principiu și rejudecarea cauzei.

S-a apreciat că soluția instanței de fond este corectă, întrucât dispozițiile art. 394 C. proc. pen. admit că revizuirea poate fi cerută numai când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, când un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals, când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere sau când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

În cauză, revizuenta, în cuprinsul cererii depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu a criticat hotărârea judecătorească de condamnare sub aspectul eronatei interpretări a probelor, cu consecința unei greșite condamnări, fără a susține ori a indica vreun caz din cele enumerate mai sus. Or, astfel cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite prin Decizia nr. 60/2007, în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie obligatorie potrivit art. 4142 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen., cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 C. proc.

pen. este inadmisibilă.

A avut în vedere instanța de apel și Decizia nr. 36/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și sesizarea Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și s-a stabilit că cererile repetate de revizuire și respectiv contestație la executare sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive și apărări invocate în soluționarea acestora, decizie incidentă în cauză deoarece, prin Sentința penală nr. 3765 din 3 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, definitivă prin Decizia penală nr. 84 din 12 mai 2008 a Tribunalului Gorj, precum și prin Sentința penală nr. 2992 din 16 iunie 2005 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, definitivă prin neapelare, au fost soluționate definitiv cereri de revizuire formulate de petenta Z.V., ce a formulat în esență aceleași apărări în cuprinsul cererilor, referitoare la greșita interpretare a probelor administrate în Dosarul nr. 10377/1997 al Judecătoriei Târgu Jiu.

Împotriva acestei ultime hotărâri, în termen legal, a formulat recurs, revizuenta Z.V. În motivarea recursului s-a susținut în esență că acesta este fondat întrucât sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate în principiu, cererea de revizuire urmând a fi soluționată pe fond. Prin Decizia nr. 1262 din 4 noiembrie 2010, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta Z.V., împotriva Deciziei penale nr. 201 A din 9 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. 3151/318/2010. A fost obligată recurenta la 210 RON cheltuieli judiciare Statului din care 200 RON reprezintă onorariu avocat oficiu, ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, în contul Baroului de Avocați Dolj.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de recurs a reținut următoarele: Instanța de fond și cea de apel au analizat actele dosarului și au reținut corect că susținerile revizuentei nu se încadrează în niciunul dintre cazurile strict și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. acestea vizând descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, în cauza a cărei revizuire se cere, de către un martor, un expert sau un interpret; declararea ca fiind fals a unui înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, sau un membru al completului de judecată, procurorul și persoana care a efectuat acte de cercetare penală să fi comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Susținerile referitoare la faptul că în mod greșit a fost condamnată nu pot fi încadrate în cazul de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. întrucât în procedura revizuirii nu este admisibil să se dispună extinderea probațiunii prin administrarea unor probe deja administrate de instanțele care au soluționat cauza pe fond. Cât privește susținerea că procurorul ar fi săvârșit un abuz în cursul efectuării urmăririi penale se constată că acest motiv ar putea constitui cazul de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. În legătură cu acest caz de revizuire, prin dispozițiile art. 395 C. proc. pen. s-a stabilit că situațiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 lit. b), c) și d) se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei.

Doar în măsura în care nici instanța de judecată și nici procurorul nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei, dovada se poate face în cursul procedurii de revizuire, situație care nu este incidență în speță, întrucât revizuenta nu a învederat că ar fi formulat vreo plângere împotriva procurorului care a instrumentat cauza iar instanța de judecată sau procurorul nu pot ori nu au putut examina fondul cauzei. De altfel, așa cum corect a reținut instanța de apel, petenta a mai formulat cereri de revizuire, prin care a invocat în esență aceleași aspecte ca și cele din prezentul dosar, cereri soluționate prin hotărâri judecătorești definitive, situație față de care este incidentă Decizia nr. 36/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că cererile repetate de revizuire sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive și apărări invocate.

Împotriva deciziei instanței de recurs, revizuenta Z.V. a declarat prezentul recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 716/1/2012. Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că recursul declarat de revizuentă este inadmisibil, deoarece decizia Curții de Apel (pronunțată ca instanță de recurs) nu se regăsește printre hotărârile care, potrivit art. 385 1 C. proc. pen. poate fi atacată cu recurs la o instanță superioară, inclusiv la Înalta Curte de Casație și Justiție. Împotriva Deciziei penale nr. 2946 din data de 6 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3151/318/2010 a formulat contestație în anulare contestatoarea Z.V.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 716 /1/2012. În motivarea contestației în anulare contestatoarea a arătat că în mod greșit a fost condamnată pentru infracțiunea prevăzută de art. 72 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 30/1978 întrucât nu s-a făcut dovada existenței infracțiunii de contrabandă, iar infracțiunea prevăzute de art. 243 C. pen. a fost grațiată. A mai menționat în conținutul cererii împrejurarea că organul de urmărire penală a constrâns-o, exercitând asupra ei presiuni psihice, amenințând-o pentru a recunoaște fapte pe care nu le-a săvârșit și pentru care a fost condamnată la pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare, din care a executat 10 luni închisoare, fără a exista dovezi ale existenței infracțiunii.

Contestatoarea se consideră nevinovată și solicită admiterea contestației în anulare, anularea Deciziei nr. 2946 din data de 6 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3151/318/2010 și în rejudecare, pe fond, să se reexamineze în integralitate materialul probator administrat în cauză care dovedește nevinovăția sa, în cauză fiind implicați sora sa Z.C.D. și numitul M.M., care au dezmoștenit-o. Analizând cererea de contestație în anulare prin prisma dispozițiilor art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă, pentru considerentele ce urmează.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive. Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestației în anulare constituie o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i 1 ) cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1). Dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc.

pen. prevăd elementele supuse analizei instanței de judecată în examinarea admisibilității în principiu a unei cereri de contestație în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele invocate (care trebuie să se subsumeze celor expres și limitativ prevăzute de lege) și necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestației. Admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar contestația urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.

Revenind la cauză, Înalta Curte constată că aspectele pe care contestatoarea le invocă în motivarea cererii sale, respectiv greșita interpretare a materialului probator administrat în cauza care a avut drept consecință reținerea vinovăției sale cu privire la săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost dispusă condamnarea sa, nu se încadrează în niciunul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen., pentru care se poate formula contestație în anulare. În consecință, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea Z.V. împotriva Deciziei penale nr. 2946 din data de 6 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3151/318/2010.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea Z.V. împotriva Deciziei penale nr. 2946 din data de 6 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3151/318/2010. Obligă contestatoarea la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 19 septembrie 2012. Procesat de GGC - AS