ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2890/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2890/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra contestației

în anulare de față;

În baza actelor

dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 2946 din data de 6

septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată în Dosarul nr. 3151/318/2010 a fost respins ca inadmisibil recursul

declarat de revizuenta Z.V. împotriva Deciziei penale nr. 1262 din 4 noiembrie

2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

A fost obligată

recurenta revizuentă la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli

judiciare către Stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele:

Prin Sentința penală

nr. 752 din 14 aprilie 2010 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr.

3151/318/2010, a fost respinsă cererea de revizuire a Sentinței penale nr.

3328/1998, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, formulată de Z.V. A fost obligată

petiționara la 40 RON cheltuieli judiciare Statului.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea adresată

Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, revizuenta Z.V. a solicitat

revizuirea Sentinței penale nr. 3328 din 29 septembrie 1998 a Judecătoriei

Târgu Jiu rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2048 din 15 noiembrie 1999,

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, arătând că în mod greșit a fost

condamnată la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, întrucât faptele nu au

fost dovedite, ea neavând vinovăție în săvârșirea lor. După efectuarea acestor

acte de cercetare prevăzute de art. 399 C. proc. pen. referatul întocmit de

procuror împreună cu cererea au fost înaintate instanței spre competentă

soluționare și s-a format Dosarul nr. 12546/318/2009.

Instanța, din oficiu,

a dispus atașarea Dosarului nr. 1377/1998 al Judecătoriei Târgu Jiu, în care

s-a pronunțat soluția a cărei revizuire s-a cerut.

Prin Sentința penală

nr. 2020 din 4 noiembrie 2009 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, în acest

dosar, a fost respinsă cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 3328 din 29

septembrie 1998.

Prin Decizia nr. 43

din 10 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Gorj, a fost admis apelul

declarat de revizuenta Z.V., a fost desființată Sentința penală nr. 2020 din 4

noiembrie 2009 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu și trimisă cauza spre

rejudecare la aceeași instanță, reținându-se faptul că revizuenta Z.V. a fost

citată la o altă adresă decât cea indicată de aceasta.

Dosarul a fost

reînregistrat sub nr. 3151/318/2010 pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu. La

rejudecare, revizuenta a fost citată în localitatea Turda, str. V., jud. Cluj.

Din conținutul Sentinței penale nr. 3328 din 29 septembrie 1998 pronunțată de

Judecătoria Târgu Jiu, instanța a reținut că revizuenta a fost condamnată la o

pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 72

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 30/1978, dar și la alte pedepse, pentru

infracțiuni prevăzute de art. 243, 288, 292 și 302 C. pen., care însă au fost

constatate grațiate.

S-a constatat că în

cursul judecății, existența faptelor infracționale a fost dovedită pe baza

probatoriilor administrate, respectiv: declarații de martori, raport de

expertiză contabilă, acte de constatare și chiar declarația revizuentei, care a

recunoscut la un moment dat în împrejurările liberării provizorii pe cauțiune,

o mare parte din faptele săvârșite. Având în vedere că, așa cum s-a reținut și

prin referatul întocmit de procuror, motivele invocate de revizuentă nu se

regăsesc în cele expres indicate de art. 394 C. proc. pen., instanța a respins

cererea formulată de revizuentă ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței

penale a declarat apel revizuenta Z.V., criticând-o pentru netemeinicie și

nelegalitate, susținând, în esență, că în mod greșit a fost condamnată întrucât

nu s-a făcut dovada existenței infracțiunii de contrabandă, că infracțiunea

prevăzute de art. 243 C. pen. a fost grațiată, că nu s-a făcut dovada că ar fi

falsificat vreun înscris oficial, precum și că, procurorul ar fi săvârșit un

abuz în cursul efectuării urmăririi penale în dosarul revizuentei.

Prin Decizia penală

nr. 201 A din 9 iunie 2010 Tribunalul Gorj a respins apelul ca nefondat,

apelanta fiind obligată la 250 RON cheltuieli judiciare Statului din care 200

RON reprezentând onorariu avocat oficiu suportați în avans din bugetul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Pentru a pronunța

această decizie Tribunalul a avut în vedere că prin Sentința penală nr. 752 din

14 aprilie 2010, pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu s-a reținut de către

instanță că prin cererea de revizuire condamnata revizuentă Z.V. nu a indicat

ca fiind incident nici unul din cazurile prevăzute expres și limitativ de

dispozițiile art. 394 C. proc. pen. ca fiind apt să determine admiterea în

principiu și rejudecarea cauzei. S-a apreciat că soluția instanței de fond este

corectă, întrucât dispozițiile art. 394 C. proc. pen. admit că revizuirea poate

fi cerută numai când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, când un martor, un expert sau un

interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei

revizuire se cere, când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei

revizuire se cere a fost declarat fals, când un membru al completului de

judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a

comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere sau când

două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. În

cauză, revizuenta, în cuprinsul cererii depusă la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Târgu Jiu a criticat hotărârea judecătorească de condamnare sub

aspectul eronatei interpretări a probelor, cu consecința unei greșite

condamnări, fără a susține ori a indica vreun caz din cele enumerate mai sus.

Or, astfel cum a

stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite prin Decizia nr.

60/2007, în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul

general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, decizie

obligatorie potrivit art. 4142 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen., cererea de

revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art.

394 C. proc. pen. este inadmisibilă.

A avut în vedere

instanța de apel și Decizia nr. 36/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secțiile unite, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție și sesizarea Colegiului de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București și s-a stabilit că cererile repetate de revizuire și

respectiv contestație la executare sunt inadmisibile, dacă există identitate de

persoane, de temei legal, de motive și apărări invocate în soluționarea

acestora, decizie incidentă în cauză deoarece, prin Sentința penală nr. 3765

din 3 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, definitivă prin

Decizia penală nr. 84 din 12 mai 2008 a Tribunalului Gorj, precum și prin

Sentința penală nr. 2992 din 16 iunie 2005 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu,

definitivă prin neapelare, au fost soluționate definitiv cereri de revizuire

formulate de petenta Z.V., ce a formulat în esență aceleași apărări în cuprinsul

cererilor, referitoare la greșita interpretare a probelor administrate în

Dosarul nr. 10377/1997 al Judecătoriei Târgu Jiu.

Împotriva acestei

ultime hotărâri, în termen legal, a formulat recurs, revizuenta Z.V.

În motivarea

recursului s-a susținut în esență că acesta este fondat întrucât sunt

îndeplinite condițiile de admisibilitate în principiu, cererea de revizuire

urmând a fi soluționată pe fond.

Prin Decizia nr. 1262

din 4 noiembrie 2010, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, recursul

declarat de revizuenta Z.V., împotriva Deciziei penale nr. 201 A din 9 iunie

2010, pronunțată de Tribunalul Gorj, în Dosarul nr. 3151/318/2010. A fost

obligată recurenta la 210 RON cheltuieli judiciare Statului din care 200 RON

reprezintă onorariu avocat oficiu, ce va fi avansat din fondurile Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești, în contul Baroului de Avocați Dolj.

Pentru a dispune în

acest sens, instanța de recurs a reținut următoarele:

Instanța de fond și

cea de apel au analizat actele dosarului și au reținut corect că susținerile

revizuentei nu se încadrează în niciunul dintre cazurile strict și limitativ

prevăzute de art. 394 C. proc. pen. acestea vizând descoperirea unor fapte sau

împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, în cauza a cărei revizuire se

cere, de către un martor, un expert sau un interpret; declararea ca fiind fals

a unui înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere,

sau un membru al completului de judecată, procurorul și persoana care a

efectuat acte de cercetare penală să fi comis o infracțiune în legătură cu

cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătorești

definitive nu se pot concilia.

Susținerile referitoare

la faptul că în mod greșit a fost condamnată nu pot fi încadrate în cazul de

revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. întrucât în

procedura revizuirii nu este admisibil să se dispună extinderea probațiunii

prin administrarea unor probe deja administrate de instanțele care au

soluționat cauza pe fond. Cât privește susținerea că procurorul ar fi săvârșit

un abuz în cursul efectuării urmăririi penale se constată că acest motiv ar

putea constitui cazul de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen. În legătură cu acest caz de revizuire, prin dispozițiile art. 395 C. proc.

pen. s-a stabilit că situațiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute

în art. 394 lit. b), c) și d) se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin

ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei.

Doar în măsura în care nici instanța de judecată și nici procurorul nu pot sau

nu au putut examina fondul cauzei, dovada se poate face în cursul procedurii de

revizuire, situație care nu este incidență în speță, întrucât revizuenta nu a

învederat că ar fi formulat vreo plângere împotriva procurorului care a

instrumentat cauza iar instanța de judecată sau procurorul nu pot ori nu au

putut examina fondul cauzei.

De altfel, așa cum

corect a reținut instanța de apel, petenta a mai formulat cereri de revizuire,

prin care a invocat în esență aceleași aspecte ca și cele din prezentul dosar,

cereri soluționate prin hotărâri judecătorești definitive, situație față de

care este incidentă Decizia nr. 36/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a

stabilit că cererile repetate de revizuire sunt inadmisibile, dacă există

identitate de persoane, de temei legal, de motive și apărări invocate.

Împotriva deciziei

instanței de recurs, revizuenta Z.V. a declarat prezentul recurs, cauza fiind

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 716/1/2012.

Înalta Curte de

Casație și Justiție a constatat că recursul declarat de revizuentă este

inadmisibil, deoarece decizia Curții de Apel (pronunțată ca instanță de recurs)

nu se regăsește printre hotărârile care, potrivit art. 385

1

C. proc.

pen. poate fi atacată cu recurs la o instanță superioară, inclusiv la Înalta

Curte de Casație și Justiție.

Împotriva Deciziei

penale nr. 2946 din data de 6 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3151/318/2010 a formulat

contestație în anulare contestatoarea Z.V.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 716 /1/2012.

În motivarea

contestației în anulare contestatoarea a arătat că în mod greșit a fost

condamnată pentru infracțiunea prevăzută de art. 72 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 30/1978 întrucât nu s-a făcut dovada existenței infracțiunii de

contrabandă, iar infracțiunea prevăzute de art. 243 C. pen. a fost grațiată.

A mai menționat în

conținutul cererii împrejurarea că organul de urmărire penală a constrâns-o,

exercitând asupra ei presiuni psihice, amenințând-o pentru a recunoaște fapte

pe care nu le-a săvârșit și pentru care a fost condamnată la pedeapsa de 6 ani

și 6 luni închisoare, din care a executat 10 luni închisoare, fără a exista

dovezi ale existenței infracțiunii.

Contestatoarea se

consideră nevinovată și solicită admiterea contestației în anulare, anularea

Deciziei nr. 2946 din data de 6 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3151/318/2010 și în

rejudecare, pe fond, să se reexamineze în integralitate materialul probator

administrat în cauză care dovedește nevinovăția sa, în cauză fiind implicați

sora sa Z.C.D. și numitul M.M., care au dezmoștenit-o.

Analizând cererea de

contestație în anulare prin prisma dispozițiilor art. 391 C. proc. pen., Înalta

Curte constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă, pentru

considerentele ce urmează.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori

ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii

și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în

cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în

care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea

principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Tocmai caracterul de

cale extraordinară a contestației în anulare constituie o garanție că această

cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui și oricând de

înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești

definitive.

Potrivit

dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive

se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de

citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de

recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre

această împiedicare;

c) când instanța de

recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre

cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

) cu privire la care

existau probe în dosar;

d) când împotriva

unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul

prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit

art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin.

(1).

Dispozițiile art. 391

alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanței de judecată

în examinarea admisibilității în principiu a unei cereri de contestație în

anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele invocate

(care trebuie să se subsumeze celor expres și limitativ prevăzute de lege) și

necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestației.

Admisibilitatea în

principiu a cererii de contestație în anulare presupune îndeplinirea cumulativă

a condițiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar

contestația urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.

Revenind la cauză,

Înalta Curte constată că aspectele pe care contestatoarea le invocă în

motivarea cererii sale, respectiv greșita interpretare a materialului probator

administrat în cauza care a avut drept consecință reținerea vinovăției sale cu

privire la săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost dispusă condamnarea sa,

nu se încadrează în niciunul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art.

386 C. proc. pen., pentru care se poate formula contestație în anulare.

În consecință, Înalta

Curte va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de

contestatoarea Z.V. împotriva Deciziei penale nr. 2946 din data de 6 septembrie

2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în

Dosarul nr. 3151/318/2010.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata sumei

de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea Z.V. împotriva

Deciziei penale nr. 2946 din data de 6 septembrie 2011 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3151/318/2010.

Obligă contestatoarea

la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 19 septembrie 2012.

Procesat de GGC - AS