ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1535/2013

Asupra recursului de față; În baza actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 259 din data de 17 octombrie 2012, Tribunalul Brașov a respins cererea de revizuire formulata de condamnata I. (fostă D.) A., prin sentința penală nr. 412/2003 a Tribunalului Brașov, prin care s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa de 11 ani închisoare, definitivă prin Decizia penală nr. 6200/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată condamnata la plata către stat a sumei de 140 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Prin adresa din 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov a înaintat Tribunalului Brașov cererea condamnatei I.A.

ce vizează revizuirea sentinței penale nr. 412/2003 a Tribunalului Brașov, prin care a fost condamnată la o pedeapsă de 11 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (4), (5) C. pen., dar și referatul Ministerului Public - întocmit în sensul art. 399 alin. final C. proc. pen. - conținând concluzii de respingere a cererii de revizuire. În motivarea cererii de revizuire, condamnata I.A. a arătat că încadrarea juridică dat faptei pentru care a fost condamnată este greșită, iar declarațiile unor martori, ascultați în cauza în care s-a dispus condamnarea sa definitivă, nu corespund adevărului. Analizând cererea de revizuire, prin prisma admisibilității in principiu vizate de art. 403 alin. (1) C. proc.

pen., instanța de fond a constatat următoarele: Art. 394 C. proc. pen. indică în mod exhaustiv situațiile în care se poate obține revizuirea unei hotărâri penale definitive în care s-a pronunțat o soluție judecătorească ce se bucură de autoritate de lucru judecat. Astfel art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - ce ar putea fi incident în cauza de față - arată că revizuirea unei cauze penale se poate cere atunci când "au fost descoperite fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei". Practica și literatura juridică în materie a relevat constant ca este inadmisibil ca, pe calea unei cereri de revizuire, să se prelungească probatoriul efectuat intr-o cauza penală - în care a fost pronunțată o hotărâre ce se bucură de autoritate de lucru judecat - pentru fapte ce au fost anterior stabilite de către o instanță de judecată.

În acest sens, audierea unor martori noi in procedura excepțională a revizuirii ar fi admisibilă în cazul în care anumite fapte sau împrejurări sunt învederate în fața instanței ce a judecat inițial cauza, însă nu au fost reținute datorită imposibilității administrării unor probe - exemplificativ un martor, deși identificat, nu poate fi audiat din motive obiective - sau faptele pretins noi nu au fost cunoscute în nici un fel de către instanța ce a judecat cauza care nici nu avea aceasta posibilitate. În caz contrar, prin administrarea unor noi probe pe calea revizuirii fără a fi vorba de "fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei" în înțelesul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., s-ar crea o puternică instabilitate relativ la hotărâri penale definitive și ar fi afectată însăși rațiunea și finalitatea revizuirii - ce constă în înlăturarea unor erori judiciare - care trebuie să se circumscrie unor limite restrictive pentru a nu se obține cu ușurință desființarea unor hotărâri judecătorești care au obținut autoritate de lucru judecat. S-a mai reținut că nu poate fi incidență nici situația avută în vedere de art. 394 lit. b) C. proc. pen. în absența ordonanței procurorului sau hotărârii unei instanțe de judecată prin care s-ar constata comiterea infracțiunii prevăzute de art. 260 C. pen. de către anumiți martori din cauza ce a vizat-o pe condamnata I.A. Prima instanță a mai constatat că pe calea extraordinară de atac a revizuirii nu se poate schimba încadrarea juridică a unor fapte penale definitiv reținute în sarcina unei persoane.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnata I.A., criticând-o pentru netemeinicie, arătând că în mod greșit nu a fost admisă în principiu cererea sa de revizuire, deși sunt îndeplinite cerințele ort. 394 lit. a) și b) C. proc. pen., texte de lege, pe care apelanta și-a întemeiat în drept cererea de revizuire. S-a mai invocat faptul că nu au fost luate în considerare - toate dovezile depuse ulterior la dosarul cauzei. În memoriul scris de apel, (filele 35-37 dosar instanța de apel), a revizuienta condamnată a mai invocat în susținerea apelului, următoarele argumente: considerentele sentinței penale nr. 412/2003 a Tribunalului Brașov, prin care a fost achitată, arătând că aspectele reținute în aceea sentință corespund realității; autorul infracțiunii de înșelăciune a fost concubinul său, care a și fost condamnat, prin Decizia penală nr. 866/2005 a Curții de Apel Craiova, decizie pe care a depus-o în fața instanței de apel la filele, 44 și următoarele.

Revizuienta condamnată a considerat că sunt îndeplinite cerințele art. 394 lit. a) C. proc. pen., în senul apariției unor fapte și împrejurări noi, făcând referire la declarațiile autentice ale numiților C.I., I.A., concubinul apelantei și Ț.E., aceștia din urmă arătând faptul că revizuienta era analfabeta, iar activitatea societății SC S.I. SRL era condusă și coordonată de către I.A.. În apel a fost administrată proba cu înscrisuri, depuse de către apelantă, respectiv xerocopie procură specială, autentificată sub nr. 166 din data de 10 februarie 2001 la Biroul Notarului Public C.E., un număr de trei declarații autentificate, copia adresei din 12 februarie 2004 emisă de SC B.C.C.

SA, copia deciziei penale nr. 866 din data de 22 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 305/P/2005, copia sentinței penale nr. 1385 din data de 25 martie 2004 pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr. 12768/2003 și copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 25/2006 din data de 31 ianuarie 2006 emis de Judecătoria Sibiu. Prin Decizia penală nr. 1/Ap din 15 ianuarie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat apelul declarat de către revizuienta I. (fostă D.) A. împotriva sentinței penale nr. 259/S din data de 17 octombrie 2012 a Tribunalului Brașov, pe care o menține. În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., a fost obligată apelanta la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în apel, sumă în care este inclus și onorariul parțial, în cuantum de 50 lei. Analizând hotărârea apelată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a înscrisurilor noi administrate în fața instanței de apel, s-a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 412/2003 a Tribunalului Brașov, revizuienta a fost achitată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art 215 alin. (4, (5) C. pen., în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. Această soluție a fost menținută prin Decizia nr. 219/2004 a Curții de Apel Brașov (s-a schimbat temeiul de achitare din art. 10 lit. d) în art. 10 lit. c) C. proc.

pen.), iar prin Decizia nr. 6200/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a casat cele două hotărâri menționate anterior și a condamnat revizuienta la 11 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (4) și (5) C. pen., dispunându-se executarea pedepsei în regim de detenție. Instanța de prim control judiciar a constatat că prima instanță a stabilit în mod judicios faptul că, în cauză nu sunt îndeplinite cerințele celor două temeiuri de revizuire, respectiv art. 394 lit. a) și b) C. proc. pen. Cu privire la temeiul prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen.

(au fost descoperite fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei) s-a apreciat judicios, de către prima instanță că, pe calea unei cereri de revizuire, nu se poate prelungi probatoriul efectuat într-o cauza penală - în care a fost pronunțată o hotărâre ce se bucură de autoritate de lucru judecat - pentru fapte ce au fost anterior stabilite de către o instanță de judecată. Declarațiile autentice, depuse la dosarul cauzei în fața instanței de apel,, nu relevă fapte sau împrejurări noi necunoscute de către instanța de judecată la momentul analizei cauzei și condamnării revizuientei. Așa cum am arătat anterior, din aceste declarații rezultă următoarele aspecte: numitul I.A., concubinul revizuientei era administratorul SC S.J.

SRL, revizuienta era analfabetă, iar de partea juridică a firmei se ocupa numitul N.L.C., cel care avea și specimen de semnătură, dar și faptul că revizuienta i-a dat lui I.A. o procură specială ce a fost depusă în fața Curții pentru a se ocupa de activitățile firmei (fila 38-39). Faptul că, toate aceste aspecte, au fost deja avute în vedere de către, instanțele care au pronunțat soluția de condamnare a revizuientei I.A., rezultă din considerentele sentinței penale nr. 412/2003 a Tribunalului Brașov. Astfel, la fila 2 din sentință a cărei revizuire se cere s-a arătat că întreaga activitatea a societății a fost „ inițiată, derulată și condusă de martorul I.A." Mai mult, în sentința nr. 412/2003 s-a mai arătat faptul că, nu s-a dovedit fără dubiu faptul că filele C.E.C.

ar fi fost semnate de către inculpată, deoarece semnăturile care au constituit modele de comparație nu ar aparține revizuientei. Prin urmare, ceea ce se tinde a se dovedi cu martori la care revizuienta a făcut referire, sunt tocmai împrejurări de fapt ce au fost analizate de către instanțe, în primul ciclu procesual. Această sentință penală, în care au fost reținute aspectele de fapt, anterior arătate a făcut obiectul controlului juridic, atât în apel, unde a fost menținută, dar și în recurs unde s-au casat hotărârile, dispunându-se condamnarea revizuientei. Instanța de apel a mai avut în vedere că toate aspectele de fapt invocate de către revizuientă, au fost analizate și de către Înalta Curte de Casație și Justiție, așa cum rezultă din considerentele Deciziei nr. 6200/2004, unde s-a făcut referire printre altele și la lipsa de pregătire profesională a revizuientei care și-a angajat consilieri pentru a o ajuta în derularea relațiilor comerciale.

Pe calea revizuirii, instanța nu poate proceda la o reapreciere a probelor, deoarece, astfel s-ar aduce atingere principiului autorității de lucru judecat de care se bucură o hotărâre definitivă, în materie penală. S-a apreciat că în mod judicios a stabilit prima instanță, că pe această cale de atac nu se poate solicita o schimbare de încadrare juridică a infracțiunii pentru care a fost condamnată revizuientă, neexistând un temei de drept în acest sens. Pentru toate aceste motive, instanța de apel a constatat că în cauză, nu poate fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen. Totodată, s-a mai apreciat că în mod judicios a reținut prima instanță că nu poate fi incidență nici situația avută în vedere de art. 394 lit. b C. proc.

pen., în lipsa ordonanței procurorului sau hotărârii unei instanțe de judecată prin care s-ar constata comiterea infracțiunii prevăzute de art. 260 C. pen. de către anumiți martori din cauza ce a vizat-o pe condamnata I.A. S-a mai reținut că, revizuientă are posibilitatea de a se adresa separat cu plângeri penale împotriva martorilor, dacă aceasta apreciază, așa cum s-a arătat în memoriile depuse, că aceștia ar fi săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă și în funcție de soluțiile pronunțate de procuror sau instanță să acționeze în consecință.

De asemenea, având în vedere, aspectele reținute de către prima instanță (nu era cert că modelele de comparație pentru efectuarea expertizei grafologice aparțin inculpatei D.A.) în considerentele sentinței a cărei revizuire se cere, dar și motivele de revizuire și apel că nu revizuientă a semnat filele C.E.C., aceasta poate solicita organelor de urmărire penală competentă, pe calea unei plângeri penale efectuarea de cercetări cu privire la persoana care a semnat filele C.E.C. împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuientă I.A., solicitând admiterea căii de atac exercitate, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și în rejudecare, admiterea în principiu a cererii sale de revizuire, întrucât în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de cazurile de revizuire prevăzute de art. art. 394 lit. a) și b) C. proc.

pen. În motivarea recursului, recurenta revizuientă, prin apărătorul său, a susținut că în cauză au apărut împrejurări noi care nu au fost cunoscute de instanțele ce au soluționat cauza în primul ciclu procesual, făcând referire la declarațiile autentice ale martorilor C.I., I.A., concubinul apelantei și Ț.E., aceștia din urmă arătând faptul că revizuientă era analfabeta, iar activitatea societății SC S.I. SRL era condusă și coordonată de către I.A., care era administratorul firmei. A mai menționat revizuienta, prin apărătorul său că ea este analfabetă, iar de partea juridică a firmei se ocupa numitul N.L.C., cel care avea și specimen de semnătură. S-a mai susținut că revizuienta i-a dat o procură specială concubinului său, care se află depusă la dosarul cauzei, prin care l-a împuternicit să se ocupe de întreaga activitate a firmei.

Cu privire la cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen., revizuienta condamnată, prin apărător său, a susținut că declarațiile unor martori, ascultați în cauza în care s-a dispus condamnarea definitivă, nu corespund adevărului. Analizând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că hotărârea pronunțată în cauză de către instanța de apel este legală și temeinică și constată recursul declarat de către revizuienta condamnată I.A. ca fiind nefondat, pentru considerentele ce se vor arătat în continuare. Revizuirea a fost concepută de legiuitor ca o cale extraordinară de atac, cu un obiectiv precis determinat: înlăturarea erorii judiciare săvârșite de instanța judecătorească care a pronunțat hotărârea supusă revizuirii.

Eroarea judiciară - constând în reținerea de către instanța de judecată a unei stări de fapt care nu corespunde adevărului - poate proveni din următoarele cauze: necunoașterea unor fapte sau împrejurări esențiale de către instanța de judecată; folosirea unor probe denaturate (prin mijlocirea unor activități infracționale); corupția organelor judiciare care au cercetat sau judecat cauza; existența unor hotărâri contradictorii (inconciliabile). De aceea, cazurile de revizuire sunt, în substanța lor, aproape aceleași în mai toate legiuirile procesual penale modeme, chiar dacă nu sunt la fel enumerate. Procedura de soluționare a cererii de revizuire la instanță se desfășoară în două etape: admiterea în principiu și rejudecarea în fond a cererii, activități care au loc în fața aceleiași instanțe de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 403 alin. (1) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu se examinează de către instanță, în camera de consiliu, fără citarea părților și fără participarea procurorului, verificându-se, în această etapă. Îndeplinirea condițiilor de fond și formă cerute de legiuitor. În prima etapă, aceea a admiterii în principiu, se verifică îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru admiterea în principiu. După verificare, instanța poate respinge cererea de revizuire prin sentință, care poate fi atacată cu apel sau cu recurs. Etapa examinării în principiu este o procedură premergătoare și eliminatorie, având ca finalitate înlăturarea de la rejudecarea în fond a cauzei a acelor cereri de revizuire inadmisibile, tardive sau neîntemeiate.

În ceea ce privește întinderea cazurilor de revizuire, legea procesual penală face distincție, pe de o parte, între cazul de revizuire care constă în descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de către instanță la soluționarea cauzei și pe de altă parte, între cazurile care constau în denaturarea unor elemente de probă prin mijlocirea unor activități infracționale și în reaua - credință a organelor judiciare care au-cercetat, sau judecat cauza. Din economia dispozițiilor art. 393 și 394 C. proc. pen., rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.

Din aceleași dispoziții rezultă, concomitent că, revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita pe cale judecătorească pe cei condamnați pe nedrept. Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru cauzele prevăzute de art. 394 din același cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. Revizuirea, fiind o cale extraordinara de atac de retractare împotriva sentințelor penale definitive, nu poate deveni admisibilă, decât în condițiile existenței vreunuia din cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, pentru a nu se aduce atingere principiului stabilității ordinii juridice.

În conținutul dispozițiilor art. 394 C. proc. pen. sunt prevăzute expres și limitativ cazurile în care se poate cere revizuirea unei hotărâri penale și anume, când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanța la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasa in cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecata, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penala a comis o infracțiune in legătura cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când doua sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Recurenta revizuientă a invocat în susținerea cererii de revizuire cazurile prevăzute de art. 394 lit. a) și b) C. proc. pen. Înalta Curte reține că, revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este dublu condiționată, în sensul că presupune descoperirea de fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi pot dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare a revizuentului. Expresia "fapte sau împrejurări", utilizată de legea procesual-penală în reglementarea acestei căi extraordinare de atac, se referă la probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ, cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii și anume, orice întâmplare, situație sau stare care, în mod autonom sau prin coroborare cu alte probe, poate să conducă la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare a revizuentului.

Constituie fapte sau împrejurări noi, în sensul dispozițiilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., faptele sau împrejurările care nu au putut fi luate în considerare la soluționarea cauzei din lipsa posibilității dovedirii lor. Nu constituie fapte sau împrejurări noi, în sensul textului de lege menționat, apărările care au fost puse în discuție, analizate și lămurite prin probele administrate în primă instanță și în căile de atac promovate împotriva hotărârii primei instanțe. Instanța de recurs constată că, de fapt, revizuenta condamnată I.A. a solicitat, în calea extraordinară de atac a revizuirii, reinterpretarea probațiunii administrată și evaluată, atât de instanța fondului, cât și de instanțele de control judiciar, care au examinat toate susținerile și apărările sale cu privire la acuzațiile aduse, apărări care formează și obiectul prezentei cauze.

În speță, atât instanța de fond, cât și instanța de prim control judiciar au examinat în concret și detaliat fiecare din împrejurările invocate de către revizuientă în susținerea cererii de revizuire și au apreciat în mod corect că aceste împrejurări nu au caracter de noutate, în sensul dispozițiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen., constituind apărări formulate și susținute cu prilejul căilor ordinare de atac îndreptate împotriva hotărârii de condamnare acestea fiind puse în discuție, analizate și lămurite prin probele administrate în ciclul procesual ordinar. Înalta Curte reține că în mod corect a apreciat instanța de prim control judiciar că declarațiile autentice, depuse de revizuientă la dosarul cauzei, nu relevă fapte sau împrejurări noi necunoscute de către instanța de judecată la momentul analizei cauzei și condamnării revizuientei, din aceste depoziții rezultând că numitul I.A., concubinul revizuientei era administratorul SC S.I.

SRL, condamnata era analfabetă, iar de partea juridică a firmei se ocupa numitul N.L.C., cel care avea și specimen de semnătură, dar și faptul că revizuientă i-a dat lui I.A. o procură specială pentru a se ocupa de activitățile firmei (fila 38-39 dosarul instanței de apel). Faptul că, toate aceste aspecte, au fost avute în vedere de către instanțele care au pronunțat soluția de condamnare a revizuientei I.A., rezultă și din considerentele sentinței penale nr. 412/2003 a Tribunalului Brașov. Astfel, la fila 2 din sentință a cărei revizuire se cere s-a arătat că întreaga activitatea a societății a fost „inițiată, derulată și condusă de martorul I.A." Mai mult, în sentința nr. 412/2003 s-a mai arătat faptul că, nu s-a dovedit fără dubiu faptul că filele C.E.C.

ar fi fost semnate de către inculpată, deoarece semnăturile care au constituit modele de comparație nu ar aparține revizuientei. Prin urmare, ceea ce se tinde a se dovedi cu martori la care revizuienta a făcut referire, sunt tocmai împrejurări de fapt ce au fost analizate de către instanțe, în primul ciclu procesual. Totodată, toate aspectele de fapt invocate de către revizuienta, au fost analizate și de instanța de recurs care a dispus condamnarea definitivă a acesteia la pedeaspa de 11 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, așa cum rezultă din considerentele Deciziei nr. 6200/2004, unde s-a făcut referire printre altele și la lipsa de pregătire a revizuientei, care și-a angajat consilieri pentru a o ajuta în derularea relațiilor comerciale.

Or, prin solicitarea formulată de condamnată, se tinde la reexaminarea hotărârilor pronunțate în cauză, precum și la reanalizarea probatoriului administrat, așa încât cererea de revizuire a fost corect respinsă de instanța de fond, care a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, menținută de instanța de control judiciar, prin respingerea, ca nefondat, a apelului declarat. Pe calea revizuirii, instanța nu poate proceda la o reapreciere a probelor, deoarece, astfel s-ar aduce atingere principiului autorității de. lucru judecat de care se bucură o hotărâre definitivă, în materie penală. În ceea ce privește cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. invocat de recurenta revizuienta, Înalta Curte constată că, potrivit art. 394 alin. (3) C. proc.

pen. anterior, pentru ca acesta să fie incident în speță, este necesar ca mărturia mincinoasă care a servit ca temei al soluției a cărei revizuire se cere să fi condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice, iar, potrivit art. 395 C. proc. pen. anterior, ca respectiva mărturie să fi fost dovedită prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanță a procurorului prin care s-a dispus asupra, fondului cauzei. Pe de altă parte, din examinarea actelor dosarului se reține că, revizuienta condamnată nici nu a dovedit că s-ar fi adresat în prealabil organelor judiciare competente pentru cercetarea martorilor pe care îi acuză de săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoase. Înalta Curte reține că în mod corect instanța de fond a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele cazului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b C. proc.

pen. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul declarat de revizuenta I.A. împotriva Deciziei penale nr. 1/Ap din 15 ianuarie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, și în consecință, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. l lit. b) C. proc. pen. îl va respinge ca atare. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurenta revizuienta la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta H.A. împotriva Deciziei penale nr. 1/Ap din 15 ianuarie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli "judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 07 mai 2013.