ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1535/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1535/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

În baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 259 din data de 17 octombrie 2012, Tribunalul Brașov a

respins cererea de revizuire formulata de condamnata I. (fostă D.) A., prin

sentința penală nr. 412/2003 a Tribunalului Brașov, prin care s-a dispus

condamnarea sa la pedeapsa de 11 ani închisoare, definitivă prin Decizia penală

nr. 6200/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligată

condamnata la plata către stat a sumei de 140 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a

reținut următoarele:

Prin adresa din 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov

a înaintat Tribunalului Brașov cererea condamnatei I.A. ce vizează revizuirea

sentinței penale nr. 412/2003 a Tribunalului Brașov, prin care a fost

condamnată la o pedeapsă de 11 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (4),

(5) C. pen., dar și referatul Ministerului Public - întocmit în sensul art. 399

alin. final C. proc. pen. - conținând concluzii de respingere a cererii de

revizuire.

În motivarea cererii de revizuire, condamnata I.A. a

arătat că încadrarea juridică dat faptei pentru care a fost condamnată este

greșită, iar declarațiile unor martori, ascultați în cauza în care s-a dispus

condamnarea sa definitivă, nu corespund adevărului.

Analizând cererea de revizuire, prin prisma admisibilității

in principiu vizate de art. 403 alin. (1) C. proc. pen., instanța de fond a

constatat următoarele:

Art. 394 C. proc. pen. indică în mod exhaustiv

situațiile în care se poate obține revizuirea unei hotărâri penale definitive

în care s-a pronunțat o soluție judecătorească ce se bucură de autoritate de

lucru judecat.

Astfel art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - ce ar putea

fi incident în cauza de față - arată că revizuirea unei cauze penale se poate

cere atunci când "au fost descoperite fapte sau împrejurări ce nu au fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei".

Practica și literatura juridică în materie a relevat

constant ca este inadmisibil ca, pe calea unei cereri de revizuire, să se

prelungească probatoriul efectuat intr-o cauza penală - în care a fost

pronunțată o hotărâre ce se bucură de autoritate de lucru judecat - pentru

fapte ce au fost anterior stabilite de către o instanță de judecată.

În acest sens, audierea unor martori noi in procedura

excepțională a revizuirii ar fi admisibilă în cazul în care anumite fapte sau

împrejurări sunt învederate în fața instanței ce a judecat inițial cauza, însă

nu au fost reținute datorită imposibilității administrării unor probe -

exemplificativ un martor, deși identificat, nu poate fi audiat din motive

obiective - sau faptele pretins noi nu au fost cunoscute în nici un fel de

către instanța ce a judecat cauza care nici nu avea aceasta posibilitate.

În caz contrar, prin administrarea unor noi probe pe calea

revizuirii fără a fi vorba de "fapte sau împrejurări ce nu au fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei" în înțelesul art. 394 alin. (1)

lit. a) C. proc. pen., s-ar crea o puternică instabilitate relativ la hotărâri

penale definitive și ar fi afectată însăși rațiunea și finalitatea revizuirii -

ce constă în înlăturarea unor erori judiciare - care trebuie să se circumscrie

unor limite restrictive pentru a nu se obține cu ușurință desființarea unor

hotărâri judecătorești care au obținut autoritate de lucru judecat.

S-a mai reținut că nu poate fi incidență nici situația

avută în vedere de art. 394 lit. b) C. proc. pen. în absența ordonanței

procurorului sau hotărârii unei instanțe de judecată prin care s-ar constata

comiterea infracțiunii prevăzute de art. 260 C. pen. de către anumiți martori

din cauza ce a vizat-o pe condamnata I.A.

Prima instanță a mai constatat că pe calea

extraordinară de atac a revizuirii nu se poate schimba încadrarea juridică a

unor fapte penale definitiv reținute în sarcina unei persoane.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnata I.A., criticând-o

pentru netemeinicie, arătând că în mod greșit nu a fost admisă în principiu

cererea sa de revizuire, deși sunt îndeplinite cerințele ort. 394 lit. a) și b)

C. proc. pen., texte de lege, pe care apelanta și-a întemeiat în drept cererea

de revizuire. S-a mai invocat faptul că nu au fost luate în considerare - toate

dovezile depuse ulterior la dosarul cauzei.

În memoriul scris de apel, (filele 35-37 dosar instanța

de apel), a revizuienta condamnată a mai invocat în susținerea apelului,

următoarele argumente: considerentele sentinței penale nr. 412/2003 a

Tribunalului Brașov, prin care a fost achitată, arătând că aspectele reținute

în aceea sentință corespund realității; autorul infracțiunii de înșelăciune a

fost concubinul său, care a și fost condamnat, prin Decizia penală nr. 866/2005

a Curții de Apel Craiova, decizie pe care a depus-o în fața instanței de apel

la filele, 44 și următoarele.

Revizuienta condamnată a considerat că sunt îndeplinite

cerințele art. 394 lit. a) C. proc. pen., în senul apariției unor fapte și

împrejurări noi, făcând referire la declarațiile autentice ale numiților C.I., I.A.,

concubinul apelantei și Ț.E., aceștia din urmă arătând faptul că revizuienta

era analfabeta, iar activitatea societății SC S.I. SRL era condusă și

coordonată de către I.A..

În apel a fost administrată proba cu înscrisuri, depuse

de către apelantă, respectiv xerocopie procură specială, autentificată sub nr. 166

din data de 10 februarie 2001 la Biroul Notarului Public C.E., un număr de trei

declarații autentificate, copia adresei din 12 februarie 2004 emisă de SC

B.C.C. SA, copia deciziei penale nr. 866 din data de 22 septembrie 2005

pronunțată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 305/P/2005, copia sentinței

penale nr. 1385 din data de 25 martie 2004 pronunțată de Judecătoria Craiova în

Dosarul nr. 12768/2003 și copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.

25/2006 din data de 31 ianuarie 2006 emis de Judecătoria Sibiu.

Prin Decizia penală nr. 1/Ap din 15 ianuarie 2013 a Curții

de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca

nefondat apelul declarat de către revizuienta I. (fostă D.) A. împotriva

sentinței penale nr. 259/S din data de 17 octombrie 2012 a Tribunalului Brașov,

pe care o menține.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost

obligată apelanta la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare

avansate de stat în apel, sumă în care este inclus și onorariul parțial, în

cuantum de 50 lei.

Analizând hotărârea apelată, prin prisma actelor și

lucrărilor dosarului și a înscrisurilor noi administrate în fața instanței de

apel, s-a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 412/2003 a Tribunalului

Brașov, revizuienta a fost achitată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art 215 alin. (4, (5) C. pen., în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Această soluție a fost menținută prin Decizia nr. 219/2004 a

Curții de Apel Brașov (s-a schimbat temeiul de achitare din art. 10 lit. d) în art.

10 lit. c) C. proc. pen.), iar prin Decizia nr. 6200/2004, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, a casat cele două hotărâri menționate

anterior și a condamnat revizuienta la 11 ani închisoare pentru infracțiunea de

înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (4) și

(5) C. pen., dispunându-se executarea pedepsei în regim de detenție.

Instanța de prim control judiciar a constatat că prima

instanță a stabilit în mod judicios faptul că, în cauză nu sunt îndeplinite

cerințele celor două temeiuri de revizuire, respectiv art. 394 lit. a) și b) C.

proc. pen.

Cu privire la temeiul prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc.

pen. (au fost descoperite fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de

instanță la soluționarea cauzei) s-a apreciat judicios, de către prima instanță

că, pe calea unei cereri de revizuire, nu se poate prelungi probatoriul

efectuat într-o cauza penală - în care a fost pronunțată o hotărâre ce se

bucură de autoritate de lucru judecat - pentru fapte ce au fost anterior

stabilite de către o instanță de judecată. Declarațiile autentice, depuse la

dosarul cauzei în fața instanței de apel,, nu relevă fapte sau împrejurări noi

necunoscute de către instanța de judecată la momentul analizei cauzei și

condamnării revizuientei. Așa cum am arătat anterior, din aceste declarații

rezultă următoarele aspecte: numitul I.A., concubinul revizuientei era

administratorul SC S.J. SRL, revizuienta era analfabetă, iar de partea juridică

a firmei se ocupa numitul N.L.C., cel care avea și specimen de semnătură, dar

și faptul că revizuienta i-a dat lui I.A. o procură specială ce a fost depusă

în fața Curții pentru a se ocupa de activitățile firmei (fila 38-39).

Faptul că, toate aceste aspecte, au fost deja avute în vedere

de către, instanțele care au pronunțat soluția de condamnare a revizuientei I.A.,

rezultă din considerentele sentinței penale nr. 412/2003 a Tribunalului Brașov.

Astfel, la fila 2 din sentință a cărei revizuire se cere s-a arătat că întreaga

activitatea a societății a fost „ inițiată, derulată și condusă de martorul I.A."

Mai mult, în sentința nr. 412/2003 s-a mai arătat faptul că,

nu s-a dovedit fără dubiu faptul că filele C.E.C. ar fi fost semnate de către

inculpată, deoarece semnăturile care au constituit modele de comparație nu ar

aparține revizuientei.

Prin urmare, ceea ce se tinde a se dovedi cu martori la

care revizuienta a făcut referire, sunt tocmai împrejurări de fapt ce au fost

analizate de către instanțe, în primul ciclu procesual. Această sentință

penală, în care au fost reținute aspectele de fapt, anterior arătate a făcut

obiectul controlului juridic, atât în apel, unde a fost menținută, dar și în

recurs unde s-au casat hotărârile, dispunându-se condamnarea revizuientei.

Instanța de apel a mai avut în vedere că toate

aspectele de fapt invocate de către revizuientă, au fost analizate și de către Înalta

Curte de Casație și Justiție, așa cum rezultă din considerentele Deciziei nr. 6200/2004,

unde s-a făcut referire printre altele și la lipsa de pregătire profesională a

revizuientei care și-a angajat consilieri pentru a o ajuta în derularea

relațiilor comerciale.

Pe calea revizuirii, instanța nu poate proceda la o

reapreciere a probelor, deoarece, astfel s-ar aduce atingere principiului autorității

de lucru judecat de care se bucură o hotărâre definitivă, în materie penală.

S-a apreciat că în mod judicios a stabilit prima

instanță, că pe această cale de atac nu se poate solicita o schimbare de

încadrare juridică a infracțiunii pentru care a fost condamnată revizuientă,

neexistând un temei de drept în acest sens.

Pentru toate aceste motive, instanța de apel a constatat că

în cauză, nu poate fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. a) C.

proc. pen.

Totodată, s-a mai apreciat că în mod judicios a reținut

prima instanță că nu poate fi incidență nici situația avută în vedere de art. 394

lit. b C. proc. pen., în lipsa ordonanței procurorului sau hotărârii unei

instanțe de judecată prin care s-ar constata comiterea infracțiunii prevăzute

de art. 260 C. pen. de către anumiți martori din cauza ce a vizat-o pe

condamnata I.A.

S-a mai reținut că, revizuientă are posibilitatea de a se

adresa separat cu plângeri penale împotriva martorilor, dacă aceasta apreciază,

așa cum s-a arătat în memoriile depuse, că aceștia ar fi săvârșit infracțiunea

de mărturie mincinoasă și în funcție de soluțiile pronunțate de procuror sau

instanță să acționeze în consecință.

De asemenea, având în vedere, aspectele reținute de către

prima instanță (nu era cert că modelele de comparație pentru efectuarea

expertizei grafologice aparțin inculpatei D.A.) în considerentele sentinței a

cărei revizuire se cere, dar și motivele de revizuire și apel că nu revizuientă

a semnat filele C.E.C., aceasta poate solicita organelor de urmărire penală

competentă, pe calea unei plângeri penale efectuarea de cercetări cu privire la

persoana care a semnat filele C.E.C.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

revizuientă I.A., solicitând admiterea căii de atac exercitate, casarea

hotărârilor pronunțate în cauză și în rejudecare, admiterea în principiu a

cererii sale de revizuire, întrucât în cauză sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de cazurile de revizuire prevăzute de art. art. 394 lit. a) și b) C.

proc. pen.

În motivarea recursului, recurenta revizuientă, prin

apărătorul său, a susținut că în cauză au apărut împrejurări noi care nu au

fost cunoscute de instanțele ce au soluționat cauza în primul ciclu procesual,

făcând referire la declarațiile autentice ale martorilor C.I., I.A., concubinul

apelantei și Ț.E., aceștia din urmă arătând faptul că revizuientă era analfabeta,

iar activitatea societății  SC S.I. SRL era condusă și coordonată de către I.A.,

care era administratorul firmei.

A mai menționat revizuienta, prin apărătorul său că ea

este analfabetă, iar de partea juridică a firmei se ocupa numitul N.L.C., cel

care avea și specimen de semnătură.

S-a mai susținut că revizuienta i-a dat o procură specială

concubinului său, care se află depusă la dosarul cauzei, prin care l-a

împuternicit să se ocupe de întreaga activitate a firmei.

Cu privire la cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b)

C. proc. pen., revizuienta condamnată, prin apărător său, a susținut că

declarațiile unor martori, ascultați în cauza în care s-a dispus condamnarea

definitivă, nu corespund adevărului.

Analizând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate

cât și din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte apreciază că hotărârea pronunțată în cauză de către instanța de apel este

legală și temeinică și constată recursul declarat de către revizuienta

condamnată I.A. ca fiind nefondat, pentru considerentele ce se vor arătat în

continuare.

Revizuirea a fost concepută de legiuitor ca o cale

extraordinară de atac, cu un obiectiv precis determinat: înlăturarea erorii

judiciare săvârșite de instanța judecătorească care a pronunțat hotărârea

supusă revizuirii.

Eroarea judiciară - constând în reținerea de către

instanța de judecată a unei stări de fapt care nu corespunde adevărului - poate

proveni din următoarele cauze: necunoașterea unor fapte sau împrejurări

esențiale de către instanța de judecată; folosirea unor probe denaturate (prin

mijlocirea unor activități infracționale); corupția organelor judiciare care au

cercetat sau judecat cauza; existența unor hotărâri contradictorii

(inconciliabile). De aceea, cazurile de revizuire sunt, în substanța lor,

aproape aceleași în mai toate legiuirile procesual penale modeme, chiar dacă nu

sunt la fel enumerate.

Procedura de soluționare a cererii de revizuire la instanță

se desfășoară în două etape: admiterea în principiu și rejudecarea în fond a

cererii, activități care au loc în fața aceleiași instanțe de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 403 alin. (1) C. proc. pen.,

admisibilitatea în principiu se examinează de către instanță, în camera de

consiliu, fără citarea părților și fără participarea procurorului, verificându-se,

în această etapă.

Îndeplinirea condițiilor de fond și formă cerute de

legiuitor.

În prima etapă, aceea a admiterii în principiu, se verifică

îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru admiterea în principiu. După

verificare, instanța poate respinge cererea de revizuire prin sentință, care

poate fi atacată cu apel sau cu recurs.

Etapa examinării în principiu este o procedură premergătoare

și eliminatorie, având ca finalitate înlăturarea de la rejudecarea în fond a

cauzei a acelor cereri de revizuire inadmisibile, tardive sau neîntemeiate.

În ceea ce privește întinderea cazurilor de revizuire, legea

procesual penală face distincție, pe de o parte, între cazul de revizuire care

constă în descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de

către instanță la soluționarea cauzei și pe de altă parte, între cazurile care

constau în denaturarea unor elemente de probă prin mijlocirea unor activități

infracționale și în reaua - credință a organelor judiciare care au-cercetat,

sau judecat cauza.

Din economia dispozițiilor art. 393 și 394 C. proc. pen.,

rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea

căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute

printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către

instanțe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme

cu legea și adevărul.

Din aceleași dispoziții rezultă, concomitent că, revizuirea

are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o

eroare de fapt și de a reabilita pe cale judecătorească pe cei condamnați pe

nedrept.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate

privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. și numai pentru

cauzele prevăzute de art. 394 din același cod, singurele apte a provoca o

reexaminare în fapt a cauzei penale.

Revizuirea, fiind o cale extraordinara de atac de

retractare împotriva sentințelor penale definitive, nu poate deveni admisibilă,

decât în condițiile existenței vreunuia din cazurile expres și limitativ

prevăzute de lege, pentru a nu se aduce atingere principiului stabilității

ordinii juridice.

În conținutul dispozițiilor art. 394 C. proc. pen. sunt

prevăzute expres și limitativ cazurile în care se poate cere revizuirea unei

hotărâri penale și anume, când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu

au fost cunoscute de instanța la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert

sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasa in cauza a cărei

revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei

revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de

judecata, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penala a

comis o infracțiune in legătura cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când

doua sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Recurenta revizuientă a invocat în susținerea cererii

de revizuire cazurile prevăzute de art. 394 lit. a) și b) C. proc. pen.

Înalta Curte reține că, revizuirea întemeiată pe

dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este dublu condiționată,

în sensul că presupune descoperirea de fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi

pot dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare a revizuentului.

Expresia "fapte sau împrejurări", utilizată de

legea procesual-penală în reglementarea acestei căi extraordinare de atac, se

referă la probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ, cu

privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii și anume,

orice întâmplare, situație sau stare care, în mod autonom sau prin coroborare

cu alte probe, poate să conducă la dovedirea netemeiniciei hotărârii de

condamnare a revizuentului.

Constituie fapte sau împrejurări noi, în sensul dispozițiilor

art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., faptele sau împrejurările care nu au

putut fi luate în considerare la soluționarea cauzei din lipsa posibilității

dovedirii lor.

Nu constituie fapte sau împrejurări noi, în sensul textului

de lege menționat, apărările care au fost puse în discuție, analizate și

lămurite prin probele administrate în primă instanță și în căile de atac

promovate împotriva hotărârii primei instanțe.

Instanța de recurs constată că, de fapt, revizuenta

condamnată I.A. a solicitat, în calea extraordinară de atac a revizuirii,

reinterpretarea probațiunii administrată și evaluată, atât de instanța

fondului, cât și de instanțele de control judiciar, care au examinat toate

susținerile și apărările sale cu privire la acuzațiile aduse, apărări care

formează și obiectul prezentei cauze.

În speță, atât instanța de fond, cât și instanța de

prim control judiciar au examinat în concret și detaliat fiecare din împrejurările

invocate de către revizuientă în susținerea cererii de revizuire și au apreciat

în mod corect că aceste împrejurări nu au caracter de noutate, în sensul

dispozițiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen., constituind apărări formulate și

susținute cu prilejul căilor ordinare de atac îndreptate împotriva hotărârii de

condamnare acestea fiind puse în discuție, analizate și lămurite prin probele

administrate în ciclul procesual ordinar.

Înalta Curte reține că în mod corect a apreciat instanța de

prim control judiciar că declarațiile autentice, depuse de revizuientă la

dosarul cauzei, nu relevă fapte sau împrejurări noi necunoscute de către

instanța de judecată la momentul analizei cauzei și condamnării revizuientei,

din aceste depoziții rezultând că numitul I.A., concubinul revizuientei era

administratorul SC S.I. SRL, condamnata era analfabetă, iar de partea juridică

a firmei se ocupa numitul N.L.C., cel care avea și specimen de semnătură, dar

și faptul că revizuientă i-a dat lui I.A. o procură specială pentru a se ocupa

de activitățile firmei (fila 38-39 dosarul instanței de apel).

Faptul că, toate aceste aspecte, au fost avute în vedere de

către instanțele care au pronunțat soluția de condamnare a revizuientei I.A.,

rezultă și din considerentele sentinței penale nr. 412/2003 a Tribunalului

Brașov.

Astfel, la fila 2 din sentință a cărei revizuire se

cere s-a arătat că întreaga activitatea a societății a fost „inițiată, derulată

și condusă de martorul I.A."

Mai mult, în sentința nr. 412/2003 s-a mai arătat faptul că,

nu s-a dovedit fără dubiu faptul că filele C.E.C. ar fi fost semnate de către

inculpată, deoarece semnăturile care au constituit modele de comparație nu ar

aparține revizuientei.

Prin urmare, ceea ce se tinde a se dovedi cu martori la care

revizuienta a făcut referire, sunt tocmai împrejurări de fapt ce au fost

analizate de către instanțe, în primul ciclu procesual.

Totodată, toate aspectele de fapt invocate de către

revizuienta, au fost analizate și de instanța de recurs care a dispus condamnarea

definitivă a acesteia la pedeaspa de 11 ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune, așa cum rezultă din considerentele Deciziei nr. 6200/2004,

unde s-a făcut referire printre altele și la lipsa de pregătire a revizuientei,

care și-a angajat consilieri pentru a o ajuta în derularea relațiilor

comerciale.

Or, prin solicitarea formulată de condamnată, se tinde la

reexaminarea hotărârilor pronunțate în cauză, precum și la reanalizarea

probatoriului administrat, așa încât cererea de revizuire a fost corect

respinsă de instanța de fond, care a pronunțat o hotărâre legală și temeinică,

menținută de instanța de control judiciar, prin respingerea, ca nefondat, a

apelului declarat.

Pe calea revizuirii, instanța nu poate proceda la o

reapreciere a probelor, deoarece, astfel s-ar aduce atingere principiului

autorității de. lucru judecat de care se bucură o hotărâre definitivă, în

materie penală.

În ceea ce privește cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin.

(1) lit. b) C. proc. pen. invocat de recurenta revizuienta, Înalta Curte

constată că, potrivit art. 394 alin. (3) C. proc. pen. anterior, pentru ca

acesta să fie incident în speță, este necesar ca mărturia mincinoasă care a

servit ca temei al soluției a cărei revizuire se cere să fi condus la pronunțarea

unei hotărâri nelegale sau netemeinice, iar, potrivit art. 395 C. proc. pen.

anterior, ca respectiva mărturie să fi fost dovedită prin hotărâre

judecătorească sau prin ordonanță a procurorului prin care s-a dispus asupra,

fondului cauzei.

Pe de altă parte, din examinarea actelor dosarului se reține

că, revizuienta condamnată nici nu a dovedit că s-ar fi adresat în prealabil

organelor judiciare competente pentru cercetarea martorilor pe care îi acuză de

săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoase.

Înalta Curte reține că în mod corect instanța de fond a

apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele cazului de revizuire

prevăzut de art. 394 lit. b C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul

declarat de revizuenta I.A. împotriva Deciziei penale nr. 1/Ap din 15 ianuarie

2013 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, și în

consecință, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. l lit. b) C. proc.

pen. îl va respinge ca atare.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga

recurenta revizuienta la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta H.A. împotriva

Deciziei penale nr. 1/Ap din 15 ianuarie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția

penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu

titlu de cheltuieli "judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi, 07 mai 2013.