ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 126/2006

Asupra contestației în anulare de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 462/2004, Tribunalul Cluj a dispus condamnarea inculpatului D.I., la 15 ani de închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b) și b 1 ) alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., soluție menținută atât de instanța de apel prin decizia penală nr. 118 din 16 mai 2005 a Curții de Apel Cluj cât și de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia penală nr. 5469 din 28 septembrie 2005. Împotriva deciziei penale pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, condamnatul a formulat contestație în anulare, susținând în principal că s-a procedat la judecarea cauzei în lipsa intimatei părți vătămate iar pe de altă parte că în cauză nu au fost audiați martori ce pot dovedi susținerile sale în dovedirea nevinovăției și deci s-a dat o interpretare greșită probelor administrate.

Contestația în anulare este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta. Potrivit art. 386 C. proc. pen., „împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunța asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă”.

Prin art. 389 din același cod, s-a stabilit „contestația în anulare pentru cazurile prevăzute în art. 386 lit. a) - c) se introduce la instanța de recurs care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere. Contestația pentru cazul prevăzut în art. 386 lit. d) se introduce la instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre”. Din economia textelor menționate rezultă că instanța care a pronunțat o hotărâre definitivă o poate retracta, pe calea controlului judiciar prin formularea în termen a unei contestații în anulare. Cale extraordinară de atac fiind, contestația în anulare poate fi formulată exclusiv pentru cel puțin unul din cele patru cazuri de exercitare a acesteia, limitativ stabilite de legea procesual penală.

Drept urmare, prin art. 391 C. proc. pen., a fost stabilită o procedură de examinare în principiu a contestației în anulare. Astfel, potrivit textului menționat „- (1) instanța examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestație prevăzute în art. 386 lit. a) - c), fără citarea părților. - (2) instanța, constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate”. În cauză, contestatorul a invocat lipsa intimatei părți vătămate, neaudierea martorilor propuși pentru susținerea nevinovăției și ca atare s-a dat o interpretare greșită probelor administrate.

Or, aceste motive nu se regăsesc între cele 4 cazuri de contestație limitativ prevăzute în art. 386 C. proc. pen. Se constată așadar că nu este îndeplinită una din condițiile ce se cer a fi îndeplinite cumulativ pentru exercitarea contestației în anulare, respectiv cea care impune ca „motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 385”. Drept urmare, contestația în anulare nu este admisibilă în principiu. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge contestația în anulare formulată de condamnatul D.I., ca inadmisibilă. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul D.I. împotriva deciziei penale nr. 5469 din 28 septembrie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 3638/2005. Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 ianuarie 2006.