ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 126/2006

Asupra contestației în anulare de

față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 462/2004,

Tribunalul Cluj a dispus condamnarea inculpatului D.I., la 15 ani de închisoare

și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) cu

aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de viol,

prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b) și b

1

) alin. (3), cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., soluție menținută atât de instanța de apel

prin decizia penală nr. 118 din 16 mai 2005 a Curții de Apel Cluj cât și de

Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia penală nr. 5469 din 28

septembrie 2005.

Împotriva deciziei penale pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, condamnatul a formulat contestație în

anulare, susținând în principal că s-a procedat la judecarea cauzei în lipsa

intimatei părți vătămate iar pe de altă parte că în cauză nu au fost audiați

martori ce pot dovedi susținerile sale în dovedirea nevinovăției și deci s-a

dat o interpretare greșită probelor administrate.

Contestația în anulare este

inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta.

Potrivit art. 386 C. proc. pen., „împotriva

hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în

următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții

pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost

îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la

termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această

împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a

pronunța asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute

în art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

), cu privire la care existau probe

în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au

pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă”.

Prin art. 389 din același cod, s-a

stabilit „contestația în anulare pentru cazurile prevăzute în art. 386 lit. a)

- c) se introduce la instanța de recurs care a pronunțat hotărârea a cărei

anulare se cere.

Contestația pentru cazul prevăzut în

art. 386 lit. d) se introduce la instanța la care a rămas definitivă ultima

hotărâre”.

Din economia textelor menționate

rezultă că instanța care a pronunțat o hotărâre definitivă o poate retracta, pe

calea controlului judiciar prin formularea în termen a unei contestații în

anulare.

Cale extraordinară de atac fiind,

contestația în anulare poate fi formulată exclusiv pentru cel puțin unul din

cele patru cazuri de exercitare a acesteia, limitativ stabilite de legea

procesual penală.

Drept urmare, prin art. 391 C. proc.

pen., a fost stabilită o procedură de examinare în principiu a contestației în

anulare.

Astfel, potrivit textului menționat

„- (1) instanța examinează

admisibilitatea în principiu a cererii de contestație prevăzute în art. 386 lit.

a) - c), fără citarea părților.

- (2) instanța, constatând că

cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe

care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în

sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite

în principiu contestația și dispune citarea părților interesate”.

În cauză, contestatorul a invocat

lipsa intimatei părți vătămate, neaudierea martorilor propuși pentru susținerea

nevinovăției și ca atare s-a dat o interpretare greșită probelor administrate.

Or, aceste motive nu se regăsesc

între cele 4 cazuri de contestație limitativ prevăzute în art. 386 C. proc.

pen.

Se constată așadar că nu este

îndeplinită una din condițiile ce se cer a fi îndeplinite cumulativ pentru

exercitarea contestației în anulare, respectiv cea care impune ca „motivul pe

care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 385”.

Drept urmare, contestația în anulare

nu este admisibilă în principiu.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va respinge contestația în anulare formulată de condamnatul D.I.,

ca inadmisibilă.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatorul D.I. împotriva deciziei

penale nr. 5469 din 28 septembrie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție în dosarul nr. 3638/2005.

Obligă contestatorul la plata sumei

de 100 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 ianuarie 2006.