ÎCCJ, Decizia nr. 157/2005

Asupra contestației în

anulare de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 15 din 24 ianuarie

2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, a

respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta D.M., împotriva

încheierii nr. 240 din 21 octombrie 2004, pronunțată de secția penală a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 3767/2004.

Împotriva acestei decizii,

petenta a formulat contestație în anulare, susținând că procedura de citare nu

a fost legal îndeplinită pentru termenul din 24 ianuarie 2005, fixat pentru

judecarea recursului.

Contestația nu este fondată,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 386 C. proc.

pen., „împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în

anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare

a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs,

nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că

la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs, a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această

împiedicare;

c) când instanța de recurs

nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele

prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

), cu privire la care

existau probe în dosar;

d) când împotriva unei

persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă”.

Prin art. 389 din același

cod s-a stabilit: „contestația în anulare pentru cazurile prevăzute în art. 386

lit. a) - c), se introduce la instanța de recurs care a pronunțat hotărârea a

cărei anulare se cere.

Contestația pentru cazul

prevăzut în art. 386 lit. d), se introduce la instanța la care a rămas

definitivă ultima hotărâre”.

Din economia textelor menționate

rezultă că instanța care a pronunțat o hotărâre definitivă, o poate retracta,

pe calea controlului judiciar provocat prin formularea în termen a unei

contestații în anulare.

Cale extraordinară de atac

fiind, contestația în anulare poate fi formulată exclusiv pentru cel puțin unul

din cele patru cazuri de exercitare a acesteia, limitativ stabilite de legea

procesual-penală.

Drept urmare, prin art. 391 C.

proc. pen., a fost stabilită o procedură de examinare în principiu a

contestației în anulare.

Astfel, potrivit textului

menționat „

(1)

instanța examinează admisibilitatea în principiu a

cererii de contestație prevăzută în art. 386 lit. a) - c), fără citarea

părților.

(2) Instanța constatând că

cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe

care se sprijină contestația, este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în

sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite

în principiu, contestația și dispune citarea părților interesate”.

Din actele dosarului rezultă că

petenta a solicitat să fie citată în București, șoseaua A.

Or, aceasta a fost citată la

o altă adresă, respectiv București, str. H.

În raport cu datele

menționate, rezultă că hotărârea atacată ar fi supusă cazului de anulare

prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen.

Însă, în raport cu cazurile

de exercitare a contestației în anulare, în art. 389 C. proc. pen. au fost

stabilite două categorii de hotărâri definitive ce pot fi atacate.

În raport cu cazul de

anulare invocat de contestatoare, calea de atac putea fi exercitată împotriva

primei categorii de hotărâri, cu referire la hotărârile penale pronunțate de

instanța de recurs, prin care cauza penală a fost definitiv soluționată, fie

prin respingerea acestuia, fie prin admiterea în parte sau casarea hotărârii

atacate și pronunțarea unei noi hotărâri asupra fondului.

Se constată, așadar, că în

cauză nu este îndeplinită una din condițiile de exercitare a căilor de atac, ce

se cer a fi întrunite cumulativ, cu referire la existența unei hotărâri,

determinate ca atare de lege, susceptibilă de retractare pe această cale.

Drept urmare, contestația în

anulare urmează a fi privită ca inadmisibilă și, pentru acest motiv, a fi

respinsă.

Pe de altă parte, existența

oricăruia din cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., presupune existența

unei vătămări, ce ar urma a fi remediată pe această cale.

Or, petenta nu poate

pretinde existența unei vătămări a intereselor sale legitime.

Astfel, nu corespunde

scopului pentru care căile de atac au fost stabilite de legiuitor și nu

realizează condiția acestora, de remediu procesual, admiterea contestației în

anulare, retractarea deciziei atacate și pronunțarea unei noi decizii de

respingere, ca inadmisibil, a recursului declarat de petenta menționată

împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de recuzare.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, contestația în anulare formulată de petenta D.M. va

fi respinsă.

Totodată, aceasta va fi

obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de petenta D.M. împotriva deciziei nr. 15 din 24 ianuarie

2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în complet de 9

judecători, în dosarul nr. 285/2004.

Obligă contestatoarea D.M.

să plătească statului, suma de 600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 iunie 2005.