ÎCCJ, Decizia nr. 158/2005

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 17 din 24 ianuarie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta D.M. împotriva încheierii nr. 8046 din 4 noiembrie 2004, pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 8252/2004. Împotriva acestei decizii, petenta a formulat contestație în anulare, susținând că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită pentru termenul din 24 ianuarie 2005, fixat pentru judecarea recursului. Contestația nu este fondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 386 C. proc.

pen., „împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs, nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă”.

Prin art. 389 din același cod s-a stabilit: „contestația în anulare pentru cazurile prevăzute în art. 386 lit. a) - c), se introduce la instanța de recurs care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere. Contestația pentru cazul prevăzut în art. 386 lit. d), se introduce la instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre”. Din economia textelor menționate rezultă că instanța care a pronunțat o hotărâre definitivă, o poate retracta, pe calea controlului judiciar provocat prin formularea în termen a unei contestații în anulare. Cale extraordinară de atac fiind, contestația în anulare poate fi formulată exclusiv pentru cel puțin unul din cele patru cazuri de exercitare a acesteia, limitativ stabilite de legea procesual penală.

Drept urmare, prin art. 391 C. proc. pen., a fost stabilită o procedură de examinare în principiu a contestației în anulare. Astfel, potrivit textului menționat „(1) instanța examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestație prevăzute în art. 386 lit. a) - c), fără citarea părților. (2) Instanța constatând că cererea de contestație este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația, este dintre cele prevăzute în art. 386 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu, contestația și dispune citarea părților interesate”. Din actele dosarului rezultă că petenta a solicitat să fie citată în București, Șoseaua A. La dosar nu există dovada citării petentei.

În raport cu datele menționate, rezultă că hotărârea atacată ar fi supusă cazului de anulare prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen. Însă, în raport cu cazurile de exercitare a contestației în anulare, în art. 389 C. proc. pen. au fost stabilite două categorii de hotărâri definitive ce pot fi atacate. În raport cu cazul de anulare invocat de contestatoare, calea de atac putea fi exercitată împotriva primei categorii de hotărâri, cu referire la hotărârile penale pronunțate de instanța de recurs, prin care cauza penală a fost definitiv soluționată, fie prin respingerea acestuia, fie prin admiterea în parte sau casarea hotărârii atacate și pronunțarea unei noi hotărâri asupra fondului. Se constată, așadar, că în cauză nu este îndeplinită una din condițiile de exercitare a căilor de atac, ce se cer a fi întrunite cumulativ, cu referire la existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă de retractare pe această cale.

Drept urmare, contestația în anulare urmează a fi privită ca inadmisibilă și, pentru acest motiv, a fi respinsă. Pe de altă parte, existența oricăruia din cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., presupune existența unei vătămări, ce ar urma a fi remediată pe această cale. Or, petenta nu poate pretinde existența unei vătămări a intereselor sale legitime. Astfel, nu corespunde scopului pentru care căile de atac au fost stabilite de legiuitor și nu realizează condiția acestora, de remediu procesual, admiterea contestației în anulare, retractarea deciziei atacate și pronunțarea unei noi decizii de respingere, ca inadmisibil, a recursului declarat de petenta menționată împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de recuzare.

În consecință, pentru considerentele ce preced, contestația în anulare formulată de petenta D.M. va fi respinsă. Totodată, aceasta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de petenta D.M. împotriva deciziei nr. 17 din 24 ianuarie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în complet de 9 judecători, în dosarul nr. 298/2004. Obligă contestatoarea D.M. să plătească statului, suma de 600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2005.