ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2168/2014

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 5787 din data de 4 decembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 49/99/2006 s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva Deciziei penale nr. 155 din data de 27 septembrie 2007 a Curții de Apel Iași, secția penală. S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 13 ianuarie 2003 la 3 octombrie 2005 și de la 9 iunie 2007 la 4 decembrie 2007. A fost obligat recurentul inculpat la cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei decizii, condamnatul P.I. a înregistrat pe rolul Tribunalului Iași, în data de 18 noiembrie 2013 contestație în anulare, care pin Sentința penală nr. 65 din data de 30 ianuarie 2014 a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În drept, nu a fost invocat niciun caz de contestație prevăzut de dispozițiile art. 386 C. proc. pen. iar hotărârea a cărei anulare se solicită a fost pronunțată și pusă în executare la data de 4 decembrie 2007, contestația în anulare fiind formulată la data de 18 noiembrie 2013. Examinând contestația în anulare formulată de conte statorul condamnat P.I., sub aspectul admisibilității în principiu, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma. Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.

Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual. În conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penată, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.

Art. 386 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestație în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestația în anulare putând fi exercitată doar în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de lege. Prin urmare, examinarea temeiniciei contestației nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în principiu. Potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - art. 11, cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri diferite pentru aceeași faptă; e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (I 1 ) ori art. 385 16 alin. (1) C. proc.

pen. Așadar, legiuitorul a prevăzut expres și limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestației în anulare, instituindu-se astfel o garanție că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane și în orice condiții de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătorești definitive. Potrivit dispozițiilor art. 388 alin. (1) C. proc. pen., contestația în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a) - c) și e) poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar de către celelalte părți, în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii a cărei anulare se cere.

În prezenta cauză, se constată că a fost promovată contestația în anulare fără invocarea vreunui caz de contestație în anulare prev. de art. 386 C. proc. pen. Din datele existente la dosar rezultă că data începerii executării este 4 decembrie 2007, în vreme ce calea de atac a contestației în anulare a fost exercitată la data de 18 noiembrie 2013, rezultând în aceste condiții depășirea termenului legal de 10 zile. Instituția termenului în procesul penal prefigurează un principiu fundamental al acestei activități judiciare și anume operativitatea și are ca scop, pe de o parte, limitarea în timp a duratei unor măsuri procesuale și, pe de altă parte, împiedică tergiversarea desfășurării procesului penal, asigurând operativitatea acțiunilor cerute de justa soluționare a cauzelor penale.

Dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. pen. reglementează consecințele nerespectării termenului înăuntrul căruia inculpatul putea și trebuia să-și exercite dreptul procesual, sancțiune ce constă în pierderea dreptului procesual care nu a fost exercitat în termenul peremptoriu prevăzut de lege. Astfel fiind, contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat P.I. apare ca fiind inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ cerințele care condiționează admiterea în principiu a acesteia. În plus, din analiza actelor dosarului se reține că același contestator a mai formulat o contestație în anulare împotriva aceleiași decizii penale, care a fost respinsă de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca inadmisibilă, tot pentru încălcarea termenului prevăzut de art. 388 alin. (1) C. proc.

pen. Astfel fiind, contestația în anulare formulată de condamnatul P.I. împotriva Deciziei penale nr. 5787 din data de 4 decembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 49/99/2006 apare ca fiind inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ cerințele care condiționează admiterea în principiu a acesteia. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză se impune adoptarea unei soluții sprijinite pe dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de condamnatul P.I. împotriva Deciziei penale nr. 5787 din 4 decembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 49/99/2006. Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 iunie 2014. Procesat de GGC - CL