ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 888/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr.

888 din 10 februarie 2006

Prin sentința penală nr. 367 din 16

august 2005 a Tribunalului Galați s-a respins, ca nefondată, contestația la

executare formulată de condamnatul P.H. privind sentința penală nr. 33 din 24 mai

1989 a Tribunalului Galați, definitivă prin decizia penală nr. 82 din 10

septembrie 1990 a fostei Curți Supreme de Justiție.

Contestatorul a fost obligat la

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt, că prin sentința penală nr. 33 din 24 mai

1989 a Tribunalului Galați, inculpatul a fost condamnat, la 19 ani închisoare,

pentru comiterea a două infracțiuni de tâlhărie, cu consecința morții victimei [(art.

211 alin. (3) C. pen.)] precum și a infracțiunii de tâlhărie, în paguba

avutului personal, prin violare de domiciliu [(art. 211 alin. (1) și art. 192 alin.

(2) C. pen.)], sentință care a rămas definitivă la 27 septembrie 1989 prin

decizia nr. 1416/1989 a fostului Tribunal Suprem.

Ulterior, în urma recursului

extraordinar declarat de procuror, prin decizia penală nr. 82 din 10 septembrie

1989, s-a casat hotărârea și inculpatul a fost condamnat pentru omor și 2

infracțiuni de tâlhărie, la 25 de ani închisoare, cu privare de libertate și

interzicerea unor drepturi.

Se reține în motivare că, potrivit art.

12 C. pen., legea penală nu se mai aplică faptelor săvârșite sub legea veche,

dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă și, în ce-l privește pe inculpatul

condamnat nu poate fi vorba de intervenția vreunei legi noi, Legea nr. 576/2004

prin care au fost abrogate anumite instituții procedurale penale.

Apelul declarat de condamnatul P.H. împotriva

acestei sentințe, a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Galați, secția

penală, prin decizia nr. 464/ A din 21 noiembrie 2005.

Împotriva acestei din urmă decizii,

în termen legal, a declarat recurs condamnatul, arătând că recursul

extraordinar avut la îndemână și folosit în speță de Procurorul General, prin

care i s-a schimbat încadrarea juridică și cuantumul pedepsei, mărit de la 19

ani închisoare, la 20 de ani închisoare, nu mai există și că, această cale de

atac, fiind abrogată, se impunea să i se aplice legea cea mai favorabilă,

conform art. 13 C. pen.

Recursul condamnatului-contestator

este nefondat.

Este riguros exact că, urmare a

exercitării dreptului de recurs extraordinar de către procurorul general, prin

decizia penală nr. 82 din 10 septembrie 1990, acestuia i s-a admis calea de

atac exercitată schimbându-i condamnatului încadrarea juridică dată faptelor,

inculpatul fiind condamnat, la 25 de ani închisoare, pentru infracțiunea de

omor și 2 infracțiuni de tâlhărie, majorându-i-se, astfel, pedeapsa rezultantă,

de la 19 ani închisoare, la 25 ani închisoare, prin decizia penală nr. 1416/1989

a Tribunalului Suprem.

Acest fapt însă, nu poate duce la

admiterea cererii formulate de condamnat prin contestație la executare, de a se

reveni la pedeapsa de 19 ani închisoare, în baza aplicării art. 13 C. pen., ca

urmare a abrogării prevederilor care reglementau calea de atac a recursului

extraordinar.

Art. 12 C. pen., invocat de

condamnat arată că legea penală nouă nu se aplică faptelor săvârșite sub legea

veche, dacă acestea nu mai sunt prevăzute de legea nouă, adică sunt

dezincriminate. Prevederile art. 12, ca de altfel, și ale art. 13 C. pen., nu

se aplică în cazul abrogării sau modificării cadrului juridic al unor căi de

atac, reglementate de legile procesual și procedural penale cum este și Legea nr.

576/2004, care, a abrogat doar anumite instituții procedural-penale, fără a

prevedea dispoziții juridice de natură a duce la stingerea ori micșorarea, unor

pedepse, aflate în curs de executare.

Pe de altă parte, se mai poate

observa că motivul invocat de contestator nu se regăsește în nici unul din

cazurile limitativ și expres prevăzute în art. 461 C. proc. pen., articol ce

reglementează instituția juridică a contestației la executare.

În raport cu cele arătate,

hotărârile pronunțate în cauză sunt temeinice și legale încât, recursul de

față, va trebui să fie privit ca nefondat, și respins, ca atare, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

A fost văzută și reglementarea

plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv, a onorariilor pentru

avocați, ce a asigurat apărările din oficiu.