ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 888/2006

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 888 din 10 februarie 2006 Prin sentința penală nr. 367 din 16 august 2005 a Tribunalului Galați s-a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul P.H. privind sentința penală nr. 33 din 24 mai 1989 a Tribunalului Galați, definitivă prin decizia penală nr. 82 din 10 septembrie 1990 a fostei Curți Supreme de Justiție. Contestatorul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, că prin sentința penală nr. 33 din 24 mai 1989 a Tribunalului Galați, inculpatul a fost condamnat, la 19 ani închisoare, pentru comiterea a două infracțiuni de tâlhărie, cu consecința morții victimei [(art. 211 alin. (3) C. pen.)] precum și a infracțiunii de tâlhărie, în paguba avutului personal, prin violare de domiciliu [(art. 211 alin. (1) și art. 192 alin. (2) C. pen.)], sentință care a rămas definitivă la 27 septembrie 1989 prin decizia nr. 1416/1989 a fostului Tribunal Suprem. Ulterior, în urma recursului extraordinar declarat de procuror, prin decizia penală nr. 82 din 10 septembrie 1989, s-a casat hotărârea și inculpatul a fost condamnat pentru omor și 2 infracțiuni de tâlhărie, la 25 de ani închisoare, cu privare de libertate și interzicerea unor drepturi.

Se reține în motivare că, potrivit art. 12 C. pen., legea penală nu se mai aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă și, în ce-l privește pe inculpatul condamnat nu poate fi vorba de intervenția vreunei legi noi, Legea nr. 576/2004 prin care au fost abrogate anumite instituții procedurale penale. Apelul declarat de condamnatul P.H. împotriva acestei sentințe, a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Galați, secția penală, prin decizia nr. 464/ A din 21 noiembrie 2005. Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs condamnatul, arătând că recursul extraordinar avut la îndemână și folosit în speță de Procurorul General, prin care i s-a schimbat încadrarea juridică și cuantumul pedepsei, mărit de la 19 ani închisoare, la 20 de ani închisoare, nu mai există și că, această cale de atac, fiind abrogată, se impunea să i se aplice legea cea mai favorabilă, conform art. 13 C. pen.

Recursul condamnatului-contestator este nefondat. Este riguros exact că, urmare a exercitării dreptului de recurs extraordinar de către procurorul general, prin decizia penală nr. 82 din 10 septembrie 1990, acestuia i s-a admis calea de atac exercitată schimbându-i condamnatului încadrarea juridică dată faptelor, inculpatul fiind condamnat, la 25 de ani închisoare, pentru infracțiunea de omor și 2 infracțiuni de tâlhărie, majorându-i-se, astfel, pedeapsa rezultantă, de la 19 ani închisoare, la 25 ani închisoare, prin decizia penală nr. 1416/1989 a Tribunalului Suprem. Acest fapt însă, nu poate duce la admiterea cererii formulate de condamnat prin contestație la executare, de a se reveni la pedeapsa de 19 ani închisoare, în baza aplicării art. 13 C. pen., ca urmare a abrogării prevederilor care reglementau calea de atac a recursului extraordinar.

Art. 12 C. pen., invocat de condamnat arată că legea penală nouă nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă acestea nu mai sunt prevăzute de legea nouă, adică sunt dezincriminate. Prevederile art. 12, ca de altfel, și ale art. 13 C. pen., nu se aplică în cazul abrogării sau modificării cadrului juridic al unor căi de atac, reglementate de legile procesual și procedural penale cum este și Legea nr. 576/2004, care, a abrogat doar anumite instituții procedural-penale, fără a prevedea dispoziții juridice de natură a duce la stingerea ori micșorarea, unor pedepse, aflate în curs de executare. Pe de altă parte, se mai poate observa că motivul invocat de contestator nu se regăsește în nici unul din cazurile limitativ și expres prevăzute în art. 461 C. proc.

pen., articol ce reglementează instituția juridică a contestației la executare. În raport cu cele arătate, hotărârile pronunțate în cauză sunt temeinice și legale încât, recursul de față, va trebui să fie privit ca nefondat, și respins, ca atare, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. A fost văzută și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv, a onorariilor pentru avocați, ce a asigurat apărările din oficiu.