ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2224/2004

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1178 din 16 decembrie 2003 a Tribunalului București, secția a II–a penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația la executare, formulată de condamnatul D.I. Contestatorul a fost obligat la 300.000 lei cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut, în fapt, că prin sentința penală nr. 326/2002 a Tribunalului București, secția a II–a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 939/2003 a Curții Supreme de Justiție, contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), cu aplicarea art. 13 C. pen.

Condamnatul a solicitat ca, pe calea contestației la executare, să se facă aplicarea legii penale mai favorabile. Prima instanță a reținut că, prin decizia penală nr. 939/2003 a Curții Supreme de Justiție, instanța de recurs a făcut ea însăși aplicarea art. 13 cu privire la infracțiunea pentru care petentul a fost condamnat, astfel încât contestația sa, apare ca inadmisibilă. Apelul declarat de condamnatul D.I. împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel București, secția a II–a penală, prin decizia nr. 88/ A din 10 februarie 2004. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, fără să-l motiveze în scris. În ședința publică de azi, contestatorul prin apărător, a solicitat admiterea recursului și reducerea pedepsei aplicate, prin aplicarea legii mai favorabile, conform art. 13 C. pen.

Recursul este nefondat. Conform legii și practicii judiciare statornicite, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că pe cale contestației la executare aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 13 C. pen., se poate face numai în situația în care, o asemenea lege, a intervenit, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În speță, însă, legea penală mai favorabilă a intervenit până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, caz în care, aplicarea ei era normal să se facă, și, în realitate, s-a și făcut, de către instanța de fond, care a soluționat cazul ori de către cele de control judiciar. În cazul speței, aplicarea legii penale mai favorabile s-a făcut în mod explicit, în recursul promovat de către parchet, de către instanța supremă, care însă a trebuit, totuși, să majoreze pedeapsa aplicată, de la 4 ani și 6 luni închisoare, la 6 ani închisoare, ca urmare a înlăturării circumstanțelor atenuante judiciare.

Rezultă, prin urmare că, neintervenind o lege mai favorabilă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, în mod corect, instanța de fond a respins contestația formulată de condamnat ca inadmisibilă, sens în care, s-a soluționat și apelul condamnatului, prin decizia atacată. În raport cu cele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție va trebui să privească recursul de față, ca nefondat, și să-l respingă, ca atare, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținând, astfel, hotărârea atacată. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv, a onorariului de avocat, pentru apărarea din oficiu, ce s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul D.I. împotriva deciziei penale nr. 88/ A din 10 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 aprilie 2004.