ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2224/2004

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1178 din 16

decembrie 2003 a Tribunalului București, secția a II–a penală, a fost respinsă,

ca inadmisibilă, contestația la executare, formulată de condamnatul D.I.

Contestatorul a fost obligat la

300.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut, în fapt, că prin

sentința penală nr. 326/2002 a Tribunalului București, secția a II–a penală,

rămasă definitivă prin decizia penală nr. 939/2003 a Curții Supreme de

Justiție, contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.

a), cu aplicarea art. 13 C. pen.

Condamnatul a solicitat ca, pe calea

contestației la executare, să se facă aplicarea legii penale mai favorabile.

Prima instanță a reținut că, prin

decizia penală nr. 939/2003 a Curții Supreme de Justiție, instanța de recurs a

făcut ea însăși aplicarea art. 13 cu privire la infracțiunea pentru care

petentul a fost condamnat, astfel încât contestația sa, apare ca inadmisibilă.

Apelul declarat de condamnatul D.I.

împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel

București, secția a II–a penală, prin decizia nr. 88/ A din 10 februarie 2004.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul, fără să-l motiveze în scris.

În ședința publică de azi,

contestatorul prin apărător, a solicitat admiterea recursului și reducerea

pedepsei aplicate, prin aplicarea legii mai favorabile, conform art. 13 C. pen.

Recursul este nefondat.

Conform legii și

practicii judiciare statornicite, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că

pe cale contestației la executare aplicarea legii penale mai favorabile,

conform art. 13 C. pen., se poate face numai în situația în care, o asemenea

lege, a intervenit, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În speță, însă, legea penală mai

favorabilă a intervenit până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare,

caz în care, aplicarea ei era normal să se facă, și, în realitate, s-a și

făcut, de către instanța de fond, care a soluționat cazul ori de către cele de

control judiciar.

În cazul speței, aplicarea legii

penale mai favorabile s-a făcut în mod explicit, în recursul promovat de către

parchet, de către instanța supremă, care însă a trebuit, totuși, să majoreze

pedeapsa aplicată, de la 4 ani și 6 luni închisoare, la 6 ani închisoare, ca

urmare a înlăturării circumstanțelor atenuante judiciare.

Rezultă, prin urmare că,

neintervenind o lege mai favorabilă după rămânerea definitivă a hotărârii de

condamnare, în mod corect, instanța de fond a respins contestația formulată de

condamnat ca inadmisibilă, sens în care, s-a soluționat și apelul

condamnatului, prin decizia atacată.

În raport cu cele arătate, Înalta

Curte de Casație și Justiție va trebui să privească recursul de față, ca

nefondat, și să-l respingă, ca atare, în baza art. 385

15

alin. (1)

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menținând, astfel, hotărârea atacată.

Văzând și reglementarea plății

cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv, a onorariului de avocat, pentru

apărarea din oficiu, ce s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de contestatorul D.I. împotriva deciziei penale nr.

88/ A din 10 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de

800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 aprilie 2004.