ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 938/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul

S.A.D. împotriva deciziei penale nr.410 din 15 iulie 2002 a Curții de Apel București

– Secția I-a penală.

S-a

prezentat recurentul inculpat, aflat în stare de arest, asistat de avocat D.S.,

apărător desemnat din oficiu.

A

lipsit intimata parte vătămată S.M.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul

inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și în

principal, achitarea inculpatului, în temeiul art.11 pct.2 lit.a, raportat la

art.10 lit.c din Codul de procedură penală, deoarece din probele administrate

în cauză rezultă că inculpatul nu a participat la săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie.

În

subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatului, având în

vedere circumstanțele reale ale comiterii faptei și circumstanțele sale personale.

Procurorul

a pus concluzii de respingere ca nefondat a recursului, deoarece din probele

administrate în cauză rezultă cu certitudine că inculpatul, este autorul

infracțiunii de tâlhărie, iar pedeapsa aplicată a fost just individualizată în

raport de criteriile prevăuzute de art.72 din Codul penal.

Inculpatul,

în ultimul cuvânt, a arătat că este de acord cu susținerile apărătorului său.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr.395 din 26 aprilie 2002, Tribunalul București – Secția a

II-a penală a condamnat pe inculpatul S.A.D. la 6 ani închisoare și 3 ani

pedeapsă complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de

art.64 lit.a și b din Codul penal, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută

de art.211 alin.2 lit.e din Codul penal, cu aplicarea art.37 lit.b și a art.13

din același cod.

În

baza art.118 lit.d din Codul pehnal, s-a dispus confiscarea de la inculpat a

sumei de 3.300.000 lei.

Pe

latură civilă, s-a luat act că partea vătămată S.M. nu s-a constituit parte

civilă.

Pentru

a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

În

jurul orelor 17 h 30

¢

- 17

h 50

¢

, din ziua de 14 august 2001,

inculpatul, aflat, în compania unui cunoscut, a observat o femeie care purta la

gât, un lanț din aur. Mergând în urma ei, la un moment dat, inculpatul s-a

apropiat din spate și i-a smuls bijuteria, a lovit-o și, ulterior, cei doi au

fugit.

Reclamând

poliției cele ce i se întâmplaseră, victima S.M., căreia i se pusese la

dispoziție spre vizionare, un album foto, l-a recunoscut pe inculpat.

În

aceeași zi, în drumul spre domiciliu, S.M., i-a observat pe cei doi care o

urmăriseră și unul dintre ei îi furase bijuteria purtată în jurul gâtului, în

fața unui bloc de locuințe, acest lucru ea aducându-l la cunoștința prietenei

sale C.E., care, la rândul ei, a sesizat că unul dintre tinerii văzuți avea

părul vopsit blond.

Partea

vătămată, fără ezitare, l-a recunoscut din grup pe inculpatul S.A.D., ea

menționând că i-a reținut fizionomia, culoarea părului și tatuajul de pe brațul

drept.

Împotriva

sentinței, inculpatul a declarat apel, motivul invocat fiind netemeinicia

pedepsei aplicate, considerată a fi prea mare.

Curtea

de Apel București – Secția I penală, prin decizia penală nr.410 din 15 iulie

2002, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Nemulțumit

și de hotărârea pronunțată de instanța de apel, în termen legal, inculpatul a

declarat recurs, motivele invocate fiind greșita stabilire a situației de fapt

și, implicit, a vinovăției sale, sens în care a solicitat achitarea în baza

dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, raportat la

art.10 alin.1 lit.c din același cod, precum și netemeinicia pedepsei aplicate.

Recursul

declarat de inculpat nu este fondat.

Din verificarea lucrărilor cauzei se reține că instanța

administrând nemijlocit probatoriul avut în vedere și la urmărirea penală, a

stabilit situația de fapt și vinovăția inculpatului prin coroborarea tuturor

elementelor necesare, certe, astfel ea răspunzând, argumentat, nerecunoașterii,

de către inculpat, a săvârșirii faptei.

Astfel,

s-a stabilit că încă din primele declarații, partea vătămată a descris, cu

detalii, fizionomia celui care i-a smuls lanțul purtat la gât: acela avea

vârsta cuprinsă între 20-23 ani, înălțimea 1,75-1,80 m, părul vopsit blond,

figură prelungită, purta cioc, constituție astenică, iar pe mâna dreaptă, mai

sus de cot, avea aplicat un tatuaj, toate acestea corespunzând persoanei

inculpatului.

De

asemenea, la recunoașterea din grup și în instanță, partea vătămată, fără să

ezite, l-a indicat pe inculpat ca fiind cel care i-a smuls lanțul purtat la

gât.

Susținerile

inculpatului, potrivit cărora, în data de 14 august 2001 între orele 17-18 h 30

¢

- 19, s-ar fi aflat în compania lui C.C. și N.E., nu sunt susținute,

convingător, de declarațiile acestora din urmă. Ambii, evaziv, s-au referit în

declarațiile date în faza cercetării judecătorești la locuri și date fie

anterioare zilei de 14 august 2001, fie la acțiuni despre care își amintesc că

ar fi avut loc la sfârșitul lunii iulie 2001.

În

ce privește motivul de recurs vizând netemeinica pedepsei aplicate, și acesta

este nefondat.

Potrivit

art.72 din Codul penal, text de lege care prevede criteriile generale de

individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de

dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în

partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana

infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală.

Art.52

din Codul penal prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc

de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni.

Raportând

cauzei aceste dispoziții legale, se reține că stabilind pedeapsa de 6 ani

închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b din Codul penal, instanțele au

considerat pericolul social grav al faptei, aceasta aducând atingere

integritării fizice a persoanei vătămate, patrimoniului ei, împrejurărilor în

care a acționat inculpatul, respectiv în loc public, strada, circumstanță

agravantă, dar și persoana acestuia, cu antecedente penale care i-au atras

starea de recidivă  și postexecutorie.

Executarea pedepsei în regim de privare de libertate va fi aptă

să realizeze și scopul, astfel cum este înscris în art.52 din Codul penal.

Recursul

declarat de inculpat nefiind fondat, conform art.385

15

pct.1 lit.b

din Codul de procedură penală, va fi respins.

În

baza dispozițiilor art.192 din Codul de procedură penală, recurentul inculpat

va fi obligat să plătească cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.A.D. împotriva deciziei penale

nr.410 din 15 iulie 2002 a Curții de Apel București – Secția I penală.

Deduce

din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de

la 13 septembrie 2001 la 25 februarie 2003.

Obligă

pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat

pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată

în ședință publică, azi 25 februarie 2003.