ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 256/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul

S.I.M. împotriva deciziei penale nr.534 din 6 septembrie 2002

a

Curții de Apel București, Secția I penală.

S-a

prezentat recurentul inculpatul S.I.M., aflat în stare de arestat, asistat de

avocat

Z.

C., apărător desemnat din oficiu, lipsă fiind intimata parte civilă J.G.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul inculpatului a

slicitat admiterea recursului declarat, casarea hotărârilor atacate și, în

principal, achitarea pentru infracțiunea dedusă judecății în temeiul

dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 lit.c din Codul de

procedură penală, întrucât  nu el este autorul infracțiunii.

In subsidiar, s-a cerut

reducerea pedepsei.

Procurorul

a pus concluzii de respingere a recursului declarat, ca nefondat, motivând că,

din probatoriul administrat la dosarului cauzei rezultă  cu certitudine că

inculpatul este autorul faptelor pentru care a fost condamnat, iar pedeapsa a

fost corect individualizată, în cauză neidentificându-se  elemente noi care să

conducă la o nouă reindividualizare.

Inculpatul, în ultimul

cuvânt acordat, a susținut că este nevinovat.

C  U  R  T  E  A

Asupra

recursului de față;

In

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul  București, Secția I penală, prin  sentința penală

nr.584 din 21 iunie 2002 l-a condamnat  pe inculpatul S.I.M. la 6 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de  viol prevăzută de art.197 alin.1 Cod penal

cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal și la 7 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.b, d și f  din Codul

penal, cu aplicarea art.37 lit.b din același cod.

In

baza art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal pedepsele au fost contopite și s-a

dispus ca inculpatul  să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare și

pedeapsa complimentară a interzicerii  drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și

b Cod penal pe o durată de 3 ani.

A

constatat că inculpatul este arestat  în altă cauză.

In

baza art.116 din Codul penal a luat măsura interzicerii de a se afla în

București pe o durată de 3 ani.

Inculpatul

a fost obligat să restituie părții civile J.G. o  butelie sau să o

despăgubească cu suma de 600.000 lei.

Pentru

a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:

In

noaptea de 17/18 august 2000, inculpatul, cunoscând că J.G., în vârstă de 80

ani, locuiește singură, a pătruns în locuința acesteia înarmat cu un cuțit, cu

care a amenințat-o și a întreținut relații sexuale împotriva  voinței persoanei

vătămate. La plecarea din locuință a tăiat furtunul buteliei  de aragaz și a

luat butelia pe care  a doua zi a  vândut-o unei persoane neidentificate.

Impotriva

acestei sentințe a declarat apel inculpatul care a criticat-o ca nelegală și

netemeinică, susținând  că nu el este autorul infracțiunilor și că în cursul

urmăririi penale nu i-au fost respectate drepturile, neavând posibilitatea

să-și formuleze  o apărare corespunzătoare.

Curtea

de Apel București – Secția I penală, prin decizia nr.534 din 6 septembrie 2002

a admis apelul inculpatului, a desființat  parțial sentința și a constatat că

inculpatul a fost arestat preventiv în cauza dedusă  judecății de la 22 august

2000 la 27 august 2000, iar prima instanță a omis să deducă din pedeapsă

arestul preventiv executat.

Cu

privire la motivele de apel s-a arătat în decizie că, prin declarația dată  la

23 august 2000 inculpatul a recunoscut  faptele comise detaliind împrejurările

în care le-a săvârșit. Ulterior, inculpatul  a revenit și a susținut că nu el

este autorul infracțiunilor, dar a motivat, instanța de apel, vinovăția este

dovedită cu recunoașterea din grup de către partea vătămată, depozițiile

martorilor A.S. și G.M.

Decizia

curții de apel a fost atacată cu recurs de către inculpat, care a criticat

decizia pentru aceleași motive, susținând că nu el este autorul infracțiunilor

și că organele de poliție l-au forțat să recunoască fapta.

Recursul

este nefondat.

Verificând

actele și lucrările de la dosar se constată că, atât instanța de fond cât și

cea de apel au reținut corect situația de fapt, încadrând faptele în textele de

lege corespunzătoare pentru care i-a aplicat  inculpatului pedepse cu

respectarea prevederilor  art.72 Cod penal.

Inculpatul

a recunoscut săvârșirea faptelor deoarece a fost recunoscut de partea vătămată

și lucru cel mai important, martorii audiați au arătat că l-au  văzut cu o

butelie pe care o oferea  spre vânzare. Acea butelie a fost vândută de inculpat

unei persoane necunoscute dar pentru a nu da naștere la bănuieli că  provine

din furt a fost vândută fără  reductor – (ceasul de presiune). La percheziția

efectuată în imobilul unde a locuit inculpatul  între paturi a fost găsit un

reductor (ceas de butelie) cu o bucată de furtun tăiat de circa 7 cm lungime.

Prin

constatarea tehnico-științifică efectuată  în cauză (f.35 – 40 d.u.p.) s-a

stabilit că această bucată de furtun se îmbină pe tăietură cu restul de furtun

rămas la aragazul din locuința părții vătămate.

Pentru

considerentele arătate, având în vedere că verificând decizia atacată în raport

și cu prevederile art.385

9

alin.3 Cod procedură penală nu se

constată existența  și altor motive  care analizate din oficiu să ducă la

casare,  urmează a se constata că recursul este  nefondat și a fi respins ca

atare în conformitate cu art.385

17

pct.1 lit.b din Codul de

procedură penală.

In

baza art.192 alin.2 Cod procedură penală recurentul urmează să fie abligat să

plătească 1.400.000 lei cheltuieli judiciare statului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul S.I.M., împotriva deciziei penale nr.534 din 6

septembrie 2002 a Curții de Apel București, Secția I penală.

Deduce

din pedeapsă reținerea și perioada executată în arest preventiv de la 22 august

2000 la 27 august 2000.

Constată

că inculpatul e arestat în altă cauză.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli    judiciare

către   stat,   din    care    suma   de  300.000 lei, reprezentând onorariul

de avocat pentru apărarea din oficiu, se va  avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Pronunțată

în ședință publică, azi 21 ianuarie 2003.