ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2577/2006

Examinând recursul de față, constată: Prin sentința penală nr. 1638 din 20 decembrie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-a dispus condamnarea inculpatului A.Șt.D., în baza art. 11 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Conform art. 86 4 C. pen., s-a revocat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1723/2003 a Judecătoriei sectorului 6 București și s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată în cauză, urmând ca în total inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani și 3 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a), b) și e) C. pen. S-a menținut starea de arest și s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și a arestării preventive de la 7 octombrie 2003 la 28 noiembrie 2003 și de la 13 iulie 2005 la zi. S-a luat act că partea vătămată P.D. nu are pretenții civile față de inculpat. În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 4.000.000 lei de la inculpat. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. În fapt, s-a reținut că, la data de 4 iulie 2005, în jurul orei 21,00, pe stradă, inculpatul a sustras de la partea vătămată P.D., pe care a amenințat-o că o va tăia cu cuțitul, un telefon mobil și un lănțișor din aur. Ulterior, inculpatul a vândut telefonul cu suma de 1.000.000 lei, martorei B.G.

și lănțișorul, cu suma de 3.000.000 lei, martorului N.M. Bunurile au fost restituite părții vătămate, care nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat. Instanța a reținut că încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu în dispozițiile art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. b) C. pen., nu este corectă, întrucât inculpatul nu a avut cuțitul asupra sa, astfel încât dispozițiile art. 2 1 lit. b) C. proc., pen., nu sunt incidente în cauză. S-a reținut că, întrucât infracțiunea a fost comisă în termenul de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani și 3 luni, aplicată prin sentința penală nr. 1723/2003 a Judecătoriei sectorului 2 București, sunt incidente dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen., referitoare la recidiva postcondamnatorie.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere, conform art. 72 C. pen., gradul ridicat de pericol social, împrejurările în care aceasta a fost comisă, dar și datele personale ale inculpatului. Instanța a mai reținut că săvârșirea infracțiunii dedusă judecății, în cursul termenului de încercare atrage conform art. 86 4 C. pen., revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei și constituie prim termen al recidivei post condamnatorii și executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în cauză. Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 81/ A din 1 februarie 2006, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, a menținut starea de arest, a dedus la zi arestarea preventivă și l-a obligat pe apelant la plata cheltuielilor judiciare către stat.

S-a reținut că este nefondată critica formulată de inculpat referitor la individualizarea pedepsei, apreciindu-se că instanța a dat dovadă de clemență aplicând o pedeapsă situată la limita minimă prevăzută de lege, deși infracțiunea a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie. Analizând cauza și din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a reținut că sentința este legală și temeinică, neexistând motive care să impună desființarea acesteia. Inculpatul a declarat recurs, în motivarea căruia a susținut în principal, că s-a dat faptei o încadrare juridică greșită întrucât nu a sustras bunurile prin violență și ca atare, fapta constituie furt și nu tâlhărie. În subsidiar, s-a susținut că pedeapsa aplicată este prea aspră.

Recursul își găsește temeiul în dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și, respectiv 14 C. proc. pen., dar nu este fondat. Astfel, nu este întemeiată susținerea că este greșită încadrarea juridică dată faptei în infracțiunea de tâlhărie. Potrivit art. 211 alin. (1) C. pen., constituie tâlhărie nu numai furtul comis prin întrebuințarea de violențe ci și cel săvârșit prin întrebuințarea de amenințări, ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea. În speță, din probele administrate rezultă că pentru a intra în posesia bunurilor, inculpatul a amenințat partea vătămată că o va tăia cu cuțitul dacă nu i le dă.

Acest mod de a acționa intră în conținutul constitutiv al infracțiunii de tâlhărie, fiind una din acțiunile alternative adiacente acțiunii de furt prin care se realizează elementul material al infracțiunii complexe, prevăzute de art. 211 C. pen. Împrejurarea că inculpatul nu avea efectiv cuțit asupra sa nu prezintă relevanță doar sub aspectul existenței elementului circumstanțial agravant prevăzut de alin. (2 1 ) care, în mod corect nu a fost reținut și nu asupra existenței infracțiunii de tâlhărie, simpla amenințare cu folosirea cuțitului fiind suficientă pentru realizarea condițiilor prevăzute de textul incriminator. Curtea apreciază că nu este întemeiată nici critica referitoare la individualizarea pedepsei în condițiile în care, pentru infracțiunea comisă s-a stabilit o pedeapsă la limita minimă prevăzută de lege și nu există nici o împrejurare care să justifice reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului.

Constatând din examinarea cauzei că nu există nici motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Se va deduce la zi durata arestării preventive. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A.Șt.D. împotriva deciziei penale nr. 81/ A din data de 1 februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a II a penală si pentru cauze cu minori si de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii si arestării preventive de la 07 octombrie 2003 la 28 noiembrie 2003 si de la 13 iulie 2005 la 19 aprilie 2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 aprilie 2006.