ÎCCJ, decizie (scj.ro #86666)

Prescripție. Întreruperea prescripției în raport de momentul la care a intervenit recunoașterea debitului

.

Cuprins pe materii :

Drept comercial. Prescripție extinctivă.

Index alfabetic:

prescripție

Decretul nr.167/1958, art.3,  art.16 alin.1 lit.a

Recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, în conformitate cu art.16 alin.1 lit.a din Decretul nr.167/1958, are ca efect întreruperea, numai în situația în care recunoașterea a intervenit în cursul termenului de prescripție.

ICCJ, Secția Comercială, Decizia nr.1148 din 3 aprilie 2009

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VI a Comercială, reclamanta SC E. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC T.N. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând contravaloare servicii prestate și dobânda legală de la data scadenței.

Prin sentința comercială nr.5609 din 17 aprilie 2008, Tribunalul București – Secția a VI-a comercială a respins excepția prematurității invocată de pârâtă, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei invocată de pârâtă și în consecință a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanta SC E. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC T.N. SA.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele cu privire la prescripție:

Excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei este întemeiată pentru următoarele considerente:

Între reclamantă, în calitate de prestator și pârâtă, în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de executare de lucrări de reparații curente și de întreținere în construcții și instalații nr.11, având ca obiect executarea de lucrări de construcții, instalații la unitatea SC T.N. SA – corp administrativ - fațadă.

Prin actul adițional la contract, încheiat la 15 octombrie 2001 părțile au convenit ca reclamanta să execute lucrări în plus față de contract. Părțile au stabilit prețul lucrărilor și termenul de execuție (art.III și IV din contract). La art.V din contract părțile au convenit „termenul de plată a lucrărilor executate este de 15 martie 2002”. La data de 16 mai 2005 reclamanta a emis factura pentru suma reprezentând contravaloare lucrări de construcții și reparații la intrarea principală corp administrativ conform actului adițional.

Având în vedere scadența obligației stabilită prin actul adițional – 15 martie 2002 termenul prescripției reglementat de art.3 din Decretul 167/1958 s-a împlinit la data de 15 martie 2005.

Curtea de Apel  București – Secția a VI a comercială, prin decizia comercială nr.446 din 13 octombrie 2008, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă SC E. SRL București împotriva sentinței comerciale nr.5609 din 17 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI a comercială, în dosarul nr.47332/3/2007.

Instanța de apel a reținut că în mod corect pretențiile reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate în temeiul actului adițional au fost raportate la art.V în care părțile au prevăzut termenul de 15 februarie 2002.

În raport cu data sesizării instanței, întrucât termenul prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958 s-a împlinit pentru pretențiile reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în temeiul contractului la 15 noiembrie 2004 și pentru cele datorate în temeiul actului adițional la 15 martie 2005, dreptul material la acțiune este prescris. Constată de asemenea, că nu a intervenit nici unul din motivele de întrerupere a cursului prescripției.

Prin cererea de recurs formulată, reclamanta SC E. SRL a susținut că atât instanța de fond, cât și instanța de apel, în mod greșit au admis excepția prescripției dreptului la acțiune, considerând totodată că nu există nici un motiv de întrerupere a prescripției, fără să aibă în vedere că pârâta-debitoare nu și-a îndeplinit obligația de plată născută o dată cu acceptarea facturii.

Temeiul de drept indicat de recurentă îl constituie art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată, intimata SC T.N. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a deciziei recurate.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte analizând decizia recurată în raport de motivele invocate, de înscrisurile dosarului și de dispozițiile incidente constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea sau casarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită situația prevăzută de dispoziția invocată.

În expunerea criticilor aduse deciziei pronunțate în apel, nu au fost argumentate motivele prevăzute în art.304 pct.9 Cod procedură civilă, deși acesta a fost indicat pentru a se cere modificarea soluției.

Instanța de apel a examinat corect cauza juridică a cererii deduse judecății, constatând, în limitele învestirii, că potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958, termenul de prescripție este de 3 ani și că acesta s-a împlinit pentru pretențiile reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în temeiul contractului la 15 noiembrie 2004 și pentru cele datorate în temeiul actului adițional la 15 martie 2005, astfel că dreptul material la acțiune este prescris.

Potrivit art.3 din contractul de prestări servicii, părțile au convenit să predea lucrările cu proces verbal de recepție la data de 15 octombrie 2001, iar în baza art.7 din același contract s-a stabilit ca termen de plată 30 de zile de la efectuarea recepției, astfel că termenul scadent pentru pretențiile izvorâte din contract este 15 noiembrie 2001.

În cauză, nu a intervenit nici unul din motivele de întrerupere a cursului prescripției. Recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, în conformitate cu art.16 alin.1 lit.a din Decretul nr.167/1958, are ca efect întreruperea numai în situația în care recunoașterea a intervenit în cursul termenului de prescripție. Recunoașterea debitului ulterior împlinirii termenului prescripției nu are ca efect întreruperea cursului prescripției. Împrejurarea că pârâta a semnat factura în litigiu nu duce la întreruperea cursului prescripției întrucât problema întreruperii cursului prescripției se poate pune cât timp prescripția este în curs și nu după ce cursul prescripției s-a împlinit.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.312 (1) Cod procedură civilă, Înalta Curte a respins ca nefondat recursul.