ÎCCJ, decizie (scj.ro #83049)

Acțiune

în pretenții. Recunoașterea creanței ulterior împlinirii termenului de

prescripție. Consecințe

Cuprins

pe materii: Dreptul afacerilor. Prescripție extinctivă

Index

alfabetic: acțiune în pretenții

- Contract de închiriere

- Prescripție extinctivă

-  întreruperea prescripției

Decretul

nr. 167/1958. art. 16, art. 20

Potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958, prescripția se

întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de

cel în favoarea căruia curge prescripția.

Prescriptia nu se consideră întrerupă în cazul în care creanța a

fost recunoscută ulterior împlinirii termenului de prescripție, chiar dacă a

avut loc și o plată parțială, în acest caz fiind incidente dispozițiile art. 20

din Decretul nr. 167/1958.

Secția

a II-a civilă, Decizia nr. 4127 din 14 decembrie 2011

Prin decizia civilă nr. 22/2011 pronunțată de Curtea de Apel

Cluj, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost admis

apelul declarat de Consiliul Local și Municipiul împotriva sentinței civile nr.

1646/2010 pronunțată în dosarul nr. xx03/1285/2009 al Tribunalului Comercial

Cluj, care a fost schimbată în parte, în sensul că a fost admisă în întregime

acțiunea formulată de reclamanții Consiliul Local și Municipiul și obligată

pârâta SC T.C. SRL să plătească suma de 228.833,24 lei reprezentând chirie

restantă și majorări de întârziere. (...)

Prin sentința comercială nr. 1646/2010 pronunțată de Tribunalul

Comercial Cluj în dosarul nr. xx03/1285/2009

s-a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanții Consiliul Local al municipiului și Municipiul

împotriva pârâtei SC T.C. SRL și în consecință:

A fost obligată pârâta să plătească părții reclamante suma de 60.310,64 lei cu

titlu de chirie și majorări de întârziere datorate pentru perioada 26 mai

2006-26 octombrie 2006 (data încetării contractului).

S-au respins ca prescrise pretențiile solicitate pentru perioada

începând cu februarie 2005 până în mai 2006.

In acest sens, s-a retinut ca fiind intemeiata apararea paratei,

respectiv ca odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal

se stinge și dreptul la acțiune privind accesoriile, iar o recunoaștere

ulterioară implinirii termenului de prescriptie nu mai poate produce efecte de

intrerupere a cursului prescriptiei deja implinite.

Curtea de Apel Cluj a apreciat ca fiind gresita solutia primei

instante in ce priveste respingerea ca prescrise a pretențiilor solicitate

pentru perioada începând cu februarie 2005 până în mai 2006.

S-a reținut că recunoașterea unei creanțe ulterior împlinirii

termenului de prescripție naște un nou drept la acțiune al creditorului tocmai

în baza recunoașterii făcute de către debitorul care a ieșit din pasivitate.

Prin urmare, procesul verbal de conciliere nr. 108344/2009 este un act prin

care un nou termen de prescripție începe să curgă în favoarea debitorului.

Întrucât până la data sesizării instanței acest nou termen nu s-a împlinit,

soluția respingerii ca prescrise a pretențiilor solicitate pentru perioada

începând cu februarie 2005 până în mai 2006 a fost considerată ca incorectă.

În consecință, instanța de apel a admis apelul, a schimbat

sentința apelată și a admis în întregime acțiunea.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC T.C. SRL

care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și

respingerea apelului ca nefondat.

În motivarea recursului, în esență, s-a arătat că sunt

îndeplinite condițiile de casare prevazute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Astfel, deși prin procesul verbal de conciliere administratorul

firmei a recunoscut datoria la data de 26.05.2009, pentru datoria anterioara

acestei date, termenul de prescripție era deja împlinit.

Recunoașterea neurmata de plata nu are valabilitate avind in

vedere faptul ca art. l si 2 din Decretul 167/1958 prevăd că dreptul la acțiune

avind un obiect patrimonial se stinge prin prescripție daca nu a fost exercitat

in termenul stabilit in lege. Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind

un drept principal se stinge si dreptul la acțiune privind accesoriile.

Conform art. 16 din același decret, prescripția se întrerupe

prin recunoașterea dreptului a carui acțiune se prescrie, făcuta de cel in

folosul căruia curge prescripția.

Odată termenul de prescripție împlinit, o recunoaștere

ulterioara nu mai are ce întrerupe și deci ea nu mai e valabila decit in măsura

in care este urmata de executare (caz in care sint incidente prevederile art.

20 din același decret).

De asemenea, s-a învederat că prescripția nu a fost întrerupta

prin înștiințarea de plata trimisa de către intimată la data de 21.10.2008 sub

nr. 184319, întrucât prescripția se întrerupe in conformitate cu art. 16 lit.

c) printr-un act începător de executare, iar înștiințarea de plata nu este

nicidecum un act incepator de executare.

În consecință, recurenta a solicitat admiterea recursului așa

cum a fost formulat.

Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor

de recurs invocate, Înalta Curte a constatat că recursul este fondat pentru

următoarele considerente:

Potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958, prescripția se

întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de

cel în favoarea căruia curge prescripția.

Este reală împrejurarea că, prin procesul verbal de conciliere,

reprezentantul pârâtei și-a însușit datoriile existente în sold la data de

26.05.2009, dar plata efectuată la data de 6.08.2009 nu este de natură a

întrerupe cursul prescripției, fiind ulterioară împlinirii termenului de

prescripție. Recunoașterea dreptului după împlinirea termenului de prescripție

nu produce efectul întreruptiv la care se referă actul normativ menționat,

însă, dacă are loc și o plată parțială, aceasta are efectul prevăzut de art. 20

din Decretul nr. 167/1958, respectiv plata efectuată nu este supusă

repetițiunii.

În consecință, Înalta Curte a constatat că instanța de apel a

făcut în cauză o greșită interpretare a dispozițiilor art. 16 din Decretul nr.

167/1958, fiind incident motivul de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. Civ.

Față de considerentele expuse mai sus, în baza art. 312 alin.

(3) C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul formulat de pârâta SC T.C. SRL

Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 92/2011 pronunțată de Secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal a  Curții de Apel Cluj,

pe care a modificat-o în sensul că a respins apelul formulat de reclamantele

Consiliul Local municipiului prin primar și Municipiul prin primar împotriva

sentinței comerciale nr. 1646/2010 a Tribunalului Comercial Cluj, ca nefondat.