ÎCCJ, decizie (scj.ro #83049)

Acțiune în pretenții. Recunoașterea creanței ulterior împlinirii termenului de prescripție. Consecințe Cuprins pe materii: Dreptul afacerilor. Prescripție extinctivă Index alfabetic: acțiune în pretenții - Contract de închiriere - Prescripție extinctivă - întreruperea prescripției Decretul nr. 167/1958. art. 16, art. 20 Potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în favoarea căruia curge prescripția. Prescriptia nu se consideră întrerupă în cazul în care creanța a fost recunoscută ulterior împlinirii termenului de prescripție, chiar dacă a avut loc și o plată parțială, în acest caz fiind incidente dispozițiile art. 20 din Decretul nr. 167/1958.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4127 din 14 decembrie 2011 Prin decizia civilă nr. 22/2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost admis apelul declarat de Consiliul Local și Municipiul împotriva sentinței civile nr. 1646/2010 pronunțată în dosarul nr. xx03/1285/2009 al Tribunalului Comercial Cluj, care a fost schimbată în parte, în sensul că a fost admisă în întregime acțiunea formulată de reclamanții Consiliul Local și Municipiul și obligată pârâta SC T.C. SRL să plătească suma de 228.833,24 lei reprezentând chirie restantă și majorări de întârziere. (...) Prin sentința comercială nr. 1646/2010 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj în dosarul nr. xx03/1285/2009 s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții Consiliul Local al municipiului și Municipiul împotriva pârâtei SC T.C.

SRL și în consecință: A fost obligată pârâta să plătească părții reclamante suma de 60.310,64 lei cu titlu de chirie și majorări de întârziere datorate pentru perioada 26 mai 2006-26 octombrie 2006 (data încetării contractului). S-au respins ca prescrise pretențiile solicitate pentru perioada începând cu februarie 2005 până în mai 2006. In acest sens, s-a retinut ca fiind intemeiata apararea paratei, respectiv ca odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind accesoriile, iar o recunoaștere ulterioară implinirii termenului de prescriptie nu mai poate produce efecte de intrerupere a cursului prescriptiei deja implinite.

Curtea de Apel Cluj a apreciat ca fiind gresita solutia primei instante in ce priveste respingerea ca prescrise a pretențiilor solicitate pentru perioada începând cu februarie 2005 până în mai 2006. S-a reținut că recunoașterea unei creanțe ulterior împlinirii termenului de prescripție naște un nou drept la acțiune al creditorului tocmai în baza recunoașterii făcute de către debitorul care a ieșit din pasivitate. Prin urmare, procesul verbal de conciliere nr. 108344/2009 este un act prin care un nou termen de prescripție începe să curgă în favoarea debitorului. Întrucât până la data sesizării instanței acest nou termen nu s-a împlinit, soluția respingerii ca prescrise a pretențiilor solicitate pentru perioada începând cu februarie 2005 până în mai 2006 a fost considerată ca incorectă.

În consecință, instanța de apel a admis apelul, a schimbat sentința apelată și a admis în întregime acțiunea. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC T.C. SRL care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și respingerea apelului ca nefondat. În motivarea recursului, în esență, s-a arătat că sunt îndeplinite condițiile de casare prevazute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, deși prin procesul verbal de conciliere administratorul firmei a recunoscut datoria la data de 26.05.2009, pentru datoria anterioara acestei date, termenul de prescripție era deja împlinit. Recunoașterea neurmata de plata nu are valabilitate avind in vedere faptul ca art. l si 2 din Decretul 167/1958 prevăd că dreptul la acțiune avind un obiect patrimonial se stinge prin prescripție daca nu a fost exercitat in termenul stabilit in lege.

Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge si dreptul la acțiune privind accesoriile. Conform art. 16 din același decret, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a carui acțiune se prescrie, făcuta de cel in folosul căruia curge prescripția. Odată termenul de prescripție împlinit, o recunoaștere ulterioara nu mai are ce întrerupe și deci ea nu mai e valabila decit in măsura in care este urmata de executare (caz in care sint incidente prevederile art. 20 din același decret). De asemenea, s-a învederat că prescripția nu a fost întrerupta prin înștiințarea de plata trimisa de către intimată la data de 21.10.2008 sub nr. 184319, întrucât prescripția se întrerupe in conformitate cu art. 16 lit. c) printr-un act începător de executare, iar înștiințarea de plata nu este nicidecum un act incepator de executare.

În consecință, recurenta a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat. Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate, Înalta Curte a constatat că recursul este fondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în favoarea căruia curge prescripția. Este reală împrejurarea că, prin procesul verbal de conciliere, reprezentantul pârâtei și-a însușit datoriile existente în sold la data de 26.05.2009, dar plata efectuată la data de 6.08.2009 nu este de natură a întrerupe cursul prescripției, fiind ulterioară împlinirii termenului de prescripție.

Recunoașterea dreptului după împlinirea termenului de prescripție nu produce efectul întreruptiv la care se referă actul normativ menționat, însă, dacă are loc și o plată parțială, aceasta are efectul prevăzut de art. 20 din Decretul nr. 167/1958, respectiv plata efectuată nu este supusă repetițiunii. În consecință, Înalta Curte a constatat că instanța de apel a făcut în cauză o greșită interpretare a dispozițiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958, fiind incident motivul de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. Civ. Față de considerentele expuse mai sus, în baza art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul formulat de pârâta SC T.C.

SRL Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 92/2011 pronunțată de Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj, pe care a modificat-o în sensul că a respins apelul formulat de reclamantele Consiliul Local municipiului prin primar și Municipiul prin primar împotriva sentinței comerciale nr. 1646/2010 a Tribunalului Comercial Cluj, ca nefondat.