ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2480/2010

Asupra contestației în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin

contestația în anulare declarată împotriva Deciziei nr. 2150 din 22 septembrie

2009, contestatoarea SC M. SA, a solicitat în contradictoriu cu intimata SC

F.D.E.E.M.N. SA Ploiești, anularea deciziei susmenționată întrucât pentru ziua

când s-a judecat pricina, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită.

Contestatoarea susține că prin decizia

nr. 2150/2009 Înalta Curte de Casație și Justiție i-a anulat ca netimbrată

contestația în anulare, la data de 22 septembrie, când în conformitate cu

hotărârea Adunării generale a judecătorilor Înaltei Curți de Casație și

Justiție s-a stabilit solidarizarea cu protestul inițiat prin adunările

generale ale curților de apel, tribunalelor și judecătoriilor și amânarea

tuturor cauzelor cu excepția cauzelor urgente cu arestați și a cauzelor având

ca obiect drepturi salariale. În această situație părțile nu au fost prezente întrucât

părțile erau încunoștințate că judecata nu va avea loc.

Prin decizia nr. 1533 din 4 mai 2010,

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestația în anulare împotriva Deciziei

nr. 2150/2009, a anulat decizia atacată și a stabilit termen pentru

soluționarea pricinii la 29 iunie 2010 considerând că pentru termenul din 22

septembrie 2009, procedura de citare cu părțile nu a fost legal îndeplinită.

Reluând judecata pricinii, instanța

constată că, prin contestația în anulare declarată împotriva Deciziei nr. 116

din 22 ianuarie 2009, contestatoarea SC M. SA a considerat că instanța de

recurs nu a cercetat toate motivele de recurs, respectiv încălcarea

prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârii atacate

lipsindu-i motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază, ale art. 295 C.

proc. civ., stabilind o situație de fapt greșită și aplicând greșit legea și

ale art. 35 din Decretul nr. 31/1954 în sensul lipsei aptitudinii pârâtei de a

recunoaște și de a angaja întreruperea prescripției în raport de limitele

puterii conferite organelor persoanei juridice, nu a cercetat greșita

interpretare a actului juridic dedus judecății respectiv a recunoașterii

dreptului a cărui acțiune s-a prescris; și nu a cercetat încălcarea de către

instanța de apel a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității în

dispozitivul hotărârii nefiind cuprinsă o pronunțare la excepția prescripției.

Contestația în anulare împotriva Deciziei

nr. 116 din 22 ianuarie 2009 pronunțată de Secția comercială a Înaltei Curți de

Casație și Justiție este nefondată și va fi respinsă.

Prin Sentința comercială nr. 11071 din

8 octombrie 2007, Tribunalul București a admis excepția prescripției extinctive

a acțiunii reclamantei SC F.D.E.E.M.N. SA împotriva pârâtei SC M.G. SA și s-a

respins acțiunea.

Curtea de Apel București, prin Decizia

comercială nr. 23 din 21 ianuarie 2008 a admis apelul reclamantei, a desființat

sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond,

considerând că prin extrasul de cont din 9 ianuarie 2003, pârâta a recunoscut

debitul, actul fiind semnat de directorul și contabilul societății comerciale

și angajând răspunderea debitorului.

Prin decizia nr. 116 din 22 ianuarie

2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat împotriva

deciziei curții de apel, considerând că prin confirmarea soldului înregistrată

la 9 ianuarie 2003 s-a întrerupt cursul prescripției iar instanța de apel a

analizat cu prioritate excepția prescripției, care face inutilă verificarea

chestiunilor privind fondul cauzei.

Instanța de recurs a dezlegat

chestiunea prescripției dreptului la acțiune și a stabilit obligația

instanțelor de a verifica și celelalte apărări care vizează celelalte excepții

de fond și de a administra probe în vederea stabilirii unei corecte situații de

fapt și de drept.

Prin calea extraordinară de atac

promovată de contestatoare, aceasta solicită rejudecarea recursului pe motivele

deja cercetate de instanța de recurs privind soluționarea excepției

prescripției.

Instanța de recurs a considerat că în

apel s-a motivat hotărârea și s-a analizat confirmarea soldului din 9 ianuarie

2003 prin semnătura organelor societății comerciale și ștampila acesteia,

precum și protocolul încheiat la 9 noiembrie 2000 și procesul verbal de

conciliere din 31 octombrie 2001.

Instanța de recurs justificat a

considerat că în vederea stabilirii situației de fapt și de drept trebuie administrate

probe pentru verificarea apărărilor părților.

Reluarea motivului privind relevanța

recunoașterii din partea pârâtei a datoriei, prin persoanele ce au semnat

extrasul de cont a fost analizată, este adevărat însă, cu o motivație implicită

a dispozițiilor art. 35 din Decretul nr. 31/1954, potrivit cărora actele

juridice ale organelor persoanei juridice, în limita puterilor conferite, sunt

actele persoanei juridice însăși.

Instanța de recurs a dispus

instanțelor de fond cu ocazia rejudecării să aibă în vedere apărările inclusiv

cele vizând excepțiile încă nesoluționate precum și orice alte excepții, dar și

aspectele care antamează fondul.

Astfel, în mod judicios a stabilit

administrarea de probe, întrucât judecătorul fondului ex proprii sensibus nu

este în măsură a stabili dacă semnătura de pe extrasul de cont este sau nu a

directorului persoanei juridice, cu atât mai mult cu cât nu au fost analizate

specimenele de semnătură pentru bancă a conducătorului persoanei juridice.

Celelalte motive de recurs instanța

le-a considerat subsecvente chestiunii prescripției extinctive, motiv ce a

determinat-o să nu le poată analiza, transferând această obligație instanțelor

de fond.

Așa fiind, contestația în anulare

declarată împotriva Deciziei nr. 116 din 22 ianuarie 2009 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție urmează a fi respinsă ca nefondată, în temeiul

dispozițiilor art. 318 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de contestatoarea SC M. SA Galați împotriva Deciziei nr. 116 din 22

ianuarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială,

ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29

iunie 2010.