ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1727/2010

Asupra contestației în anulare, de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la 8 februarie 2010 contestatoarea D.G.F.P. a județului Iași a solicitat anularea Deciziei nr. 151 din 20 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, dată în contradictoriu cu intimata SC A.S.C. SA Tg. Frumos . În motivarea contestației, întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și art. 318 teza I C. proc. civ., se arată că prin decizia nr. 151 din 20 ianuarie 2010 a fost constatată nulitatea recursului său, formulat împotriva deciziei comerciale nr. 49 din 15 iunie 2009 a Curții de Apel Iași, instanța de recurs reținând incidența dispozițiilor art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ. Contestatoarea apreciază că această decizie a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale de citare a intimatei reclamante SC A.S.C. SA, societate față de care era deschisă procedura insolvenței - sentința comercială nr. 136/S din 10 martie 2009 a Tribunalului Iași - și pentru care fuseseră numit administrator judiciar, care însă nu a fost citat de instanța de recurs, deși instanța de apel îl citase în mod corect și în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/2006. Prin cel de-al doilea motiv al contestației, contestatoarea apreciază că dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale deoarece, chiar dacă ea a indicat în antetul recursului său că cererea se adresează Curții de Apel Iași, secția civilă, acest fapt se datorează unei erori materiale, rezultând fără dubiu din conținutul cererii de recurs că ea a înțeles să critice Decizia nr. 49 din 15 iunie 2009 a Secției comerciale a instanței de apel.

Pe de altă parte cererea sa de recurs întrunește toate cerințele formale impuse de art. 302 1 C. proc. civ., inclusiv motivele de nelegalitate, recursul său fiind, de asemenea, motivat în termen, așa încât nu se putea reține că recursul său este nul. În final, contestatoarea precizează că motivele contestației sunt strict formulate în raport de normele legale procedurale ce sancționează cu nulitate cererea de recurs și nu în raport de argumentarea deciziei contestate, motivare care însă nu îi este cunoscută la data formulării contestației, dar care, atunci când îi va ajunge la cunoștință, va determina complinirea criticilor aduse. Ulterior, deși dosarul în care s-a pronunțat decizia contestată s-a atașat prezentei cauze, iar decizia a fost redactată încă din 10 februarie 2010, contestatoarea nu a complinit motivarea inițială.

Contestația în anulare este nefondată, urmând a fi respinsă, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate pe calea contestației în anulare atunci când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii. În speță, din dosarul de recurs, atașat contestației de față, rezultă că pentru termenul din 20 ianuarie 2010, când s-a judecat recursul, procedura de citare a recurentei contestatoare a fost legal îndeplinită la 6 octombrie 2009 (f. 8 dosar) citația fiind înmânată contestatoarei prin serviciul registratură, iar intimata SC A.S.C.

SA a fost citată prin afișare, (f. 9 dosar), iar dovada că a luat cunoștință de termenul fixat pentru judecata recursului la 20 ianuarie 2010, o probează însăși cererea acesteia formulată la 18 ianuarie 2010 pentru acordarea unui termen, cerere în care este menționat expres termenul de judecată (f. 10). În atare situație contestatoarea greșit susține că intimata nu a fost legal citată, cu atât mai mult cu cât ea nu probează vătămarea pe care ar fi suferit-o, în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., o eventuală viciere a procedurii de citare a părții adverse. În atare situație Curtea apreciază că nu sunt îndeplinite cerințele art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., contestația în anulare formulată pe acest aspect neputând fi primită.

Cât privește cel de-al doilea motiv invocat, întemeiat pe dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ. Curtea îl apreciază ca nefondat deoarece instanța de recurs a apreciat, având în vedere criticile invocate de recurentă, că acestea reprezintă o reiterare a apărărilor din prima fază procesuală și nu o critică adusă deciziei din apel care ar putea fi încadrate în vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., caz în care ar fi putut deveni incidente dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. În atare situație contestatoarea , care de altfel a formulat contestația fără a fi în cunoștință de argumentarea instanței de recurs, nu poate invoca greșeala materială avută în vedere de dispozițiile art. 318 C. proc.

civ., ci, eventual, o greșeală de judecată, aspect ce nu poate fi reformat pe această cale de atac. În consecință, Curtea va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată, apreciind că motivele invocate nu se încadrează în dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de D.G.F.P. a Județului Iași împotriva Deciziei nr. 151 din 20 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2010.