ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1727/2010

Asupra contestației

în anulare, de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la 8 februarie

2010

contestatoarea

D.G.F.P. a județului

Iași

a

solicitat anularea Deciziei

nr. 151 din 20 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția comercială, dată în contradictoriu cu

intimata

SC A.S.C. SA Tg.

Frumos

.

În motivarea

contestației, întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ. și art. 318 teza I C. proc. civ.,

se

arată că prin decizia

nr. 151 din 20

ianuarie 2010 a fost constatată nulitatea recursului său, formulat împotriva deciziei

comerciale nr. 49 din 15 iunie 2009 a Curții de Apel Iași, instanța de recurs

reținând incidența dispozițiilor art. 302

1

lit. c)

C. proc. civ.

Contestatoarea

apreciază că această decizie a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale de

citare a intimatei reclamante

SC A.S.C. SA, societate față de care era deschisă

procedura insolvenței - sentința comercială nr. 136/S din 10 martie 2009 a

Tribunalului Iași - și pentru care fuseseră numit administrator judiciar, care

însă nu a fost citat de instanța de recurs, deși instanța de apel îl citase în

mod corect și în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/2006.

Prin cel de-al doilea

motiv al contestației, contestatoarea apreciază că dezlegarea dată de instanța

de recurs este rezultatul unei greșeli materiale deoarece, chiar dacă ea a

indicat în antetul recursului său că cererea se adresează Curții de Apel Iași, secția

civilă, acest fapt se datorează unei erori materiale, rezultând fără dubiu din

conținutul cererii de recurs că ea a înțeles să critice Decizia nr. 49 din 15

iunie 2009 a Secției comerciale a instanței de apel.

Pe de altă parte

cererea sa de recurs întrunește toate cerințele formale impuse de art. 302

1

C. proc.

civ., inclusiv motivele de nelegalitate, recursul său fiind, de asemenea,

motivat în termen, așa încât nu se putea reține că recursul său este nul.

În final,

contestatoarea

precizează că

motivele contestației sunt strict formulate în raport de normele legale

procedurale ce sancționează cu nulitate cererea de recurs și nu în raport de

argumentarea deciziei contestate, motivare care însă nu îi este cunoscută la

data formulării contestației, dar care, atunci când îi va ajunge la cunoștință,

va determina complinirea criticilor aduse.

Ulterior, deși

dosarul în care s-a

pronunțat decizia contestată s-a atașat prezentei cauze, iar decizia a fost

redactată încă din 10 februarie 2010, contestatoarea

nu a complinit

motivarea inițială.

Contestația

în anulare este nefondată, urmând a fi respinsă, pentru următoarele

considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. hotărârile irevocabile

pot fi atacate pe calea contestației în anulare atunci când procedura de

chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită

potrivit cu cerințele legii.

În speță, din dosarul

de recurs, atașat contestației de față, rezultă că pentru termenul din 20

ianuarie 2010, când s-a judecat recursul, procedura de citare a recurentei

contestatoare a fost legal îndeplinită la 6 octombrie 2009 (f. 8 dosar) citația

fiind înmânată contestatoarei prin serviciul registratură, iar intimata

SC A.S.C. SA a fost

citată prin afișare,

(f.

9 dosar), iar dovada că a luat cunoștință de termenul fixat pentru judecata

recursului la 20 ianuarie 2010, o probează însăși cererea acesteia formulată la

18 ianuarie 2010 pentru acordarea unui termen, cerere în care este menționat

expres termenul de judecată (f. 10).

În atare situație

contestatoarea

greșit

susține că intimata nu a fost legal citată, cu atât mai mult cu cât ea nu

probează vătămarea pe care ar fi suferit-o, în condițiile art. 105 alin. (2)

C. proc. civ., o

eventuală viciere a procedurii de citare a părții adverse.

În atare situație

Curtea apreciază că nu sunt îndeplinite cerințele art. 317 alin. (1) pct. 1 C.

proc. civ., contestația în anulare formulată pe acest aspect neputând fi

primită.

Cât privește cel

de-al doilea motiv invocat, întemeiat pe dispozițiile art. 318 teza I C. proc.

civ. Curtea îl apreciază ca nefondat deoarece instanța de recurs a apreciat,

având în vedere criticile invocate de recurentă, că acestea reprezintă o

reiterare a apărărilor din prima fază procesuală și nu o critică adusă deciziei

din apel care ar putea fi încadrate în vreunul dintre motivele de recurs

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., caz în care ar fi putut deveni incidente

dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

În atare situație

contestatoarea

,

care de altfel a formulat contestația fără a fi în cunoștință de argumentarea

instanței de recurs, nu poate invoca greșeala materială avută în vedere de

dispozițiile art. 318

C. proc. civ., ci, eventual, o greșeală de judecată, aspect ce nu poate fi

reformat pe această cale de atac.

În

consecință, Curtea va

respinge ca nefondată contestația în

anulare formulată, apreciind că motivele

invocate nu se încadrează în dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de D.G.F.P. a Județului Iași împotriva Deciziei nr. 151

din 20 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială,

ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 mai 2010.