ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1148/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VI a comercială, sub nr. 47332/3 din 28

decembrie 2007 reclamanta SC E. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC T.N. SA,

solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună

obligarea pârâtei la plata sumelor de 108.684,27 lei contravaloare servicii

prestate și 14.639,85 lei dobânda legală de la data scadenței (16 mai 2005)

până la 30 noiembrie 2006.

Prin sentința comercială nr. 5609 din 17

aprilie 2008, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins

excepția prematurității invocată de pârâtă, a admis excepția prescripției

dreptului material la acțiune al reclamantei invocată de pârâtă și în

consecință a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanta SC E. SRL,

cu sediul în București, în contradictoriu cu pârâta SC T.N. SA, cu sediul în

București, sector 3.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond

a reținut următoarele:

Excepția prematurității introducerii

cererii invocată de pârâtă este nefondată întrucât potrivit dispozițiilor art. 720

1

alin. (1)-(3) C. proc. civ. „în procesele și cererile în materie comercială

evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată,

reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu

cealaltă parte, reclamantul va convoca în scris partea adversă, comunicându-i

în scris pretențiile sale și temeiul lor legal, precum și toate actele

doveditoare pe care se sprijină acestea. Convocarea se va face prin orice

mijloc de comunicare care asigură transmiterea textului actului și confirmarea

primirii acestuia. Data convocării pentru conciliere nu se va fixa mai devreme

de 15 zile de la data primirii actelor”.

Rațiunea concilierii prealabile este

aceea de a simplifica și degreva judecățile având ca obiect pretenții bănești

care pot fi soluționate pe cale amiabilă. Cerința esențială a legii este ca

părțile să-și exprime neechivoc voința în legătură cu pretențiile ce fac

obiectul litigiului.

Rațiunea legii este realizată și atunci

când încercarea de conciliere a reclamantei cu cealaltă parte a avut loc în

cadrul altei proceduri, cum este cea a somației de plată.

În speță, pentru pretențiile rezultând

din factura nr. 2167940/2005 reclamanta a formulat o cerere de somație de plată

soluționată irevocabil prin sentința comercială nr. 7740 din 7 iunie 2007

pronunțată în dosarul nr. 11044/3/2004 al Tribunalului București, secția a VI a

comercială, astfel că scopul și finalitatea prevederilor art. 720

1

C.

proc. civ. au fost aduse la îndeplinire.

Excepția prescripției dreptului material

la acțiune al reclamantei este întemeiată pentru următoarele considerente:

La data de 13 august 2001 între

reclamantă, în calitate de prestator și pârâtă, în calitate de beneficiar, s-a

încheiat contractul de executare de lucrări de reparații curente și de

întreținere în construcții și instalații nr. 11, având ca obiect executarea de

lucrări de construcții, instalații la unitatea SC T.N. SA, corp administrativ,

fațadă.

Prin actul adițional la contract,

încheiat la 15 octombrie 2001 părțile au convenit ca reclamanta să execute

lucrări în plus față de contract. Părțile au stabilit prețul lucrărilor și

termenul de execuție (art. III și IV din contract). La art. V din contract

părțile au convenit că „termenul de plată a lucrărilor executate este de 15

martie 2002”. La data de 16 mai 2005 reclamanta a emis factura nr. 2167940

pentru suma de 1.086.842.672 lei Rol, reprezentând contravaloare lucrări de

construcții și reparații la intrarea principală corp administrativ conform

actului adițional încheiat la 15 octombrie 2001.

Având în vedere scadența obligației

stabilită prin actul adițional, 15 martie 2002 termenul prescripției

reglementat de art. 3 din Decretul 167/1958 s-a împlinit la data de 15 martie

2005.

Curtea de Apel București, secția a

VI a comercială, prin decizia comercială nr. 446 din 13 octombrie 2008, a

respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă SC E. SRL București

împotriva sentinței comerciale nr. 5609 din 17 aprilie 2008, pronunțată de

Tribunalul București, secția a VI a comercială, în dosarul nr. 47332/3/2007.

Instanța de apel a reținut că în mod

corect pretențiile reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate în temeiul

actului adițional au fost raportate la art. V în care părțile au prevăzut

termenul de 15 februarie 2002.

În raport cu data sesizării

instanței, întrucât termenul prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 s-a

împlinit pentru pretențiile reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în

temeiul contractului la 15 noiembrie 2004 și pentru cele datorate în temeiul

actului adițional la 15 martie 2005, dreptul material la acțiune este prescris.

Constată de asemenea, că nu a intervenit niciunul din motivele de întrerupere a

cursului prescripției.

Prin cererea de recurs formulată,

reclamanta SC E. SRL București a susținut că atât instanța de fond, cât și

instanța de apel, în mod greșit au admis excepția prescripției dreptului la

acțiune, considerând totodată că nu există niciun motiv de întrerupere a

prescripției, fără să aibă în vedere că pârâta-debitoare nu și-a îndeplinit

obligația de plată născută o dată cu acceptarea facturii.

Temeiul de drept indicat de

recurentă îl constituie art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată,

intimata SC T.N. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat și

menținerea ca temeinică și legală a deciziei recurate. Părțile nu au depus

înscrisuri potrivit art. 305 C. proc. civ.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte analizând decizia

recurată în raport de motivele invocate, de înscrisurile dosarului și de

dispozițiile incidente constată că acestea nu sunt de natură să conducă la

modificarea sau casarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită situația

prevăzută de dispoziția invocată.

În expunerea criticilor aduse

deciziei pronunțate în apel, nu au fost argumentate motivele prevăzute în art. 304

pct. 9 C. proc. civ., deși acesta a fost indicat pentru a se cere modificarea

soluției.

Instanța de apel a examinat corect

cauza juridică a cererii deduse judecății, constatând, în limitele învestirii,

că potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție este de 3

ani și că acesta s-a împlinit pentru pretențiile reprezentând contravaloarea

serviciilor prestate în temeiul contractului la 15 noiembrie 2004 și pentru

cele datorate în temeiul actului adițional la 15 martie 2005, astfel că dreptul

material la acțiune este prescris.

Potrivit art. 3 din contractul de

prestări servicii, părțile au convenit să predea lucrările cu proces verbal de

recepție la data de 15 octombrie 2001, iar în baza art. 7 din același contract

s-a stabilit ca termen de plată 30 de zile de la efectuarea recepției, astfel

că termenul scadent pentru pretențiile izvorâte din contract este 15 noiembrie

2001.

În cauză, nu a intervenit niciunul

din motivele de întrerupere a cursului prescripției. Recunoașterea dreptului a

cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția,

în conformitate cu art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, are ca

efect întreruperea numai în situația în care recunoașterea a intervenit în

cursul termenului de prescripție. Recunoașterea debitului ulterior împlinirii

termenului prescripției nu are ca efect întreruperea cursului prescripției.

Împrejurarea că pârâta a semnat factura nr. 2167940/2005 nu duce la

întreruperea cursului prescripției întrucât problema întreruperii cursului

prescripției se poate pune cât timp prescripția este în curs și nu după ce

cursul prescripției s-a împlinit.

Pentru aceste considerente, în

temeiul dispozițiilor art. 312alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a

respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC E. SRL București

împotriva deciziei comerciale nr. 446 din 13 octombrie 2008 a Curții de Apel

București, secția a VI a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat recursul

declarat de reclamanta SC E. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 446

din 13 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 aprilie 2009.