ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3594/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3594/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul
Tribunalului București, reclamanta SC R. SA BUCUREȘTI a solicitat obligarea
pârâtei S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA BUCUREȘTI, la plata următoarelor sume :
- 25.382,80 Euro, echivalentul a
90.002,33 RON, reprezentând valoarea reparațiilor suportate de reclamantă;
- 15.124,20 Euro, echivalentul a
53.627,39 RON, reprezentând daune interese;
- 11.131,3 RON, dobânda legală,
aferentă sumelor solicitate;
- 39.833,60 Euro, echivalentul a
141.241,98 RON, reprezentând valoarea beneficiului nerealizat;
- cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a
arătat că a încheiat cu pârâta G.R.P.S.Z. OLANDA la data de 10 decembrie 2004, contractul
de închiriere nr. 1286 a unui număr de 60 de vagoane-cisterne, destinate
transporturilor de produse petroliere, pe o perioadă de un an. La data de 1
martie 2005, reclamanta a încheiat cu o societate înmatriculată în Marea
Britanie, un contract, având ca obiect prestarea de servicii de transport pe
calea ferată, prin intermediul căruia reclamanta și-a asigurat integral
capacitățile de încărcare și folosință a vagoanelor închiriate. Vagoanele
circulau în trafic internațional în baza scrisorii de trăsură C.I.M. Pe timpul
mai multor retururi de vagoane goale, vagoanele au fost descompletate de
persoane necunoscute. Răspunderea pârâtei rezultă din calitatea de
transportator, astfel cum a fost stabilită prin contractul nr. 051/55/2005,
conform căruia vagoanele se aflau în paza materială și juridică a S.N.T.F.M. C.F.R.
M. SA.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe
dispozițiile art. 275 și 720
1
C. proc. civ., art. 96, 998, 999, 1073
și 1084 C. civ., reglementările C.I.M. C., art. 10 și 12 din R.I.P. și
Regulamentul de transport de calea ferată.
Prin cererea precizatoare formulată la
data de 30 octombrie 2006, reclamanta a solicitat chemarea în judecată a
pârâtei SC G.R.P.S.Z., în calitate de pârâtă și obligarea acesteia,
proporțional cu răspunderea ce urmează a fi stabilită de către instanță, la
plata sumelor solicitate prin acțiune.
Tribunalul a analizat, cu prioritate,
în temeiul art. 137 C. proc. civ., excepția de necompetență a instanțelor
române și de prematuritate și a reținut următoarele:
- prevederile art. 10 din contractul
de închiriere nr. 1286/2004, care dispun în sensul soluționării litigiilor
dintre părți de către instanțele poloneze, nu au aplicabilitate în cauză,
întrucât contractul sus menționat nu reprezintă temeiul acțiunii de față, motiv
pentru care excepția de necompetență materială a instanțelor române este
neîntemeiată.
- în raport de dispozițiile C.I.M. art.
53 și art. 64 din O.G. nr. 7/2005 R.T., regulamentul de transport, tribunalul a
reținut neîndeplinirea procedurii prealabile.
- de asemenea, tribunalul a apreciat
că reclamanta nu a îndeplinit procedura concilierii directe, prevăzută de art. 720
1
C. proc. civ.
Prin sentința comercială nr. 4069 din
data de 23 martie 2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a
respins excepția de necompetență generală, a admis excepția de
inadmisibilitate/prematuritate și a respins acțiunea reclamantei ca prematur
formulată.
Sentința a fost apelată de către
reclamantă, criticile vizând nelegalitatea soluției, întrucât reclamanta a
anexat cererii de chemare în judecată atât dovada concilierii prealabile
prevăzută de art. 53 C.I.M. cât și dovada concilierii directe, conform art. 720
1
C. proc. civ.
Prin decizia comercială nr. 24 din
data de 25 ianuarie 2008, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a
respins, ca nefundat, apelul declarat de reclamantă, menținând ca legală
sentința fondului.
Instanța de apel a apreciat
neîndeplinirea reclamației administrative prevăzută de art. 53 C.I.M. și art. 64
din O.G. nr. 7/2005 R.T., motivat de împrejurarea că reclamanta nu a anexat
reclamației administrative toate documentele susceptibile de a justifica
temeinicia cererii, în consecință, pârâta a apreciat reclamația fiind notă
informativă.
Cu privire la procedura concilierii
directe, instanța de apel a reținut neîndeplinirea acesteia, întrucât
reclamanta, prin convocarea la conciliere a înțeles să solicite plata altor
sume decât cele cuprinse în cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs reclamanta, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., prin care a
solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei
spre rejudecare primei instanțe.
Prin criticile formulate reclamanta a
susținut următoarele:
- în mod nelegal instanța de apel a
apreciat că la dosarul cauzei nu există nici un înscris care să fie susceptibil
de a fi interpretat,, reclamație administrativă”, deși reclamanta a făcut
dovada că a sesizat legal și formal pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, întemeiată
pe dispozițiile art. 53 C.I.M. Prin răspunsul primit de la pârâtă, aceasta și-a
declinat competența de soluționare a cererii, în loc să solicite înscrisurile
respective. Mai mult decât atât, pârâta nu a invocat această lipsă formală a
anexării înscrisurilor, nici cu prilejul încercării concilierii directe,
invocând excepția de inadmisibilitate, în raport de certitudinea creanțelor solicitate.
- convocarea la conciliere directă a
fost realizată de către reclamantă, însă neconcordanța sumelor solicitate prin
conciliere și acțiune decurge din faptul că sumele solicitate prin capătul 3 și
4 al cererii, reprezintă dobânda legală, respectiv beneficiul nerealizat, care
au fost recalculate ulterior.
Prin întâmpinarea formulată în raport
de cererea de recurs, pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA BUCUREȘTI a solicitat
respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere că recurenta nu a
comunicat intimatei actele prevăzute de art. 53 și 54 C.I.M., rațiunea acestei
solicitări fiind aceea de a atesta temeinicia drepturilor solicitate. De
asemenea, intimata S.N.T.N.F.M. C.F.R. M. a reiterat excepția lipsei calității
procesual pasive, în conformitate cu dispozițiile art. 12 din Regulile Uniforme
privind contractul internațional feroviar al mărfurilor, care prevăd că
reclamațiile administrative pot fi adresate căii ferate înmatriculatoare.
Intimata a mai susținut că dreptul de pretinde despăgubirile în litigiu,
aparține titularului vagoanelor și nu locatarului acestora.
Recursul este fondat.
Înalta Curte constată că motivele
subsumate art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., au suport legal, instanța de apel
schimbând natura înscrisurilor care reprezintă,, reclamație administrativă ” cu
consecința aplicării greșite a normei generale prevăzute de art. 109 alin. (2) C.
proc. civ.
Astfel, legea aplicabilă expediției
predată la transport în cauza de față este Convenția cu privire la
transporturile internaționale feroviare (C.O.T.I.F.) - Partea B denumită „Reguli
uniforme privind contractul de transport internațional feroviar al mărfurilor
CIM”.
Odată cu încheierea contractului de
transport se nasc obligații pentru expeditor și transportator, a căror
neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare îndreptățește pe creditor să
folosească căile prevăzute de lege pentru valorificarea creanței sale. În ceea
ce privește instituția reclamației administrative, este adevărat că aceasta
reprezintă calea procedurală obligatorie de soluționare a litigiilor rezultate
din contractul de transport. Reglementarea reclamației administrative este
realizată prin Regulamentul de transport pe calea ferată, O.G. nr. 7/2005 (art.
64 ) și regulile C.I.M. (art. 43)
În raport de modul de reglementare al
reclamației administrative, Înalta Curte subliniază scopul utilizării acestei
proceduri prealabile, acela de a rezolva operativ pretenții care decurg din
contractul de transport .
Din interpretarea dispozițiilor art. 64
alin.
(3) din O.G. nr. 7/2005 „
Reclamațiile administrative rezultate din contractul de
transport al mărfurilor sunt obligatorii și trebuie adresate operatorului de
transport feroviar, în scris, în termen de 3 luni de la data încheierii
contractului de transport, conform art. 37 alin. (2). Reclamația se depune
separat pentru fiecare expediți
i
.”
rezultă că reclamantul va putea promova acțiunea la instanța de judecată numai
dacă reclamația administrativă a fost respinsă sau a rămas fără răspuns în
termenul stabilit de lege.
Din înscrisurile existente la filele
dosarului de fond, anexate cererii de chemare în judecată rezultă, în mod
indubitabil că reclamanta a prezentat transportatorului reclamația administrativă
prin care a solicitat despăgubiri urmare descompletării vagoanelor cisternă
închiriate.
În mod greșit, instanța de apel a
apreciat că reclamanta nu a făcut dovada realizării procedurii reclamației
administrative, întrucât nu a comunicat pârâtei actele prevăzute la art. 53 și
54 din C.I.M., realizând o interpretare rigidă a dispozițiilor legale sus
menționate, care lipsesc de eficiență juridică instituția reclamației
administrative. Promovarea reclamației incomplete sau cu lipsa documentelor de
transport originale, va determina transportatorul să ceară reclamantului
completarea corespunzătoare și ulterior să procedeze la soluționare, potrivit art.
43 alin. (6) din C.I.M. și în nici un caz aceste lipsuri nu pot îndreptăți
transportatorul să o considere neavenită.
În raport de motivul încadrat în
dispozițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că
instanța de apel a realizat o interpretare strict formală a dispozițiilor art. 720
1
C. proc. civ., reținând neconcordanța dintre pretențiile solicitate prin
înscrisul care reprezintă convocare la conciliere directă și cererea de chemare
în judecată.
Chiar din probele anexate de
reclamantă la cererea de chemare în judecată rezultă îndeplinirea procedurii
prealabile prevăzute de art. 720
1
C. proc. civ. Neconcordanța
sumelor pretinse prin acțiune, nu atrage, automat, nulitatea concilierii, ci
numai dacă partea dovedește o vătămare. În condițiile în care, față de pârâta
S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA a îndeplinit procedura reclamației administrative
prealabilă litigiilor izvorâte din contractul de transport, având în vedere și
încercarea de conciliere directă efectuată prin înscrisurile mai sus
menționate, este excesiv de rigidă și de formală interpretarea instanței de
apel în sensul că nu s-a realizat încercarea de conciliere prevăzută de art. 720
1
C. proc. civ. În consecință, lipsește cerința vătămării pârâtei, situație în
care s-ar fi putut pune cu temei problema neîndeplinirii procedurii prealabile.
În ceea ce privește excepția lipsei
calității procesual pasive a pârâtei S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, precum și
excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de către
pârâtă prin întâmpinare, având în vedere dispozițiile art. 12 pct. 5 din
Regulamentul privind transportul Intercontinental Feroviar al Vagoanelor
Particulare, constatând că aceste excepții nu au fost soluționate de către
instanța de fond, urmare respingerii acțiunii ca prematur/inadmisibil formulată,
acestea urmează a fi soluționate de către instanța de fond, în condițiile art. 137
C. proc. civ.
Față de cele arătate, criticile
formulate au suport legal, astfel că potrivit art. 312 alin. (2) teza I C.
proc. civ., recursul urmează a fi admis, hotărârea fiind casată, cauza urmând a
fi trimisă spre rejudecarea, pentru a se pune în discuția părților întreg
fondul litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta
SC R. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 24 din 25 ianuarie 2008 a
Curții de Apel București, secția a V-a comercială, casează decizia recurată și
trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul București, secția comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28
noiembrie 2008.