ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3594/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamanta SC R. SA BUCUREȘTI a solicitat obligarea pârâtei S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA BUCUREȘTI, la plata următoarelor sume : - 25.382,80 Euro, echivalentul a 90.002,33 RON, reprezentând valoarea reparațiilor suportate de reclamantă; - 15.124,20 Euro, echivalentul a 53.627,39 RON, reprezentând daune interese; - 11.131,3 RON, dobânda legală, aferentă sumelor solicitate; - 39.833,60 Euro, echivalentul a 141.241,98 RON, reprezentând valoarea beneficiului nerealizat; - cheltuieli de judecată. În motivarea cererii reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta G.R.P.S.Z.

OLANDA la data de 10 decembrie 2004, contractul de închiriere nr. 1286 a unui număr de 60 de vagoane-cisterne, destinate transporturilor de produse petroliere, pe o perioadă de un an. La data de 1 martie 2005, reclamanta a încheiat cu o societate înmatriculată în Marea Britanie, un contract, având ca obiect prestarea de servicii de transport pe calea ferată, prin intermediul căruia reclamanta și-a asigurat integral capacitățile de încărcare și folosință a vagoanelor închiriate. Vagoanele circulau în trafic internațional în baza scrisorii de trăsură C.I.M. Pe timpul mai multor retururi de vagoane goale, vagoanele au fost descompletate de persoane necunoscute. Răspunderea pârâtei rezultă din calitatea de transportator, astfel cum a fost stabilită prin contractul nr. 051/55/2005, conform căruia vagoanele se aflau în paza materială și juridică a S.N.T.F.M.

C.F.R. M. SA. Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 275 și 720 1 C. proc. civ., art. 96, 998, 999, 1073 și 1084 C. civ., reglementările C.I.M. C., art. 10 și 12 din R.I.P. și Regulamentul de transport de calea ferată. Prin cererea precizatoare formulată la data de 30 octombrie 2006, reclamanta a solicitat chemarea în judecată a pârâtei SC G.R.P.S.Z., în calitate de pârâtă și obligarea acesteia, proporțional cu răspunderea ce urmează a fi stabilită de către instanță, la plata sumelor solicitate prin acțiune. Tribunalul a analizat, cu prioritate, în temeiul art. 137 C. proc.

civ., excepția de necompetență a instanțelor române și de prematuritate și a reținut următoarele: - prevederile art. 10 din contractul de închiriere nr. 1286/2004, care dispun în sensul soluționării litigiilor dintre părți de către instanțele poloneze, nu au aplicabilitate în cauză, întrucât contractul sus menționat nu reprezintă temeiul acțiunii de față, motiv pentru care excepția de necompetență materială a instanțelor române este neîntemeiată. - în raport de dispozițiile C.I.M. art. 53 și art. 64 din O.G. nr. 7/2005 R.T., regulamentul de transport, tribunalul a reținut neîndeplinirea procedurii prealabile. - de asemenea, tribunalul a apreciat că reclamanta nu a îndeplinit procedura concilierii directe, prevăzută de art. 720 1 C. proc.

civ. Prin sentința comercială nr. 4069 din data de 23 martie 2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins excepția de necompetență generală, a admis excepția de inadmisibilitate/prematuritate și a respins acțiunea reclamantei ca prematur formulată. Sentința a fost apelată de către reclamantă, criticile vizând nelegalitatea soluției, întrucât reclamanta a anexat cererii de chemare în judecată atât dovada concilierii prealabile prevăzută de art. 53 C.I.M. cât și dovada concilierii directe, conform art. 720 1 C. proc. civ. Prin decizia comercială nr. 24 din data de 25 ianuarie 2008, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins, ca nefundat, apelul declarat de reclamantă, menținând ca legală sentința fondului.

Instanța de apel a apreciat neîndeplinirea reclamației administrative prevăzută de art. 53 C.I.M. și art. 64 din O.G. nr. 7/2005 R.T., motivat de împrejurarea că reclamanta nu a anexat reclamației administrative toate documentele susceptibile de a justifica temeinicia cererii, în consecință, pârâta a apreciat reclamația fiind notă informativă. Cu privire la procedura concilierii directe, instanța de apel a reținut neîndeplinirea acesteia, întrucât reclamanta, prin convocarea la conciliere a înțeles să solicite plata altor sume decât cele cuprinse în cererea de chemare în judecată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Prin criticile formulate reclamanta a susținut următoarele: - în mod nelegal instanța de apel a apreciat că la dosarul cauzei nu există nici un înscris care să fie susceptibil de a fi interpretat,, reclamație administrativă”, deși reclamanta a făcut dovada că a sesizat legal și formal pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, întemeiată pe dispozițiile art. 53 C.I.M. Prin răspunsul primit de la pârâtă, aceasta și-a declinat competența de soluționare a cererii, în loc să solicite înscrisurile respective. Mai mult decât atât, pârâta nu a invocat această lipsă formală a anexării înscrisurilor, nici cu prilejul încercării concilierii directe, invocând excepția de inadmisibilitate, în raport de certitudinea creanțelor solicitate.

- convocarea la conciliere directă a fost realizată de către reclamantă, însă neconcordanța sumelor solicitate prin conciliere și acțiune decurge din faptul că sumele solicitate prin capătul 3 și 4 al cererii, reprezintă dobânda legală, respectiv beneficiul nerealizat, care au fost recalculate ulterior. Prin întâmpinarea formulată în raport de cererea de recurs, pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA BUCUREȘTI a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere că recurenta nu a comunicat intimatei actele prevăzute de art. 53 și 54 C.I.M., rațiunea acestei solicitări fiind aceea de a atesta temeinicia drepturilor solicitate. De asemenea, intimata S.N.T.N.F.M. C.F.R. M. a reiterat excepția lipsei calității procesual pasive, în conformitate cu dispozițiile art. 12 din Regulile Uniforme privind contractul internațional feroviar al mărfurilor, care prevăd că reclamațiile administrative pot fi adresate căii ferate înmatriculatoare.

Intimata a mai susținut că dreptul de pretinde despăgubirile în litigiu, aparține titularului vagoanelor și nu locatarului acestora. Recursul este fondat. Înalta Curte constată că motivele subsumate art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., au suport legal, instanța de apel schimbând natura înscrisurilor care reprezintă,, reclamație administrativă ” cu consecința aplicării greșite a normei generale prevăzute de art. 109 alin. (2) C. proc. civ. Astfel, legea aplicabilă expediției predată la transport în cauza de față este Convenția cu privire la transporturile internaționale feroviare (C.O.T.I.F.) - Partea B denumită „Reguli uniforme privind contractul de transport internațional feroviar al mărfurilor CIM”.

Odată cu încheierea contractului de transport se nasc obligații pentru expeditor și transportator, a căror neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare îndreptățește pe creditor să folosească căile prevăzute de lege pentru valorificarea creanței sale. În ceea ce privește instituția reclamației administrative, este adevărat că aceasta reprezintă calea procedurală obligatorie de soluționare a litigiilor rezultate din contractul de transport. Reglementarea reclamației administrative este realizată prin Regulamentul de transport pe calea ferată, O.G. nr. 7/2005 (art. 64 ) și regulile C.I.M. (art. 43) În raport de modul de reglementare al reclamației administrative, Înalta Curte subliniază scopul utilizării acestei proceduri prealabile, acela de a rezolva operativ pretenții care decurg din contractul de transport . Din interpretarea dispozițiilor art. 64 alin. (3) din O.G.

nr. 7/2005 „ Reclamațiile administrative rezultate din contractul de transport al mărfurilor sunt obligatorii și trebuie adresate operatorului de transport feroviar, în scris, în termen de 3 luni de la data încheierii contractului de transport, conform art. 37 alin. (2). Reclamația se depune separat pentru fiecare expediți i .” rezultă că reclamantul va putea promova acțiunea la instanța de judecată numai dacă reclamația administrativă a fost respinsă sau a rămas fără răspuns în termenul stabilit de lege. Din înscrisurile existente la filele dosarului de fond, anexate cererii de chemare în judecată rezultă, în mod indubitabil că reclamanta a prezentat transportatorului reclamația administrativă prin care a solicitat despăgubiri urmare descompletării vagoanelor cisternă închiriate.

În mod greșit, instanța de apel a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada realizării procedurii reclamației administrative, întrucât nu a comunicat pârâtei actele prevăzute la art. 53 și 54 din C.I.M., realizând o interpretare rigidă a dispozițiilor legale sus menționate, care lipsesc de eficiență juridică instituția reclamației administrative. Promovarea reclamației incomplete sau cu lipsa documentelor de transport originale, va determina transportatorul să ceară reclamantului completarea corespunzătoare și ulterior să procedeze la soluționare, potrivit art. 43 alin. (6) din C.I.M. și în nici un caz aceste lipsuri nu pot îndreptăți transportatorul să o considere neavenită. În raport de motivul încadrat în dispozițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte reține că instanța de apel a realizat o interpretare strict formală a dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ., reținând neconcordanța dintre pretențiile solicitate prin înscrisul care reprezintă convocare la conciliere directă și cererea de chemare în judecată. Chiar din probele anexate de reclamantă la cererea de chemare în judecată rezultă îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ. Neconcordanța sumelor pretinse prin acțiune, nu atrage, automat, nulitatea concilierii, ci numai dacă partea dovedește o vătămare. În condițiile în care, față de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R.

M. SA a îndeplinit procedura reclamației administrative prealabilă litigiilor izvorâte din contractul de transport, având în vedere și încercarea de conciliere directă efectuată prin înscrisurile mai sus menționate, este excesiv de rigidă și de formală interpretarea instanței de apel în sensul că nu s-a realizat încercarea de conciliere prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ. În consecință, lipsește cerința vătămării pârâtei, situație în care s-ar fi putut pune cu temei problema neîndeplinirii procedurii prealabile. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei S.N.T.F.M. C.F.R.

M. SA, precum și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de către pârâtă prin întâmpinare, având în vedere dispozițiile art. 12 pct. 5 din Regulamentul privind transportul Intercontinental Feroviar al Vagoanelor Particulare, constatând că aceste excepții nu au fost soluționate de către instanța de fond, urmare respingerii acțiunii ca prematur/inadmisibil formulată, acestea urmează a fi soluționate de către instanța de fond, în condițiile art. 137 C. proc. civ. Față de cele arătate, criticile formulate au suport legal, astfel că potrivit art. 312 alin. (2) teza I C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, hotărârea fiind casată, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecarea, pentru a se pune în discuția părților întreg fondul litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC R. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 24 din 25 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, casează decizia recurată și trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul București, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2008.