ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3716/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3716/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 2798/2002,
precizată, reclamanta SC U.M. SA Ocna Mureș a chemat în judecată pârâții
S.N.T.F Marfă București, S.N.T.F. Marfă Cluj și, respectiv, Brașov SA,
solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligate pârâtele la
plata sumei de 26.212.537.116 lei cu titlu de taxă de neutilizare a vagoanelor,
precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că, în anii
1989 – 1990, s-au expediat prin stația C.F.R. Războieni un număr de 15 vagoane
cisternă încărcate cu sodă calcinată către S.F.S.P. – Iugoslavia. Vagoanele,
proprietatea reclamantei, au fost restituite abia în iulie 2001, creându-i,
prin neutilizare, o pagubă în cuantumul pretins prin acțiune.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 998 C.
civ., R.I.V., Legea nr. 129/1994, privind transporturile pe căile ferate, și O.G.
nr. 41/1997, pentru aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate.
La dosar au fost depuse înscrisuri (contractele de
înmatriculare a vagoanelor de către C.F.R., scrisorile de trăsură (contracte de
transport) pentru cele 15 vagoane, corespondență privind demersurile întreprinse
de reclamantă la S.N.T.F. și alte organe, inclusiv Guvernul României, pentru
găsirea și repatrierea vagoanelor, cât și pentru obținerea de despăgubiri etc.
În baza acestor înscrisuri, Curtea de Apel Alba Iulia,
prin sentința nr. 7 din 29 ianuarie 2003 a admis acțiunea reclamantei și a
dispus obligarea pârâtei S.N.T.F. Marfă SA București și S.N.T.F. Marfă SA, sucursala
Brașov, la plata către reclamantă a sumei de 26.212.537.116 lei daune și
286.770.471 lei cheltuieli de judecată. S-a luat act de renunțarea la judecată
față de sucursala S.N.T.F. Marfă Cluj.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că,
în baza contractului pentru înscrierea vagoanelor în parcul C.F.R. nr. 45/06/93,
reclamanta a încredințat pârâtelor, prin Stația C.F.R. Războieni, în anii 1989
– 1990, un număr de 15 vagoane cisternă încărcate cu sodă calcinată, cu
scrisorile de trăsură aferente, spre a fi predate beneficiarului din Iugoslavia
și, acele vagoane, i-au fost returnate reclamantei abia în anul 2001, ceea ce a
produs reclamantei un prejudiciu prin neutilizare.
În drept, instanța a reținut că, potrivit art. 10 alin.
(1) din H.G. nr. 582/1998, C.F.R. Marfă poartă răspunderea ce-i revine căii
ferate, conform Regulamentului de Transport pe Căile Ferate din România,
acordurilor internaționale și reglementărilor legale privind transportul
feroviar.
S-a mei reținut că, potrivit art. 43 din Convențiile
internaționale, acțiunile judecătorești, care izvorăsc din contractul de
transport, nu pot fi exercitate decât împotriva căii ferate de predare. Au mai
fost invocate prevederile art. 1.2 din R.I.V., potrivit cărora vagoanele care
circulă în trafic internațional sunt considerate ca aparținând căii ferate ale
cărei inscripții le poartă, iar art. 20 din fila U.I.C. nr. 437 precizează că
acțiunile nu pot fi îndreptate decât împotriva căii ferate înmatriculatoare.
Prin aceeași sentință au fost respinse, ca
neîntemeiate, excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a celor două
pârâte care au preluat succesiv, prin reorganizarea S.N.T.F. Stația Războieni,
căreia i-au fost predate cele 15 vagoane și excepția prescripției dreptului la
acțiune a acesteia din urmă pe considerent că acest drept s-a născut pentru
reclamantă la data returnării vagoanelor, respectiv, luna iulie 2001.
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâtele,
criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie astfel:
Prin motivele scrise, ambele recurente susțin
nelegalitatea sentinței, întrucât, deși acțiunea reclamantei s-a întemeiat pe
răspunderea delictuală, aceasta nu a făcut dovada temeiului legal în baza
căruia s-ar putea angaja răspunderea pârâtelor. Pe de altă parte, deși în acțiunea
introductivă nu se face nici o referire la răspunderea contractuală, instanța a
reținut că pârâtele răspund de paguba produsă prin neutilizarea vagoanelor ce
le-au fost încredințate în baza scrisorilor de trăsură care constituie
contractul de transport și din a căror conținut ar fi rezultat obligația
pârâtelor să restituie vagoanele.
În fine, ambele recurente susțin că acțiunea
reclamantei a fost greșit admisă, deși este prescrisă și, totodată, cele două
pârâte nu au calitate procesuală, excepții respinse prin hotărârea adoptată.
Criticile sunt întemeiate și trecând la examinarea
lor în ordinea firească, ceea ce, în mod greșit, nu a făcut Curtea de Apel Alba
Iulia, adică cea a examinării cu prioritate (ceea ce face de prisos examinarea
recursului pe fond) a excepțiilor invocate.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale,
în mod greșit, instanța a respins-o atâta vreme, cât cele două pârâte sunt
succesoare în drepturi ale fostei S.N.T.F.M., iar Stația Războieni a trecut
succesiv sub jurisdicția lor.
În ce privește, însă, prescripția, instanța a
apreciat greșit că termenul nu este împlinit pornind de la acceptarea ca moment
de naștere a dreptului, data returnării vagoanelor în litigiu, adică luna iulie
2001.
Procedând astfel, instanța a ignorat faptul demonstrat
cu scrisorile de trăsură ce au însoțit cele 15 vagoane expediate pe C.F.R. că
predarea acestora către Stația Războieni s-a făcut în perioada 30 decembrie
1989 – 15 februarie 1990.
În lumina acestui fapt nici nu mai prezintă relevanță
pentru împlinirea termenului de prescripție (specială de 18 luni la 5 ani
precizat de art. 18.2 alin. (2) RIV, cel de un an prevăzut de art. 93,
coroborat cu art. 93.3.1 din Regulamentul de Transport de Căile Ferate Române
sau cel general de 5 ani) care din ele este avut în vedere, deoarece, față de
data de la care curge, 15 februarie 1990, și cea a introducerii acțiunii, toate
s-au împlinit.
Nu poate fi primită opinia reclamantei, care, în
susținerile sale, se contrazice, afirmând, pe de o parte, că vagoanele s-au
pierdut după ajungerea lor la destinație și, pe de altă parte, că termenul ar
curge de la data returnării lor. Aceasta, deoarece acțiunea introductivă a fost
formulată pentru obligarea pârâtelor la contravaloarea pagubelor rezultate din
neutilizarea vagoanelor și nu din pierderea acestora, deoarece neutilizarea
vagoanelor în cazul pierderii ar trebui să fie definitivă, ceea ce nu este
cazul, ele fiind returnate.
Așa fiind, pentru considerentele ce preced,
recursurile urmează a fi admise, a se desființa sentința și a se respinge
acțiunea reclamantei.
Văzând și prevederile art. 274 C. proc. civ.,
reclamanta-intimată urmează a fi obligată la cheltuieli de judecată, în sumă de
145.110.185 lei, pentru fiecare recurentă pârâtă.
Față de considerentele ce preced, Curtea
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâtele S.N.T.F.M. C.F.R.
Marfă SA București și sucursala Brașov.
Desființează sentința civilă nr. 7 din 29 ianuarie
2003 a Curții de Apel Alba Iulia, respinge acțiunea și obligă reclamanta SC U.M.
SA Ocna Mureș la cheltuieli de judecată în sumă de 145.110.185 lei pentru
fiecare recurentă pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie
2003.