ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3716/2003

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 2798/2002, precizată, reclamanta SC U.M. SA Ocna Mureș a chemat în judecată pârâții S.N.T.F Marfă București, S.N.T.F. Marfă Cluj și, respectiv, Brașov SA, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligate pârâtele la plata sumei de 26.212.537.116 lei cu titlu de taxă de neutilizare a vagoanelor, precum și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta arată că, în anii 1989 – 1990, s-au expediat prin stația C.F.R. Războieni un număr de 15 vagoane cisternă încărcate cu sodă calcinată către S.F.S.P. – Iugoslavia. Vagoanele, proprietatea reclamantei, au fost restituite abia în iulie 2001, creându-i, prin neutilizare, o pagubă în cuantumul pretins prin acțiune.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 998 C. civ., R.I.V., Legea nr. 129/1994, privind transporturile pe căile ferate, și O.G. nr. 41/1997, pentru aprobarea Regulamentului de transport pe căile ferate. La dosar au fost depuse înscrisuri (contractele de înmatriculare a vagoanelor de către C.F.R., scrisorile de trăsură (contracte de transport) pentru cele 15 vagoane, corespondență privind demersurile întreprinse de reclamantă la S.N.T.F. și alte organe, inclusiv Guvernul României, pentru găsirea și repatrierea vagoanelor, cât și pentru obținerea de despăgubiri etc. În baza acestor înscrisuri, Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentința nr. 7 din 29 ianuarie 2003 a admis acțiunea reclamantei și a dispus obligarea pârâtei S.N.T.F.

Marfă SA București și S.N.T.F. Marfă SA, sucursala Brașov, la plata către reclamantă a sumei de 26.212.537.116 lei daune și 286.770.471 lei cheltuieli de judecată. S-a luat act de renunțarea la judecată față de sucursala S.N.T.F. Marfă Cluj. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în baza contractului pentru înscrierea vagoanelor în parcul C.F.R. nr. 45/06/93, reclamanta a încredințat pârâtelor, prin Stația C.F.R. Războieni, în anii 1989 – 1990, un număr de 15 vagoane cisternă încărcate cu sodă calcinată, cu scrisorile de trăsură aferente, spre a fi predate beneficiarului din Iugoslavia și, acele vagoane, i-au fost returnate reclamantei abia în anul 2001, ceea ce a produs reclamantei un prejudiciu prin neutilizare.

În drept, instanța a reținut că, potrivit art. 10 alin. (1) din H.G. nr. 582/1998, C.F.R. Marfă poartă răspunderea ce-i revine căii ferate, conform Regulamentului de Transport pe Căile Ferate din România, acordurilor internaționale și reglementărilor legale privind transportul feroviar. S-a mei reținut că, potrivit art. 43 din Convențiile internaționale, acțiunile judecătorești, care izvorăsc din contractul de transport, nu pot fi exercitate decât împotriva căii ferate de predare. Au mai fost invocate prevederile art. 1.2 din R.I.V., potrivit cărora vagoanele care circulă în trafic internațional sunt considerate ca aparținând căii ferate ale cărei inscripții le poartă, iar art. 20 din fila U.I.C.

nr. 437 precizează că acțiunile nu pot fi îndreptate decât împotriva căii ferate înmatriculatoare. Prin aceeași sentință au fost respinse, ca neîntemeiate, excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a celor două pârâte care au preluat succesiv, prin reorganizarea S.N.T.F. Stația Războieni, căreia i-au fost predate cele 15 vagoane și excepția prescripției dreptului la acțiune a acesteia din urmă pe considerent că acest drept s-a născut pentru reclamantă la data returnării vagoanelor, respectiv, luna iulie 2001. Împotriva sentinței au declarat recurs pârâtele, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie astfel: Prin motivele scrise, ambele recurente susțin nelegalitatea sentinței, întrucât, deși acțiunea reclamantei s-a întemeiat pe răspunderea delictuală, aceasta nu a făcut dovada temeiului legal în baza căruia s-ar putea angaja răspunderea pârâtelor.

Pe de altă parte, deși în acțiunea introductivă nu se face nici o referire la răspunderea contractuală, instanța a reținut că pârâtele răspund de paguba produsă prin neutilizarea vagoanelor ce le-au fost încredințate în baza scrisorilor de trăsură care constituie contractul de transport și din a căror conținut ar fi rezultat obligația pârâtelor să restituie vagoanele. În fine, ambele recurente susțin că acțiunea reclamantei a fost greșit admisă, deși este prescrisă și, totodată, cele două pârâte nu au calitate procesuală, excepții respinse prin hotărârea adoptată. Criticile sunt întemeiate și trecând la examinarea lor în ordinea firească, ceea ce, în mod greșit, nu a făcut Curtea de Apel Alba Iulia, adică cea a examinării cu prioritate (ceea ce face de prisos examinarea recursului pe fond) a excepțiilor invocate.

În ce privește excepția lipsei calității procesuale, în mod greșit, instanța a respins-o atâta vreme, cât cele două pârâte sunt succesoare în drepturi ale fostei S.N.T.F.M., iar Stația Războieni a trecut succesiv sub jurisdicția lor. În ce privește, însă, prescripția, instanța a apreciat greșit că termenul nu este împlinit pornind de la acceptarea ca moment de naștere a dreptului, data returnării vagoanelor în litigiu, adică luna iulie 2001. Procedând astfel, instanța a ignorat faptul demonstrat cu scrisorile de trăsură ce au însoțit cele 15 vagoane expediate pe C.F.R.

că predarea acestora către Stația Războieni s-a făcut în perioada 30 decembrie 1989 – 15 februarie 1990. În lumina acestui fapt nici nu mai prezintă relevanță pentru împlinirea termenului de prescripție (specială de 18 luni la 5 ani precizat de art. 18.2 alin. (2) RIV, cel de un an prevăzut de art. 93, coroborat cu art. 93.3.1 din Regulamentul de Transport de Căile Ferate Române sau cel general de 5 ani) care din ele este avut în vedere, deoarece, față de data de la care curge, 15 februarie 1990, și cea a introducerii acțiunii, toate s-au împlinit. Nu poate fi primită opinia reclamantei, care, în susținerile sale, se contrazice, afirmând, pe de o parte, că vagoanele s-au pierdut după ajungerea lor la destinație și, pe de altă parte, că termenul ar curge de la data returnării lor.

Aceasta, deoarece acțiunea introductivă a fost formulată pentru obligarea pârâtelor la contravaloarea pagubelor rezultate din neutilizarea vagoanelor și nu din pierderea acestora, deoarece neutilizarea vagoanelor în cazul pierderii ar trebui să fie definitivă, ceea ce nu este cazul, ele fiind returnate. Așa fiind, pentru considerentele ce preced, recursurile urmează a fi admise, a se desființa sentința și a se respinge acțiunea reclamantei. Văzând și prevederile art. 274 C. proc. civ., reclamanta-intimată urmează a fi obligată la cheltuieli de judecată, în sumă de 145.110.185 lei, pentru fiecare recurentă pârâtă. Față de considerentele ce preced, Curtea

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâtele S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă SA București și sucursala Brașov. Desființează sentința civilă nr. 7 din 29 ianuarie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, respinge acțiunea și obligă reclamanta SC U.M. SA Ocna Mureș la cheltuieli de judecată în sumă de 145.110.185 lei pentru fiecare recurentă pârâtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2003.