ÎCCJ, decizie (scj.ro #83047)

.

Apelul. Desființarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre

rejudecare. Condiții

Cuprins pe materii: Drept

procesual civil. Apelul

Index alfabetic: acțiune în

pretenții

-

contract de prestări servicii

- apel

-

excepția de neexecutare a contractului

-

obligație de prudență și diligență

C.

proc. civ., art. 297

Greșita calificare a naturii obligațiilor asumate de reclamantă

nu echivalează cu o necercetare a fondului, în sensul art. 297 alin. (1) C.

proc. civ. și, prin urmare, nu poate constitui un motiv în virtutea căruia

instanța de apel să desființeze sentința cu consecința trimiterii cauzei spre

rejudecare, deoarece dispozițiile legale care stabilesc situațiile în

care  o astfel de soluție poate fi dispusă sunt de strictă interpretare,

neputând fi extinse prin analogie și altor situații decât cele prevăzute de

lege.

Secția a

II-a civilă

,

Decizia

nr

.

4082

din 13 decembrie 2011

Nota

: În

prezenta decizie a fost avută în vedere forma art. 297 din Codul de procedură

civilă în vigoare la data de 7 octombrie 2010

Prin sentința comercială nr. 10050/2010 pronunțată de Tribunalul București,

Secția a  VI-a comercială, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată

de reclamanta SC L.D.S. SRL București.

Petru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că

reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 130.236,18 lei

reprezentând contravaloarea serviciilor de recrutare desfășurate în favoarea

pârâtei, precum și a sumei de 16.455,14 lei cu titlu de dobândă legală aferentă

sumei datorate.

Invocând prevederile art. 942, 969 și 1073 C. civ. raportat la art. 43 C. com.

și art. 3 din O.G. nr. 9/2000, reclamanta a arătat în motivarea acțiunii că la

data de 3 septembrie 2008 a încheiat cu pârâta un contract de prestări servicii

având ca obiect recrutarea a șapte specialiști pentru diferite posturi de

management în cadrul societății pârâte, care s-a obligat să-i achite

reclamantei onorariile prevăzute la pct. 7 din ,,condițiile

standard”.(...)

Reclamanta a susținut că și-a îndeplinit întocmai obligațiile contractuale,

sens în care a emis, în conformitate cu pct. 9 din Condițiile speciale, șase

facturi, care nu au fost achitate sau au fost achitate cu întârziere de către

pârâtă.

Tribunalul a mai reținut că la data de 25 noiembrie 2008, pârâta a notificat

reclamantei încetarea parțială a contractului cu privire la o parte din

obiectul acestuia, situație în care, potrivit art. 9 din convenția părților,

reclamanta trebuia să factureze numai serviciile prestate până la data

încetării acestuia.

Cu privire la natura obligației asumate de reclamantă, instanța a apreciat că

aceasta este o obligație determinată, de rezultat întrucât în contract obligația

este clar precizată sub aspectul obiectului și scopului urmărit, reclamanta

obligându-se ca, desfășurând o anumită activitate, să atingă un rezultat bine

stabilit. Au fost înlăturate, cu această motivare, susținerile reclamantei

potrivit căreia aceasta avea doar o obligație de prudență și diligență.

În acest context, prima instanță a considerat că sunt întrunite condițiile

pentru invocarea excepției de neexecutare a contractului de către pârâtă, care

în schimbul obligației prestate de reclamantă avea obligația de a achita

onorariul convenit, dar condiționat de îndeplinirea de către reclamantă a

obligației corelative de a identifica persoanele potrivite pentru posturile

solicitate.

Prin urmare, neatingerea rezultatului prevăzut constituie o dovadă a culpei

reclamantei și antrenează răspunderea contractuală a acesteia pentru

neîndeplinirea obligației. Lipsa unui înscris care să confirme acordul pârâtei

cu privire la acceptarea modului în care reclamanta și-a îndeplinit obligațiile,

neacceptarea la plată a facturilor și refuzul de a efectua plata demonstrează

dezacordul pârâtei cu privire la serviciile prestate. Pe baza probelor

administrate, tribunalul a constatat că reclamanta nu și-a îndeplinit

obligațiile ce-i reveneau pentru a putea pretinde îndeplinirea de către pârâtă

a obligației corelative de plată a remunerației aferente și nu a dovedit

efectuarea cheltuielilor pretinse și a muncii efectiv prestate.

Apelul declarat de reclamantă a fost admis prin decizia comercială nr. 219/2011

a Curții de Apel București, Secția a VI-a comercială, cu consecința

desființării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În argumentarea soluției pronunțate, instanța de apel a arătat că sentința

atacată se întemeiază pe o interpretare eronată a obligației contractuale

asumată de  reclamantă.

Potrivit contractului, obligația reclamantei era aceea de căutare și

identificare a posibililor candidați, selectarea și prezentarea acestora

pârâtei în vederea realizării de către aceasta a selecției finale. Având în

vedere această finalitate, respectiv angajarea candidatului, obligațiile

reclamantei erau de diligență, și nu de rezultat, așa cum greșit a stabilit

prima instanță.

Calificarea greșită a naturii obligațiilor asumate de reclamantă a determinat o

apreciere eronată a modului de îndeplinire a obligațiilor de către reclamantă

și, pe cale de consecință, a excepției de neexecutare invocată de pârâtă.(...)

Împotriva  acestei decizii a declarat apel pârâta SC E.Y. SRL București

criticând-o pentru motivele  de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.

5,8,7  C. proc. civ.

În mod concret, recurenta a invocat faptul că prin decizia recurată au fost

încălcate dispozițiile art. 297 C. proc. civ., în condițiile inexistenței unui

caz care să justifice desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre

rejudecare.

Contrar celor reținute de instanța de apel, cauza a fost cercetată în fond, iar

greșita calificare a naturii obligației nu justifică soluția adoptată având în

vedere că dispozițiile art. 296 și 297 C. proc. civ. stabilesc situațiile în

care este posibilă anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, în

speță nefiind prezentă niciuna dintre ipotezele prevăzute de aceste texte

legale.

A doua critică întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează

greșita interpretare a actului dedus judecății, în sensul că în mod greșit

instanța de apel a calificat obligațiile asumate de reclamantă prin contractul

încheiat ca fiind de diligență.

În această privință, instanta, analizând detaliat obligațiile asumate de

reclamantă, concluzionează că prin contractul încheiat aceasta și-a asumat mai

multe obligații de rezultat. Caracterul obligației, de rezultat sau de

diligență, nu se apreciază în raport de angajarea  candidatului, astfel

cum în mod eronat s-a reținut prin decizia recurată, ci în funcție de

obligațiile asumate de reclamantă prin convenție, obligații clar determinate atât

sub aspectul obiectului cât și a scopului urmărit.

Prin ultimul motiv de recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., recurenta a susținut că hotărârea instanței nu cuprinde motivele pe care

se sprijină, în condițiile în care instanța de apel nu argumentează soluția de

anulare în tot a sentinței având în vedere că pentru a fi datorate cheltuielile

solicitate de reclamantă trebuiau efectiv suportate de aceasta. Această

chestiune nu a format obiectul analizei  instanței de apel, decizia fiind

nelegală și sub acest aspect.

Recursul este fondat.

În conformitate cu art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în redactarea în vigoare

la data soluționării apelului, ,,în cazul în care se constată că în mod greșit

prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori

judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de

apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei

instanțe”.

Acest text legal a fost aplicat greșit prin decizia recurată, deoarece potrivit

normei legale citate rezultă fără echivoc că doar în ipoteza în care prima

instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului și respectiv

cauza a fost soluționată în lipsa părții legale citate, instanța de apel va

desființa sentința și va trimite cauza spre rejudecare.

Din această perspectivă, greșita calificare a naturii obligațiilor asumate de

reclamantă nu echivalează cu o necercetare a fondului, în sensul art. 297 alin.

(1) C. proc. civ. și, prin urmare, nu poate constitui un motiv în virtutea

căruia instanța de apel să desființeze sentința cu consecința trimiterii cauzei

spre rejudecare, deoarece dispozițiile legale care stabilesc situațiile în care

o astfel de soluție poate fi dispusă sunt de strictă interpretare, neputând fi

extinse prin analogie și altor situații decât cele prevăzute de lege.

Astfel, prin apelul formulat de reclamantă, instanța de apel a fost învestită

cu examinarea criticilor referitoare la calificarea naturii obligației asumate

prin contractul din litigiu, a modului de soluționare a excepției de

neexecutare a contractului invocată de pârâtă și a  interpretării art. 9

din contract.

În acest context, analizând doar primul motiv de apel, instanța concluzionează

că natura reală a obligațiilor asumate de reclamantă este aceea de obligații de

diligență, și nu de rezultat, situație în care apreciind că sunt incidente

prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., desființând  sentința, a

dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea examinării raportului

litigios din această perspectivă.

Procedând în acest mod, prin decizia recurată au fost aplicate greșit

prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., deoarece, contrar celor reținute

de instanța de apel, tribunalul a soluționat litigiul în fond astfel încât se

impunea analizarea apelului în funcție de toate criticile formulate,  și

nu doar a primului motiv.

Prin urmare, Înalta Curte a constatat că aplicarea eronată a prevederilor

legale anterior menționate a determinat pronunțarea unei soluții nelegale,

situație în care, fiind incidente și dispozițiile art. 312 alin. (3) și (5) C.

proc. civ., soluția ce se impune este aceea de admitere a  recursului,

casarea în întregime a deciziei pentru a se asigura o judecată unitară și

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Față de soluția preconizată, examinarea celorlalte critici inclusiv a celei

referitoare la natura obligației asumată de reclamantă nu este posibilă, pentru

a nu prejudicia părțile de un grad de jurisdicție, instanța de apel urmând a

examina conform art. 315 alin. (3) C. proc. civ. toate criticile și apărările

formulate, administrând din oficiu sau la cererea părților  toate

probele necesare și utile justei soluționări a cauzei.