ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 670/2017

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 06.07.2010 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 23.618 euro (echivalentul a 99.795,50 RON), cu titlu de contravaloare a serviciilor de evaluare active, achitate de reclamantă conform contractului de prestări servicii nr. x/28.01.2009, a sumei de 900 RON, reprezentând contravaloarea sancțiunii aplicate de A.N.A.F., conform procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. x/09.09.2009, pentru depunerea cu întârziere a situațiilor financiare anuale, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București.

Prin sentința civilă nr. 5279/18.04.2011, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetentei sale materiale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 16.05.2011, sub nr. x/2011.

Prin sentința civilă nr. 3396/24.03.2013, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 11.739 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 28.01.2009, între pârâtă, în calitate de prestator, și S.C. C. S.A., în calitate de beneficiar, a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. x, având ca obiect reevaluarea, în conformitate cu standardele naționale și internaționale de evaluare, a activelor fixe și imobilizărilor corporale deținute în patrimoniu de beneficiar la data de 31.12.2008, în vederea înregistrării în contabilitate (în scopul stabilirii impozitelor și taxelor locale), precum și în vederea fuziunii; conform art. 4 din contract, contravaloarea prestațiilor este în sumă de 15.000 euro, la care se adaugă T.V.A.

Totodată, a notat că, prin art. 7 lit. d) din contract, părțile au convenit că în niciun caz cuantumul despăgubirilor ce ar putea fi datorate în baza răspunderii civile contractuale, ca urmare a nerespectării sau a îndeplinirii necorespunzătoare a obligațiilor asumate, nu poate depăși suma ce urmează a fi plătită cu titlu de tarif pentru serviciile prestate, dar și că la data de 25.02.2009 părțile au încheiat actul adițional nr. x la contract, prin care au convenit majorarea contravalorii prestațiilor la suma de 18.500 euro, la care se adaugă T.V.A.

În temeiul contractului sus-menționat, a fost achitată pârâtei suma totală de 94.472,20 RON, astfel cum rezultă din facturile fiscale și ordinele de plată existente în copie la dosar, iar aceasta din urmă a predat rapoartele întocmite, fiind semnate în acest sens procesele-verbale de predare din data de 20.02.2009, respectiv 23.03.2009.

La data de 22.05.2009, S.C. C. S.A., în calitate de beneficiar, a încheiat cu S.C. D. S.R.L., în calitate de prestator, contractul nr. x, având ca obiect evaluarea patrimonială a sucursalelor sale din Giurgiu, Unitatea Centrală București, Arad, București, Constanta, Galați, Valea lui Mihai, Oradea, Constanța și Iași, raportul de evaluare urmând a fi utilizat de către beneficiar pentru înregistrarea activelor evaluate în contabilitatea proprie; în baza acestui contract, executantul a întocmit o serie de rapoarte de evaluare.

La data de 09.09.2009, A.N.A.F., prin procesul-verbal de contravenție nr. x, a dispus sancționarea contravențională a S.C. C. S.A., cu amendă în cuantum de 900 RON, pentru nerespectarea reglementarilor emise de Ministerul Finanțelor Publice cu privire la depunerea la unitățile teritoriale ale M.F.P. a situațiilor financiare anuale, respectiv la 31.12.2008, acestea fiind depuse cu întârziere, la data de 24.06.2009.

A notat tribunalul și că, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, la data de 17.12.2009 a fost înregistrată fuziunea S.C. A. S.A., în calitate de societate absorbantă cu S.C. C. S.A., în calitate de societate absorbită.

În continuare, a luat act că, astfel cum rezultă din acțiunea formulată și precizată de către reclamantă, aceasta solicită, pe de o parte, suma de 99.795,50 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor achitate conform contractului de prestări servicii nr. x/28.01.2009, în temeiul răspunderii civile contractuale, iar pe de altă parte, suma de 900 RON, reprezentând amendă, în temeiul răspunderii civile delictuale.

Subliniind că instanța este ținută de limitele învestirii, respectiv de obiectul și cauza cererii de chemare în judecată, conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ., tribunalul a reținut că reclamanta nu solicită repararea prejudiciului pretins cauzat de către pârâtă prin executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, ci solicită restituirea sumei achitate cu titlu de preț al serviciilor. Or, în ipoteza în care reclamanta s-a considerat nemulțumită de prestațiile efectuate de pârâtă, aceasta putea să solicite fie rezoluțiunea contractului și repunerea în situația anterioară, respectiv restituirea sumei achitate cu titlu de preț, fie menținerea contractului și, în temeiul acestuia, obligarea pârâtei la plata prejudiciului produs. Cum, în cauză, reclamanta a ales să opteze pentru menținerea contractului, fără însă a solicita repararea prejudiciului produs prin executarea defectuoasă a prestațiilor, ci restituirea prețului achitat, prima instanță a apreciat că, atât timp cât contractul a rămas în ființă, nu există niciun temei pentru restituirea prețului achitat, acesta fiind în mod legitim păstrat de pârâtă în temeiul contractului și al prestațiilor efectuate.

Tribunalul a înlăturat susținerile reclamantei, în sensul că prevederea contractuală de la art. 7 lit. d) din convenția încheiată de părți are natura juridică a unei clauze penale, reținând că analiza conținutului clauzei sus-menționate relevă că părțile nu au evaluat anticipat cuantumul daunelor interese, ci au stabilit limita maximă a acestora, astfel că aceasta are natura unei clauze de limitare a răspunderii; așa fiind, această clauză nu se impune instanței pentru stabilirea prejudiciului suferit de către reclamanta, ci acesta trebuie determinat pe bază de probe, fiind stabilită doar limita maximă a sumei la care poate fi obligată partea care nu își execută obligațiile.

În acest context, a reținut că reclamanta nu a solicitat și nici nu a dovedit contravaloarea prejudiciului suferit, ci a pretins restituirea prețului achitat în temeiul contractului; or, clauza stipulată la art. 7 lit. d) din contract nu conferă reclamantei dreptul de a solicita restituirea prețului, în lipsa pronunțării rezoluțiunii contractului.

Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că este neîntemeiată cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata sumei de 99,795,50 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de evaluare active, achitată de reclamantă conform contractului de prestări servicii nr. x/28.01.2009.

Cât privește suma de 900 RON, tribunalul, subliniind că răspunderea civilă delictuală are caracter subsidiar față de cea contractuală, putând interveni doar în lipsa unui contract încheiat între părți, a reținut că, în speță, între părți s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. x/28.01.2009, astfel că reclamanta nu poate solicita alte sume în temeiul răspunderii civile delictuale.

Pe de altă parte, a apreciat că, și dacă s-ar reține că reclamanta și-a întemeiat cererea privind suma de 900 RON și pe răspunderea civilă contractuală, aceasta nu a făcut dovada prejudiciului, respectiv a achitării efective a acestei sume, cu titlu de amendă.

Constatând că reclamanta a căzut în pretenții, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a dispus obligarea acesteia la plata către pârâtă a sumei de 11.739 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe și încheierii de ședință din 12.03.2013, prin care tribunalul a respins proba cu expertiză, ca nefiind utilă cauzei, S.C. A. S.A. a declarat apel, solicitând anularea acestora și trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanțe.

Prin decizia civilă nr. 311/2013, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul și a obligat apelanta la plata către intimată a sumei de 3.150 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recursul declarat de S.C. A. S.A. împotriva sus-menționatei decizii a fost admis prin decizia nr. 2435/26.06.2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă; decizia recurată a fost casată, iar cauza a fost trimisă, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut, în esență, că, în realitate, așa cum rezultă din cererea introductivă, reclamanta nu a formulat o simplă cerere de restituire a prețului plătit în baza contractului, ci și-a evaluat cuantumul prejudiciului pretins produs de pârâtă prin neîndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor contractuale, la suma achitată în baza contractului de prestări servicii derulat între părți.

De asemenea, instanța de recurs a apreciat că situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită în fazele procesuale anterioare, reținând că referirile generice la lipsa unor elemente concrete care să releve caracterul necorespunzător al serviciilor prestate de pârâtă, la lipsa dovezilor și la faptul că raportul de evaluare a fost primit fără obiecțiuni - deși reclamanta nu are expertiză în domeniu, acesta fiind și motivul pentru care a apelat la serviciile unei firme specializate și pentru care, imediat ce a primit refuzul și punctul de vedere abilitat al auditorului s-a adresat pârâtei și apoi instanței - nu sunt de natură a echivala cu o cercetare a fondului pricinii.

În rejudecare, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 1264/17.12.2014, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă, a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Prin decizia nr. 1239/06.05.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei sus-menționate, a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Prin decizia civilă nr. 2116A/20.12.2016, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în rejudecare, a respins ca nefondat apelul și a obligat apelanta la plata către intimată a sumei de 17.018,88 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, curtea de apel, notând că autoarea căii de atac a criticat încheierea de ședință din data de 12.03.2013, prin care prima instanță a respins proba cu expertiză, a apreciat că aceste critici au devenit lipsite de relevanță, atât timp cât, în rejudecare, a fost administrată proba cu expertiză evaluatorie, la dosar fiind depus raportul de expertiză.

În ceea ce privește criticile aduse sentinței civile nr. 3396/24.03.2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, instanța de apel a reținut, cu titlu preliminar că, raportat la principiul de drept tantum devolutum quantum appellatum, efectul devolutiv nu vizează toate problemele de fapt și de drept care s-au invocat înaintea primei instanțe, ci numai acelea care sunt criticate de apelantă.

În acest sens, a reținut că apelanta a formulat critici numai în privința soluției de respingere a cererii de obligare a pârâtei la plata sumei de 23.618 euro, astfel că cele statuate de prima instanță cu privire la caracterul neîntemeiat al cererii privind obligarea pârâtei la plata sumei de 900 RON se opun nu numai părților, dar și instanței de apel, cu putere de lucru judecat.

În continuare, analizând cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 23.618 euro (echivalentul a 99.795,50 RON) a reținut că, pentru ca o astfel de cerere să fie admisă trebuie îndeplinite următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, care constă în nerespectarea unei obligații contractuale, dacă prin aceasta s-a adus atingere unui drept subiectiv patrimonial al creditoarei (ipoteza susținută de apelanta-reclamantă în speță); existența unui prejudiciu patrimonial în care se concretizează această atingere; raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția celui care a săvârșit fapta ilicită.

În ceea ce privește fapta ilicită, curtea de apel a notat că reclamanta a imputat pârâtei întocmirea necorespunzătoare a raportului de evaluare contractat, raport care, potrivit propriilor susțineri, nu a putut fi folosit în procesul de fuziune, a evocat art. 2 din contractul încheiat de părți, care definește obiectul contractului și a apreciat că, în contra susținerilor pârâtei, din modul în care a fost stipulată obligația de reevaluare a activelor fixe și imobilizărilor corporale, în conformitate cu standardele naționale și internaționale de evaluare, în vederea înregistrării în contabilitate, precum și în vederea fuziunii, rezultă că aceasta este una de rezultat.

Instanța de apel a evocat dispozițiile art. 1073 C. civ., potrivit cărora creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare și a notat că, în susținerea executării necorespunzătoare a obligațiilor, reclamanta a invocat faptul că raportul de evaluare întocmit de pârâtă nu a fost acceptat de auditorul său și, cu toate că au fost solicitate explicații în legătură cu problemele ridicate, pârâta nu a înțeles să furnizeze clarificările necesare.

În acest context, a constatat că înscrisul denumit "analiza raportului de evaluare", depus în susținerea cererii de chemare în judecată, cuprinde, potrivit mențiunilor din cuprinsul său, o analiză a raportului de evaluare a activelor imobilizate ale S.C. C. S.A. la data de 31.12.2008.

Sub un prim aspect, a apreciat curtea de apel că, deși acesta poartă mențiunea "tradus din limba engleză", iar la dosar se află și exemplarul în limba engleză, acest înscris nu poate fi reținut ca justificând pretențiile reclamantei, dat fiind faptul că exemplarul în limba engleză nu este semnat. Pe cale de consecință, împrejurarea că traducerea poartă mențiunea "conform cu originalul", condiție a certificării de către parte a traducerii unui înscris dintr-o limbă străină impusă de dispozițiile art. 112 alin. (4) C. proc. civ., nu conferă valoare probatorie înscrisului invocat de apelanta-reclamantă.

Sub un al doilea aspect, a apreciat că, și analizând înscrisul, acesta nu poate fi reținut ca făcând, prin el însuși, dovada susținerilor reclamantei referitoare la întocmirea necorespunzătoare de către pârâtă a raportului de evaluare. Aceasta, deoarece este un înscris care, potrivit mențiunilor din cuprinsul său, emană de la un terț, aflat probabil în raporturi juridice cu reclamanta, astfel că nu este opozabil pârâtei.

A subliniat instanța de apel că, și în urma coroborării acestui înscris cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză în fața primei instanțe și în apel, nu se poate conchide că pârâta a întocmit necorespunzător raportul de evaluare.

În acest context, a menționat că în cursul soluționării cauzei în apel, în rejudecare, a fost încuviințată proba cu expertiză evaluatorie, expertul desemnat în cauză arătând, pentru termenul de judecată din 13.09.2016, că raportul care se află depus la dosarul cauzei nu este complet, împrejurare față de care s-a solicitat părților să-l predea în formă integrală, însă această obligație nu a fost îndeplinită până la finalizarea dezbaterilor în fața instanței de apel, acestea arătând că nu sunt în măsură să comunice aceste înscrisuri; așa fiind, până la finalizarea dezbaterilor în fața instanței de apel nu a fost depus la dosar raportul de evaluare întocmit de pârâtă în formă integrală, materialul fiind reconstituit parțial.

Curtea de apel, raportat la concluziile raportului de expertiză dispusă în cauză, a reținut că, deși la întocmirea acestuia materialul de comparație a fost incomplet, expertul a răspuns obiectivelor stabilite de instanță.

Astfel, subsumat primului obiectiv în cadrul căruia i s-a solicitat să stabilească măsura în care evaluarea imobilelor prin metoda comparației a fost corect aplicată, în conformitate cu standardele de evaluare existente la data efectuării raportului de evaluare, expertul a arătat că alegerea valorii a fost justificată și s-a ales comparabila cu corecția totală brută cea mai mică.

Răspunzând la obiectivul nr. 3, în cadrul căruia s-a solicitat să se verifice măsura în care în cadrul metodei comparației de piață de stabilire a valorilor terenurilor a fost stabilită în mod corect o corecție pentru negociere, în cuantum de 5% din prețul pieței, față de momentul efectuării expertizei - decembrie 2008, expertul a apreciat că o marjă de negociere medie a ofertelor de vânzare de terenuri de circa 5%, pentru data de 31.12.2008, este rezonabilă.

Analizând obiectivul nr. 4, expertul nu a putut formula o opinie cu privire la adecvarea și relevanța aparentă a datelor și ale ajustărilor informațiilor, dar a apreciat că metodele de evaluare sunt adecvate scopului evaluării.

Totodată, apreciind asupra concordanței metodelor aplicate în raport cu standardele naționale și internaționale de evaluare, în cadrul obiectivului nr. 5, expertul a arătat că cele două metode folosite în raport sunt conforme cu Standardele Internaționale de Evaluare - Standarde ANEVAR, valabile la data evaluării.

În acest context, curtea de apel a reținut că, raportat la concluziile exprimate în cuprinsul raportului de expertiză, nu poate reține că raportul de evaluare întocmit de pârâtă a fost întocmit necorespunzător astfel că, nu poate reține că pârâta și-a executat necorespunzător obligațiile contractuale.

A apreciat instanța de prim control judiciar că împrejurarea că obiectivelor nr. 2, 6 și 7 nu li s-a putut răspunde, din cauza materialului de comparație incomplet, nu este aptă să conducă spre concluzia că raportul întocmit de pârâtă a fost necorespunzător, deoarece, câtă vreme prin acțiune reclamanta a învestit instanța cu o cerere de obligare a pârâtei la plata cuantumul prejudiciului pretins produs de pârâtă prin neîndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor contractuale, revenea acesteia, conform art. 1169 C. civ., obligația de a face dovada îndeplinirii în cauză a condițiilor răspunderii contractuale; or, reclamanta nu a prezentat în mod complet raportul apreciat ca fiind întocmit necorespunzător, pentru a putea fi analizat de expertul desemnat.

Curtea de apel a înlăturat susținerea apelantei conform căreia, în temeiul art. 5.3.5 și 5.3.6 din Codul deontologic al evaluatorilor, pârâtei îi revenea obligația de a întocmi un dosar de lucru în format de hârtie pe care să îl păstreze cel puțin 5 ani de zile, având în vedere că aceasta era prima chemată de dispozițiile legale să își demonstreze pretențiile formulate.

Reținând că, și în lipsa materialului de comparație în formă integrală, probatoriul administrat în cauză (expertiza) nu a confirmat susținerea apelantei- reclamante, în sensul că raportul de evaluare a fost întocmit necorespunzător de pârâtă, curtea de apel a apreciat că nu se poate reține în sarcina acesteia din urmă săvârșirea unei fapte care să atragă răspunderea sa contractuală.

A subliniat instanța de prim control judiciar că, întrucât condițiile răspunderii contractuale trebuie îndeplinite cumulativ, iar în cauză nu s-a conturat în sarcina pârâtei săvârșirea faptei ilicite, constând în întocmirea necorespunzătoare a raportului de evaluare, soluția primei instanțe de respingere a cererii de chemare în judecată este legală și temeinică.

Reținând culpa apelantei-reclamante în promovarea litigiului, curtea de apel a obligat-o la plata către intimată a sumei de 17.018,88 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.A. a declarat recurs, solicitând, în principal, modificarea sa, în sensul admiterii apelului, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată, iar, în subsidiar, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași curți de apel, întrucât instanța de prim control judiciar a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului; a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, a reiterat situația de fapt și istoricul litigiului și a arătat că hotărârea atacată a fost pronunțată cu nesocotirea art. 46 Codul comercial, fiind astfel incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar și că instanța de apel a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, arătând că înțelege să subsumeze această critică motivului de casare prevăzut de art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că, deși a conchis în sensul că obligația asumată de intimată era una de rezultat, instanța de apel a înlăturat din cadrul probatoriului documentul transmis de auditorul său, care proba tocmai neexecutarea obligației de rezultat, apreciind că nu are nicio valoare probatorie, întrucât nu este semnat și emană de la un terț, astfel că nu este opozabil intimatei.

În opinia recurentei, această constatare a curții de apel este nelegală, iar înlăturarea acestei probe s-a făcut cu încălcarea art. 46 Codul comercial, potrivit căruia obligațiile comerciale se probează prin orice mijloace de probă admise de legea civilă.

În continuare, a arătat că, în speță, raporturile contractuale au fost încheiate între comercianți, fiind incidente astfel dispozițiile art. 46 Codul comercial, dar și că documentul înlăturat emană de la auditorul său, care a detaliat deficiențele raportului de evaluare întocmit de intimată, analiza acestuia fiind transmisă în cadrul unei ample corespondențe electronice pe seama respectivelor deficiențe, purtată atât între părți, cât și între părți și auditor.

A subliniat recurenta că auditorul nu este un terț, chiar intimata recunoscându-i calitatea, împrejurare evidențiată și de corespondența purtată, în cadrul căreia intimata i-a solicitat expres să îi transmită solicitările de completare ale auditorului, pentru a le putea soluționa.

De asemenea, a susținut că, și în măsura în care documentul nu este semnat, acesta are cel puțin valoarea probatorie a unui început de dovadă scrisă.

Recurenta a criticat decizia atacată și prin prisma faptului că instanța de apel a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, arătând că aceasta nu i-a analizat criticile aduse raportului de evaluare, aplicând niște dispoziții legale unei situații de fapt incomplet și greșit stabilite.

Recurenta a evocat dispozițiile art. 969 C. civ., potrivit cărora convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante și a subliniat că, potrivit art. 160 din Legea nr. 31/1990, auditorul certifică situațiile financiare și verifică respectarea reglementărilor legale în procesul de evaluare a patrimoniului societății pe acțiuni.

Or, auditorul a analizat raportul de evaluare întocmit de intimată, în cadrul obligației de rezultat asumată contractual și a conchis în sensul că rezultatele acestuia nu sunt apte a fi înscrise în contabilitate.

În continuare, a prezentat cele reținute de auditor, subliniind că aceleași critici au fost formulate și prin cererea de chemare în judecată, în vederea justificării neexecutării de către intimată a obligațiilor sale.

A susținut recurenta că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra afirmațiilor sale, ci cu privire la alte aspecte; astfel, nu a analizat cele mai importante critici aduse raportului de evaluare, reținute de auditor în analiza sa, care a fost înlăturată în mod nelegal din cadrul probatoriului și nu a intrat în cercetarea fondului, pronunțându-se cu privire la altceva decât i s-a cerut.

În opinia recurentei, această soluție este nelegală, cu atât mai mult cu cât și expertul desemnat de instanță a reținut cele învederate de ea și de auditor, în sensul că nu sunt indicate comparabilele folosite pentru evaluarea terenurilor, că nu au fost explicate corecțiile aplicate și că metoda capitalizării veniturilor din chirii nu a fost corect aplicată.

În final, cu privire la argumentul instanței de apel conform căruia raportul de evaluare întocmit de intimată nu a fost depus integral, a arătat că instanța nu a avut în vedere mărturisirea judiciară a intimatei, cuprinsă în întâmpinarea depusă în fața Judecătoriei Sectorului 2 București, în sensul că raportul de evaluare integral a avut 2 volume și aproximativ 300 de pagini.

La 04.04.2017 intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, însă raportat doar la primul motiv de recurs.

Astăzi, în ședință publică, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului, întemeiată pe dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., asupra căreia reține următoarele:

Potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, dezvoltarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază, cu raportare strictă și limitativă la cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

În speță, criticile pe care recurenta a înțeles să le subsumeze motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. relevă, în realitate, nemulțumirea sa față de modul de administrare sau interpretare a probelor și de stabilire a situației de fapt.

Toate argumentele expuse în cadrul acestei critici urmăresc doar o reevaluare a materialului probator și a situației de fapt; astfel, deși recurenta a invocat încălcarea art. 46 Codul comercial, în realitate, tinde tot la o reevaluare a probelor, în concret, a raportului întocmit de auditor.

Or, această probă a fost înlăturată motivat de curtea de apel și, mai mult, instanța de prim control judiciar a reținut că, și analizând înscrisul, acesta nu poate fi reținut ca făcând dovada susținerilor reclamantei referitoare la întocmirea necorespunzătoare de către pârâtă a raportului de evaluare, întrucât nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

A mai arătat recurenta că soluția instanței de apel este nelegală, cu atât mai mult cu cât și expertul desemnat de instanță a reținut cele învederate de ea și de auditor, în sensul că nu sunt indicate comparabilele folosite pentru evaluarea terenurilor, că nu au fost explicate corecțiile aplicate și că metoda capitalizării veniturilor din chirii nu a fost corect aplicată.

Totodată, cu privire la argumentul instanței de apel conform căruia raportul de evaluare întocmit de intimată nu a fost depus integral, a arătat că instanța nu a avut în vedere mărturisirea judiciară a intimatei, cuprinsă în întâmpinarea depusă în fața Judecătoriei Sectorului 2 București, în sensul că raportul de evaluare integral a avut 2 volume și aproximativ 300 de pagini.

Or, acestea sunt împrejurări de fapt, analizate de instanțele de fond prin prisma probatoriului administrat, care scapă însă cenzurii instanței de recurs, a cărei examinare este limitată, de însuși conținutul introductiv al art. 304 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de eventuală netemeinicie.

Astfel, deși pune în discuție aplicarea art. 46 Codul comercial și art. 969 C. civ., recurenta face trimitere doar la probe și la situația de fapt stabilită de instanțele de fond.

De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu au formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar indicarea celui reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a fost făcută doar formal.

În realitate, criticile recurentei relevă nemulțumirea ei față de modul de administrare sau interpretare a probelor ori față de modul de soluționare a litigiului în raport cu situația de fapt, însă ele nu răspund exigențelor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici ce pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Or, recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care privește analiza măsurii în care criticile aduse prin motivele de recurs, se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, recurenta nu dezvoltă critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ci se limitează la simpla afirmare a netemeiniciei și nelegalității deciziei atacate.

În alți termeni, față de considerentele precedente, se poate reține că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care Înalta Curte urmează a constata nule recursurile în conformitate cu art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Stabilind astfel culpa procesuală a recurentei, instanța supremă o va obliga, în temeiul art. 274 C. proc. civ., la plata către intimată a sumei de 3.028 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2116/A/20.12.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă la plată către intimata-pârâtă a sumei de 3.028 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 aprilie 2017.