ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 773/2020

Ședința publică din data de 29 aprilie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 22 martie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2017, S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună, în principal, obligarea pârâtei la plata sumei de 969.279,18 RON, cu titlu de preț facturat (incluzând si penalități) al contractului de prestări servicii înregistrat sub nr. x din 26 aprilie 2010, modificat și completat prin actul adițional nr. x din 19 octombrie 2012 (faza I), iar în subsidiar, să dispună obligarea pârâtei la plata aceleiași sume de 969.279,18 RON, cu titlu de daune-interese, echivalente prețului contractului faza I, și la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta S.C. B. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 15 decembrie 2017, instanța a unit cu fondul excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Prin sentința civilă nr. 4907 din 21 decembrie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 1951 din 12 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins ca nefondat apelul reclamantei S.C. A. S.R.L.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat recurs, solicitând casarea în tot a hotărârii instanței de apel și trimiterea cauzei către această instanță pentru o nouă judecată.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-reclamantă arată că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au făcut o confuzie gravă atunci când au soluționat cauza, ignorând faptul că proiectul a avut două faze, faza de finanțare (care a fost executată total și pentru care prețul a fost achitat parțial) și faza de implementare (pentru care au fost demarate lucrări care nu au fost achitate), iar prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat numai achitarea sumelor aferente fazei de finanțare.

Se mai arată că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, invocate de intimata-pârâtă prin întâmpinare, iar curtea de apel a respins criticile formulate în calea de atac, reținând că pârâta, care avea interes în susținerea acestei excepții, nu a formulat apel.

În cadrul unei alte critici se susține că, în mod greșit, instanța de fond a reținut că intimata a invocat în mod legitim excepția de neexecutare a contractului, dar a reținut și că, în cauză, nu a avut loc o neexecutare a obligațiilor contractuale din partea recurentei-reclamante, ci o executare necorespunzătoare. Instanța de apel a preluat acest raționament, dar a făcut confuzie între cele două faze ale proiectului și a motivat în sensul că deși prestată obligația, nu există vreun drept asupra prestației.

În opinia recurentei-reclamante, în mod greșit s-a reținut că aceasta și-ar fi executat în mod necorespunzător obligațiile contractuale, neaplicând corect prevederile contractuale referitoare la efectuarea plăților. Se mai arată că singura condiție contractuală pentru plata prețului serviciilor era notificarea din parte autorității contractante. Recurenta-reclamantă mai afirmă că documentația depusă a fost completă, că rezultatul evaluării acestei documentații a fost satisfăcător și că nu este răspunzătoare pentru întârzierile din procesul evaluare, contractare și demarare a contractului de finanțare dintre intimata-pârâtă și AM/OIE pentru argumentele de fapt pe care le enumeră în continuare în memoriul de recurs.

Recurenta-reclamantă mai arată că a făcut demersuri pentru a evita includerea în documentație a unor criterii care să atragă corecții financiare, dar propunerile făcute în acest sens au fost respinse de intimata-pârâtă și că prin înscrisurile depuse se dovedește că intimata-pârâtă nu și-a îndeplinit obligațiile de plată nici în raporturile cu alți furnizori și prestatori de servicii. Se mai susține că debitul reprezentând plata prețului pentru faza de finanțare a fost recunoscut de intimata-pârâtă și că invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. se justifică deoarece instanța de fond nu a soluționat excepția prescripției dreptului material la acțiune, aspect recunoscut și de către instanța de apel (pct. 6), iar aplicarea greșită a dreptului material de către instanța de apel atrage incidența pct. 8.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării, solicitând anularea recursului ca netimbrat, iar pe fond, respingerea acestuia.

Pe baza cererii de recurs și a întâmpinării depuse, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reținut că recursul declarat în prezenta cauză este nul.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2020, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Ambele părțile au depus puncte de vedere cu privire la raport, prin care recurenta-reclamantă a afirmat că recursul este admisibil, iar intimata-pârâtă a susținut concluziile raportului.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, constată că excepția netimbrării recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, nu este întemeiată și reține inexistența motivelor de nelegalitate, iar, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul, pentru următoarele argumente:

Cu privire la excepția netimbrării invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reține că prin adresa aflată la dosarul de recurs i s-a pus în vedere recurentei-reclamante să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 6.648,90 RON, taxă pe care aceasta a achitat-o astfel cum rezultă din chitanțele depuse la dosarul de recurs. Astfel recurenta-reclamantă și-a îndeplinit obligația de a timbra calea de atac formulată, aspect care a fost reținut și în raportul întocmit în cauză.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge excepția netimbrării cererii de recurs, invocată de intimata-pârâtă S.C. B. S.A. prin întâmpinare.

Cu privire la inexistența motivelor de nelegalitate, Înalta Curte reține prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. în sensul că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, precum și dezvoltarea lor.

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiția dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligația de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței care a pronunțat hotărârea atacată.

Văzând modul în care recurenta-reclamantă a înțeles să expună criticile aduse deciziei atacate, Înalta Curte observă că aceasta a înțeles să invoce ca motiv de nelegalitate nesoluționarea de către instanța de fond a excepția prescripției dreptului material la acțiune, restul acestor critici fiind subsumate de însăși recurenta unor motive de netemeinicie.

Mai reține Înalta Curte că, deși se invocă incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în memoriul de recurs se exprimă nemulțumiri cu privire la hotărârea instanței de fond (în ceea ce privește nesoluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune), ceea ce nu constituie un aspect de nelegalitate care să poată fi analizat în calea extraordinară de atac a recursului.

În ceea ce privește aplicarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cererea de recurs nu se indică norma de drept material pe care curtea de apel a interpretat-o sau a aplicat-o greșit, ci se invocă aspecte de fapt, cum ar fi executarea sau nu a obligațiilor de către recurenta-reclamantă, condițiile care trebuiau îndeplinite pentru a fi exigibilă obligația de plată a prețului contractului și pentru care anume fază a proiectului era datorat acest preț, depunerea și evaluarea documentației întocmite, executarea cu întârziere a obligațiilor, conduita intimatei-pârâte în raporturile cu alți prestatori de servicii. Toate aceste aspecte de fapt au fost analizate în cadrul etapelor devolutive ale acțiunii civile și ele nu mai pot fi reanalizate în stadiu procesual al recursului, în cadrul căruia se poate face exclusiv o analiză a motivelor de nelegalitate și nu se poate rejudeca fondul pricinii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția netimbrării invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1951 din 12 octombrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată astăzi, 29 aprilie 2020, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.