ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4535/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, la data de 17 noiembrie 2008, reclamanta SC D.I.C. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC G.G.S.A. SRL, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 151.313,16 lei, reprezentând remunerația datorată în temeiul contractului de prestări servicii încheiat de părți la 1 februarie 2007. Reclamanta a motivat că în temeiul contractului de prestări servicii încheiat la data de 1 februarie 2007 a prestat pentru pârâtă asistență în gestionarea administrativă contra unei remunerații de 2990 Euro lunar, pârâta neachitând în totalitate serviciile prestate, înregistrând un debit de 151.313,16 lei.

Prin sentința comercială nr. 13832 din 3 decembrie 2009, Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei, reținând că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea obligațiilor asumate în calitate de prestator, în condițiile în care toate operațiunile pretins efectuate, referitoare la obținerea unui împrumut de la B.R.D., înregistrarea unui punct de lucru la O.R.C. Ilfov, încheierea unor contracte de arendă, achiziționarea de servicii și utilaje agricole, au fost realizate de către dl. J.Y.C.C., în nume propriu, ca persoană fizică și nu în calitate de reprezentant al societății reclamante. Apelul declarat de reclamantă a fost respins prin decizia comercială nr. 346 din 7 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, instanța de apel confirmând dezlegarea dată de către instanța fondului, apreciind că demersurile efectuate de dl. J.Y.C.C.

în numele pârâtei, în fața unor autorități, nu dovedesc prin ele însele că acesta ar fi acționat în calitate de reprezentant al societății reclamante, aspect reținut și de faptul că, potrivit contractului de prestări servicii încheiat între părți, pentru orice activitate întreprinsă de reclamantă, era necesară o cerere din partea pârâtei, împrejurare care nu a fost dovedită de reclamantă. Prin decizia nr. 2402 din 21 iunie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursul declarat de reclamanta SC D.I.C. SRL, a casat decizia comercială nr. 346 din 7 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru stabilirea corectă a situației de fapt și a voinței reale a părților pe aspectele esențiale care nu au fost clarificate pentru o bună aplicare a dispozițiilor art. 969 C. civ.

La judecarea apelului, reclamanta a depus înscrisuri și concluzii scrise. Prin decizia civilă nr. 501 de la 19 decembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis apelul declarat de SC D.I.C. SRL și a schimbat în tot sentința comercială nr. 13832 din 3 decembrie 2009 în sensul că a admis cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 151.313,16 lei reprezentând contravaloare prestări servicii și a dobânzii legale, pe perioada 17 ianuarie 2008 - 28 ianuarie 2009, în sumă de 17.921,53 lei și în continuare până la achitarea integrală a debitului. A fost obligată intimata-pârâtă la plata sumei de 6417,5 lei taxă judiciară de timbru în fond și apel.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele: Între părți s-a încheiat la 1 februarie 2007 contractul de prestări servicii având ca obiect de activitate acordarea de asistență S.G.G.S.A. SRL în gestionarea administrativă prin SC D.I.C. SRL, societate care are, la rândul său, ca obiect de activitate, printre altele, facilitarea, în derularea și ghidarea, precum și consilierea societăților românești conduse de francezi, în sistemul administrativ românesc. În temeiul acestui contract, prestatorul a emis două facturi fiscale, nr. 01 din 28 decembrie 2007 și nr. 02 din 17 ianuarie 2008. Prin încheierea contractului de prestări servicii, părțile au urmărit executarea acestui contract în scopul obținerii de avantaje reciproce, iar faptul că atât beneficiarul, cât și prestatorul nu și-au transmis solicitările și respectiv, serviciile prestate cuantificate lunar, în formă scrisă, nu este de natură a lipsi de efecte contractul.

Din înscrisurile depuse rezultă că serviciile asumate de prestator au fost efectuate, importantă fiind relevanța acestora pentru beneficiar și nu cantitatea sau numărul acestora, sens în care reclamanta a emis cele două facturi, factura emisă în decembrie 2007 fiind returnată ca „inacceptabilă în forma actuală”, în condițiile în care la data de 1 decembrie 2007, urmare a emiterii facturii proformă nr. l din 1 decembrie 2007 pentru suma de 39,151 Euro, pârâta achită reclamantei, prin reprezentantul legal al acesteia, dl. J.Y.C.C., suma de 11.000 Euro, reprezentând acont în bani din arendă. Prin efectuarea acestei plăți parțiale în contul serviciilor încheiate la 1 februarie 2007 pârâta a acceptat plata serviciilor prestate și facturate de către reclamantă, refuzând însă în mod nejustificat achitarea integrală a acestora.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta SC G.G.S.A. SRL, invocând următoarele motive de nelegalitate: Mandatele comerciale au ca părți persoane fizice și nu persoane juridice și în baza acestor mandate au fost realizate o serie de demersuri pe lângă diferite autorități. Actele pe care le invocă reclamanta-intimată nu sunt efectuate în baza contractului de prestări servicii, ci sunt efectuate în baza contractului de mandat, iar instanța de apel nu a motivat acest aspect, în cauză fiind întrunite cerințele art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Din probele administrate în cauză nu rezultă că există vreo solicitare din partea recurentei către intimată pentru acordarea de asistență în gestionarea administrativă.

Sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și se arată că în situația în care mandatele comerciale sunt interpretate și prin prisma art. 970 alin. (2) C. civ., soluția corectă este contrară celei la care s-a oprit instanța. În mod eronat s-a reținut că prin efectuarea plății parțiale în contul serviciilor încheiate la data de 1 februarie 2007 pârâta-recurentă a acceptat plata serviciilor prestate și facturate. Înscrisul sub semnătură privată nu poate reprezenta o dovadă a plății între cele două societăți comerciale. În contabilitatea SC D.I.C. SRL au fost înregistrate cele două facturi, dar nu se face nicio referire la înregistrarea în contabilitate a plății de 10.000 Euro. Pe de altă parte, plata celor 10.000 Euro nu a fost înregistrată nici în contabilitatea SC G.G.S.A.

SRL. În cauză, intimata SC D.I.C. SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. De asemenea, a invocat nulitatea recursului în conformitate cu dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Înalta Curte apreciază că în cauză, motivele de nelegalitate invocate de recurentă se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., astfel că excepția nulității recursului urmează a fi respinsă. Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarelor considerente: Hotărârea atacată a stabilit în mod corect situația de fapt, respectând în întregime dispozițiile trasate prin decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2402 din 21 iunie 2011. Recurenta nu a dovedit că demersurile dl. J.Z.C.C.

au fost efectuate în baza mandatelor cu titlu gratuit. Ca atare, în mod corect s-a reținut că suma de 35.000 lei a fost plătită ca și remunerație în baza contractului de prestări servicii. Decizia recurată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat anumite susțineri ale părților, fiind respectate pe deplin dispozițiile art. 261 C. proc. civ. Așa fiind, în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

Susținerea recurentei că plata sumei de 35000 lei nu reprezintă o plată în temeiul contractului de prestări servicii, ci doar o plată între persoane fizice nu poate fi primită, această problemă fiind dezlegată cu autoritate de lucru judecat de către Judecătoria Brașov, prin sentința civilă nr. 12363 din 28 octombrie 2001. Prin efectuarea acestei plăți, recurenta a recunoscut și acceptat plata serviciilor prestate și facturate, însă a refuzat plata integrală a serviciilor. În cauză, s-a tăcut dovada serviciilor prestate, respectiv a demersurilor întreprinse de dl. J.Y.C.C., în calitate de reprezentant legal al SC D.I.C. SRL. Aceste servicii nu puteau fi prestate decât prin intermediul unui reprezentant persoană fizică a societății intimate, care trebuia să se deplaseze la instituțiile abilitate să rezolve problemele recurentei.

În cauză s-a tăcut o corectă aplicare a legii, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu există motive de nelegalitate care să impună modificarea sau casarea hotărârii atacate și pe, cale de consecință, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului. Respinge recursul declarat de pârâta SC G.G.S.A. SRL împotriva deciziei civile nr. 501 din 19 decembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V- a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 15 noiembrie 2012.