ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2402/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Obiectul cauzei și hotărârea pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială ca primă instanță. Reclamanta SC D.I. SRL a solicitat, prin acțiunea introductivă, înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 17 noiembrie 2008 obligarea pârâtei SC G.G.S.A. SRL la plata sumei de 151.316,16 RON reprezentând remunerația datorată în temeiul contractului de prestări servicii încheiat de părți la 01 februarie 2007. Potrivit reclamantului prin contractul de prestări servicii încheiat la 01 februarie 2007 s-a obligat în calitate de prestator să acorde asistență societății pârâte în gestionarea administrativă contra unei remunerații de 2.990 euro pe lună, remunerație care nu a fost achitată în totalitate, pârâta înregistrând un debit de 151.313,61 RON.

În cauză pârâta s-a apărat invocând neîndeplinirea de către prestator a obligațiilor asumate prin contract. Prin Sentința comercială nr. 13832 din 3 decembrie 2009 Tribunalul București, secția comercială, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de societatea reclamantă reținând din analiza probatoriilor cu înscrisuri și interogatoriu administrate că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea obligațiilor asumate în calitate de prestator în condițiile în care toate operațiunile pretinse efectuate, conform actelor depuse, referitoare la obținerea unui împrumut de la B.R.D., înregistrarea unui punct de lucru la Oficiul Registrului Comerțului Ilfov, încheierea unor contracte de arendă, achiziționarea de semințe și utilaje agricole, au fost realizate de Dl. J.Y.C., în nume propriu, ca persoană fizică și nu în calitate de reprezentant al societății prestatoare.

II. Apelul În cauză reclamanta a declarat apel pentru motive de nelegalitate și netemeinicie susținând în esență că societatea prin reprezentantul său legal Dl. J.Y.C. a pus la dispoziția pârâtei experiența și cunoștințele necesare în vederea rezolvării tuturor problemelor apărute pe parcursul derulării contractului, aspecte demonstrate cu înscrisuri existente la dosar care atestă demersurile întreprinse în numele societății pârâte de reprezentantul legal al societății prestatoare. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, astfel învestită, prin Decizia comercială nr. 346 din data de 7 iunie 2010 a respins ca nefondat apelul reclamantei. Instanța de apel confirmă dezlegarea dată de instanța fondului, apreciind că reclamanta nu a dovedit efectuarea serviciilor la care s-a obligat, deoarece demersurile efectuate de dl. J.Y.C.

în numele pârâtei, în fața unor autorități, nu dovedesc, prin ele însele că acesta ar fi acționat în calitate de reprezentant al societății reclamante. În sprijinul acestei concluzii, instanța reține că din contractul de prestări servicii rezultă și faptul că orice activitate întreprinsă de reclamantă presupunea o cerere din partea pârâtei, pentru o sarcină concretă, împrejurare care nu a fost dovedită de reclamantă în privința tuturor demersurilor pretins efectuate în temeiul contractului. Totodată instanța de apel apreciază că înscrisul sub semnătură privată datat 1 decembrie 2008, în temeiul căreia reclamanta susține că a primit în contul remunerației datorate potrivit contractului de prestări servicii suma de 35.000 RON, nu are nicio forță probantă, în condițiile în care din cuprinsul său nu rezultă persoana care a efectuat plata și cea care a primit-o.

III. Recursul. Motivele de recurs. Împotriva acestei decizii, societatea reclamantă a declarat recurs la data de 10 august 2010, în termen legal, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., vizând interpretarea greșită a contractului de prestări servicii încheiat cu pârâta și pe cale de consecință încălcarea dispozițiilor art. 969 C. civ., motive, în temeiul cărora a solicitat modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței pronunțate de tribunal și pe fond admiterea acțiunii introductive astfel cum a fost formulată. În argumentarea criticilor formulate recurenta a susținut că potrivit contractului încheiat cu pârâta, s-a obligat să acorde asistență juridică în gestionarea administrativă a societății, sens în care a întreprins pe perioada derulării contractului o serie de demersuri în numele pârâtei la autoritățile statului, demersuri atestate de înscrisurile depuse la dosar.

Potrivit recurentei, în vederea reprezentării societății pârâte în fața autorităților, a fost necesară împuternicirea reprezentantului reclamantei, dl. J.Y.C., procurile speciale acordate acestuia având drept scop prestarea efectivă a serviciilor la care s-a obligat. Sub un alt aspect recurenta susține că plata sumei de 35.000 RON la data de 1 decembrie 2007 reprezintă o recunoaștere a serviciilor prestate, iar împrejurarea că această plată confirmată de reprezentantul pârâtei, ar fi vizat alte obligații, distincte de contractul de prestări servicii, nu a fost dovedită. Pentru aceste motive, recurenta consideră că ambele instanțe au încălcat dispozițiile art. 969 C. civ., exonerând pârâta de la plata remunerației datorate în temeiul unui contract necontestat și care nu a fost reziliat.

Recurenta a depus, în această fază procesuală, în condițiile prevăzute de art. 305 C. proc. civ., o traducere autorizată a înscrisului sub semnătură privată datat 1 decembrie 2007, precum și copii de pe Sentința comercială nr. 12.363/2010 a Judecătoriei Brașov, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 322 din 21 martie 2010 a Tribunalul Brașov, prin care a fost soluționat litigiul purtat între reprezentanții celor două societăți, în nume propriu, în legătură cu plata sumei de 35.000 RON. V. Asupra recursului. Înalta Curte verificând decizia atacată în contextul criticilor formulate, constată că, recursul declarat de societatea reclamantă, este fondat pentru considerentele ce urmează.

Deși instanța de apel confirma ca valabil încheiat contractul de prestări servicii consimțit de cele două părți semnatare la data de 1 februarie 2007 prin care societatea reclamantă în calitate de prestator se obligă să acorde beneficiarei asistență în gestionarea activității cotidiene de administrare pe o perioadă de 12 luni, contra unei retribuții lunare de 2.990 euro pe lună, dezlegarea dată în cauză întemeiată pe excepția de neexecutare o obligațiilor de către prestator, excepție invocată de către beneficiar în apărare, nu se fundamentează pe circumstanțele factuale și legale ale cauzei.

Sub un prim aspect, se impunea ca instanța de apel, din perspectiva caracterului devolutiv al apelului care implică o rejudecare a cauzei în fapt și în drept, să lămurească, în raport de prevederile contractului, modul în care părțile au înțeles să convină derularea contractului, față de conținutul art. 1 potrivit căruia beneficiarul va putea solicita, în orice moment, serviciile prestatorului, care se obligă să efectueze, într-un timp cât mai scurt, demersurile necesare.

Or, obiectul contractului, de asistență și consiliere în probleme administrative, permanentă, și termenii utilizați de părți, nu impun concluzia, reținută greșit de instanța de apel, în sensul necesității unei cereri scrise din partea beneficiarului, cerere în absența căreia, contractul ar fi lipsit de efecte, deoarece contravine naturii însăși a obligației asumate, distinct de faptul că părțile nu au condiționat plata retribuției lunare de prestarea unui anumit număr de servicii lunar care să fie contabilizat în baza cererii scrise a beneficiarei.

Sub un al doilea aspect, înscrisurile depuse de prestator atestă existența unor demersuri administrative, efectuate pe perioada de valabilitate a contractului, și, chiar dacă ele au fost întreprinse de dl. J.Y.C., în nume propriu, în condițiile în care această persoană este și reprezentantul legal al prestatorului, înlăturarea forței lor probante nu este argumentată temeinic, raționamentul instanței de apel fiind mai mult formal, în măsura în care nu pornește de la o analiză efectivă a obligațiilor asumate de fiecare parte. Considerentele teoretice expuse de instanță apar ca lipsite de suport faptic în absența examinării concrete a conținutului și semnificației pe planul executării a obligațiilor reciproce pe care le implică contractul.

Cu alte cuvinte, susținerea pârâtei în sensul că, demersurile dovedite cu înscrisurile administrate au fost întreprinse se dl. J.Y.C. ca persoană fizică în baza unor raporturi de mandat - distincte de contractul de prestări servicii, se impunea a fi cenzurată și lămurită de instanța de apel, în absența oricărei explicații rezonabile din partea pârâtei în sensul suprapunerii pentru aceeași activitate a contractului de prestări servicii, cu un contract distinct de mandat comercial acordat unei persoane fizice. Mai simplu spus, există o fractură logico-juridică, în apărarea pârâtei pe excepția de neexecutare a contractului, nelămurită de instanța de apel, rațiunea încheierii contractului de prestări servicii cu societatea prestatoare reprezentată de dl. J.Y.C., în condițiile existenței unui mandat comercial anterior dat d-lui.

J.Y.C. ca persoană fizică pentru aceleași operațiuni, nu se mai justifică, chestiune pe care pârâta nu a explicat-o. În legătură cu plata sumei de 35.000 RON în contul remunerației datorate în temeiul contractului de prestări servicii, instanța de apel, preia, fără nicio verificare și cu încălcarea art. 295 C. proc. civ. dezlegarea dată de prima instanță în sensul că nu se cunoaște cine a plătit această sumă și cine a încasat-o, deși potrivit celor consemnate în procesul-verbal de conciliere întocmit prealabil introducerii acțiunii, reprezentantul societății pârâte recunoaște că a plătit d-lui. J.Y.C. această sumă urmare unor raporturi personale cu acesta.

Or, din actele noi depuse în recurs, rezultă că această susținere a societății pârâte cu privire la plata sumei de 35.000 RON nu a fost confirmată de instanța judecătorească învestită cu cererea de restituire a sumei în temeiul îmbogățirii fără justă cauză, cele statuate cu autoritățile de lucru judecat pe acest aspect, prin Sentința civilă nr. 12363/2010 a Judecătoriei Brașov, rămasă irevocabilă, având o valoare probatorie incontestabilă și în prezenta cauză. Pentru rațiunile înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va admite prezentul recurs și va casa decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru stabilirea corectă a situației de fapt și a voinței reale a părților, pe aspectele esențiale sus-menționate și care nu au fost clarificate pentru o aplicare corectă a dispozițiilor art. 969 C. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC D.I. SRL București împotriva Deciziei comerciale nr. 346 din 7 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2011.