ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2402/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Obiectul cauzei și hotărârea pronunțată de Tribunalul

București, secția a VI-a comercială ca primă instanță.

Reclamanta SC D.I. SRL a solicitat,

prin acțiunea introductivă, înregistrată pe rolul Tribunalului București la

data de 17 noiembrie 2008 obligarea pârâtei SC G.G.S.A. SRL la plata sumei de

151.316,16 RON reprezentând remunerația datorată în temeiul contractului de

prestări servicii încheiat de părți la 01 februarie 2007.

Potrivit reclamantului prin

contractul de prestări servicii încheiat la 01 februarie 2007 s-a obligat în

calitate de prestator să acorde asistență societății pârâte în gestionarea

administrativă contra unei remunerații de 2.990 euro pe lună, remunerație care

nu a fost achitată în totalitate, pârâta înregistrând un debit de 151.313,61

RON.

În cauză pârâta s-a apărat invocând

neîndeplinirea de către prestator a obligațiilor asumate prin contract.

Prin Sentința comercială nr. 13832

din 3 decembrie 2009 Tribunalul București, secția comercială, a respins ca

neîntemeiată acțiunea formulată de societatea reclamantă reținând din analiza

probatoriilor cu înscrisuri și interogatoriu administrate că reclamanta nu a

dovedit îndeplinirea obligațiilor asumate în calitate de prestator în

condițiile în care toate operațiunile pretinse efectuate, conform actelor depuse,

referitoare la obținerea unui împrumut de la B.R.D., înregistrarea unui punct

de lucru la Oficiul Registrului Comerțului Ilfov, încheierea unor contracte de

arendă, achiziționarea de semințe și utilaje agricole, au fost realizate de Dl.

J.Y.C., în nume propriu, ca persoană fizică și nu în calitate de reprezentant

al societății prestatoare.

II. Apelul

În cauză reclamanta a declarat apel

pentru motive de nelegalitate și netemeinicie susținând în esență că societatea

prin reprezentantul său legal Dl. J.Y.C. a pus la dispoziția pârâtei experiența

și cunoștințele necesare în vederea rezolvării tuturor problemelor apărute pe

parcursul derulării contractului, aspecte demonstrate cu înscrisuri existente

la dosar care atestă demersurile întreprinse în numele societății pârâte de

reprezentantul legal al societății prestatoare.

Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială, astfel învestită, prin Decizia comercială nr. 346 din data de 7

iunie 2010 a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Instanța de apel confirmă dezlegarea

dată de instanța fondului, apreciind că reclamanta nu a dovedit efectuarea

serviciilor la care s-a obligat, deoarece demersurile efectuate de dl. J.Y.C.

în numele pârâtei, în fața unor autorități, nu dovedesc, prin ele însele că

acesta ar fi acționat în calitate de reprezentant al societății reclamante.

În sprijinul acestei concluzii,

instanța reține că din contractul de prestări servicii rezultă și faptul că

orice activitate întreprinsă de reclamantă presupunea o cerere din partea

pârâtei, pentru o sarcină concretă, împrejurare care nu a fost dovedită de

reclamantă în privința tuturor demersurilor pretins efectuate în temeiul

contractului.

Totodată instanța de apel apreciază

că înscrisul sub semnătură privată datat 1 decembrie 2008, în temeiul căreia

reclamanta susține că a primit în contul remunerației datorate potrivit

contractului de prestări servicii suma de 35.000 RON, nu are nicio forță

probantă, în condițiile în care din cuprinsul său nu rezultă persoana care a

efectuat plata și cea care a primit-o.

III. Recursul. Motivele de recurs.

Împotriva acestei decizii,

societatea reclamantă a declarat recurs la data de 10 august 2010, în termen

legal, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 9

C. proc. civ., vizând interpretarea greșită a contractului de prestări servicii

încheiat cu pârâta și pe cale de consecință încălcarea dispozițiilor art. 969

C. civ., motive, în temeiul cărora a solicitat modificarea hotărârii recurate

în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței pronunțate de

tribunal și pe fond admiterea acțiunii introductive astfel cum a fost

formulată.

În argumentarea criticilor formulate

recurenta a susținut că potrivit contractului încheiat cu pârâta, s-a obligat

să acorde asistență juridică în gestionarea administrativă a societății, sens

în care a întreprins pe perioada derulării contractului o serie de demersuri în

numele pârâtei la autoritățile statului, demersuri atestate de înscrisurile

depuse la dosar.

Potrivit recurentei, în vederea

reprezentării societății pârâte în fața autorităților, a fost necesară

împuternicirea reprezentantului reclamantei, dl. J.Y.C., procurile speciale

acordate acestuia având drept scop prestarea efectivă a serviciilor la care s-a

obligat.

Sub un alt aspect recurenta susține

că plata sumei de 35.000 RON la data de 1 decembrie 2007 reprezintă o

recunoaștere a serviciilor prestate, iar împrejurarea că această plată

confirmată de reprezentantul pârâtei, ar fi vizat alte obligații, distincte de

contractul de prestări servicii, nu a fost dovedită.

Pentru aceste motive, recurenta

consideră că ambele instanțe au încălcat dispozițiile art. 969 C. civ.,

exonerând pârâta de la plata remunerației datorate în temeiul unui contract

necontestat și care nu a fost reziliat.

Recurenta a depus, în această fază

procesuală, în condițiile prevăzute de art. 305 C. proc. civ., o traducere

autorizată a înscrisului sub semnătură privată datat 1 decembrie 2007, precum

și copii de pe Sentința comercială nr. 12.363/2010 a Judecătoriei Brașov, rămasă

irevocabilă prin Decizia nr. 322 din 21 martie 2010 a Tribunalul Brașov, prin

care a fost soluționat litigiul purtat între reprezentanții celor două

societăți, în nume propriu, în legătură cu plata sumei de 35.000 RON.

V. Asupra recursului.

Înalta Curte verificând decizia

atacată în contextul criticilor formulate, constată că, recursul declarat de

societatea reclamantă, este fondat pentru considerentele ce urmează.

Deși instanța de apel confirma ca

valabil încheiat contractul de prestări servicii consimțit de cele două părți

semnatare la data de 1 februarie 2007 prin care societatea reclamantă în

calitate de prestator se obligă să acorde beneficiarei asistență în gestionarea

activității cotidiene de administrare pe o perioadă de 12 luni, contra unei retribuții

lunare de 2.990 euro pe lună, dezlegarea dată în cauză întemeiată pe excepția

de neexecutare o obligațiilor de către prestator, excepție invocată de către

beneficiar în apărare, nu se fundamentează pe circumstanțele factuale și legale

ale cauzei.

Sub un prim aspect, se impunea ca

instanța de apel, din perspectiva caracterului devolutiv al apelului care

implică o rejudecare a cauzei în fapt și în drept, să lămurească, în raport de

prevederile contractului, modul în care părțile au înțeles să convină derularea

contractului, față de conținutul art. 1 potrivit căruia beneficiarul va putea

solicita, în orice moment, serviciile prestatorului, care se obligă să

efectueze, într-un timp cât mai scurt, demersurile necesare.

Or, obiectul contractului, de asistență

și consiliere în probleme administrative, permanentă, și termenii utilizați de

părți, nu impun concluzia, reținută greșit de instanța de apel, în sensul

necesității unei cereri scrise din partea beneficiarului, cerere în absența

căreia, contractul ar fi lipsit de efecte, deoarece contravine naturii însăși a

obligației asumate, distinct de faptul că părțile nu au condiționat plata

retribuției lunare de prestarea unui anumit număr de servicii lunar care să fie

contabilizat în baza cererii scrise a beneficiarei.

Sub un al doilea aspect,

înscrisurile depuse de prestator atestă existența unor demersuri

administrative, efectuate pe perioada de valabilitate a contractului, și, chiar

dacă ele au fost întreprinse de dl. J.Y.C., în nume propriu, în condițiile în care

această persoană este și reprezentantul legal al prestatorului, înlăturarea

forței lor probante nu este argumentată temeinic, raționamentul instanței de

apel fiind mai mult formal, în măsura în care nu pornește de la o analiză

efectivă a obligațiilor asumate de fiecare parte.

Considerentele teoretice expuse de

instanță apar ca lipsite de suport faptic în absența examinării concrete a

conținutului și semnificației pe planul executării a obligațiilor reciproce pe

care le implică contractul.

Cu alte cuvinte, susținerea pârâtei

în sensul că, demersurile dovedite cu înscrisurile administrate au fost

întreprinse se dl. J.Y.C. ca persoană fizică în baza unor raporturi de mandat -

distincte de contractul de prestări servicii, se impunea a fi cenzurată și

lămurită de instanța de apel, în absența oricărei explicații rezonabile din

partea pârâtei în sensul suprapunerii pentru aceeași activitate a contractului

de prestări servicii, cu un contract distinct de mandat comercial acordat unei

persoane fizice.

Mai simplu spus, există o fractură

logico-juridică, în apărarea pârâtei pe excepția de neexecutare a contractului,

nelămurită de instanța de apel, rațiunea încheierii contractului de prestări

servicii cu societatea prestatoare reprezentată de dl. J.Y.C., în condițiile

existenței unui mandat comercial anterior dat d-lui. J.Y.C. ca persoană fizică

pentru aceleași operațiuni, nu se mai justifică, chestiune pe care pârâta nu a

explicat-o.

În legătură cu plata sumei de 35.000

RON în contul remunerației datorate în temeiul contractului de prestări

servicii, instanța de apel, preia, fără nicio verificare și cu încălcarea art.

295 C. proc. civ. dezlegarea dată de prima instanță în sensul că nu se cunoaște

cine a plătit această sumă și cine a încasat-o, deși potrivit celor consemnate

în procesul-verbal de conciliere întocmit prealabil introducerii acțiunii,

reprezentantul societății pârâte recunoaște că a plătit d-lui. J.Y.C. această

sumă urmare unor raporturi personale cu acesta.

Or, din actele noi depuse în recurs,

rezultă că această susținere a societății pârâte cu privire la plata sumei de

35.000 RON nu a fost confirmată de instanța judecătorească învestită cu cererea

de restituire a sumei în temeiul îmbogățirii fără justă cauză, cele statuate cu

autoritățile de lucru judecat pe acest aspect, prin Sentința civilă nr.

12363/2010 a Judecătoriei Brașov, rămasă irevocabilă, având o valoare

probatorie incontestabilă și în prezenta cauză.

Pentru rațiunile înfățișate, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va admite prezentul

recurs și va casa decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la

aceeași instanță pentru stabilirea corectă a situației de fapt și a voinței

reale a părților, pe aspectele esențiale sus-menționate și care nu au fost

clarificate pentru o aplicare corectă a dispozițiilor art. 969 C. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC D.I. SRL București împotriva Deciziei comerciale nr. 346 din 7

iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, pe

care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 iunie 2011.