ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1650/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Prin cererea înregistrată la data de 05 august 2010 pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a civilă sub nr. 37414/3/2010, reclamanta SC C.M.T. SRL București a chemat în judecată pe pârâtă SC K.R.A. SRL București, solicitând instanței în temeiul dispozițiilor art. 969, 970, 996, 998 și 999 C. civ., art. 42 și 43 C. com. și art. 10.4 C. proc. civ. să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 120.421,52 RON datorată conform contractului de management din 01 februarie 2007, reprezentând contravaloarea facturii din 21 aprilie 2011 și parte din factura din 01 octombrie 2009, precum și la plata dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 25325 din 21 decembrie 2011, Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a admis în parte cererea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de 41.719,71 RON reprezentând comision vânzări aferent anului 2008 și a dobânzii legale calculate aferente acestui debit, de la data scadenței obligației, 01 octombrie 2009 până la data achitării integrale a debitului, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.532,6 RON. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut în esență că între părți, în cursul anului 2007, s-a încheiat o convenție nematerializată într-un înscris - (instrumentum probationis), în baza căreia reclamanta s-a obligat să presteze servicii de consultanță în favoarea pârâtei.

Pentru a determina clauzele convenției și modalitatea concretă de derulare a raporturilor, instanța a valorificat probator corespondența electronică depusă de reclamantă determinând astfel voința părților. în urma analizei materialului probator administrat, prima instanță raportându-se la obiectul cererii introductive, a reținut că pretențiile reclamantei vizează o parte din comisionul datorat în anul 2007 și comisioanele datorate pentru vânzările intermediate în cursul anilor 2008-2010, găsind întemeiate pretențiile acesteia doar în parte, în ceea ce privește comisionul aferent anului 2008. II. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta SC C.M.T. SRL București, cât și pârâta SC K.R.A.

SRL, ambele criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia civilă nr. 319 din 6 iulie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, învestită cu soluționarea căii ordinare de atac, a admis apelul reclamantei împotriva sentinței civile nr. 25325 din data de 21 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâta și la plata sumei de 2.480 RON reprezentând onorariu de avocat, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate, a anulat ca netimbrat apelul pârâtei și a respins cererea apelantei-reclamante de obligare a intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în apel, ca nefondată.

Instanța de prim control și-a argumentat soluția reținând ca întemeiat demersul reclamantei având în vedere că din materialul probator administrat în cauză a rezultat efectuarea cheltuielilor de judecată în primă instanță și prin achitarea onorariului de avocat. Referitor la apelul pârâtei, având în vedere că aceasta a fost legal citată cu mențiunea achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 1.414,183 RON și a unui timbru judiciar de 10 RON, obligație căreia nu s-a conformat, s-a dat eficiență dispozițiilor art. 34 și 35 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, anulându-se apelul ca netimbrat.

III. Împotriva deciziei civile nr. 319 din 6 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC C.M.T. SRL București, indicând în memoriul depus la dosar motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea căii extraordinare de atac, modificarea în parte a hotărârii instanței de apel în sensul admiterii în tot a apelului său, cu consecința schimbării sentinței primei instanțe și admiterii în tot a cereri introductive și menținerea soluției anulării apelului pârâtei ca netimbrat, cu cheltuieli de judecată. Prealabil examinării motivelor de nelegalitate, prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302 1 și 304 C. proc.

civ. Exigențele impuse prin cele două articole au în vedere faptul că recursul în concepția actuală este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim nivel de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului, ci o examinare a legalității hotărârilor în condițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. Față de aceste precizări se constată că motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu a fost concret explicitat de recurentă în dezvoltarea recursului, astfel că nu poate fi reținută incidența cazului de modificare prevăzut de pct. 9 al normei legale precitate, care vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greșită a legii. Niciuna din cele două ipoteze nu a fost argumentată corect.

Analiza sumară a probelor nu constituie argument suficient pentru a susține lipsa de temei legal a deciziei criticate. Modul de redactare al deciziei și reanalizarea probelor administrate la fond și completate în apel demonstrează preocuparea instanței de a stabili dacă soluția este fundamentată pe probe și pe dispozițiile legale aplicabile speței. Altfel spus, situația de fapt stabilită de instanța de apel, constituie o premisă care nu mai poate fi repusă în discuție în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, iar argumentele recurentei nu relevă nicio încălcare a dispozițiilor legale de natură să impună casarea sau modificarea soluției adoptate. În raport de cele anterior expuse, Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora instanța se va pronunța prioritar asupra excepțiilor de fond sau de procedură care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, va admite excepția nulității recursului pentru nemotivare, invocată din oficiu, în baza art. 306 alin. (1) raportat la art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în considerarea următoarelor argumente: Deși în cuprinsul declarației de recurs, reclamanta a indicat încadrarea criticilor formulate în motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a dezvoltat referitor la hotărârea atacată exclusiv critici vizând elemente de temeinice a soluției privind stabilirea situației de fapt și administrarea probatoriilor, respectiv nerecunoașterea forței probante a contractului de management din 01 februarie 2007, a tranzacției încheiate între pârâtă și SC L.S.

SRL Arad, a calității de reprezentant al pârâtei, al numitului G.L., stabilirea cuantumului comisioanelor anuale datorate, fără să formuleze nicio critică care să poată fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor menționate la alin. (2), respectiv: „motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților. Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304". Dispozițiile art. 302 1 alin. (1) C. proc.

civ., sancționează recursul cu nulitatea pentru nerespectarea condițiilor prevăzute pentru cererea de recurs, între acestea, la lit. c) a aceleiași norme, fiind reținute expres: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat". Astfel, Înalta Curte constată că, în speță, deși reclamanta, în memoriul de recurs depus la dosar, a formulat o serie de critici referitoare la hotărârea atacată și a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu a structurat și nu a dezvoltat aceste motive subsumat motivelor de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., limitându-se să reitereze aspecte mizând fondul cauzei, fără a preciza relevanța acestor aspecte față de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului. Așa fiind, cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. iar, conform alin. (1) al art. 302 1 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se sprijină și dezvoltarea lor, Înalta Curte, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat acestor dispoziții legale și având în vedere deopotrivă, inexistența în cauză a motivelor de ordine publică care să atragă incidența prevederilor art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., în baza dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., luând în examinare cu prioritate excepția nulității recursurilor, urmează să facă aplicarea prevederilor art. 306 alin. (1) raportat la art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și să constate nulitatea recursului declarat de reclamanta SC C.M.T. SRL București împotriva deciziei civile nr. 319 din 6 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea recursului declarat de reclamanta SC C.M.T. SRL București împotriva deciziei civile nr. 319 din 6 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 aprilie 2013.