ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3417/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanții A.G.I. și A.E.C. prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București în contradictoriu cu

pârâta SC V.R. SA - Sucursala D.G., au solicitat să se constate nulitatea

clauzei privind comisionul de risc prevăzută la art. 5 lit. a) și restituirea

sumelor încasate de aceasta pe perioada 17 octombrie 2007 - 25 septembrie 2010

pe temeiul acestui comision fixat la 0,15% din soldul creditului și achitarea

dobânzilor aferente sumei astfel încasate; constatarea nulității comisionului de

administrare perceput de pârâtă începând cu octombrie 2010 și restituirea

sumelor încasate cu acest titlu și la achitarea dobânzilor aferente;

înlăturarea clauzelor abuzive prevăzute în art. 8.1.c, art. 8.1.d și art. 10.2

din convenția de credit din 19 octombrie 2007 și a clauzelor abuzive menționate

la pct. 3 lit. a), pct. 3 lit. d), pct. 3 lit. e), art. 3 lit. f), art. 4 lit.

a), pct. 5.1.a, pct. 6, pct. 6.3.iii, 6.3., 6.4, pct. 11, menționate în actul

adițional; sub motiv că acestea sunt abuzive și că prin ele a adus prejudicii

reclamanților.

Judecătoria Sector 1

București prin Sentința nr. 15254 din 15 septembrie 2011 a declinat competența

de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București.

Analizând excepția

competenței materiale, judecătoria a constatat că pârâta este o societate

comercială, actele sale fiind fapte obiective de comerț, iar potrivit art. 56

C. com., litigiile privind aceste acte sunt supuse legii comerciale și atunci

când numai una dintre părți este comerciant.

Judecătoria a mai

observat că în temeiul art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. tribunalul judecă în

primă instanță procesele și cererile neevaluabile în bani; și că, în

consecință, acțiunea reclamanților, având ca obiect constatarea nulității unui

act juridic, este neevaluabilă în bani și deci competent să soluționeze

litigiul este tribunalul; că cererile de obligare la restituirea sumelor

încasate au caracter accesoriu potrivit art. 17 C. proc. civ.

Tribunalul București,

secția a VI-a civilă, prin Sentința nr. 4499 din 6 aprilie 2012 a declinat

competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A.G.I. și A.E.C. în

contradictoriu cu pârâta SC V.R. SA - Sucursala D.G., în favoarea Judecătoriei

Sectorului 1 București; și constatând ivit conflictul negativ de competență a

dispus înaintarea dosarului la Curtea de Apel București.

Pentru a decide

astfel, tribunalul a constatat că sesizarea instanței privind constatarea

clauzelor abuzive și sancționarea comercianților pentru utilizarea acestor

clauze ca și desființarea contractului ce conține aceste clauze, poate fi

făcută numai de autoritățile ce au drept de control al respectării regulilor

Legii nr. 193/2000, acestea înaintând procesul-verbal de constatare la

judecătorie (art. 8, art. 12 - 13 din Legea nr. 193/2000).

O a doua cale de

sesizare a instanței direct de către consumatorii prejudiciați vizează doar

litigiile întemeiate pe răspunderea civilă a comercianților, potrivii

dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 193/2000.

În consecință,

observă tribunalul, dat fiind că obiectul prezentului litigiu este constatarea

clauzelor abuzive și modificarea acestora, rezultă că judecătoria este

competentă material, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 12 și art. 13 din

Legea nr. 193/2000. Cererea de modificare a clauzelor considerate abuzive nu

poate fi făcută decât în urma aplicării sancțiunii contravenționale iar pentru

aceasta nu poate fi competentă decât judecătoria, potrivit dispozițiilor art. 5

și art. 21 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 2/2001.

În concluzie,

tribunalul a constatat că prezentul litigiu are natură contravențională și nu

comercială.

Curtea de Apel

București, secția a VI-a civilă, verificând conflictul de competență ivit între

cele două instanțe și în limita motivelor invocate de acestea, prin Sentința

civilă nr. 47 din 4 mai 2012 a stabilit competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului București.

În argumentarea

acestei sentințe Curtea de Apel a reținut, în esență, că obiectul litigiului

este constatarea nulității unor clauze considerate abuzive de reclamanți și

restituirea sumelor de bani încasate în temeiul acestor clauze calificate

astfel, iar o astfel de cerere are natură civilă, comercială la momentul

sesizării instanței.

Textul art. 14 din

Legea nr. 193/2000 îndreptățește pe consumatori să formuleze orice cerere

legată de aplicarea legii arătate, inclusiv cererea de constatare ca nescrisă a

unor clauze calificate abuzive și repunerea părților în situația anterioară

aplicării clauzelor arătate.

S-a reținut că art.

12 și 13 din legea arătată dă competență și autorităților statale să verifice

respectarea Legii nr. 193/2000 și să sesizeze instanța atunci când prin actul

întocmii de ele constată că societatea comercială controlată a utilizat clauze

abuzive. Un astfel de litigiu are natură administrativă, respectiv o natură

administrativă specială - contencios contravențional, având în vedere că

titularii acțiunii sunt autorități statale și nu consumatori părți ai

contractului.

S-a apreciat că în

speță obiectul litigiului este acțiunea formulată de consumator, iar instanțele

pot fi sesizate pe cale directă de părțile contractante, având calitatea de

consumatori, cu orice litigiu privind aplicarea Legii nr. 193/2000, astfel că

nu poate fi reținut motivul pentru care tribunalul a declinat competența în

favoarea judecătoriei.

Împotriva acestei

sentințe reclamanții A.G.I. și A.E.C. au declarat recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 22 pct. 5 coroborat cu dispozițiile art. 304

1

și

urm. C. proc. civ.

În susținerea

recursului recurenții au arătat că soluția pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VI-a civilă, prin sentința recurată este nelegală deoarece

"sesizarea directă de către consumatori a instanței privind constatarea

clauzelor abuzive și întemeiate pe răspunderea civilă a comercianților,

potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 190/2000".

Recurenții au mai

susținut că dat fiind faptul că obiectul litigiului este constatarea clauzelor

abuzive și modificarea acestora, rezultă că judecătoria este competentă

material, cu atât mai mult cu cât potrivit dispozițiilor art. 12 și 13 din

Legea nr. 193/2000, cererea de modificare a clauzelor considerate abuzive nu

poate fi făcută decât în urma aplicării unei sancțiuni contravenționale, iar

pentru acest considerent nu poate fi competentă decât judecătoria.

Pentru aceste motive

recurenții au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței

recurate în sensul declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea

judecătoriei competente.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat.

Astfel, obiectul

acțiunii în cauza de față îl constituie constatarea nulității unor clauze

considerate abuzive de reclamanți și restituirea sumelor de bani încasate în

temeiul acestor clauze.

Se apreciază că în

mod corect Curtea de Apel București a constatat că reclamanții au calitatea de

consumatori și că acțiunea directă a acestora de constatare a nulității

clauzelor abuzive are natură civilă și nu poate fi calificată a avea natură

contravențională.

Referirile

recurenților privind aplicarea dispozițiilor art. 12 și 13 din Legea nr.

193/2000 nu pot fi reținute întrucât așa cum corect a reținut și instanța de

emitere a regulatorului de competență menționatele dispoziții legale se aplică

litigiilor care au o natură administrativă, respectiv o natură administrativă

specială contencios contravențional, față de faptul că titularii acțiunii sunt

autorități statale și nu consumatorii părți ai contractului.

Cât privește critica

referitoare la aplicarea art. 14 din Legea nr. 193/2000, se constată că

recurenții nu au precizat în ce sens instanța a încălcat sau aplicat greșit

dispozițiile menționate, astfel încât această critică nu poate fi analizată.

În considerarea celor

ce preced, Înalta Curte constatând legalitatea regulatorului de competență, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanții A.G.I. și A.E.C. împotriva Sentinței civile

nr. 47 din 4 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 septembrie 2012.

Procesat de GGC - AA