ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3417/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanții A.G.I. și A.E.C. prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București în contradictoriu cu pârâta SC V.R.

SA - Sucursala D.G., au solicitat să se constate nulitatea clauzei privind comisionul de risc prevăzută la art. 5 lit. a) și restituirea sumelor încasate de aceasta pe perioada 17 octombrie 2007 - 25 septembrie 2010 pe temeiul acestui comision fixat la 0,15% din soldul creditului și achitarea dobânzilor aferente sumei astfel încasate; constatarea nulității comisionului de administrare perceput de pârâtă începând cu octombrie 2010 și restituirea sumelor încasate cu acest titlu și la achitarea dobânzilor aferente; înlăturarea clauzelor abuzive prevăzute în art. 8.1.c, art. 8.1.d și art. 10.2 din convenția de credit din 19 octombrie 2007 și a clauzelor abuzive menționate la pct. 3 lit. a), pct. 3 lit. d), pct. 3 lit. e), art. 3 lit. f), art. 4 lit. a), pct. 5.1.a, pct. 6, pct. 6.3.iii, 6.3., 6.4, pct. 11, menționate în actul adițional; sub motiv că acestea sunt abuzive și că prin ele a adus prejudicii reclamanților.

Judecătoria Sector 1 București prin Sentința nr. 15254 din 15 septembrie 2011 a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București. Analizând excepția competenței materiale, judecătoria a constatat că pârâta este o societate comercială, actele sale fiind fapte obiective de comerț, iar potrivit art. 56 C. com., litigiile privind aceste acte sunt supuse legii comerciale și atunci când numai una dintre părți este comerciant. Judecătoria a mai observat că în temeiul art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile neevaluabile în bani; și că, în consecință, acțiunea reclamanților, având ca obiect constatarea nulității unui act juridic, este neevaluabilă în bani și deci competent să soluționeze litigiul este tribunalul; că cererile de obligare la restituirea sumelor încasate au caracter accesoriu potrivit art. 17 C. proc.

civ. Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin Sentința nr. 4499 din 6 aprilie 2012 a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A.G.I. și A.E.C. în contradictoriu cu pârâta SC V.R. SA - Sucursala D.G., în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București; și constatând ivit conflictul negativ de competență a dispus înaintarea dosarului la Curtea de Apel București. Pentru a decide astfel, tribunalul a constatat că sesizarea instanței privind constatarea clauzelor abuzive și sancționarea comercianților pentru utilizarea acestor clauze ca și desființarea contractului ce conține aceste clauze, poate fi făcută numai de autoritățile ce au drept de control al respectării regulilor Legii nr. 193/2000, acestea înaintând procesul-verbal de constatare la judecătorie (art. 8, art. 12 - 13 din Legea nr. 193/2000).

O a doua cale de sesizare a instanței direct de către consumatorii prejudiciați vizează doar litigiile întemeiate pe răspunderea civilă a comercianților, potrivii dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 193/2000. În consecință, observă tribunalul, dat fiind că obiectul prezentului litigiu este constatarea clauzelor abuzive și modificarea acestora, rezultă că judecătoria este competentă material, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 12 și art. 13 din Legea nr. 193/2000. Cererea de modificare a clauzelor considerate abuzive nu poate fi făcută decât în urma aplicării sancțiunii contravenționale iar pentru aceasta nu poate fi competentă decât judecătoria, potrivit dispozițiilor art. 5 și art. 21 alin. (1) și (2) din O.G.

nr. 2/2001. În concluzie, tribunalul a constatat că prezentul litigiu are natură contravențională și nu comercială. Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, verificând conflictul de competență ivit între cele două instanțe și în limita motivelor invocate de acestea, prin Sentința civilă nr. 47 din 4 mai 2012 a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. În argumentarea acestei sentințe Curtea de Apel a reținut, în esență, că obiectul litigiului este constatarea nulității unor clauze considerate abuzive de reclamanți și restituirea sumelor de bani încasate în temeiul acestor clauze calificate astfel, iar o astfel de cerere are natură civilă, comercială la momentul sesizării instanței.

Textul art. 14 din Legea nr. 193/2000 îndreptățește pe consumatori să formuleze orice cerere legată de aplicarea legii arătate, inclusiv cererea de constatare ca nescrisă a unor clauze calificate abuzive și repunerea părților în situația anterioară aplicării clauzelor arătate. S-a reținut că art. 12 și 13 din legea arătată dă competență și autorităților statale să verifice respectarea Legii nr. 193/2000 și să sesizeze instanța atunci când prin actul întocmii de ele constată că societatea comercială controlată a utilizat clauze abuzive. Un astfel de litigiu are natură administrativă, respectiv o natură administrativă specială - contencios contravențional, având în vedere că titularii acțiunii sunt autorități statale și nu consumatori părți ai contractului.

S-a apreciat că în speță obiectul litigiului este acțiunea formulată de consumator, iar instanțele pot fi sesizate pe cale directă de părțile contractante, având calitatea de consumatori, cu orice litigiu privind aplicarea Legii nr. 193/2000, astfel că nu poate fi reținut motivul pentru care tribunalul a declinat competența în favoarea judecătoriei. Împotriva acestei sentințe reclamanții A.G.I. și A.E.C. au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 22 pct. 5 coroborat cu dispozițiile art. 304 1 și urm. C. proc. civ.

În susținerea recursului recurenții au arătat că soluția pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin sentința recurată este nelegală deoarece "sesizarea directă de către consumatori a instanței privind constatarea clauzelor abuzive și întemeiate pe răspunderea civilă a comercianților, potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 190/2000". Recurenții au mai susținut că dat fiind faptul că obiectul litigiului este constatarea clauzelor abuzive și modificarea acestora, rezultă că judecătoria este competentă material, cu atât mai mult cu cât potrivit dispozițiilor art. 12 și 13 din Legea nr. 193/2000, cererea de modificare a clauzelor considerate abuzive nu poate fi făcută decât în urma aplicării unei sancțiuni contravenționale, iar pentru acest considerent nu poate fi competentă decât judecătoria.

Pentru aceste motive recurenții au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei competente. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat. Astfel, obiectul acțiunii în cauza de față îl constituie constatarea nulității unor clauze considerate abuzive de reclamanți și restituirea sumelor de bani încasate în temeiul acestor clauze. Se apreciază că în mod corect Curtea de Apel București a constatat că reclamanții au calitatea de consumatori și că acțiunea directă a acestora de constatare a nulității clauzelor abuzive are natură civilă și nu poate fi calificată a avea natură contravențională.

Referirile recurenților privind aplicarea dispozițiilor art. 12 și 13 din Legea nr. 193/2000 nu pot fi reținute întrucât așa cum corect a reținut și instanța de emitere a regulatorului de competență menționatele dispoziții legale se aplică litigiilor care au o natură administrativă, respectiv o natură administrativă specială contencios contravențional, față de faptul că titularii acțiunii sunt autorități statale și nu consumatorii părți ai contractului. Cât privește critica referitoare la aplicarea art. 14 din Legea nr. 193/2000, se constată că recurenții nu au precizat în ce sens instanța a încălcat sau aplicat greșit dispozițiile menționate, astfel încât această critică nu poate fi analizată.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constatând legalitatea regulatorului de competență, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții A.G.I. și A.E.C. împotriva Sentinței civile nr. 47 din 4 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2012. Procesat de GGC - AA