ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3621/2014

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 16771/2012 din 9 noiembrie 2012 pronunțată de secția a Vl-a civilă, a Tribunalului București, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanții N.S.C. și N.B.R. în contradictoriu cu pârâta SC V.R. SA, s-a constatat nulitatea absolută a clauzelor prevăzute în art. 5 lit. a) din condițiile speciale și art. 3.5 din condițiile generale ale convențiilor de credit din 24 august 2012 și din 27 septembrie 2007 privind comisionul de risc, a fost obligată pârâta să restituie reclamanților suma de 9.631,84 CHF, reprezentând comision de risc, în echivalent în lei la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente de la data de 11 aprilie 2011 până la data plății efective.

Totodată, s-a constatat nulitatea absolută a clauzelor prevăzute în art. 3 lit. d), art. 8.1.a liniuța a doua și liniuța a treia, 8.1.c, 8.1.d din condițiile generale, a fost obligată pârâta să emită grafice de plată prin care să elimine comisionul de risc, precum și cu respectarea dobânzii de 4,25% pe an și să restituie reclamanților suma de 116,96 Chf, reprezentând sume percepute în plus în perioada 04 septembrie 2007-19 ianuarie 2010, precum și la plata dobânzii legale aferente de la data de 11 aprilie 2011 până la data plății efective, fiind respinse celelalte capete de cerere ca neîntemeiate. Împotriva acestei sentințe, a formulat apel pârâta SC V.R. SA iar prin Decizia civilă nr. 106 din 11 februarie 2014, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a constatat perimarea apelului.

În argumentarea soluției pronunțate, s-a reținut că prin încheierea din data de 21 mai 2013, având în vedere lipsa părților, instanța de control judiciar a dispus suspendarea judecății cauzei în temeiul art. 242 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. La data de 07 ianuarie 2014, Curtea a dispus repunerea cauzei pe rol, în vederea discutării incidentului procedural al perimării. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de control judiciar a reținut incidența dispozițiilor art. 248 C. proc. civ. și a apreciat că în cauză, termenul de perimare este cel de 6 luni față de faptul că cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 08 aprilie 2011, anterior abrogării art. 248 alin. (3) prin Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Noului C. civ.

si prin raportare la dispozițiile art. 223 ale Legii nr. 71/2011. S-a mai reținut că prezentului proces, demarat prin cererea de chemare în judecată, ce era în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Noului C. civ., avându-se în vedere dispozițiile art. 223 precitate, continuă să i se aplice dispozițiile legale, inclusiv cele privind termenul de perimare de 6 luni, în vigoare la data pornirii procesului. S-a constatat că în cauză ultimul act de procedură îndeplinit a fost la data de 21 mai 2013, dată de la care pricina a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, părțile nemaistăruind în judecarea cauzei. S-a mai reținut că împotriva încheierii de suspendare nu a fost declarată calea de atac a recursului și nici nu s-a solicitat repunerea cauzei pe rol de către niciuna dintre părți.

În consecință, având în vedere cele anterior expuse, în baza dispozițiilor art. 248-254 C. proc. civ., s-a constatat perimat apelul. Împotriva acestei decizii, la data de 14 februarie 2014, a declarat recurs pârâta SC V.R. SA București iar la data de 9 septembrie 2014, a depus la dosarul cauzei, motive de recurs de ordine publică, solicitând admiterea recursului și casarea hotărârii recurate, cu consecința trimiterii cauzei către Curtea de Apel București spre continuarea judecării apelului. Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., apreciind că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură.

Astfel, a susținut recurenta că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea regulilor care guvernează desfășurarea procesului civil, ceea ce i-a pricinuit o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură astfel îndeplinit. În continuare, s-a arătat că prevederile art. 242 alin. (2) C. proc. civ. stabilesc, cu caracter imperativ, obligația instanței de a continua judecata, chiar și în lipsa părților dacă au solicitat judecata în lipsă, prin urmare, dispozițiile legale evocate impiedică inclusiv curgerea termenului de perimare în condițiile în care în prezența unei astfel de cereri judecata trebuie să continue, iar nu să fie suspendată. În speță, a susținut recurenta că la dosarul a fost formulată o cerere de judecată în lipsă, astfel încât cauza nu a fost suspendată din vina părții și nici lăsată în nelucrare din vina acesteia, hotărârea de perimare fiind pronunțată cu încălcarea acestor norme imperative de drept procesual.

Sub un alt aspect, circumscris tot dispozițiilor art. 304 pct 5. C. proc. civ., a susținut recurenta că instanța de apel a constatat perimarea în condițiile în care termenul de perimare nu era cel de 6 luni, astfel cum în mod eronat a reținut, ci cel de 1 an în raport de dispozițiile Legii nr. 71/2011 care abrogă prevederile referitoare la perimarea în materie comercială. Totodată, a susținut recurenta că partea adversă a învestit instanța de judecată ulterior momentului abrogării dispozițiilor 248 alin. (2) C. proc. civ., și nesocotind astfel normele de procedură privitoare la perimare, s-a pronunțat o hotărâre nelegală ce se impune a fi casată spre a proteja liberul acces la justiție și la un proces echitabil.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Prealabil examinării criticilor formulate prin memoriul de recurs, Înalta Curte va analiza cu prioritate excepțiile invocate de către intimații-reclamanți prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. În ceea ce privește excepția tardivității formulării recursului, Înalta Curte reține că prin cererea formulată la data de 14 februarie 2014, pârâta SC V.R. SA București a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 106 din 11 februarie 2014 prin care s-a constatat perimat apelul, situație în care, în raport de dispozițiile art. 253 alin. (2) C. proc.

civ., se constată că recursul a fost declarat în cadrul termenului legal. Referitor la excepția nulității recursului pentru nemotivare, Înalta Curte constată că prin memoriul înregistrat la data de 9 septembrie 2014, recurenta a dezvoltat, subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., motive de recurs de ordine publică, aspect în raport de care făcând aplicarea art. 306 alin. (1) și 2 C. proc. civ., va respinge excepția invocată. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. vizează nelegalitatea unei hotărâri atunci când "instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.". Pentru examinarea acestui motiv trebuie reținut că trimiterea la art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. are în vedere reglementarea de drept a nulităților procedurale cu cele două ipoteze, respectiv îndeplinirea actului de procedură cu neobservarea formelor legale și îndeplinirea actului de către un funcționar necompetent. Din perspectiva cerințelor textului evocat se constată că susținerile recurentei nu se încadrează în niciuna din cele două ipoteze pentru a putea fi reținute. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an iar în conformitate cu alin. (3) al aceluiași articol, în materie comercială, termenul de perimare este de 6 luni.

Este adevărat că prevederile art. 248 alin. (3) C. proc. civ. au fost abrogate prin art. 219 pct. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului C. civ. În egală măsură însă, art. 223 din Legea nr. 71/2011 prevede că „dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a C. civ. se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite". Or, în speță, procesul a început la data de 8 aprilie 2011, așa încât era în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Noului C. civ., motiv pentru care se constată că instanța de control judiciar, făcând aplicarea dispozițiilor legale evocate, a reținut că termenul de perimare este de 6 luni, acesta începând să curgă de la data suspendării judecății.

În ceea ce privește afirmația recurentei potrivit căreia la dosarul cauzei s-ar fi formulat o cerere de judecare a cauzei în lipsă, Înalta Curte constată că aceasta nu are suport în actele și lucrările dosarului, prin urmare, din această perspectivă, nu poate fi reținută nici critica referitoare la încălcarea dispozițiilor legale imperative ce reglementează curgerea termenului perimării. Cum de la data adoptării măsurii suspendării, 21 mai 2013, pricina a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, termen înlăuntrul căruia nu s-a solicitat repunerea cauzei pe rol și nici nu s-a declarat recurs împotriva încheierii prin care s-a luat măsura suspendării, Înalta Curte constată că instanța de control judiciar a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale menționate, prin urmare, criticile formulate sunt neîntemeiate, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC V.R. SA București împotriva Deciziei civile nr. 106 din 11 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2014.