ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3203/2013

Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată sub nr. 25783/245/2011 la Judecătoria Iași, reclamanții N.I. și N.R. au chemat în judecată pe pârâta SC V. România SA și au solicitat să se constate ca fiind abuzive, clauzele înscrise la pct. 3 lit. d), pct. 5 lit. a), art. 8.1 lit. a, c, d, art. 10 și 10.2 din condițiile speciale/generale ale convenției de credit din 28 martie 2008, eliminarea acestor clauze din convenția anterior menționată și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 6594,75 CHF reprezentând contravaloarea comisionului de risc aferent perioadei 30 august 2008 - 30 august 2010 și în continuare. Prin Sentința civilă nr. 19424 din 18 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Iași s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, față de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) raportat la art. 158 alin. (1) și (3) C. proc.

civ. Tribunalul Iași, prin Sentința civilă nr. 620 din 3 aprilie 2012, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților și excepția lipsei de obiect a acțiunii, a respins acțiunea formulată de reclamanții N.I. și N.R. în contradictoriu cu SC V.R. - Sucursala Iași, a admis acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta SC V.R.

SA, a constatat nulitatea clauzelor menționate la pct. 3 lit. d) din Condițiile speciale ale convenției de credit din 28 martie 2008 privind "data ajustării dobânzii", la pct. 5, lit. a) din Condițiile speciale ale convenției de credit din 28 martie 2008 privind "comisionul de risc", respectiv comisionul de administrare, la art. 8.1 lit. a), c), d) din Condițiile generale ale convenției de credit din 28 martie 2008 privind "scadența anticipată" și art. 10.1, art. 10.2 din Condițiile generale ale convenției de credit din 28 martie 2008 privind "costurile suplimentare" și a obligat pârâta la eliminarea acestor clauze din convenția de credit din 28 martie 2008 și la restituirea către reclamanți a sumei de 6594,75 CHF, reprezentând contravaloarea comisionului de risc achitat în perioada 30 iunie 2008 - 30 august 2008 și a comisionului de administrare perceput începând cu data de 28 august 2010 până la data pronunțării prezentei hotărâri.

În motivare, instanța a reținut că acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic anulat este prescriptibilă în toate cazurile, nu doar în situația nulității relative, ci și a nulității absolute, dar termenul de prescripție de 3 ani pentru acțiunea în valorificarea dreptului de creanță al reclamantului începe să curgă la data constatării de către instanță a caracterului abuziv al clauzei și a anulării acestei clauze, cu consecința repunerii părților în situația anterioară (acesta fiind momentul nașterii dreptului la acțiune, potrivit art. 3 din D. nr. 187/1958), astfel încât excepția prescripției dreptului la acțiune a fost respinsă ca neîntemeiată, iar, constatând că raporturile juridice specifice convenției de credit au fost stabilite doar între reclamanți și SC V.R.

SA acțiunea formulată în contradictoriu cu sucursala Iași a SC V.R. SA va fi respinsă. În ceea ce privește acțiunea formulată în contradictoriu cu SC V.R. SA, Tribunalul a dispus admiterea acesteia, apreciind că, pentru același serviciu (acordarea creditului), se percep două costuri dobânda la credit, la care se adaugă o serie de comisioane, printre care și cel de risc, fără ca distincția dintre aceste costuri să fie exprimată în mod clar și inteligibil, așa cum cer art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE și art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, din prevederile contractuale rezultând că rolul comisionului de risc este același cu cel al dobânzii.

Totodată, s-a apreciat că perspectiva pârâtei potrivit căreia, în cazul unor schimbări semnificative pe piața monetară, să poată modifica unilateral rata dobânzii, nu poate fi primită, întrucât scindarea costului contractului induce ideea unor rațiuni diferite de percepere a componentelor prețului, ce trebuie cunoscute de cocontractant, trebuie să fie transparente, condiție ce nu e îndeplinită în speță, termenul "schimbări semnificative pe piața monetară" fiind extrem de generic, fără o fundamentare obiectivă și rezonabilă lăsând loc arbitrariului băncii, iar posibilitatea unilaterală și discreționară a băncii pârâte de a modifica rata dobânzii bancare acordată reclamanților pentru creditul obținut de aceștia are natura unei clauze abuzive, prin crearea, în detrimentul consumatorului-reclamant și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, dezechilibru reliefat de creșterea ratei împrumutului de rambursat.

Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin Decizia nr. 196/2012 de la 5 noiembrie 2012, a respins excepția inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale active și a respins apelul SC V.R. SA ca nefondat, reținând că reclamanții, în calitate de consumatori în înțelesul Legii nr. 193/2000, au deschisă calea formulării acțiunii, astfel încât cele două excepții vor fi respinse, iar, pe fond, a apreciat că apelanta nu a arătat în convenția de credit criteriile în raport de care a fost stabilit comisionul de risc și motivul pentru care acesta nu se rambursează persoanei împrumutate la finalul creditului, în situația neproducerii riscului, ceea ce are ca efect îmbogățirea fără justă cauză a comerciantului.

Împotriva acestei decizii, pârâta SC V.R. SA a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, în principal, casarea cu trimitere spre rejudecare, iar, în subsidiar, modificarea deciziei recurate și, pe fond, respingerea în tot a acțiunii, invocând drept temei dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea motivului de casare, pârâta a arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la motivul de apel referitor la imposibilitatea restituirii sumelor plătite cu titlu de comision de risc având în vedere caracterul succesiv al contractului de credit, iar, cu privire la motivul de modificare, a învederat că dreptul reclamanților de a solicita restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc este prescris pentru perioada aprilie - iulie 2008, instanța de apel a interpretat și a aplicat greșit Legea nr. 133/2000, reținând că art. 5 lit. a) din Condițiile speciale ale convenției de credit este o clauză abuzivă, întrucât comisionul de risc a fost cunoscut de părți la momentul încheierii contractului, fiind prevăzut în mod expres atât cuantumul procentual, cât și suma pe care reclamanții urmau să o achite pe parcursul perioadei contractuale, a fost negociat de părțile semnatare ale convenției de credit, nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților și este parte a prețului contractului, iar eliminarea acestuia ar produce un dezechilibru contractual în defavoarea societății bancare.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele motive: În ceea ce privește motivul de casare invocat, Înalta Curte va înlătura susținerea pârâtei potrivit căreia prestațiile ambelor părți, respectiv atât cele ale împrumutatului, cât și cele ale împrumutătorului se execută în același timp, în mod succesiv, deoarece obligațiile stipulate în contractul de credit sunt obligații corelative, SC V.R. SA fiind debitor al obligației de plată a tranșei unice de 78.000 CHF în termen de 30 zile de la data aprobării creditului, respectiv 27 martie 2008, respectată de aceasta.

Excepția de la principiul restitutio in integrum invocată de recurentă nu este incidentă în speța dedusă judecății, întrucât, în reținerea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de risc, instanța a avut în vedere faptul că pârâta a urmărit un scop vădit ilicit, or nulitatea acestei clauze impune desființarea retroactivă, urmând ca părțile să fie puse în situația anterioară. O interpretare contrară ar însemna ca pârâta să se bazeze pe propria sa turpitudine în susținerea punctului său de vedere, ceea ce nu trebuie admis.

Referitor la excepția prescripției dreptului de a solicita restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc pentru perioada aprilie 2008 - iulie 2008, Înalta Curte va analiza numai perioada iunie - iulie 2008, deoarece instanța de fond a dispus restituirea către reclamanți a sumei de 6594,75 CHF, reprezentând contravaloarea comisionului de risc, achitat în perioada 30 august 2008 - 30 august 2010 și nu pentru aprilie și mai 2008, reclamanții recunoscând prin acțiunea introductivă faptul că a intervenit prescripția dreptului de a solicita restituirea sumelor plătite în această perioadă (dosar Judecătoria Iași). Așadar, pentru perioada iunie - iulie 2008, Înalta Curte are în vedere prevederile art. 13 lit. c) din Legea nr. 167/1958, care, pentru identitate de rațiune se aplică proceselor și cererilor în materie comercială, deoarece, potrivit art. 720 1 C. proc.

civ., înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte, suspendarea operând până la momentul semnării procesului-verbal, dacă pârâta dă curs convocării, dar nu mai mult de 30 de zile, în cazul în care pârâta nu dă curs convocării. În speța dedusă judecății, procesul-verbal de conciliere este încheiat de părți la data de 28 iunie 2008, astfel încât nu poate curge prescripția în timp ce persoana îndreptățită a-și valorifica un drept nu rămâne în pasivitate, acțiunea neputând fi introdusă fără această procedură prealabilă, motiv pentru care Înalta Curte va respinge ca nefondată această susținere.

Referitor la motivul de modificare invocat, reținând ca fiind întrunite cerințele prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 pentru ca art. 5 lit. a) din Condițiile Speciale ale Convenției de Credit, în litigiu, să fie considerat clauză abuzivă, instanța de apel a confirmat, cu justețe, aplicarea acestor prevederi legale de către instanța de fond, având în vedere că art. 1 alin. (3) din menționata lege interzice comercianților stipularea de clauze abuzive, inclusiv în contractele standard preformulate sau de adeziune, cum este cazul de față. Clauza abuzivă privează contractul, parțial sau total, de cauză, privită ca și cauză mediată și, implicit, compromite grav echilibrul contractual, un contract cu titlu oneros sau anumite clauze ale acestuia fiind nule dacă nu există în proporționalitate între contraprestații.

Pe de altă parte, legea abilitează anumite instituții, respectiv instanțele de judecată să cenzureze contractul, în jurisprudența comunitară fiind recunoscut dreptul judecătorului de a se sesiza din oficiu cu privire la caracterul abuziv al unei clauze contractuale, ceea ce întărește concluzia aplicării sancțiunii absolute a clauzelor abuzive (Cauza Oceano Grupe Editorial SA c, Rocio Marciano Quintero, CJCE - 27 iunie 2000). În ce privește clauzele referitoare la comisionul de risc, Înalta Curte reține că scopul perceperii acestui comision este neclar, terminologia folosită nu este descrisă în cuprinsul condițiilor generale ale contractului încheiat cu pârâta, pentru ca împrumutații să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume, cu titlu de comision de risc.

Prin modul în care a fost redactată această clauză, fără nicio posibilitate de negociere, aceasta îmbracă forma clauzei abuzive, urmărindu-se, în fapt, perceperea unei alte dobânzi. Referitor la condiția dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților, instanța apreciază că este vorba, în primul rând, de un dezechilibru economic, indiferent dacă acesta a produs sau nu efecte asupra patrimoniului reclamanților. Utilizând criteriul echivalenței în aprecierea echilibrului/dezechilibrului contractual, s-a avut în vedere faptul că echivalența prestațiilor presupune ca drepturile și obligațiile reciproce să aibă, dacă nu o valoare identică, măcar una apropiată, ceea ce nu e cazul în speță.

De asemenea, așa după cum a arătat și instanța de apel, prețul contractului este acela prevăzut la art. 1 din Convenția de credit, și anume valoarea creditului ce urmează a fi restituit, or, clauzele declarate abuzive se referă la revizuirea ratei dobânzii, la perceperea comisionului de risc, la dreptul băncii de a declara scadența anticipată a creditului rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată și cu toate celelalte costuri datorate băncii și la costurile suplimentare, astfel încât nici critica referitoare la faptul că respectivele clauze nu puteau fi considerate ca abuzive cât timp se refereau la obiectul principal al contractului sau la prețul datorat pentru prestarea serviciului, deoarece acestea erau clar definite, atât dobânda cât și celelalte comisioane făcând parte din prețul contractului nu poate fi primită.

De altfel, potrivit considerentelor de la pct. 44 al hotărârii CJUE - C -484/08 - Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid Piedad "dispozițiile art. 4 alin. (2) și art. 8 din Directiva nr. 93/13/CEE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări ... care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale, privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului, (...), chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil". Cum jurisprudența CJUE este obligatorie pentru instanțele românești rezultă că, oricum, acestea aveau posibilitatea să analizeze caracterul abuziv al acestor clauze, fapt ce s-a și petrecut.

Întrucât principiul forței obligatorii a contractului, consacrat de art. 369 C. civ., impune condiția ca prevederile sale să nu fie contrare dispozițiilor prohibitive ale legii, ordinii publice și bunelor moravuri, iar voința părților determină în mod liber efectele contractului, care trebuie să fie conforme cu intenția lor reală, superioară formei materiale și literale în care s-a exprimat, în acest sens fiind și dispozițiile art. 970 C. civ., nu se poate reține critica încălcării acestor dispoziții legale prin înlăturarea în condițiile legii, a clauzelor considerate abuzive, judecătorul fiind îndreptățit la o astfel de intervenție în situația unor cauze determinate de lege, la cererea unei părți contractante.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC V.R. SA București împotriva Deciziei nr. 196/2012 din 5 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC V.R. SA București împotriva Deciziei nr. 196/2012 din 5 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2013. Procesat de GGC - CL