ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1976/2008

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 28 iunie 2007,

reclamanta M.G.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A. și

Arhivele Naționale, obligarea pârâților la plata primelor de concediu aferente

anilor 2001 - 2003, actualizate cu indicele de inflație până la data efectuării

plății.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că, în perioada 1 martie 2001 - 1 iulie 2003 a fost

funcționar public în cadrul Arhivelor Statului din subordinea M.I.R.A. și, în

această calitate, este îndreptățită la plata primelor de concediu pe perioada

respectivă, conform prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.

A mai susținut că, deși prin

legi bugetare s-a suspendat acordarea acestor drepturi, anularea lor nu este

posibilă față de dispozițiile Constituției și ale Codului muncii, fiind vorba

despre un drept câștigat.

Pârâtul M.I.R.A. a formulat

cerere de chemare în garanție a M.E.F. pentru ca acesta să fie obligat să aloce

fondurile necesare plății acestor drepturi salariale.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2727

din 5 noiembrie 2007, a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului

la acțiune, a admis acțiunea și a obligat pârâții la plata drepturilor bănești

reprezentând prima de concediu pe perioada anilor 2001, 2002 și 2003,

actualizate în raport cu rata inflației, până la plata efectivă.

Totodată, a admis cererea de

chemare în garanție și a obligat M.E.F. la alocarea sumelor necesare plății

drepturilor.

Cu privire la excepția

prescripției, instanța a reținut că soluția se impune, considerând că

suspendările succesive ale dreptului la prima de concediu au avut ca efect

întreruperea cursului prescripției.

Referitor la fondul cauzei,

prima instanță a reținut că reclamanta este îndreptățită la acordarea

drepturilor salariale solicitate, în temeiul art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.

Că, deși aceste dispoziții legale au fost suspendate, suspendarea nu

echivalează cu o stingere a dreptului, astfel încât, la încetarea suspendării,

se impunea plata retroactivă a acestor drepturi.

Împotriva sus menționatei

sentințe au declarat recurs atât pârâții M.I.R.A. și Arhivele Naționale, cât și

chematul în garanție M.E.F.

În cadrul unor critici

comune, recurenții - pârâți au susținut, în esență, că instanța i-a obligat în

mod greșit la plata primelor de concediu, neținând seama de faptul că, prin

O.U.G. nr. 33/2001, precum și prin legi succesive ale bugetului de stat au fost

suspendate prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, ceea ce

echivalează cu inexistența dreptului pe perioada suspendării.

Recursurile pârâților sunt

nefondate și vor fi respinse ca atare, pentru considerentele care vor fi expuse

în continuare.

Prin Legea nr. 188/1999 s-a

instituit dreptul funcționarilor publici de a primi, pe lângă indemnizația de

concediu și o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în

concediu.

Este adevărat că, acordarea

primei de vacanță, prin prevederile legale sus menționate, a fost suspendată în

anii 2001 - 2006 prin dispoziții normative succesive însă, așa cum corect a

reținut instanța de fond, suspendarea nu echivalează cu înlăturarea dreptului,

atâta vreme cât nu există nicio dispoziție legală, prin care să fi fost

înlăturată existenta acestuia.

Astfel, dreptul la primă de

concediu, stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999

(publicată în M. Of. nr. 600/8.12.1999) a fost menținut prin art. 34 alin. (2)

din aceeași lege în forma republicată (M. Of, nr. 251/22.03.2004) precum și

prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată pentru a

doua oară, M. Of. nr. 365/29.05.2007.

Nu se poate considera deci

că, suspendarea dreptului în perioada respectivă, echivalează cu inexistența

lui în cadrul aceleiași perioade, întrucât s-ar încălca principiul

constituțional ce garantează realizarea drepturilor acordate.

De asemenea, neprevederea în

continuare a acestui drept recunoscut și garantat, nu poate înlătura existența

lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României,

privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și

reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Un astfel de drept nu poate

fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul său a fost

suspendat, întrucât s-ar ajunge la situația inadmisibilă, potrivit căreia, un

drept prevăzut de lege să fie lipsit de conținut, printr-o îngrădire nelegitimă

a exercitării lui.

Recurentul chemat în

garanție M.E.F. a solicitat, în principal, modificarea sentinței atacate în

sensul respingerii acțiunii și a cererii de chemare în garanție, ca fiind formulate

împotriva unei persoane fără calitate procesuală, iar, în subsidiar,

modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Recurentul a susținut că,

potrivit O.G. nr. 22/2002, sarcina executării obligațiilor de plată revine

instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii. Prin urmare, a

menționat că nu are calitate procesuală pasivă, având în vedere dispozițiile art.

21 din Legea nr. 500/2002, cele ale art. 28 din Legea nr. 500/2002, precum și

faptul că dreptul pretins de intimatul reclamant derivă dintr-un raport de

muncă în care M.E.F. nu este implicat.

În subsidiar, pe fondul

cauzei, s-a susținut că dispozițiile referitoare la primele de concediu au fost

suspendate prin legea bugetului de stat, motiv pentru care aceste prevederi nu

își produc efecte pe perioada suspendării.

Recursul se va admite, în

sensul și pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Obiectul acțiunii îl

constituie, în cauză, acordarea primei de concediu pentru anii 2001 - 2003.

În mod eronat instanța de

fond a admis cererea de chemare în garanție a M.E.F., în condițiile în care,

prin O.G. nr. 22/2002, s-a reglementat modalitatea de executare a obligațiilor

de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 22/2002, executarea obligațiilor de plată a

instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele

aprobate prin bugetele acestora la titlul cheltuielilor la care se încadrează

obligația de plată respectivă.

În conformitate cu

prevederile art. 2 din O.G. nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite

bugetare, au obligația să dispună toate măsurile care se impun, inclusiv virări

de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii

și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru

efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

Prin urmare, în cauză,

obligațiile de plată ale M.I.R.A. în temeiul unui titlu executoriu (cum ar fi o

hotărâre judecătorească prin care s-ar admite pretențiile reclamantului) se

realizează din sumele aprobate acestuia, fără nicio legătură cu competențele M.E.F.

în materie de buget.

Intimatul - pârât M.I.R.A.

are calitate de ordonator principal de credite, iar potrivit art. 21 din Legea nr.

500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează

creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele

instituțiilor publice ierarhic inferioare.

Faptul că M.E.F. elaborează

proiectul bugetului de stat nu are relevanță în speță, atâta timp cât, potrivit

prevederilor art. 28 lit. d) - e) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele

publice, aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali

de credite și a proiectelor bugetelor locale.

Trebuie avut în vedere și

faptul că recurentul nu este parte în raportul de drept material dedus

judecății.

Pentru considerentele

expuse, recursul chematului în garanție va fi admis, se va modifica în parte

sentința atacată, în sensul că se va respinge cererea de chemare în garanție,

ca nefondată, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței și se vor

respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

chematul în garanție M.E.F. împotriva sentinței civile nr. 2727 din 5 noiembrie

2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată, în sensul că respinge cererea de chemare în garanție, ca nefondată.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Respinge recursurile

declarate de pârâții M.I.R.A. și Arhivele Naționale împotriva aceleiași

sentințe, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 mai 2008.