ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1976/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 28 iunie 2007, reclamanta M.G.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A. și Arhivele Naționale, obligarea pârâților la plata primelor de concediu aferente anilor 2001 - 2003, actualizate cu indicele de inflație până la data efectuării plății. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în perioada 1 martie 2001 - 1 iulie 2003 a fost funcționar public în cadrul Arhivelor Statului din subordinea M.I.R.A. și, în această calitate, este îndreptățită la plata primelor de concediu pe perioada respectivă, conform prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.

A mai susținut că, deși prin legi bugetare s-a suspendat acordarea acestor drepturi, anularea lor nu este posibilă față de dispozițiile Constituției și ale Codului muncii, fiind vorba despre un drept câștigat. Pârâtul M.I.R.A. a formulat cerere de chemare în garanție a M.E.F. pentru ca acesta să fie obligat să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi salariale. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2727 din 5 noiembrie 2007, a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, a admis acțiunea și a obligat pârâții la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu pe perioada anilor 2001, 2002 și 2003, actualizate în raport cu rata inflației, până la plata efectivă.

Totodată, a admis cererea de chemare în garanție și a obligat M.E.F. la alocarea sumelor necesare plății drepturilor. Cu privire la excepția prescripției, instanța a reținut că soluția se impune, considerând că suspendările succesive ale dreptului la prima de concediu au avut ca efect întreruperea cursului prescripției. Referitor la fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamanta este îndreptățită la acordarea drepturilor salariale solicitate, în temeiul art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999. Că, deși aceste dispoziții legale au fost suspendate, suspendarea nu echivalează cu o stingere a dreptului, astfel încât, la încetarea suspendării, se impunea plata retroactivă a acestor drepturi.

Împotriva sus menționatei sentințe au declarat recurs atât pârâții M.I.R.A. și Arhivele Naționale, cât și chematul în garanție M.E.F. În cadrul unor critici comune, recurenții - pârâți au susținut, în esență, că instanța i-a obligat în mod greșit la plata primelor de concediu, neținând seama de faptul că, prin O.U.G. nr. 33/2001, precum și prin legi succesive ale bugetului de stat au fost suspendate prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, ceea ce echivalează cu inexistența dreptului pe perioada suspendării. Recursurile pârâților sunt nefondate și vor fi respinse ca atare, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici de a primi, pe lângă indemnizația de concediu și o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Este adevărat că, acordarea primei de vacanță, prin prevederile legale sus menționate, a fost suspendată în anii 2001 - 2006 prin dispoziții normative succesive însă, așa cum corect a reținut instanța de fond, suspendarea nu echivalează cu înlăturarea dreptului, atâta vreme cât nu există nicio dispoziție legală, prin care să fi fost înlăturată existenta acestuia. Astfel, dreptul la primă de concediu, stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600/8.12.1999) a fost menținut prin art. 34 alin. (2) din aceeași lege în forma republicată (M. Of, nr. 251/22.03.2004) precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată pentru a doua oară, M. Of.

nr. 365/29.05.2007. Nu se poate considera deci că, suspendarea dreptului în perioada respectivă, echivalează cu inexistența lui în cadrul aceleiași perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituțional ce garantează realizarea drepturilor acordate. De asemenea, neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut și garantat, nu poate înlătura existența lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României, privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Un astfel de drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exercițiul său a fost suspendat, întrucât s-ar ajunge la situația inadmisibilă, potrivit căreia, un drept prevăzut de lege să fie lipsit de conținut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui.

Recurentul chemat în garanție M.E.F. a solicitat, în principal, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii și a cererii de chemare în garanție, ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală, iar, în subsidiar, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. Recurentul a susținut că, potrivit O.G. nr. 22/2002, sarcina executării obligațiilor de plată revine instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii. Prin urmare, a menționat că nu are calitate procesuală pasivă, având în vedere dispozițiile art. 21 din Legea nr. 500/2002, cele ale art. 28 din Legea nr. 500/2002, precum și faptul că dreptul pretins de intimatul reclamant derivă dintr-un raport de muncă în care M.E.F.

nu este implicat. În subsidiar, pe fondul cauzei, s-a susținut că dispozițiile referitoare la primele de concediu au fost suspendate prin legea bugetului de stat, motiv pentru care aceste prevederi nu își produc efecte pe perioada suspendării. Recursul se va admite, în sensul și pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Obiectul acțiunii îl constituie, în cauză, acordarea primei de concediu pentru anii 2001 - 2003. În mod eronat instanța de fond a admis cererea de chemare în garanție a M.E.F., în condițiile în care, prin O.G. nr. 22/2002, s-a reglementat modalitatea de executare a obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G.

nr. 22/2002, executarea obligațiilor de plată a instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul cheltuielilor la care se încadrează obligația de plată respectivă. În conformitate cu prevederile art. 2 din O.G. nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare, au obligația să dispună toate măsurile care se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii. Prin urmare, în cauză, obligațiile de plată ale M.I.R.A. în temeiul unui titlu executoriu (cum ar fi o hotărâre judecătorească prin care s-ar admite pretențiile reclamantului) se realizează din sumele aprobate acestuia, fără nicio legătură cu competențele M.E.F.

în materie de buget. Intimatul - pârât M.I.R.A. are calitate de ordonator principal de credite, iar potrivit art. 21 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare. Faptul că M.E.F. elaborează proiectul bugetului de stat nu are relevanță în speță, atâta timp cât, potrivit prevederilor art. 28 lit. d) - e) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și a proiectelor bugetelor locale. Trebuie avut în vedere și faptul că recurentul nu este parte în raportul de drept material dedus judecății.

Pentru considerentele expuse, recursul chematului în garanție va fi admis, se va modifica în parte sentința atacată, în sensul că se va respinge cererea de chemare în garanție, ca nefondată, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței și se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de chematul în garanție M.E.F. împotriva sentinței civile nr. 2727 din 5 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că respinge cererea de chemare în garanție, ca nefondată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Respinge recursurile declarate de pârâții M.I.R.A. și Arhivele Naționale împotriva aceleiași sentințe, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2008.