ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2004/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2617 din 25 octombrie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta B.P.G.M., în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A. și Arhivele Naționale; a obligat pârâții la plata către reclamantă a primei de concediu pe anii 2001 - 2006, actualizată cu indicele de inflație, la data nașterii dreptului până la data plății efective; a respins cererea de chemare în garanție a M.E.F. formulată de M.I.R.A., ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanta, în calitate de funcționar public, are dreptul, potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, la primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pentru perioada 2001 - 2006. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții M.I.R.A.

și Arhivele Naționale. Recurentul M.I.R.A. a susținut că hotărârea recurată este nelegală și netemeinică, întrucât aplicarea prevederilor art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, referitoare la acordarea primei de concediu, au fost suspendate succesiv prin legile bugetare astfel că, pentru perioada 2001 - 2006 nu pot produce efecte juridice. S-a mai susținut, de asemenea, că hotărârea recurată este criticabilă și sub aspectul respingerii cererii de chemare în garanție a M.E.F., inexistența raporturilor de dreptul muncii dintre reclamantă și acest minister nefiind de natură să determine inadmisibilitatea unei astfel de cereri. În recursul său, pârâta Arhivele Naționale a susținut că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este și prima de concediu, nu constituie un drept constituțional fundamental, fiind atribuția legiuitorului să dispună suspendarea aplicării unui act normativ sau a unei dispoziții dintr-un act normativ.

În plus s-a mai arătat că, urmare adoptării O.U.G. nr. 146/2007, primele de concediu suspendate în perioada 2001 - 2006 vor fi plătite. Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul M.I.R.A. este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Criticile aduse hotărârii instanței de fond sunt neîntemeiate și nu pot fi primite. Potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 „funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu”. Or, dispozițiile textului de lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost în ființă în întreaga perioadă menționată și fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi neconstituționale.

Ulterior, în anii 2001 - 2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată, însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia. Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui atâta timp cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate, din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă.

Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada anilor 2001 - 2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept) cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ respectiv. A considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil.

Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. Din cele prezentate rezultă că prima de vacanță i se cuvine reclamantei pentru perioada precizată în acțiune. Este cert faptul că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat. Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

În ceea ce privește critica ce vizează respingerea cererii de chemare în garanție a M.E.F., se constată că instanța de fond a procedat corect având în vedere că prin chemarea în garanție se urmărește realizarea unei obligații de garanție sau despăgubire în cadrul procesului, obligație care între M.E.F. și M.I.R.A. nu există. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, urmând ca, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să fie respins recursul ca nefondat. Pentru considerentele expuse în ceea ce privește suspendarea aplicării prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, urmează a se respinge și recursul declarat de pârâta Arhivele Naționale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâții M.I.R.A. și Arhivele Naționale împotriva sentinței civile nr. 2617 din 25 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2008.