ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 317/2008

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a conflicte de muncă,

asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, la data de 18 mai 2007,

reclamanta R.E. a solicitat, în contradictoriu, cu pârâtul Ministerul Muncii,

Solidarității Sociale și Familiei, obligarea acestuia din urmă la plata

sumelor, reprezentând primă de concediu pentru anii 2001-2004, actualizată cu

indicele de inflație, de la data nașterii dreptului până la data plății efective.

În

motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că potrivit art. 34 alin. (2) din Statutul funcționarilor

publici adoptat prin Legea nr. 188/1999, cu modificările ulterioare, este

îndreptățită să primească, pe lângă indemnizația de concediu, o primă de vacanță,

egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se

impozitează separat.

În

opinia reclamantei

este îndreptățită la plata primei de concediu întrucât, potrivit art. 53 alin.

(1) din Constituție reiese că un drept derivând dintr-un raport juridic de

muncă odată câștigat nu poate fi anulat.

Pârâtul, prin

întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind prescrisă.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 1631 din 13 iunie 2007, a respins excepția pescripției acțiunii

pentru anii 2001-2003. Totodată, a admis acțiunea formulată de reclamanta R.E.

și a obligat pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, la

plata către reclamantă a primei de concediu pe anii 2001-2004, actualizată cu

indicele de inflație, de la data nașterii dreptului la data plății efective.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de fond a reținut, în esență, așa cum reiese din

considerentele hotărârii, următoarele:

În

ceea ce privește

excepția prescrierii acțiunii pentru anii 2001-2003, a constat că acesta

reprezintă o sancțiune care vizează pasivitatea reclamantei de a acționa ori,

aceasta a fost împiedicată de o împrejurare obiectivă mai presus de voința sa

(suspendările succesive prin acte normative), iar cursul prescripției a fost

întrerupt.

Pe de altă parte, a

mai arătat instanța de fond, că reclamanta are calitatea de funcționar public,

calitate probată cu acte, având dreptul la o primă de concediu potrivit art. 34

alin. (2) din Legea nr. 188/1999. A mai constat că, în ceea ce privește

excepția prescripției, aceasta este neîntemeiată întrucât pe perioada

suspendării dreptului la primă de vacanță nu a curs nici termenul de

prescripție a dreptului la acțiune.

Concluzionând, a

arătat că reclamanta este îndreptățită la reparația integrală a pagubei

suferite prin neacordarea acestui drept, astfel încât se cuvine ca suma

solicitată cu titlu de primă de concediu să fie actualizată la data plății

efective.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs, pârâtul Ministerul Muncii,

Familiei și Egalității de Șanse criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

dezvoltarea motivelor

de recurs se susține că instanța de fond a aplicat greșit legea în cauza dedusă

judecății, neobservând că potrivit prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr.

188/1999 republicată, funcționarul public are dreptul la o primă de concediu,

totuși, acordarea primei a fost suspendată în anii 2001-2004 prin legile

bugetului de stat pentru anii 2001-2005 , respectiv, art. 3 din O.U.G. nr.

33/2001 până la 1 ianuarie 2002, art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat

nr. 631/2002 până la 31 decembrie 2003, art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de

stat nr. 507/2003 până la 31 decembrie 2004, legi care sunt în acord cu

prevederile constituționale, iar aplicarea lor este obligatorie inclusiv

funcționarilor publici.

Intimata-reclamantă

nu a formulat întâmpinare în cauză.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, de motivele invocate de

recurentă, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este

nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Este de necontestat

că prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca pe

lângă indemnizația de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de

bază din luna anterioară plecării în concediu.

Totodată, prin

dispoziții succesive acordarea primei de vacanță a fost suspendată în anii

2001-2006. Astfel, cum corect a reținut instanța de fond, Înalta Curte constată

că suspendarea dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp nu

există nicio dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența

acestuia.

Dreptul la prima de

concediu stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 s-a

menținut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, precum și

prin art. 35 alin. (2) din aceeași lege.

Mai mult decât atât,

neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut și garantat nu poate

înlătura existența lui anterioară întrucât contravine atât art. 53 din

Constituția României, revizuită, privind cazurile când se poate restrânge exercițiul

unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Apreciind în mod

judicios că prin dispozițiile conținute în legile bugetare invocate de pârâtă a

fost restrâns exercițiul unui drept legitim al funcționarilor publici și că

această măsură nu este proporțională cu situația care a determinat-o, în sensul

art. 53 alin. (1) și (2) din Constituția României, revizuită, cu consecința

admiterii acțiunii reclamantei, Curtea de apel a pronunțat o hotărâre temeinică

și legală.

Dealtfel, prin

dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 146/2007 a fost reglementată

aprobarea plății primelor de concediu de odihnă, în baza prevederilor din

actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale

succesive și actele normative anuale de salarizare în perioada 2001-2006.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse

împotriva sentinței civile nr. 1631 din 13 iunie 2007 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 ianuarie 2008.