ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 592/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 13 februarie 2007,

reclamantul M.F. a solicitat obligarea pârâtei Casa Națională de Pensii și alte

Drepturi de Asigurări Sociale la plata sumei reprezentând prima de concediu pe anii

2001-2002, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că, în calitate de funcționar public, are dreptul pentru anii

2001-2002 să primească o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării

în concediu, conform art. 34 din Legea nr. 188/1999, republicată.

Reclamantul a mai arătat

că drepturile privind prima de concediu au fost suspendate prin legile bugetului

asigurărilor sociale de stat aferente perioadei 2001-2005, dar suspendările dispuse

și-au încetat aplicabilitatea, fiind îndreptățit să primească prima de vacanță,

pentru care pârâta a refuzat nejustificat cererea sa.

Sesizat inițial, Tribunalul

București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ

și fiscal, prin sentința civilă nr. 2452 din 16 aprilie 2007, a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă

nr. 1617 din 12 iunie 2007, prin care a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta

să plătească reclamantului prima de vacanță pe perioada 2001-2002, actualizată cu

indicele de inflație la data plății efective.

Instanța de fond a constatat

că acțiunea este întemeiată, întrucât reclamantul a fost angajat în calitate de

funcționar public al instituției pârâte și are dreptul, conform art. 34 din Legea

nr. 188/1999, republicată, la acordarea primei de concediu pentru anii 2001-2002.

Instanța de fond a apreciat

că normele prin care s-a dispus suspendarea primei de concediu contravin art. 41

și art. 53 din Constituție, dreptul de remunerare a muncii neputând fi restrâns

în mod discriminatoriu. Totodată, instanța de fond a apreciat că suspendarea acestui

drept nu echivalează cu stingerea sa, având ca efect numai imposibilitatea temporară

a realizării acestuia.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări

Sociale, solicitând modificarea hotărârii atacate în baza art. 304 pct. 6 și 9

C. proc. civ., în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant.

Recurenta a criticat aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 188/1999, republicată, privind dreptul

funcționarilor publici la prima de concediu, cu motivarea că instanța de fond nu

a avut în vedere suspendarea aplicării acestor prevederi legale prin O.U.G. nr.

33/2001 și prin legile bugetare anuale din perioada 2001-2005.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele

considerente:

Conform art. 34 din Legea

nr. 188/1999, republicată, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația

de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în

concediu, care se impozitează separat.

Acordarea acestui drept

a fost suspendată prin art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 33/2001 până la data de 01

ianuarie 2002 și ulterior, până la data de 31 decembrie 2005 prin legile bugetului

asigurărilor sociale de stat adoptate în perioada 2002-2005.

Instanța de fond a constatat

corect că prevederile legale privind suspendarea acordării primei de concediu nu

mai produc efecte juridice după data de 01 ianuarie 2006, dată de la care intimatul

este îndreptățit la valorificarea dreptului său recunoscut de statutul funcționarilor

publici.

Domeniul de aplicare a

actelor normative de suspendare a acordării primei de concediu a fost determinat

expres în cuprinsul lor, astfel încât după data de 01 ianuarie 2006 nu există un

temei legal pentru refuzul recurentei de a aplica dispozițiile art. 34 din Legea

nr. 188/1999, republicată, în sensul plății către intimat a sumelor corespunzătoare

acestui drept.

De altfel, recurenta nici

nu a invocat existenta unui asemenea temei juridic după data de 01 ianuarie 2006

și nu a argumentat în drept susținerile sale privind nelegalitatea hotărârii pronunțate

de instanța de fond.

În consecință, nefiind

motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge

prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva sentinței

civile nr. 1617 din 12 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 februarie 2008.