ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 592/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 13 februarie 2007, reclamantul M.F. a solicitat obligarea pârâtei Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale la plata sumei reprezentând prima de concediu pe anii 2001-2002, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în calitate de funcționar public, are dreptul pentru anii 2001-2002 să primească o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, conform art. 34 din Legea nr. 188/1999, republicată. Reclamantul a mai arătat că drepturile privind prima de concediu au fost suspendate prin legile bugetului asigurărilor sociale de stat aferente perioadei 2001-2005, dar suspendările dispuse și-au încetat aplicabilitatea, fiind îndreptățit să primească prima de vacanță, pentru care pârâta a refuzat nejustificat cererea sa.

Sesizat inițial, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2452 din 16 aprilie 2007, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința civilă nr. 1617 din 12 iunie 2007, prin care a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului prima de vacanță pe perioada 2001-2002, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective. Instanța de fond a constatat că acțiunea este întemeiată, întrucât reclamantul a fost angajat în calitate de funcționar public al instituției pârâte și are dreptul, conform art. 34 din Legea nr. 188/1999, republicată, la acordarea primei de concediu pentru anii 2001-2002.

Instanța de fond a apreciat că normele prin care s-a dispus suspendarea primei de concediu contravin art. 41 și art. 53 din Constituție, dreptul de remunerare a muncii neputând fi restrâns în mod discriminatoriu. Totodată, instanța de fond a apreciat că suspendarea acestui drept nu echivalează cu stingerea sa, având ca efect numai imposibilitatea temporară a realizării acestuia. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, solicitând modificarea hotărârii atacate în baza art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant. Recurenta a criticat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 188/1999, republicată, privind dreptul funcționarilor publici la prima de concediu, cu motivarea că instanța de fond nu a avut în vedere suspendarea aplicării acestor prevederi legale prin O.U.G.

nr. 33/2001 și prin legile bugetare anuale din perioada 2001-2005. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Conform art. 34 din Legea nr. 188/1999, republicată, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. Acordarea acestui drept a fost suspendată prin art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 33/2001 până la data de 01 ianuarie 2002 și ulterior, până la data de 31 decembrie 2005 prin legile bugetului asigurărilor sociale de stat adoptate în perioada 2002-2005.

Instanța de fond a constatat corect că prevederile legale privind suspendarea acordării primei de concediu nu mai produc efecte juridice după data de 01 ianuarie 2006, dată de la care intimatul este îndreptățit la valorificarea dreptului său recunoscut de statutul funcționarilor publici. Domeniul de aplicare a actelor normative de suspendare a acordării primei de concediu a fost determinat expres în cuprinsul lor, astfel încât după data de 01 ianuarie 2006 nu există un temei legal pentru refuzul recurentei de a aplica dispozițiile art. 34 din Legea nr. 188/1999, republicată, în sensul plății către intimat a sumelor corespunzătoare acestui drept. De altfel, recurenta nici nu a invocat existenta unui asemenea temei juridic după data de 01 ianuarie 2006 și nu a argumentat în drept susținerile sale privind nelegalitatea hotărârii pronunțate de instanța de fond.

În consecință, nefiind motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva sentinței civile nr. 1617 din 12 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2008.