ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 319/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistra la Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, la data de 23 februarie 2007, reclamanta P.D.O. a solicitat, în contradictoriu, cu pârâtul Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, obligarea acestuia din urmă la plata sumelor, reprezentând primă de concediu pentru anii 2003-2005, actualizată cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului până la data plății efective precum și la plata daunelor interese.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că potrivit art. 34 alin. (2) din Statutul funcționarilor publici adoptat prin Legea nr. 188/1999, cu modificările ulterioare, este îndreptățită să primească, pe lângă indemnizația de concediu, o primă de vacanță, egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. În opinia reclamantei este îndreptățită la plata primei de concediu întrucât, potrivit art. 53 alin. (1) din Constituție reiese că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu poate fi anulat. Pârâtul, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului.

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1806 din 16 martire 2007, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, având în vedere dispozițiile art. 91 1 din Legea nr. 188/1999, republicată, și art. 10 din Legea nr. 554/2004. Î nvestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1632 din 13 iunie 2007, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta P.D.O.

și a obligat pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse la plata către reclamantă a primei de concediu pe anii 2003, 2004 și 2005, actualizată cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului la data plății efective. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta are calitatea de funcționar public, calitate probată cu acte, având dreptul la o primă de concediu potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999. A mai constat că, în ceea ce privește excepția prescripției, aceasta este neîntemeiată întrucât pe perioada suspendării dreptului la primă de vacanță nu a curs nici termenul de prescripție a dreptului la acțiune. Concluzionând, a arătat că reclamanta este îndreptățită la reparația integrală a pagubei suferite prin neacordarea acestui drept, astfel încât se cuvine ca suma solicitată cu titlu de primă de concediu să fie actualizată la data plății efective.

A mai arătat că, în ceea ce privește daunele interese, nefiind justificată aplicarea art. 161 alin. (4) din Legea nr. 53/2003, întrucât actualizarea sumelor reprezentând prima de concediu cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, la data plății efective reprezintă o reparație suficientă. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că instanța de fond a aplicat greșit legea în cauza dedusă judecății, neobservând că potrivit prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 republicată, funcționarul public are dreptul la o primă de concediu, totuși, acordarea primei a fost suspendată în anii 2001-2006 prin legile bugetului de stat pentru anii 2001-2005, respectiv art. 3 din O.U.G.

nr. 33/2001până la 1 ianuarie 2002, art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat nr. 631/2002 până la 31 decembrie 2003, art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat nr. 507/2003 până la 31 decembrie 2004 și art. 8 alin. (7) din Legea bugetului de stat nr. 511/2004 până la 31 decembrie 2005, legi care sunt în acord cu prevederile constituționale, iar aplicarea lor este obligatorie inclusiv funcționarilor publici. Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare în cauză. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, de motivele invocate de recurentă, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Este de necontestat că prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca pe lângă indemnizația de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Totodată, prin dispoziții succesive acordarea primei de vacanță a fost suspendată în anii 2001-2006. Astfel cum corect a reținut instanța de fond, Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp nu există nicio dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia. Dreptul la prima de concediu stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 s-a menținut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, precum și prin art. 35 alin. (2) din aceeași lege.

Mai mult decât atât, neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară întrucât contravine atât art. 53 din Constituția României, revizuită, privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept , cât și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Apreciind în mod judicios că prin dispozițiile conținute în legile bugetare invocate de pârâtă a fost restrâns exercițiul unui drept legitim al funcționarilor publici și că această măsură nu este proporțională cu situația care a determinat-o, în sensul art. 53 alin. (1) și (2) din Constituția României, revizuită, cu consecința admiterii acțiunii reclamantei, Curtea de Apel a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Dealtfel, prin dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 146/2007 a fost reglementată aprobarea plății primelor de concediu de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare în perioada 2001-2006. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse împotriva sentinței civile nr. 1632 din 13 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2008.