Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.12.2007
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4818/2007

HOTĂRÂRE
12.12.2007
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4818/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, la data de 14 iunie 2006 reclamantul A.I.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.N.P.A.D.A.S. obligarea acesteia din urmă la plata sumelor, reprezentând primă de concediu pentru anii 2004-2005, actualizată cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului până la data plății efective precum și la plata daunelor interese potrivit art. 161 alin. (4) C. muncii. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că potrivit art. 34 alin. (2) din Statutul funcționarilor publici adoptat prin Legea nr. 188/1999, cu modificările ulterioare, este îndreptățit să primească, pe lângă indemnizația de concediu, o primă de vacanță, egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu , care se impozitează separat.

In opinia reclamantului este îndreptățit la plata primei de concediu întrucât, potrivit art. 38 C. muncii precum și art. 53 alin. (1) și (2) ( art. 49 în vechea redactare) din Constituție reiese că, un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat, nu poate fi anulat. Pârâta, prin întâmpinare, a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței, solicitând admiterea excepției și declinarea competenței în favoarea Tribunalului Bacău. Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3587 din 8 august 2006, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Bacău.

Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Bacău, secția civilă, prin încheierea pronunțată în data de 27 octombrie 2006, a scos cauza de pe rol și a înaintat-o spre competentă soluționare la Tribunalul Bacău, secția comercială și contencios administrativ. La pronunțarea hotărârii a avut în dispozițiile art. 91 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcționarilor publici, introdus prin Legea nr. 251 din 23 iunie 2006, litigiile care au ca obiect drepturi bănești aferente muncii prestate de funcționar public în baza raporturilor de serviciu, sunt de competența instanței de contencios administrativ. Prin sentința civilă nr. 23 pronunțată în data de 26 ianuarie 2007, Tribunalul Bacău, secția comercială si contencios administrativ, a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, și, în temeiul art. 158 C. proc.

civ. coroborat cu art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a declinat competența de soluționare a cauzei din favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal. In temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ. a dispus înaintarea dosarului la înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Bacău și Tribunalul București. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1505 din 12 martie 2007, a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A.I.V. și C.N.P.A.D.A.S. În favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1550 din 6 iunie 2007 a respins excepția de nelegalitate și neconstituționalitate invocată de reclamant, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta C.N.P.A.D.A.S. la plata către reclamant a sumelor reprezentând prime de concediu pentru anii 2004, 2004 și 2006 actualizată cu rata de inflație la data plății efective. Totodată, a respins capătul de cerere privind daunele interese, ca neîntemeiat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, pe de o parte, că reclamantul are calitatea de funcționar public, calitate probată cu acte, având dreptul la o primă de concediu potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999.

A mai reținut că , deși, plata acestui drept a fost suspendată în mod succesiv prin legile anuale de aprobare a bugetului de stat , acest fapt nu echivalează cu înlăturarea însuși a acestui drept. Pe de altă parte, instanța de fond, verificând excepția dreptului la acțiune pentru perioada 2001-2002,a arătat că aceasta nu operează întrucât suspendarea dreptului la plata primelor de concediu face inoperantă curgerea termenului de prescripție conform art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 . Totodată, a respins excepțiile invocate de reclamant ca inadmisibile, întrucât prevederile normative criticate, nu erau în vigoare. În ceea ce privește capătul de cerere privind daunele interese, instanța a constat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 161 alin. (4) C. muncii, respingându-1 ca atare.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs, pârâta C.N.P.A.D.A.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că instanța de fond a aplicat greșit legea în cauza dedusă judecății, neobservând că potrivit prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 republicată, funcționarul public are dreptul la o primă de concediu, totuși, acordarea primei a fost suspendată în perioada 2003 -2004 în temeiul legilor bugetului bugetare care s-au succedat. De altfel, legile respective au fost adoptate și promulgate în condițiile prevăzute de Constituție, astfel încât aplicarea lor este obligatorie inclusiv funcționarilor publici.

Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare în cauză. Examinând sentința atacată în raport de actele și lucrările dosarului, de motivele invocate de recurentă, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 l C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Este de necontestat că prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca pe lângă indemnizația de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Totodată, prin dispoziții succesive acordarea primei de vacanță a fost suspendată în anii 2003-2004. Astfel, cum corect a reținut instanța de fond înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui cât timp nu există nicio dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia.

Dreptul la prima de concediu stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 s-a menținut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată precum și prin art. 35 alin. (2) din aceeași lege. Mai mult decât atât, neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară întrucât contravine atât art. 53 din Constituția României revizuită privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Apreciind în mod judicios că prin dispozițiile conținute în legile bugetare invocate de pârâtă a fost restrâns exercițiul unui drept legitim al funcționarilor publici și că această măsură nu este proporțională cu situația care a determinat-o, în sensul art. 53 alin. (1) și (2) din Constituția României, revizuită, cu consecința admiterii în parte a acțiunii reclamantului, Curtea de Apel a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat. PENTRU

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.N.P.A.D.A.S. împotriva sentinței civile nr. 1550 din 6 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-01-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 319/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistra la Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și
ÎCCJ 2007-06-27
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3265/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 19 februarie 2007, reclamantul R.C. a solicitat obligarea pârâtei C.N.P.A.D.S. la plata sumei reprezentând prima de concediu
ÎCCJ 2007-09-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3594/2007
, până la 31 decembrie 2006. Susține reclamanta că dreptul de a cere prima de concediu se naște, ținând cont de suspendările prevăzute de legile bugetului din fiecare an, după data de 1 ianuarie a anului următor în care s-a efectuat concedi
ÎCCJ 2008-01-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 290/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, reclamanta
ÎCCJ 2008-02-20
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 646/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, recl
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă