ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 290/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios

administrativ și fiscal, reclamanta D.M. a solicitat în contradictoriu cu

pârâta C.N.P.D.A.S., obligarea pârâtei să-i plătească prima de concediu pe anii

2004 - 2005, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că este funcționar public în cadrul C.N.P.D.A.S. și

potrivit art. 33 alin. (2) devenit art. 34 din Legea nr. 188/1999 republicată

are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de

bază din luna anterioară plecării în concediu. Ulterior, prin acte normative

succesive s-a dispus suspendarea aplicării acestei prevederi astfel: art. 9 pct.

7 din Legea nr. 507/2003 suspendă acordarea dreptului până la data de 31

decembrie 2004; art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 suspendă acordarea

dreptului până la 31 decembrie 2005; art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005

suspendă acordarea dreptului până la 31 decembrie 2006. Cum suspendările

succesive, neconstituționale și nelegale susține reclamanta, și-au încetat

aplicabilitatea, aceasta este îndreptățită la primirea primelor de vacanță.

Tribunalul București, secția

a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și

fiscal, prin sentința civilă nr. 450 din 18 ianuarie 2007 a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1333 din

22 mai 2007 a admis acțiunea formulată de reclamanta D.M. în contradictoriu cu

pârâta C.N.P.D.A.S. A obligat pârâta la plata către reclamantă a primei de

vacanță pe perioada 2004 - 2005, actualizată cu indicele de inflație, la data plății

efective.

În motivarea soluției s-a

reținut că, întrucât la data sesizării Instanței nu mai erau în vigoare normele

legale de suspendare a acordării primei de concediu, cenzurarea legalității

acestor suspendării revine potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Instanței

de Fond. Normele de suspendare contravin art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art.

41 și art. 53 din Constituția României. S-a reținut de asemenea că, deși

exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu a fost suspendat pe perioada

2003 - 2005, aceasta nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect,

doar imposibilitatea temporară a realizării lui.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs în termen, pârâta C.N.P.D.A.S., criticând-o în temeiul art. 304

pct. 6 și 9 C. proc. civ., susținând în esență că, a fost greșit obligată la

plata primelor de concediu, potrivit art. 34 din Legea nr. 188/1999, întrucât

în perioada 2003 - 2006, funcționarii publici nu au beneficiat de prime de

concediu, depozițiile art. 34 din Legea nr. 188/1999 republicată, cu

modificările și completările ulterioare fiind suspendate prin legile bugetare

anuale, din această perioadă.

Examinând cauza în raport cu

toate criticile aduse soluției Instanței de Fond, cu apărările formulate și

probele administrate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Este necontestat că prin

Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca, pe lângă

indemnizația de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din

luna anterioară plecării în concediu.

De asemenea, este de

necontestat că prin dispoziții succesive, acordarea primei de vacanță a fost

suspendată în anii 2001 - 2006.

Numai că, astfel cum corect

a reținut Instanța de Fond, Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu

echivalează cu înlăturarea lui, cât timp nu există nici o dispoziție legală

prin care să fi fost înlăturată existența dreptului.

Astfel, dreptul la prima de

concediu, stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999

(publicată în M. Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999), s-a menținut prin art. 34 alin.

(2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 251 din 22 martie 2004)

precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr.

365 din 29 mai 2007).

Așadar, prin suspendarea

acestui drept nu se poate considera că dreptul nu exista în perioada

respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează

realizarea drepturilor acordate.

Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează

cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost

înlăturată existența.

Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut și

garantat nu poate înlătura existența lui anterioară, pentru că s-ar contraveni

atât art. 53

din Constituția României revizuită (art. 49 din Constituția

anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât

și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.A.D.O.L.F.

Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut de lege să nu devină

doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire

nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a

existat în perioada anilor pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu

înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui

existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și practic, să devină

lipsit de orice valoare.

De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de

drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera

lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor

situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să

nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care

au fost prevăzute de lege.

Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală

și temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispozițiilor art.

312 alin. (1), teza a II-a, coroborate cu cele ale art. 20 și art. 28 din Legea

nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.N.P.D.A.S. împotriva sentinței civile nr. 1333 din 22 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2008.