ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 290/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, reclamanta D.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.N.P.D.A.S., obligarea pârâtei să-i plătească prima de concediu pe anii 2004 - 2005, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este funcționar public în cadrul C.N.P.D.A.S. și potrivit art. 33 alin. (2) devenit art. 34 din Legea nr. 188/1999 republicată are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Ulterior, prin acte normative succesive s-a dispus suspendarea aplicării acestei prevederi astfel: art. 9 pct. 7 din Legea nr. 507/2003 suspendă acordarea dreptului până la data de 31 decembrie 2004; art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 suspendă acordarea dreptului până la 31 decembrie 2005; art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005 suspendă acordarea dreptului până la 31 decembrie 2006. Cum suspendările succesive, neconstituționale și nelegale susține reclamanta, și-au încetat aplicabilitatea, aceasta este îndreptățită la primirea primelor de vacanță. Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 450 din 18 ianuarie 2007 a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1333 din 22 mai 2007 a admis acțiunea formulată de reclamanta D.M. în contradictoriu cu pârâta C.N.P.D.A.S. A obligat pârâta la plata către reclamantă a primei de vacanță pe perioada 2004 - 2005, actualizată cu indicele de inflație, la data plății efective. În motivarea soluției s-a reținut că, întrucât la data sesizării Instanței nu mai erau în vigoare normele legale de suspendare a acordării primei de concediu, cenzurarea legalității acestor suspendării revine potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Instanței de Fond. Normele de suspendare contravin art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 41 și art. 53 din Constituția României.

S-a reținut de asemenea că, deși exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu a fost suspendat pe perioada 2003 - 2005, aceasta nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect, doar imposibilitatea temporară a realizării lui. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, pârâta C.N.P.D.A.S., criticând-o în temeiul art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ., susținând în esență că, a fost greșit obligată la plata primelor de concediu, potrivit art. 34 din Legea nr. 188/1999, întrucât în perioada 2003 - 2006, funcționarii publici nu au beneficiat de prime de concediu, depozițiile art. 34 din Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificările și completările ulterioare fiind suspendate prin legile bugetare anuale, din această perioadă.

Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției Instanței de Fond, cu apărările formulate și probele administrate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. Este necontestat că prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca, pe lângă indemnizația de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. De asemenea, este de necontestat că prin dispoziții succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată în anii 2001 - 2006. Numai că, astfel cum corect a reținut Instanța de Fond, Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu înlăturarea lui, cât timp nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența dreptului.

Astfel, dreptul la prima de concediu, stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999), s-a menținut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 251 din 22 martie 2004) precum și prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007). Așadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că dreptul nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate. Mai mult, suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența.

Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară, pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.A.D.O.L.F. Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut de lege să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor pentru care exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și practic, să devină lipsit de orice valoare.

De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege. Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1), teza a II-a, coroborate cu cele ale art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.N.P.D.A.S. împotriva sentinței civile nr. 1333 din 22 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2008.