ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3594/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 19 decembrie 2006 pe rolul Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, și precizată ulterior, reclamanta B.S. a chemat în judecată M.M.S.S.F., solicitând Instanței să dispună obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2001 - 2005, prevăzută de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, actualizată în funcție de rata inflației. În motivarea acțiunii, reclamanta arată că, de la data de 8 iunie 2001, este funcționar public în cadrul M.M.S.S.F. – D.M.S.S.F. a Județului Neamț și că are dreptul la plata primei de concediu pe perioada menționată în temeiul art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (devenit art. 34 după republicarea legii).

Reclamanta arată că, ulterior, printr-o serie de acte normative, s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor respective referitoare la prima de concediu, după cum urmează: prin art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 33/2001, până la 31 decembrie 2001, prin art. 12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001 și art. 32 din Legea nr. 744/2001, până la 31 decembrie 2002, prin art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002, până la 31 decembrie 2003, prin art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003, până la 31 decembrie 2004, prin art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004, până la 31 decembrie 2005, și art. 5 alin. (1) din Legea nr. 380/2005, până la 31 decembrie 2006. Susține reclamanta că dreptul de a cere prima de concediu se naște, ținând cont de suspendările prevăzute de legile bugetului din fiecare an, după data de 1 ianuarie a anului următor în care s-a efectuat concediul de odihnă și care deschide dreptul la acordarea indemnizației.

Ori, la această dată, apreciază reclamanta, ar fi îndreptățită la primele de vacanță pe ultimii 3 ani, conform art. 166 C. muncii, întrucât și-au încetat aplicabilitatea suspendările dispuse prin actele normative susmenționate. Pe de altă parte, reclamanta consideră că suspendarea dreptului privind prima de vacanță prin textele de lege mai sus amintite, este neconstituțională și nelegală având în vedere prevederile art. 38 C. muncii, coroborate cu dispozițiile art. 53 alin. (1) din Constituție, republicată. Prin întâmpinare, M.M.S.S.F. a solicitat respingerea acțiunii, susținând, că în perioada 2003 - 2005, funcționarii publici nu au beneficiat de prime de concediu, datorită suspendării prevederilor art. 34 din Legea nr. 188/1999, republicată.

Prin sentința civilă nr. 50 din 23 aprilie 2007, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de B.S. și l-a obligat pe pârât să plătească reclamantei prima de concediu prevăzută de Legea nr. 188/1999 pentru perioada 2001 - 2005, actualizată în funcție de rata inflației, la data plății efective. Pentru a se pronunța în sensul arătat Instanța de Fond a reținut, pe de o parte, că dreptul la prima de vacanță constituie un drept de remunerare a muncii, care, în raport cu art. 53 din Constituție, nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității, astfel că suspendarea succesivă a dispozițiilor care îl reglementează din Legea nr. 188/1999 contravine art. 15 alin. (2) și art. 16 din Constituție.

A mai reținut Instanța că reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, întrucât suspendarea succesivă a dispozițiilor respective a produs efecte temporare, ceea ce echivalează cu amânarea plății pe durata determinată a suspendării. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul M.M.S.S.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 3 și pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că Instanța de Fond a aplicat greșit legea în cauza dedusă judecății, neobservând că deși potrivit prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, funcționarul public are dreptul la o primă de concediu, totuși, acordarea acestei prime a fost suspendată pe perioada 2001 - 2006 prin legi care sunt în acord cu prevederile constituționale și a căror aplicarea este obligatorie inclusiv pentru funcționarii publici.

Recurentul - pârât susține că Instanța de Fond avea posibilitatea de a sesiza Curtea Constituțională în măsura în care aprecia că sunt contrare Constituției dispozițiile de suspendare a prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată. Totodată, recurentul - pârât solicită să se constate faptul că dreptul reclamantei de a solicita obligarea Ministerului la plata primei de concediu pe anii 2001 - 2002 s-a prescris conform Decretului - lege nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă. Intimata - reclamantă a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, reiterând argumentele expuse în fața Instanței de Fond și invocând practica judiciară a Tribunalului Neamț și a Curții de Apel Bacău.

Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției Instanței de Fond, cu apărările formulate și probele administrate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare. Prin Legea nr. 188/1999 a fost instituit dreptul funcționarilor publici ca, pe lângă indemnizația de concediu, să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Acest drept a fost prevăzut de art. 33 alin. (2) din forma inițială a legii, de art. 34 alin. (2) din forma republicată în 2004 a legii și, în prezent, este prevăzut de art. 35 alin. (2) din forma republicată în 2007 a Legii nr. 188/1999.

Este de necontestat faptul că, prin dispozițiile succesive indicate atât de recurentul - pârât cât și de intimata - reclamantă, prevederile respective din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate în perioada 2001 - 2006. Însă, tot atât de adevărat este că aceste norme de suspendare care, în prezent nu mai sunt în vigoare, au contravenit evident dispozițiilor constituționale, întrucât dreptul de remunerare a muncii ca și dreptul la concediul de odihnă plătit, corelative dreptului la muncă, ca drepturi fundamentale reglementate în art. 41 din Constituția României nu pot fi restrânse discriminatoriu și în alte condiții decât cele expres și limitativ prevăzute în art. 53 din Constituție, respectiv numai dacă se impune pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, desfășurarea instrucției penale și prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru, ori ale unui sinistru deosebit de grav.

Aceleași norme constituționale stipulează că restrângerea drepturilor respective poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică și că trebuie să fie în orice caz proporțională cu situația care a determinat-o fără să aducă atingere existenței dreptului sau a libertății. Cum în prezenta cauză nu s-a demonstrat incidența vreuneia dintre condițiile constituționale de restrângere precizate, Înalta Curte reține că Instanța de Fond, în mod just a analizat și a apreciat că actele normative prin care a fost suspendat exercițiul dreptului la prima de concediu și care în prezent nu mai sunt în vigoare, au contravenit Constituției. Pe de altă parte, în raport cu susținerile recurentului - pârât, Înalta Curte constată că, astfel cum corect a reținut și Instanța de Fond, suspendarea dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui atâta timp cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată chiar existența dreptului.

Nu poate fi primită critica din recurs referitoare la prescripția dreptului la acțiune pentru prima de vacanță aferentă anilor 2001-2002, întrucât curgerea termenului general de prescripție și-a reluat cursul abia după încetarea suspendării aplicării prevederilor incidente din Legea nr. 188/1999. Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., va fi respins recursul declarat de M.M.S.S.F. (în prezent M.M.F.E.Ș., ca urmare a măsurilor de reorganizare în cadrul administrației publice centrale prevăzute de art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2007).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de M.M.F.E.Ș. împotriva sentinței civile nr. 50 din 23 aprilie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2007.