ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5013/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 7/F din 20 ianuarie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată și precizată de reclamantul M.L.V., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, (denumită în continuare în cuprinsul prezentei decizii „A.N.A.F.”), și Autoritatea Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov, (denumită în continuare în cuprinsul prezentei decizii „ANV-DRAOV”) având ca obiect anularea deciziei nr. 319 din 30 septembrie 2008 emisă de A.N.A.F.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut următoarele: Prin actul constatator din 10 mai 2006 privind taxele vamale și alte drepturi cuvenite bugetului, a fost stabilită în sarcina SC N.T. SRL o datorie vamală în sumă de 1.644.955 RON, iar, ulterior, prin decizia nr. 465 din 10 mai 2006, a fost stabilită în sarcina societății obligația de plată a dobânzilor și penalităților. Actele administrativ-fiscale au fost comunicate destinatarului SC N.T. SRL cu confirmare de primire, iar, întrucât nu a fost indicată adresa corectă a sediului societății, actele au fost returnate emitentului, iar ANV-DRAOV a procedat la îndeplinirea procedurii de comunicare prin publicitate conform prevederilor art. 44 alin. (2) lit. d) din O.G.

nr. 92/2003. Debitoarea SC N.T. SRL nu a formulat contestație în conformitate cu dispozițiile art. 205 C. proc. fisc. La data de 10 martie 2008, ANV-DRAOV a întocmit un proces-verbal de constatare a insolvabilității prin care constată că debitorul SC N.T. SRL este insolvabil și totodată, prin decizia nr. 20 din 10 martie 2003, a stabilit răspunderea solidară cu debitorul insolvabil a numitului M.L.V., în condițiile art. 27 alin. (1) lit. b) C. proc. fisc. pentru datoria vamală restantă. M.L.V. a contestat decizia nr. 20 din 10 martie 2008 de stabilirea răspunderii sale, iar, prin sentința civilă nr. 271/CA din 10 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov, această decizie a fost anulată. Reclamantul a depus și la A.N.A.F.

o contestație prin care contestă suma totală de 2.904.601 RON, din care suma de 1.644.955 RON reprezentând drepturi vamale și suma de 1.259.646 RON reprezentând accesorii aferente drepturilor vamale, sume stabilite prin actul constatator din 10 mai 2006 și decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 465 din 10 mai 2006, încheiate de reprezentanții ANV-DRAOV. Prin decizia nr. 319 din 30 septembrie 2008, A.N.A.F. a respins contestația formulată de M.L.V. împotriva actului constatator din 10 mai 2006 și a deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. 465 din 10 mai 2006, ca fiind depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta. Organul de soluționare a contestației a reținut că M.L.V.

nu este îndreptățit la contestație deoarece titularul dreptului este SC N.T. SRL, prin reprezentanții săi legali, care nu a atacat în termen titlurile de creanță. În raport cu dispozițiile art. 205 și art. 206 C. proc. fisc., Curtea de Apel a reținut că persoana ce poate fi lezată prin actul constatator din 10 mai 2006 privind taxele vamale și alte drepturi cuvenite bugetului și prin decizia nr. 465 din 10 mai 2006 este SC N.T. SRL, în sarcina căreia au fost stabilite obligațiile fiscale, iar societatea își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale, conform art. 35 din Decretul nr. 31/1954, reprezentantul societăți fiind administratorul, așa cum este înscris la Oficiul Registrului Comerțului.

Conform relațiilor depuse de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov, reclamantul M.L.V. a fost administratorul societății SC N.T. SRL până la data de 8 decembrie 2003, dată de la care a fost numit ca administrator C.A. În consecință, a reținut instanța că, întrucât actele administrativ-fiscale atacate au fost întocmite în anul 2006, acestea puteau fi contestate de SC N.T. SRL prin administrator C.A. Având în vedere faptul că, la data de 30 iulie 2007, a fost menționată în Registrul Comerțului numirea administratorului judiciar ca urmare a deschiderii procedurii de insolvență împotriva debitoarei SC N.T. SRL, prin sentința civilă nr. 252 din 19 iunie 2007, de la această dată și administratorul judiciar putea contesta actele fiscale întocmite în privința societății, iar în dosarul de insolvență putea fi contestată, în condițiile Legii nr. 85/2006, creanța stabilită în sarcina societății.

A mai reținut instanța că reclamantul nu se încadrează în ipoteza reglementată de O.G. nr. 92/2003, deoarece, deși invocă un interes în verificarea legalității actelor administrativ fiscale, titularul dreptului de a contesta este SC N.T. SRL, prin reprezentanții săi. Totodată, instanța a reținut că reclamantul are posibilitatea de a contesta, în litigii în care este parte, actele respective pe calea excepției de nelegalitate, în condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Ca urmare a respingerii cererii principale de anularea deciziei nr. 319 din 30 septembrie 2008, a reținut Curtea de Apel că nu se justifică analizarea petitelor subsidiare în sensul trimiterii contestației la organul de control fiscal pentru soluționarea pe fond sau soluționarea contestației de către instanță cu consecința pronunțării asupra cererii reclamantului de anulare a actului constatator privind taxele vamale și alte drepturi cuvenite bugetului nr. 2690 din 10 mai 2006 și a deciziei nr. 465 din 10 mai 2006. Împotriva sentinței civile nr. 7/F din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs reclamantul M.L.V., invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ. Prin cererea de recurs se aduc, în esență, critici sentinței recurate, în sensul că în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind legală și temeinică decizia nr. 319 din 30 septembrie 2008 emisă de intimata-pârâtă prin care a fost respinsă contestația sa împotriva actului constatator din 10 mai 2006 și a deciziei nr. 465/2006, ca fiind depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta, întrucât interesul său este justificat de faptul că împotriva sa, în calitate de fost administrator, a fost antrenată răspunderea solidară pentru datoria vamală restantă a debitoarei SC N.T. SRL prin decizia nr. 20 din 10 martie 2008 a aceluiași emitent, pe care a contestat-o, precum și „antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere” iar în baza art. 137 din Legea nr. 64/1995, contestată de asemenea.

Se susține că interesul său este justificat și din perspectiva art. 52 alin. (1) din Constituția României revizuită. ANV prin DRAOV Brașov a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând legalitatea și temeinicia sentinței recurate. Se arată că recurentul nu are calitate de a ataca actele administrativ-fiscale ce au constituit obiectul contestației soluționată prin decizia A.N.A.F. nr. 319/2008, întrucât la data emiterii și comunicării acestora, respectiv 10 mai 2006, nu mai avea calitatea de asociat - administrator al SC N.T. SRL Brașov, deoarece la 8 decembrie 2003 a înstrăinat toate părțile sociale, astfel că nu mai deține calitatea de asociat și nici de administrator al societății debitoare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul în raport de criticile invocate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată anterior, prin decizia nr. 319 din 30 septembrie 2008 emisă de autoritatea pârâtă, a fost respinsă contestația recurentului împotriva actului constatator din 10 mai 2006 și a deciziei nr. 465/2006, prin care au fost stabilite datorii fiscale în sarcina SC N.T. SRL, ca fiind depusă de o persoană lipsită de calitatea de a contesta, reținându-se că societatea, prin reprezentanții săi legali, ca titulară a dreptului la acțiune nu a atacat în termen legal titlurile de creanță potrivit art. 205 din O.G.

nr. 92/2003, privind C. proc. fisc. Recurentul, potrivit art. 212 alin. (1) și (4) din O.G. nr. 92/2003, în atare condiții, ar fi putut avea doar calitatea de intervenient voluntar. Astfel cum menționează recurentul în cererea de recurs, prin sentința civilă nr. 252 din 19 iunie 2007 s-a deschis procedura falimentului împotriva debitoarei SC N.T. SRL, fiind desemnat un administrator judiciar. În raport de dispozițiile art. 3 pct. 30 din Legea nr. 85/2006, „ridicarea dreptului de administrare atrage suspendarea mandatului administratorului special sau al consiliului de administrație al debitorului. În cazul ridicării dreptului de administrare al debitorului, conducerea acestuia este preluată de administratorul judiciar sau de lichidator, după caz”, iar potrivit art. 47 alin. (4) din aceeași lege la data la care se dispune începerea falimentului încetează dreptul de administrare al debitorului.

În consecință, fostul administrator sau asociat nu mai avea în anul 2008 calitatea să introducă vreo contestație sau acțiune în numele societății. Pe de altă parte, necontestat este faptul că recurentul a avut calitatea de administrator și asociat al societății până la data de 8 decembrie 2003, precum și faptul că atât persoanele care au reprezentat ulterior societatea, cât și administratorul judiciar, lichidatorul, nu au uzat de calea de atac legală împotriva deciziei nr. 465/2006, aceasta rămânând definitivă. În consecință, este evident că în momentul formulării contestației, recurentul nu mai avea nici calitatea de administrator și nici asociat a SC N.T. SRL pentru a justifica dreptul său în ceea ce privește formularea acesteia potrivit dispozițiilor art. 205, 206 din O.G.

nr. 92/2003, republicată, privind C. proc. fisc., astfel că, în mod corect instanța de fond a respins cererea formulată de acesta. În ceea ce privește interesul său în formularea contestației împotriva deciziei nr. 465/2006 (titlul de creanță accesoriu), astfel cum acesta a fost argumentat în cererea de recurs, nu poate fi reținut întrucât actul administrativ în raport de care recurentul justifică un drept ori un interes legitim îl reprezintă decizia nr. 20 din 10 martie 2008 prin care s-a angajat răspunderea sa pentru datoria vamală aparținând SC N.T. SRL Brașov, act pe care acesta l-a contestat într-o altă cauză. De altfel, concluziile reținute anterior sunt în sensul jurisprudenței instanței supreme (Decizia nr. 918/2010 și Decizia nr. 678/2009).

Avându-se în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) Teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.L.V. împotriva sentinței civile nr. 7/F din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2010.