ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3291/2010

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

1.

Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe

Prin

sentința nr. 162/F din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de

reclamanta SC R. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională a

Vămilor și Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov,

instanța obligând pârâtele să plătească reclamantei suma de 1,629.190 lei, cu

titlu de taxe vamale și comision vamal, precum și suma de 15956 lei, cu titlu

de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că la data de 18 noiembrie 2009,

pârâtele Autoritatea Națională a Vămilor și Direcția Regională pentru Accize și

Operațiuni Vamale Brașov au depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care au

recunoscut dreptul pretins de reclamantă și au solicitat instanței să pronunțe

o hotărâre prin care să admită acțiunea ca fiind întemeiată.

Prin

cererea înregistrată la data de 30 noiembrie 2009, reclamanta SC R. SRL a

solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile

nr. 162/F din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ

și fiscal, în sensul că suma cheltuielilor de judecată solicitate este de 9.916

lei, din care 9877 lei onorariu avocațial și 39 lei taxă judiciară de timbru,

iar nu suma de 15.956 lei care, din eroare, a fost acordată.

Prin Încheierea

din 3 decembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios

administrativ și fiscal, cererea formulată a fost admisă, instanța dispunând

îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr.

162/F din 25 noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios

administrativ și fiscal, în sensul trecerii în mod corect a cuantumului

cheltuielilor de judecată în sumă de 9.916 lei, în loc de 15.956 lei, cum

greșit a fost menționat.

2.

Recursurile declarate în cauză și motivele invocate

Recurenta

Autoritatea Națională a Vămilor, reprezentată teritorial de către Direcția

Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov, în termen legal a formulat

recurs, atât împotriva Încheierii din 3 decembrie 2009 cât și a sentinței nr.

62/F din 25 noiembrie 2009, ambele pronunțate de Curtea de Apel Brașov.

Prin ambele

recursuri înaintate, a fost susținut, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. un

singur motiv de nelegalitate al celor două hotărâri atacate, vizând cuantumul

cheltuielilor de judecată acordate societății reclamante.

În opinia recurentei,

se impunea ca instanța de fond să facă aplicarea, atât prin sentință cât și

prin încheierea de îndreptare a erorii materiale dată în legătură cu acest aspect,

a prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. în sensul de a micșora

onorariul avocațial achitat în cauză de societatea reclamantă, apreciat ca

fiind disproporționat față de împrejurarea că s-a soluționat cauza la al treilea

termen de judecată. În plus s-a susținut că în cauză erau incidente și

prevederile art. 275 C. proc. civ. deoarece prima zi de înfățișare a fost chiar

la termenul din 18 noiembrie 2009 când părțile prezente au pus concluzii.

considerentele instanței de recurs

Recursurile

sunt nefondate.

Examinând atât

sentința cât și încheierea de îndreptare a erorii materiale, atacate cu recurs pentru

unicul motiv, vizând cuantumul cheltuielilor de judecată acordate societății reclamante,

raportat la actele dosarului, la criticile recurentei și față de prevederile legale

incidente, Înalta Curte reține că nu subzistă în cauză nici un motiv care să impună

modificarea celor două hotărâri judecătorești, în sensul solicitat.

Este

adevărat că potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul

să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor

constata motivat că sunt nepotrivit de mari sau de mici, față de valoarea pricinii

sau munca îndeplinită de avocat.

Înalta Curte

apreciază însă, în deplin acord cu prima instanță că raportat la situația

concretă examinată, respectiv complexitatea cauzei, poziția procesuală a părților

și față de durata de soluționare a cererii, nu se impunea și nici nu s-ar fi justificat

micșorarea onorariului avocațial. Mai mult, împrejurarea evidențiată de conținutul

încheierii din 21 octombrie 2009 (fila 65 dosar fond) în sensul că apărătorul

pregătise pentru instanță 52 de volume cu acte pe care le putea, la cerere,

pune la dispoziție, demonstrează că prima instanță nu ar fi putut aprecia că

munca depusă de avocatul reclamantei ar fi fost necorespunzătoare.

În plus la

toate apărările și excepțiile invocate de recurenta-pârâtă apărătorul

societății reclamante a răspuns în scris și a formulat și concluzii scrise în

vederea pronunțării soluției pe fondul cauzei.

Nefondată

este și critica vizând neaplicarea prevederilor art. 275 C. proc. civ.

Acest text de

lege nu este incident în cauză și nu putea fi aplicat câtă vreme, inițial,

pârâtele legal citate au invocat o serie de excepții procesuale și în nici un

caz nu au formulat o neechivocă recunoaștere a pretențiilor societății reclamante.

În sensul art.

134 C. proc. civ., prima zi de înfățișare în prezenta cauză a fost data de 21

octombrie 2009 când părțile legal citate au pus concluzii asupra excepțiilor

invocate, fiind discutate și cererile de probatorii, cererea fiind soluționată pe

fond la un termen ulterior.

Așa fiind,

nu poate fi primită susținerea recurentei-pârâte în sensul că ar fi recunoscut la

prima zi de înfățișare pretențiile reclamantei pentru a opera exonerarea de la

plata cheltuielilor de judecată, în condițiile prevăzute de art. 275 C. proc.

civ.

Față de

toate cele arătate, reținând că acordarea cheltuielilor de judecată de către

prima instanță, în cuantumul solicitat, s-a realizat cu deplina respectare a

prevederilor legale fiind și o măsură temeinică și corectă, în raport de

criteriile sus-prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va

respinge ca nefondate cele două recursuri promovate de recurenta-pârâtă. Drept

urmare, se va face aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ. și

corespunzător etapei procesuale a recursului, conform documentelor justificative

depuse, ce atestă achitarea de către intimată a sumei de 2380 lei, ce urmează

a-i fi plătită de către recurentă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta

Autoritatea Națională a Vămilor, reprezentată teritorial de Direcția Regională

pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov, împotriva sentinței nr. 162/F din 25

noiembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și

fiscal, și a Încheierii din 3 decembrie 2009 a aceleiași instanțe, ca nefondate.

Obligă recurenta la plata sumei de 2380 lei

cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC R. SRL Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 iunie

2010.